vineri, 5 noiembrie 2010

O iubire, o patrie, un vis, o durere...in rest...astazi... peste tot se aude...tacere...













Anna - mai pustie cu un viitor, mai bogata cu un trecut in care a crescut si apoi s-a confundat treptat cu versuri ce pastreaza incifrate atatea adevaruri, frumuseti si amintiri despre un neam care nu are voie sa uite...

joi, 21 octombrie 2010

Carteafetei - retea de tembelizare pe alocuri...






De ceva timp, am aflat ca "daca nu ai cont pe FB nu existi"...Si cum mie imi place sa exist, m-am aburcat si eu pe aceasta "retea de socializare" sa vad ce, cum si in ce fel...
E adevarat ca am aflat multe lucruri noi, am intalnit virtual oameni minunati, am regasit fosti colegi de scoala, oameni apropiati desi departati de vreme si spatiu...o minune FB asta si alta nu..
Insa, in multitudinea de postari, legaturi (unele foarte interesante, articole-forta, clipuri speciale sau foto ale unor creatii deosebite care te fac sa uiti de toti si toate si sa te bucuri...doar sa te bucur ca exista asa ceva pe lume)...intre toate acestea exista personagii cu un comportament hilar care te face sa iti pui intrebarea "cand mai au timp sa traiasca oamenii acestia???". Fie existenta lor se centreaza pe FB, fie doar atata au si in goana dupa "vizibilitate" devin ridicoli si greu de driblat intru linistea mult dorita...
Sunt genul de persoane care verbalizeaza tot ce fac, gandesc, spera, isi amintesc, uita, sufera....
Aveam o colega de camera in facultate care era asa...spre uciderea definitiva a oricaror intentii de a iti trai viata pe un fagas molcom, plin de trairi interioare de diverse intensitati: mi-e foame...cred ca voi manca...dar daca voi manca acum, ma ingras teribil...poate doar o inghititura...nooo, mai stau putin... acum chiar o sa mananc...vaaaiii, sunt lesinata de foame...ok, asta e...doar nu o sa mor de foame...merg sa mananc..
Am mancat...cine m-o fi pus? am mancat cam mult...mereu fac asa...o sa ajung obeza...nu mai puteam rabda putin...tre sa beau apa...merg sa ma schimb...imi sta bine cu bluza asta...o am de vreo 3 ani...imi sta bine cu roz...e o culoare faina...roz? hmmm...parca nu e nimerit...merg la baie...tu crezi ca imi sta bine?
Si tot asa...interminabile conversatii cu nimeni, monoloage aberante si informatii care nu folosesc nimanui...
Astfel de omuleti se intalnesc frecvent pe FB: merg sa pap ceva bun...yamyyy...am papat...acum merg sa dorm putin...m-am trezit...mi-e sete...am baut un kil de apa...yaaammmyyy, bun a mai fost...
Cui ii pasa?
Cui ii pasa de cate ori ai mancat, de cate ori ai baut, ce ai mancat/baut/pisat/suflat nasul...?
Dar iata ca minunea nu se opreste aici...turnateii au prozeliti...prietenii virtuali se grabesc sa dea "like" la aceste inutilitati, se initiaza astfel discutii, se cearta, se impaca, ies la iveala lucruri suspecte...si totul pare fara final.
Am incercat sa blochez "activitatea" genului acesta de persoane, insa in fiecare zi mai apare cate unul care sa debiteze inutilitati.
Nu am pretentia ca toti sa fim Einstein, nu am pretentia sa se discute despre mecanica fluidelor, gnoseologie ori genetica...insa as aprecia strasnic daca oamenii inutili, care nu prea au ce sa zica/faca si-ar nota banalitatile in alta parte, daca ar trai si altfel...fara martori, ei...doar cu ei, fara sa se iroseasca.
Exista oameni faini, care inventeaza minuni, care posteaza lucruri grozave...munca lor, contributia lor la faurirea unei lumi...altfel, mai buna, mai curata, mai frumoasa, mai plina de oameni liberi si speciali in ganduri, fapte si dorinte.
Exista atatea spatii virtuale unde se pot posta ciudatenii...bloguri, site-uri...locuri unde cei asemeni isi castiga/pierd timp...de ce trebuie ca orice farama de spatiu sa fie infestat de ineptii gradinitesti?
Inteleg ca exista uscaturi in orice padure, ca fiecare are dreptul la orice...chiar si la auto-irosire ori lipsa de bun-simt, dar nu inteleg de ce acesti oameni singuri de culoare in viata lor nu isi iau seama ridicolului, alaturi de cei care isi coloreaza viata zilnic in noi vise, credinte si valori, care impart din frumosul lor si al altora...
De ce contagiunea nu functioneaza dinspre cel special inspre cel care e in stare sa posteze si faptul ca a tras un vant si sa se extinda asupra celor care vor considera cool faptul ca ala a avut curajul sa posteze asa ceva?
Oare privitul in alta parte, incercarea de ingnorare a acestor existente cumplit de banale le face sa dispara? Oare uitam ca buruienile care fac degeaba umbra gradinii distrug plantele bune sau ne pacalim ca radacinile lor "afaneaza" solul?


Anna - acoperind inima cuiva cu frunza altcuiva:)

P.S. - si pentru ca treaba da fie oabla, pe FB circula acum o "campanie" de solidarizare pentru lupta impotriva cancerului la san. Puteau fi 5000 de initiative, insa e pentru sunt moment sunt doar vreo 3... Cea la care ma refer e haiosa si inseamna sa fim impreuna, sa impartasim ceva..o idee...niste cuvinte, locuri...
Evident ca s-au gasit istete care nu inteleg, care nu sunt de acord, care sunt probabil Gica-contra mai mereu, exceptand cazurile in care au ele cate o idee care desigur este cea mai buna... cunoastem genul. Nu cunosteam insa alt gen: cel al unei tipe absolut geniale care era si ea de acord ca treaba asta e o idiotenie, apoi intreaba de fapt despre ce este vorba?!?!?!?!?! Deci s-a nascut o sub-specie noua care emite judecati de valoare in lipsa de... cunostinte:))).
Traim in Romania...o tara minunata...pacat ca e locuita...

joi, 9 septembrie 2010

La multi ani!

La multi ani Anelor (pentru astazi), Mariilor (pentru ieri) si tuturor Celorlalti (de maine incolo:))).













Anna - mirata ca a venit toamna... de parca ar fi stat pitita dupa un crang si...cum nu am fost putin atenti si-a asternut intr-o clipita pletele ruginii peste campii....

vineri, 6 august 2010

Probejenia

An de an, de doua milenii, lumea crestina celebreaza sarbatoarea "SCHIMBARII LA FATA" sau PROBEJENIA (cum ii spun oamenii satelor) la data de 6 august, cind schimbarile astronomice si meteorologice specifice zonei temperate - in cicluri de patru anotimpuri - anunta si prima zi de toamna.
Schimbarea la Faţă a Mântuitorului este unul din Praznicele împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe.

Iisus Hristos împreună cu cei trei ucenici, Apostolii Petru, Iacov şi Ioan au mers pe Muntele Tabor unde, în timp ce Îl priveau, Mântuitorul a început să strălucească foarte puternic. În timpul acestei străluciri, au venit Ilie şi Moise şi au vorbit cu El. Ucenicii au fost foarte uimiţi şi înspăimântaţi.
Această întâmplare dezvăluie divinitatea lui Iisus Hristos, înainte de Patimile Sale, astfel încât ucenicii să înţeleagă, după Înălţarea Sa, că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu Tatăl şi că Patimile Sale au fost acceptate cu bună ştiinţă (Marcu 9:2-9). De asemenea, ne arată pobilitatea propriei noastre îndumnezeiri.
Această întâmplare a subiectul unei dispute între Sfântul Grigorie Palama şi Varlaam de Calabria. Varlaam credea că lumina strălucirii lui Iisus era lumină creată, în timp ce Grigorie Palama susţinea că ucenicilor le-a fost dat harul de a percepe lumina necreată a lui Dumnezeu. Acest fapt susţine argumentul lui Grigorie, mai larg, cum că noi nu-l putem cunoaşte pe Dumnezeu în esenţa Sa, dar Îl putem cunoaşte în energiile Sale, pe măsură ce El Însuşi se revelează.
La şase zile după ce a spus ucenicilor Săi: "Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere" (Matei 16, 28; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi: Petru, Iacov şi Ioan; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt - muntele Taborului în Galileea - ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca "fiu al tunetului" teologia Cuvântului întrupat.

El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.
"Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimbă şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul" (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti - inclusiv trupul - şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.
Spre deosebire de faţa lui Moise care strălucise de o slavă venită din afara după revelaţia din Muntele Sinai , faţa lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieţii dumnezeieşti făcută accesibilă omului şi care se răspândea şi pe "veşmintele" Sale, adică asupra lumii din afară dar şi pe lucrurile făcute de activitatea şi civilizaţia omenească.
"El s-a schimbat la Faţă, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători". Hristos deschise ochii Apostolilor Săi iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci ei înşişi schimbaţi la faţă şi primiră prin rugăciune puterea de a vedea şi cunoaste schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul (Sf. Grigore Palama).
"Precum soarele pentru cele ale simţurilor, aşa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului" (Sf. Grigore Teologul), de aceea autorii Evangheliilor spun că faţa Dumnezeului-Om, care este "lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume". sclipea ca soarele. Dar această lumină era în fapt incomparabil superioară oricărei lumini a simţurilor şi, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii căzură la pământ.
Lumina nematerială, necreată şi situată în afara timpului, aceasta era Împărăţia lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi. Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină va deveni moştenirea veşnică a aleşilor în Împărăţie, când Hristos va veni din nou, strălucind în toată scânteierea slavei Sale. Va reveni învăluit în lumină, în această lumină care a strălucit în Tabor şi care a ţâşnit din mormânt în ziua Învierii Sale, şi care, răspândindu-se asupra sufletului şi trupului celor aleşi, îi va face să strălucească şi pe ei "precum soarele".
"Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină" - Sfântul Simeon Noul Teolog. Asemeni Apostolilor în vârful Taborului, numeroşi Sfinţi au fost martorii acestei revelări a lui Dumnezeu în lumină. Totuşi lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplaţie, ci şi harul îndumnezeitor care le permite sa "vadă" pe Dumnezeu, astfel încât se confirmă cuvintele Psalmistului : "întru lumina Ta vom vedea lumină".
Pe vremuri, sărbătoarea Schimbării la Faţă se situa în Postul Mare, dar a fost considerată o sărbătoare prea veselă pentru perioada respectivă. Sfântul Grigorie Palama, un mare propovăduitor al înţelesurilor Schimbării la Faţă este prăznuit în zilele noastre într-una din Duminicile Postului Mare.
În Grecia şi Romania, anotimpul recoltelor începe, în mod tradiţional, în ziua Schimbării la Faţă. Strugurii, în special, nu se mâncau înainte de 6 august. În unele parohii, primii struguri sunt aduşi la biserică pentru a fi binecuvântaţi şi împărţiţi enoriaşilor.
In traditiile populare romanesti, aceasta zi este marcata de sacre analogii, definite de etnologi ca "imitatio dei". Ca si momentul biblic, aceasta zi era considerata de lumea satelor ca un "prag", din perpetua curgere a anotimpurilor, ca punte de legatura intre vara si toamna, intre pirguirea holdelor, a pomilor, a viilor si toamna implinirilor si a belsugului.

PROBEJENIA avea si valente premonitive in credintele populare: daca aceasta zi era insorita si calda, toamna urma a fi roditoare, iar daca ploua, toamna va fi trista, innegurata.
Primul semn al toamnei in aceasta zi era schimbarea culorilor padurii, de la verdele intens, stralucitor, la galben si ruginiu, dealurile si muntii parind ca ard
Apele riurilor devin reci, copiii nu se mai scalda in unda, caci "o spurca jivinele"- spun credintele populare. Cerbii si ursii coboara spre ape, inainte de a-si pregati adaposturile pentru hibernare. Spuneau batrinii ca de la aceasta zi intreaga Fire "da-napoi", regreseaza, iarba ingalbeneste, pasunile secatuiesc, iar "copacii pling, ca nu-si mai vad crescind lastarii".

Pasarile migratoare dau puilor lectii de zbor, iar berzele si stircii pornesc cu vaier spre alte zari, lasindu-si cuiburile prada vintului si vijeliilor toamnei. Toate vietuitoarele se pregatesc sa intre in ascunzatori si in borte, serpii, sopirlele, broastele se retrag la caldura "din inima pamintului". Doar serpii albi, pazitori ai caselor, se cuibaresc la temelia acestora, "caci vai de locuinta sub care nu se aude ticaitul sarpelui"- spuneau oamenii satelor. Acesta, ca un "genius loci" (spiritul locului) atrage norocul si sporul in toate.
Oamenii satelor - care la vremea solstitiului de vara (la Sinziene) isi scoteau patul pe prispa casei, in cerdac sau in "tirnat", pentru a respira aerul curat al noptii sau pentru a numara stelele (care adesea le erau calauzitoare in urmarea etapelor muncii) - de la Probejenie isi duceau din nou patul in casa, caci semnele apropiatei toamne se aratau. Acest gest uman, dependent de miscarea astrelor si de "curgerea" calendarului era cuprins in sugestiva sintagma populara:
"Numa-atita-i vara vara,
Cit sta patu mindrii afara"
(inf. Ionita G.Andron, Negreni, jud. Satu-Mare)
PROBEJENIA marca si inceputul culesului viilor, "pe rod de vara". Fiind in perioada Postului Sfintei Marii, era dezlegare la peste si la struguri, ca si la miere, caci se "descapaceau stupii" si se aduna in camari "dulceata florilor".

In aceasta zi se culegeau si plantele de leac ce purtau numele Maicii Domnului: "Parul Maicii Domnului", "Palma Maicii Domnului", "Rugul sintamaresc", busuiocul, ca remedii "pentru bolile copiilor si ale batrinilor".
Pentru sufletul mortilor se dadea pomana din "coliva de struguri", alaturi de colacul sau piinea din griu nou, pentru a-i face partasi la rodul anului si bucuria omului. In cuptoare se aprindea focul cu "pahuiul" de la Armindeni, pentru a se coace piinea sfinta din griu nou, consumata de toti membrii familiei, ca act "sacramental". Era marea sarbatoare a "degustarii piinii cu bobul de strugure", caci acestea reprezentau in sens "euharistic" insusi rostul muncii si esenta Credintei!

Anna - cu sufletul preschimbat in speranta, cu lacrima prefacuta in zambet, cu gandul inspre alte zari...

vineri, 23 iulie 2010

False amintiri magico-religioase

De o perioada Lilian se simtea rau. Il durea capul, se enerva usor, avea palpitatii, respira greu, nu se putea odihni, visa urat, pofta de mancare il parasise ca si niste multe fire de par din scalp...
Fusese la medici de diverse specializari, il ascultasera, il pipaisera, il ciocanisera, il investigasera si pe dinlauntru si pe dinafara, centimetru cu centimetru. Diagnosticul invariabil reprezenta o ridicare neputincioasa din umeri, o tentativa de reteta si urari de sanatate rostite cu voce slaba si reticenta... Era aproape disperat. Nu se mai putea concentra la nimic, privea in gol, simtea ca se macina pe picioare si nu intelegea cum nimeni nu ii descopera hiba. Apoi a aflat despre domnul Cici, un vraci batran, iscusit, vestit pentru vindecari miraculoase in randul populatiei suferinde de boli nediagnosticabile. Lilian a luat legatura cu Cici-vraciul si a purces a ii face o vizita, cu partea stanga plina de indoieli si partea dreapta plina de sperante.
Cici vraciul era o persoana cu adevarat speciala. Arata ca un ascet, dar cu alura sportiva, mustea de intelepciune si raspandea o aroma ciudata de afinata combinata cu rozmarin, foi de dafin si betisoare chinezesti.
Lilian i-a explicat detaliat cum si in ce fel i se intampla, iar Cici-vraciul scotea cate un "ihim" la fiecare 5 cuvinte. La final, Cici-vraciul i-a zis ca e simplu si ca problema lui are o solutie pe care o vor explora impreuna chiar in ziua respectiva, iar la capatul zilei Lilian va fi un om complet sanatos, cu pofta de viata, mancare si alte lucruri lumesti.
Tras de maini de Cici-vraciul si apoi impins, Lilian a bufnit intr-o camera ciudata, slab luminata azuriu, in care la fiecare pas facut simtea in nari alte si alte arome stranii. S-au asezat la o masuta, au inceput sa fumeze, sa bea o licoare ce parea ca pulseaza in pahar si sa palavrageasca. La final Cici-vraciul i-a pus in palma lui Lilian un obiect ciudat, de mici dimensiuni, care nu semana cu nimic. I-a zis ca e o mirabilis roka, o piatra cu puteri miraculoase si ca trebuie sa o poarte mereu cu el, sa ii vorbeasca, sa doarma cu ea...ce mai, sa devina parte a fiintarii lui clipa de clipa. "Trebuie sa ai incredere in ea, caci si ea va avea incredere in tine" a mai zis Cici.
Lilian a plecat, ametit de licori, intuneric, vorbele vraciului, fum, intrebari, indoieli si rasuceli, strangand in palma roca-minune.
Uimitor, insa, se simtea bine. Nu il durea nimic, ii era cam foame, casca de zor si zambea din ce in ce mai larg. Revenise la normal si parca mai ceva ca inainte. Se simtea senzational.
Zilele care au urmat au fost la fel. Se simtea bine, se regasea parca, desi nu se cautase in veci, manca bine, dormea pe rupte, facea totul cu drag, era activ si mereu vesel.
La un timp dupa acest eveniment, Lilian a cautat pe Cici-vraciul sa ii multumeasca.
Cici-vraciul arata la fel, totul parea ca incremenise in forma si aromele de la prima vizita. Lilian a povestit extrem de incantat ca viata ii este minunata, parca a renascut si l-a rugat pe vraci sa ii spuna ce fel de roca este miracolul care l-a salvat.
Au intrat in camera cunoscuta, iar Cici-vraciul care pana atunci nu spusese multe l-a intrebat daca a existat vreo zi in care Lilian a uitat roca pe undeva. Rusinat, Lilian a recunoscut ca o ratase de cateva ori, o ratacise de alte cateva ori...dar totusi ca si fara ea s-a simtit minunat.
Cici-vraciul a inceput sa vorbeasca pe ton egal, monoton, privea fix si zambea calm. Lilian simtea ca ii vajaie capul, i se succedau in cap imaginile pe care le vorbea batranul, se simtea relaxat si parea ca pluteste.
"A fost odata un vraci, Zizi-vraciul, care avea o casuta pe un deal, era inconjurat de natura, oratanii domesticite,ucenici si oameni care veneau sa ceara leacuri pentru diverse.
Intr-o dimineata a venit o femeie care i-a zis ca a visat cum se gaurise acoperisul casei in care locuia. Era o gaura mare, ca un hau negru si groaznic. Zizi-vraciul a privit-o cu blandete si i-a interpretat cum ca va purcede grea si va naste un baiat. La ceva timp femeia iarasi a venit. Nascuse un baiat, insa iar avusese acel vis. Zizi-vraciul i-a zis ca e bine, sa mearga acasa...va naste din nou in scurt timp, insa o fata. Si treaba se repetase ani buni.
Intr-o zi,vraciul a trebuit sa plece la o femeie cu care se tinea, caci primise veste cum ca ea a cazut la pat de bolnava ce era.
A lasat vorba ucenicilor sa nu dea sfaturi oamenilor care vor veni, caci nu sunt inca pregatiti, ci sa ii amane pana la venirea lui.
Dupa un timp, Zizi-vraciul s-a intors si a cerut sa stie ce a fost in lipsa lui. Ucenicii i-au povestit cum ca nu a fost nimic deosebit, doar o femeie care visase ca i s-a gaurit si surpat acoperisul. Zizi-vraciul a sarit ca ars intreband ce i s-a spus femeii. Pai ce sa-i spunem altceva decat ca va muri? Stim cu totii ca asa se talmaceste visul. Zizi-vraciul se albise de parca viata se scurgea din el, sleindu-l de puteri.
Criminalilor! a suierat. Tocmai ati ucis o biata femeie!"
Lilian era fascinat de poveste, desi nu pricepea o iota.
"Sugestia, dragul meu, face minuni cu un creier ca o masina perfecta de lupta. creierul este minunea, miracolul trait zilnic. El face si desface, in functie de stimuli si nevoi. Nu e nicio alta smecherie. Totul este manipulare astfel incat creierul sa fie ok sau dimpotriva. Toti vracii, samanii, chiar si medicii din lume folosesc aceasta informatie. Unii insa au har si credinta, altii nu cred pe deplin. De aici apar diferentele. Toate cutumele, toate actele magico-religioase, ritualurile, superstitiile se bazeaza pe aceasta. Ele pot fi usor explicate stiintific. Insa omul are nevoie de miracol. Daca iti spuneam asta la inceput, credeai ca bat campii, asa ca ai fost si tu un cobai in prorpiul experiment. Acum iti va fi mult mai usor caci deja ai intuit ca piatra nu e miezul vindecarii tale, ci altceva. Roca miraculoasa este pur si simplu o piatra adusa de nepotelul meu din parc. Nu are nimic miraculos. Miracolul este creierul tau care acum este ok, debarasat de moine, frica si alti demoni. Totul este creiero-logie, chimie, biologie...stiinta pura asezonata cu credinta, din belsug. Credinta in orice...in Dumnezeu, in minuni, in sine, intr-o piatra...orice. In momentul in care a incoltit ideea Binelui, a sansei, a sperantei, creierul face restul si omul e bine. Capacitatile vindicative ale asa-zisilor curatori ambulanti se bazeaza doar pe naivitatea sa zicem a oamenilor devenita mediul fertil formulelor de sugetionare, apoi mecanismele psiho-somatice ale individului fac toata treaba.
Cand ai venit la mine, te-am adus in camera asta care nu are ceva extraordinar, decat ceva aspecte altfel: o lumina neasteptata, arome care relaxeaza. Vracii, samanii, taumaturgii stiu toate astea. Drogurile dau, e adevarat, niste stari aparte, insa vedeniile sunt interpretabile, caci fiecaruia i se da dupa cerinta. Unul care vrea sa vada un zeu nu va vedea un Audi, iar un om care vrea sa fie vindecat nu va castiga la Loto. Asta e clar ca lumina zilei. Asa cum superstitiile se fundamenteaza pe similaritate, pe coincidenta, asa multi profitori folosesc aceste relatii cauza-efect pentru a trasa engrame adanci pe creierul nefamiliarizat cu aceste treburi; ei mizeaza pe un outfit spectaculos, care scoate gandirea din matca preconceptiilor si o muta, prin formule de sugestionare pe fagasul vindecarii. Atat. De ce absolut toti paravindecatorii spun mieros ori imperativ Trebuie sa crezi ca sa se intample? Iar daca ceva nu iese, e vina ta... ca nu ai crezut. Tu faci totul, nu ei! Asta e clar! Or fi creiere pe lumea asta care s-au dezvoltat mult peste medie si, dezbarate de oprelistile inoculate din copilarie, muta muntii din loc, insa cred ca sunt putini, caci muntii par a fi totusi la locul lor...ori poate ca au devenit intelepti intre timp si s-au prins ca muntii stau foarte bine exact acolo unde sunt...si atunci au devenit invizibili, au prins a zbura, citi cu gandul si vedea cu palmele, insa ei nu cersesc la colt de strada remuneratii pentru reprezentaii, ci se autodesavarsesc perpetuu. Dar ei nu sunt nici Alesi, nici speciali, ci sunt normalitati pe fagasul firesc al lucrurilor. Insa noi ceilalti, afundati in cotidian pana la gene, cu job-uri stabile, griji si nevoi, ne detasam mai dificil de toate astfel incat sa putem strivi zagazurile spre libertatea aproape deplina. Cand creierul are mii de comenzi pe zi de genul Nu este frumos sa...Nu este bine sa... Nu ai voie sa..., cand sa mai aiba timp saracutul de el sa se burice acolo unde ii este locul, cum sa creasca el mare si frumos printre atatea balarii? Unii reusesc sa paraseasca pestera, altii nu, unii reusesc sa ramana la suprafata, altii nu, unii cred, altii ucid pe cei care cred... si tot asa".
"Si abia pleca batranul...ce mai freamat, ce mai zbucium..." era intr-un Lilian mut de uimire, neincredere, neintelegere... Iar in mijlocul tuturor se auzea un zgomot plapand si duios parca...incoltea increderea si toate capatau sens.
Bine, dar daca stau asa lucrurile, poate ca absolut totul este manipulare...si vorbele despre manipulare ale vraciului Cici - la fel: manipulare?!?
Lilian se opri la un moment dat, ridica privirea spre cer si zambi ca si cum i s-ar fi aprins un bec ecologic intre urechi. In urma lui mirosea ciudat a foi de dafin, scortisoara, arome de betigase chinezesti si alte cele...
Cici-vraciul zambea si el indaratul perdelelor privind urma inca unui om extras din cuviinta si pus pe drumul catre libertate, devenind Axis Mundi al propriei existente.
Si au trait fericiti pana la adanci batraneti...

Anna - jucandu-se printre traduceri...:)

marți, 29 iunie 2010

Sfintii Petru si Pavel

Sfintii Apostoli Petru si Pavel se bucura de o cinstire deosebita din partea Bisericii, fiindca au fost “capetenii apostolilor” si “lumii invatatori”, contribuind, prin ravna lor, la raspandirea cuvantului evanghelic in multe parti ale lumii.

Informatiile pe care le avem despre Sf. Petru sunt furnizate in special de Evanghelii, Faptele Apostolilor, Epistola catre Galateni a Sf. Apostol Pavel si traditia bisericeasca. Petru a fost de origine din Bethsaida, localitate in apropierea Lacului Tiberiadei. Locul chemarii lui Petru la apostolat este prezentat de Ioan Evanghelistul ca fiind Betania.
Numele lui Petru a fost Simon. La acceptarea lui ca apostol, el primeste numele de Chifa, echivalentul lui Petru in arameica, ceea ce inseamna piatra. Asemenea fratelui sau, el a fost pescar. In rastimpul activitatii de pe pamant a Mantuitorului, Petru a fost de fata in toate ocaziile, cand doar un grup restrans dintre ucenici au fost admisi. Adeseori, el devine purtatorul de cuvant al celorlalti apostoli. Petru se numara intre primii ucenici care au sosit la mormantul Mantuitorului, dupa ce femeile anunta invierea Sa, iar dupa inaltarea la Cer, se erijeaza, fara a fi ales de cineva, in conducator al apostolilor, isi exercita rolul de conducator in numirea celui care il inlocuia pe Iuda; vorbeste la Pogorarea Duhului Sfant; este unul din cei dintai apostoli care savarseste o minune in numele lui Iisus; ii condamna pe Anania si Safira; savarseste multe minuni; il primeste pe Cornetius in Biserica, ceea ce a fost interpretat ca un prim gest de deschidere a invataturii crestine catre neamuri, desi in disputa cu Sf. Apostol Pavel, este cel care sustine cererile iudeo-crestinilor privind observarea practicilor impuse de Lege; iese in evidenta cu ocazia sinodului apostolilor de la Ierusalim.
Sf. Petru a fost rastignit cu capul in jos, dupa propria lui dorinta, si a fost inmormantat, potrivit marturiei preotului roman Caius, slujitor in timpul episcopatului lui Zefirin, pe dealul Vatican. Descoperirile arheologice de sub Basilica Sf. Petru au confirmat traditia. Pe langa cele opt cuvantari pastrate in Faptele Apostolilor, de la Sf. Petru au ramas doua epistole care ii poarta numele: I si II Petru.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost la aceeaşi înălţime religioasă şi morală, neavând alt scop al vieţii şi activităţii lor, decât a mărturisi pe Hristos, a vesti cuvântul Lui, a fi de folos oamenilor şi a-şi împăca cugetul lor.
Sfântul Apostol Petru a fost pescar si impreună cu fratele său Andrei îşi câştigau cele de lipsă pentru trai, pescuind în apele lacului Ghenizaret. Aceasta până când auziră glasul de chemare al Mântuitorului: “Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni”. Era într-o dimineaţă. Trudiseră o noapte întreagă fără să prindă nici un peşte.
La îndemnul lui Iisus aruncară din nou mreaja şi, spre uimirea lor, – căci experienţa de până atunci îi făcea să creadă că dimineaţa nu se poate pescui cu rod – mreaja se umplu de peşte, atât de mulţi încât abia au putut să o tragă la mal.
După această minune, ascultară de chemarea lui Iisus şi îi urmară. Au lăsat uneltele, familia, rude şi au devenit apostoli, primind o misiune nouă plină de răspundere de a vesti tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi de a împărtăşi harul divin. De atunci cei doi fraţi au fost nedespărţiţi de Hristos şi martori ai minunilor pe care le-a făcut.
În vremea Patimilor Domnului, Apostolul Petru, deşi făgăduise că nu se va despărţi de Iisus, chiar dacă toţi ceilalţi Îl vor părăsi, a avut o clipă de slăbiciune, spunând că nu-L cunoaşte pe Iisus şi că nu face parte dintre ucenicii Săi. Îndată, însă, s-a căit de fapta sa şi ieşind afară din curtea arhiereului, a plâns cu amar.
Greşeala i-a fost iertată căci, după Învierea Sa, Mântuitorul s-a arătat Apostolilor şi l-a întrebat pe Petru de trei ori dacă îl iubeşte. Cel ce a zis în Joia Mare de trei ori că nu-L cunoaşte, acum spune de trei ori: “Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc”, iar Iisus i-a zis: “Paşte oile Mele”, reaşezându-l în misiunea de apostol.
După Înălţarea Mântuitorului la cer, plin de curaj şi de Duh Sfânt, Sf. Apostol Petru a propovăduit pe Hristos în Ţara Sfântă, în cetăţile din Asia Mică, şi până a ajuns la Roma împăraţilor păgâni.
De mai multe ori a fost închis în temniţă.
Şi-a sfârşit viaţa şi osârdia apostolică în Roma cezarilor, fiind răstignit cu capul în jos, acolo unde se înalţă astăzi magnifica bazilică San Pietro.
Sf. Apostol Pavel, înainte de convertire se chema Saul (“cel dorit”) şi era iudeu de origine din oraşul Tars, capitala provinciei Cicilia. Venind de tânăr la Ierusalim, el a studiat “legea”, adică Scriptura Vechiului Testament, în şcoala învăţatului Gamaliel, spre a deveni “rabi”. Într-adevăr, a devenit un cunoscător şi apărător al “legii” şi tradiţiilor iudaice, aparţinând la secta fariseilor.
În anul 33 este întâlnit la uciderea cu pietre a arhidiaconului Ştefan; el păzea hainele ucigaşilor, fiind cunoscut ca un prigonitor al creştinilor. În zelul lui anticreştin, a cerut învoire de la sinedriu, ca să se ducă la Damasc, spre a-i prinde pe creştini şi a-i aduce la Ierusalim, unde să fie judecaţi şi condamnaţi la moarte. Pe drum însă, a fost convertit, în chip minunat, la credinţa cea nouă. O lumină puternică l-a învăluit şi i-a luat vederea; el a căzut cu faţa la pământ, apoi a auzit un glas care i-a grăit: “Saule, Saule, de ce mă prigoneşti ?”.
El a zis: “Cine eşti Doamne ?”. Acelaşi glas i-a răspuns: “Eu sunt Iisus pe care tu îl prigoneşti”. Tremurând şi plin de groază, Saul a întrebat: “Doamne ce voieşti să fac ?”. Domnul i-a zis: “Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci”. Saul s-a ridicat de la pământ, dar nu mai vedea. Însoţitorii l-au dus în Damasc, unde a primit Botezul de la preotul Anania. Din Damasc s-a dus în Arabia, unde a petrecut trei ani în post şi rugăciune, şi s-a pregătit, spre a fi cu adevărat “vas ales care să-i ducă numele înaintea neamurilor, a împăraţilor, a fiilor lui Dumnezeu”.
Marele duşman al creştinilor devine cel mai mare apărător al lor, fariseul fanatic devine mare propovăduitor al Evangheliei pe care o vesteşte în întreg cuprinsul imperiului roman.
Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că “este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos”.
A călătorit pe uscat şi pe mare, de multe ori aflându-se în primejdii din partea oamenilor sau din cauza furtunilor pe apă. Niciodată nu şi-a pierdut râvna şi curajul. Cine ar putea înşira toate necazurile şi primejdiile prin care a trecut marele Apostol Pavel, cum însuşi spune: în primejdii de la fraţii iudei, de la păgâni, bătut, închis, lovit cu pietre, dar dumnezeu l-a apărat şi i-a purtat de grijă în tot locul şi în diferite chipuri.
Sanpetru
In traditia populara exista numeroase obiceiuri si superstitii legate de aceasta sarbatoare. In ceea ce priveste Sanpetru, este interesanta transformarea celor doi sfinti crestini (Pavel si Petru) intr-unul, dar si atributiile primite de acesta in Calendarul popular, intrucat marcheaza miezul verii agrare si perioada secerisului. Sanpetrul de Vara, a preluat data (29 iunie) si numele Sfantului Apostol Petru din Calendarul crestin. In Panteonul romanesc Sanpetru de Vara este despartit de fratele sau, Sanpetru de Iarna, patron al lupilor, de aproximativ o jumatate de an. In traditia populara Sanpetru apare fie ca personaj pamantean, fie ca divinitate celesta. In povestirile si snoavele populare Sanpetru este un om obisnuit: se imbraca in straie taranesti; se ocupa cu agricultura, cresterea animalelor si, mai ales, cu pescuitul.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au greşit mult în faţa lui Hristos, Petru s-a lepădat de El, iar Pavel i-a prigonit pe creştini, dar după căinţă puternică au fost iertaţi, deci pot fi un exemplu de iertare şi încredere în bunătatea lui Dumnezeu pentru cei ce greşesc;
Amândoi au fost închişi, nu pentru că au făcut ceva rău, ci pentru vina de “a-L fi predicat pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitorul oamenilor”,
Au fost consideraţi, a fi cei mai potriviţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România.
Protocoalele semnate între Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei, privind desfăşurarea Asistenţei Religioase în sistemul penitenciar românesc, primul din anul 1993 – la articolul 15, iar al doilea din anul 1997 – la articolul 10, prevăd că “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor fi consideraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România”, iar Legea 293 din 28 iunie 2004, privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor – la articolul 77 stipulează: “Ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare”.

Anna - dorind multi ani cu sanatate si bucurii celor care isi sarbatoresc astazi onomastica!

vineri, 25 iunie 2010

Alb orbitor

Aseara am vazut franturi din filmul Alb orbitor (Bilindness). Abia astept sa il revad integral.
Am vazut cam asa: intr-o localitate a aparut un soi de molima ciudata - oamenii deveneau orbi. Nu exista leac, asa ca i-a inchis pe toti ramasii fara vedere (plus o femeie care vedea dar pentru a ramane cu sotul ei s-a prefacut orba o perioada) intr-un ospiciu-carantina. Contrabanda cu provizii contra bijuterii si sex, scindari umane, indobitocire, moarte, iubire, prietenie, lupta si sacrificii...
Intr-un final supravietuitorii au reusit sa evadeze intr-un oras pustiit de culori, amintiri si frumusete...din nou lupte pentru mancare, pentru identitate, viitor si existenta.
O scena mi-a amintit de o carte citita in copilarie, despre un cuplu el-orb, ea-nu care incercau sa desfiinteze bariera luminii datatoare de raspunsuri si siguranta. Ea disparea din peisaj in fiecare duminica intr-un anumit interval orar...pentru a se retrage la o cabana unde, legata la ochi isi petrecea ziua in intuneric deplin pentru a intelege lumea lui...
Interesanta abordarea filmului si naucitoare lumea surprinsa intre lumini orbitoare si umbre abia schitate...


Anna - privind orbii din jur, cu melcii lor cu tot, cu suflete ermetice si minti ingustate de egoism si ignoranta...

Local color



Astazi mi-au fugit gandurile la un film pe care l-am vazut acum ceva timp... Se numeste Local Color...
Se povesteste despre arta, despre viata, oameni, artisti, invatare si re-dobandire...
Este vorba despre un tanar dintr-o suburbie a New York-ului care, in cautarea destinului artistic, il intalneste pe genialul pictor rus Nicolai Seroff, a carui ucenic devine... si alaturi de care traieste timp de o vara o traiectorie initiatica in tainele picturii, vietii si sinelui...
Insa uncenicul devine maestru prin inocenta, pudoare si pofta de viata, iar maestrul devine invatacel adus la viata parca din lumea lui urzuza si blamata...schimbul de roluri din care fiecare iese mai vesel, mai imbogatit si mai limpezit este asezonat de comentariile sarcastice ale rusului care pare trezit dintr-un vis adanc...visul banalului plin de praf, a suprarealismului care i se pare aberant si a suferintei provocate de decesul sotiei pentru care se crede raspunzator prin simplul fapt ca i-a supravietuit...

Anna - nauca de cap dupa alta pelicula...Alb orbitor (Blindness) despre care sper sa visez ceva mai incolo...

joi, 24 iunie 2010

Ana, Sanzaiana...

Sanzienele sunt sarbatorite pe 24 iunie, ziua in care se face pomenirea nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta si sub denumirea de "Cap de vara”, pentru ca acum soarele ajunge la apogeu.
Hora sanzaienelor
Potrivit traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile, tamaduiesc bolnavii si apara semanaturile de grindina.
Legendele spun că Sânzâienele sunt nişte fete deosebit de frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă şi "dau puteri" deosebite florilor şi buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. Ele cânta si împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmultesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină. Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără, devenind surate bune cu inrăitele Iele sau Rusalii. Sânzâienele se răzbună pe femeile care nu tin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici bărbaţii nu scapă uşor. Pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi aşteptă pedepse îngrozitoare, despre Sânzâene ştiindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.
Sânzienele reprezintă şi un prilej de intâlnire a tinerilor ce doresc să-şi unească destinele, o sărbătoare iubirii, cinstită cum se cuvine, cu cântec şi joc. In ajunul Sânzienelor, fetele şi băieţii care urmează a se căsători se adună spre seară in sat. Se tin bâlciuri cu tiribombe şi căluşei. Flăcăii aprind ruguri. Fetele mari culeg de pe câmp flori de sânziene şi impletesc cununi. Apoi aruncă peste case coroniţele. Dacă se lovesc sau se agată de horn, vestesc o cununie apropiată. In zorii zilei flăcăii se adună in cete şi străbat satele, cu flori de sânziene la pălării. Se alege "Drăgaica". Este propusă una dintr-un grup de şapte fete. Ea trebuie sa fie cea mai frumoasă, cea mai cuminte şi cea mai bună dintre fetele satului. Va fi impodobită cu spice de grâu. Celelalte tinere se imbracă in alb. Astfel format, alaiul Drăgaicei porneşte prin sat şi pe ogoare. La răscruci fetele fac o horă şi cânta voioase. Flacaii canta: "Du-te, Soare, vino, Luna / Sanzienele imbuna, / Sa le creasca floarea - floare, / Galbena, mirositoare, / Fetele sa leadune, / Sa le prinda in cunune, / Sa puna la palarie, / Floare pentru cununie, / Babele sa le rosteasca, / Pana-n toamna sa nunteasca."
Adesea "Drăgaicele" sunt confundate cu "Sânzienele". După unii specialişti, sărbătoarea Sânzienelor işi are originea intr-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci inlăntuite intr-o horă care se invârteşte ametitor.

Ceremonialul cuprinde apoi intreg satul. Gospodarii primesc câte un spic de grâu, pe care il aşază pe grindă, in şură. Ei speră că până la acea inăltime să li se adune grânele. Bătrânii vorbesc ca in noaptea de Sânziene, ielele se adună şi dansează in pădure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna sau se sminteste, pentru a nu povesti celorlati taina a carui martor a fost, la fel si oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau schiloditi. Toti cei care au reusit sa invete si sa cinte cintecele Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Cine nu respectă Drăgaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spală, coase sau mătură in acea zi poate muri inecat ori fulgerat.
Poporul a inventat si remedii impotriva acestor actiuni ale Ielelor, fie preventive - pelinul si usturoiul purtate la briu, in sin ori la palarie - fie medical-exorciste, jocul caluseresc dansat pe trupul unui bolnav "de Iele" (Calusarii).
In popor se spune că fetele care vor să se mărite repede trebuie să se spele cu rouă. Insă, pentru ca acest scăldat ritual să aiba efectul scontat, se respectă anumite condiţii: in zori, din locuri necălcate, babele strâng roua Sânzienelor intr-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storc intr-o oală nouă. In drum spre casă, ele nu vorbesc deloc şi mai ales nu trebuie să intâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea sunt implinite, cine se spala cu roua respectivă va fi sănatos şi drăgăstos peste an. Femeile măritate pot face si ele acest ritual, ca să fie iubite tot anul de sot si să aibă copii frumosi şi sănătoşi. (texte culese si pensate pe alocuri de pe site-urile http://www.crestinortodox.ro/, http://www.obiceiuri-populare.ro/)

Anna - dorindu-va o vara frumoasa, bucurie si magie:)...
La multi ani, mami si tati cu ocaziunea sarbatoririi a 32 ani de casnicie (nunta de cupru)!!!

vineri, 18 iunie 2010

Scrumiera...


Cand broscul pseudo-ganditor si-a interogat jumatatea...despre posibilitatile ei de supravietuire eliptica de el, broscuta Nela a inteles... Ca urmatoarea zi nu va mai fi la fel...ca in scurt timp va fi destul de singura de el...ca el, cel mirat, depresat si obsedat...problema a rezolvat, dand-o la...reciclat.
Cu carapacea peste ea, pornind spre Marea Marmara, broscutza Nela se-intreba...menirea ei...care era?
In capul ei vise avea...si pe o scena se vedea...cu microfon de ton si sabii de lumina...cu corn, cu lapte si miere de albina...
In visul ei nu se vedea cum peste paispe zile-asa...ea scrumiera ajungea, la malul Marii Marmara, cu broscauti pe langa ea...toti fierti si, sa ma ierti...
cam goi..si de trecut si de nevoi.  Cu capul atarnand de un picior...ea a  aflat un lucru-ngrozitor...ca raiul brostelor testoase se afla intre niste case, langa un ciur si un butoi...unde miroase a gunoi.


Anna - scrumand de zor in carapacea sparta si putin patata ...de vise, griji si viata zbuciumata...

marți, 15 iunie 2010

Caldura mare...

Au inceput caldurile, sfarseala pre-concediu, leneveala specifica soparlitelor parlite de soare si reveriile care poarta in orice peisaj o umbreluta colorata cu veselie...
Un vis zboara spre poieni racoroase de munte, altul alearga un val inspumat de bucuria revederii, un altul zace pe nisip idiferent...iar cu totul altul sparge vazduhul oglindit in ape la carma unui yacht imaculat...
Toate incetinesc...vorbim aproape in soapta, mergem alene...privim in reluare si auzim doar ce avem puterea sa dorim.
Asfaltul incinge talpile, dar cu toate acestea oamenii nu intetesc pasii...picioarele se misca din inertia utila atingerii de destinatii, umerii biciuiti de raze coboara, iar bratele se balangane inutil pe langa un trunchi prelins mai mult pe stradute stralucitoare.
Hainutele, desi vaporoase par a avea tone de lana incifrate in tesatura, apasand pe trupul deshidratat si radiat intens la timpul pranzului...
Ca vinovata o fi tiroida, aparatul circulator, fotofobia sau pur si simplu faptul ca m-am nascut iarna:), nu stiu si nici nu conteaza...cert este ca nu imi place canicula, soarele usturator si poleiala orbitoare.
Orfane de umbra, toate lucrurile capata (di)forme noi, amploare si personalitate iritanta pentru retina, defectele, rebuturile se lafaie sub luminile rampei. Vorba unei prietene, parca ies toate in lumina, ingramadindu-se spre vizibilitate maxima, confuzand, ranind.
Nu, hotarat lucru, nu sunt topita dupa vara (sunt topita in timpul verii:))! De fapt, nu am nimic cu vara in sine, ci cu soarele intens, cu toropeala...
Anotimpul are destule aspecte care ma fac sa il indragesc...se cheama cirese, caise, piersici, mare calduta, harbuz, zamos :P, cartofiori noi caliti cu ceapa si marar sau marar si smantanica, pastai galbene si pruneee...desi acestea ar putea fi considerate copilele altui anotimp...
Mai imi plac vara plimbarile pe inserat, insa ma crispeaza ganganiile insistente,  cu tendinte vampirizante.
Imi plac si calatoriile spontan croite sambata dimineata, cand mai intai pornim la drum, cu multa apa si cateva gustari reci si abia apoi stabilim destinatia...insa detest faptul ca Rory (a se citit masinutza mea) nu are "aer conditionat", drept pentru care trebuie sa suportam falfaiala vantului prin plete, printre ochii uscati peste care cu greu gliseaza pleoapele care par doldora de nisip...
Dar asta e viata mon cher...caldura mare...

Anna - infulecand de zor inghetata cu pricomigdale si dulceata de nuci...

luni, 14 iunie 2010

Nuuuu mor caii cand vor cainiii!!!

Periodic organismul se curata de toxine...la fel ar trebui sa invatam si noi sa ne detoxifiem vietile de evenimente-virusi, oameni-capuse, cuvinte-moine, zile-neguri si dupa-amieze-temeri.
Tot ce dezagrega in loc sa uneasca, tot ce intuneca in loc sa lumineze trebuie eliminat cu tot cu radacina si, chiar daca va durea ca naiba, va merita efortul cand, peste un timp vom re-descoperi bucuria, visele si incantarea trezirii in aceasta lume peste ranile inchise.
Imi place mult zicerea cu supravietuirea cailor deasupra latratului de javre naucite de...caldura.
Imi da aripi uneori cand aerul pare insuportabil in preajma unor jumatati de oameni.
Parca si vad o herghelie de cai frumosi, alergand liberi, plini de viata, vise si lipsa de stavile ridicate de semeni patrupezi. Totul pare ireal, copita care parca nu atinge pamantul, coama ravasita de vantul schimbarii, arcuiri maiestuoase si praf mirat de atata vointa si putere...
Si in peisajul de poveste cu iz de western apar niste caini jigariti care, in loc sa isi curate blana si ghearele hamaie de zor impleticindu-se prin goana de muschi si capete itite inspre viitor ori stele...
Nu am sa inteleg niciodata de ce alearga cutzei dupa masini, cai, carute si alte alea in loc sa faca ceva util cu viata lor, asa cum nu inteleg de ce anumite sortimente umane nu prididesc a face rau, a zgarma la icre si a freca ridichi in loc sa isi traisca timpul in frumos, curatenie, fara barfe, mornaieli si icnete teatrale de putori desalate de lancezeala...
Nu reusesc sa inteleg de ce unii se bucura doar verbal, in rest simtind doar incrancenare si ciuda.
Cu fetele inchircite de ridurile atator rictusuri, cu sufletele ingreunate de plumbii carcotelilor si calcatura in strachini, jumatatile humanoide imprastie venin si uraciuni.
Iar ceilalti, cei ce vor sa construiasca unde altii doar darama, cei ce viseaza cand ceilalti pandesc, cei ce muncesc ce altii dorm, cei ce cresc langa cei care se micsoreaza, din neputinta de a-i calca pe cap si a-i starpi inainte de vreme, trebuie sa isi castige dreptul la fericire in fata propriei persoane, sa iasa din mocirla si sa se ridice.
Curatenia a inceput.


Anna - cu deparazitarea la zi:)

miercuri, 9 iunie 2010

Unii si altii ziceau...


Ca nu trebuie sa ne temem de perfectiune...Nu o vom atinge oricum vreodata! (S. Dali).
Ca pentru cei mai multi dintre noi, marele pericol nu este ca tintim prea sus si nu reusim, ci ca tintim prea jos si reusim (Michelangelo).
Ca nu mor caii cand vor cainii...
Ca soarele rasare si cand esti trist, infrant sau...mort...
Ca nimeni nu are voie sa iti decida fericirea...
Ca timpul nu se masoara in numarul respiratiilor, ci in momentele care iti taie respiratia...
Ca pestele care lupta impotriva curentului… moare electrocutat.
Ca cei cinstiti sunt inadaptatii societatii.
Ca exista doua cuvinte care iti deschid multe usi: trage si impinge.
Ca fluierul piciorului este un dispozitiv de gasire a mobilei pe intuneric.
Ca intuitia este o calitate a femeii care o ajuta sa-si contrazica barbatul inainte ca acesta sa apuce sa deschida gura.
Ca o concluzie marcheaza intotdeauna momentul in care ai obosit sa gandesti.
Ca orice lucru bun in viata e ilegal, imoral sau ingrasa.
Ca hotii iti cer banii sau viata; femeile le vor pe amandoua.
Ca ochii care nu se vad, se uita… dupa altii.
Ca cine se culca odata cu gainile …. se culca si a doua oara.
Ca daca viata iti ofera lamai, fa-ti o limonada delicioasa!
Ca mintile ilustre discuta idei, inteligentele medii discuta evenimente, iar mintile reduse ii discuta pe altii.
Ca a avea constiinta curata inseamna a avea memorie proasta.
Ca poti invata o pisica sa faca orice vrea ea.
Ca toată lumea vrea să meargă în Rai, dar nimeni nu vrea să moară.
Ca omul a inventat limbajul pentru a-si satisface nevoia de a se plange.

Cu cat esti mai plin de datorii cu atat traiesti mai mult. Datoriile stimuleaza:).
Cine zambeste atunci cand lucrurile merg prost s-a gandit deja pe cine sa dea vina.

Anna - cautand...

vineri, 4 iunie 2010

Casa mea de vis si iubire...

Casa mea de vis si de iubire, arata cam asa:     
 
Inlauntru miroase a lemn fraged, a soapte de vant caldut, a iasomie la un pas, a busuioc la altul, a trandafir la urcat, a scortisoara la coborat...

 

Casa mea are ferestre orientate doar catre un viitor luminos, senin de cer si sentimente frumoase.
In rame sunt incifrate vise de flori, trairi line si duioase, povestile bunicului si cantecele bunicii, culorile veseliei, iubirii si vietii.

 
Camerele sunt plapande din perimetru dar puternice prin trairile emanate, certitudini si reverii dulcege...
 
Totul imi aminteste de mine, de noi...de intamplari hazlii, romancioase si pline de magie...
Magic este aproape tot in casa mea. Lucrurile discuta intre ele, plantele danseaza, cateii fac de mancare, fluturii schimba peisajul din tablou in fiecare zi...peretii devin lava ori iglu ori piei in functie de filmul vizionat sau temperatura ceaiului...
Condimentele merg la curse de Feng-shui si in rest se antreneaza cu funiile de usturoi si ardeii iuti aliniati la start pe un fir de romanita...
In casa mereu se aude cate o melodie...si de multe ori mai multe melodii in acelasi timp, pentru fiecare ureche, fiecare emisfera, fiecare geana...astfel incat toate moleculele sa vietuiasca armonios si sa isi recunoasca sinele cand il intalnesc...
E mult bine aici...lumina isi schimba tonul in functie de momentul zilei, serii, amintirii sau uitarii...
Lemnul spune basme si uneori pocneste bosumflat in soba itind balauri din flacari...sau invers uneori...
Iubirea pompeaza Bine si Frumos prin pori, invaluind chiar si acarienii incruntati si tantaritele plangacioase...
Desi nu e strop de bautura in casa in afara de siropuri de felurite nume si culori, ochii stralucesc de dorinta prin priviri ce mangaie tandru...
Vorbele sunt line, totul este adevarat...textele cartilor inexistente scrise pe scoarta de prun...tesaturile vaporoase in culori nemaivazute, glasul catifelat al ciutelor care mai vin sa isi bea cafeaua la noi uneori...pasii fara zgomot si foamea care nu semnifica nimic...izvorul soptitor de stiri care trece prin bucatarie fix la ora 17,00, care insa aduce doar vesti bune si uneori coji de oua rosii...
Bucatele au gust diferit, galustile plutesc prin aer aidoma fulgilor de nea...gastronomia este mai mult o joaca a poienitei, caci toti ne indestulam doar veselindu-ne...
Desi facem foc, nu exista horn sau fum, ci doar arome suave de frunze coapte in ceas de toamna tarzie...
Spalam, insa doar pentru a da sanse noilor culori sa isi serbeze majoratul...
Totul se schimba, insa in ordine si pe asezate...fara graba, fara deranj, fara scrasnete sau plictiseala.
Fiecare gest abia asteapta sa fie facut, fiecare cuvant e frumos oranduit rostirii, fiecare imagine nu intineaza nimic si pe nimeni, fiecare pasire se intampla in universul potrivit.
Nu exista rascruci, dileme, probleme, exercitii, lipsuri, nevoi, moine sau rautate...
Nimic nu prisoseste, nimic nu se iroseste...Universul se introverteste creand raiuri inedite si omuleti portocalii.
Timpul a ramas aninat in cuier de la inceputul traiului aici, sforaind alene si plescaind satisfacut de atata hodina...
Spatiul este relativ... turnat in ceramica usor modelabila capata mereu alte semnificatii si trecuturi...
Curtea din jurul casei are plantute personalizate de amintiri... Toate infloresc mereu, fara oboseala sau tanjeala...
Ierburi felurite, aranjamente fanteziste si culori imprumutate dupa tendintele sezonului fac totul bombonistic si parfumat diafan...
 
Ai mei stau mai mereu pe vernada admirand in nestire, brodand cu flori nemuritoare, discutand ca si cum fiecare noua zi ar fi prima, in care s-au cunoscut...
Iar tu...tu esti mereu pus pe sotii frumoase, atent si vesel, hoinar printre bondarei cu pantalonasi galbeni si pufoaice maronii... Pari mereu odihnit, linistit, dezpovarat..uneori spui versuri si parca le descoperi savoarea pe masura ce se desira slovele...alteori urli de prin copaci speriind bufnitele aflate la seminarul de oftalmologie...Dar cel mai des iti place sa ne plimbam imbratisati in dans alaturi de prieteni dragi, consacrati in perechi de suflet...domnii pomi fructiferi si-au unit destinele arboricole cu domnitele gradinii, sensibilite firi si fragile personalitati in cautare de radacini solide...
Iti place sa discuti ore in sir cu stejarul din colt, asezat pe jilt din spori muschiulosi...
Mai joci table uneori si sah cu gutuii parfumati grijuliu sau nucii plini de rod si snoave aluzive...
Si avem prunci multi, cu par felurit si irisi plini de zambet...
E veselie multa...fericire si joc.

Anna - doinind prin salcami, cu margarete si clemate... 

Ferestre...


Am visat ca imprejuru-mi neplacut se exfolia aidoma unui autocolant scorojit de vreme rea, lasand loc universului meu perfect...cu oameni frumosi, intamplari minunate, gesturi si cuvinte blande, sprancene arcuite diafan, fara cute intre sprancene si zbarceli de obraz, cu zambete largi si sincere, nuante parfumate si arome multicolore...
Personajele pluteau pe aripile dantuirii lente, bogati in dinamica interioara si visari proiectate pe noua ceruri...
Nu imi incapeam in piele de atata bucurie...toate bolile ramasesera la o masa retrasa, intretinute de craciunita ipohondra, toate durerile se tranformau pe ring in vindecari, lacrimile in margaritare (desigur!:)), atelele in araci infloriti de rochita-randunicii, orbirile in vedenii perfecte ale realitatii preferate...
Cand catapeteasma s-a rasfrant peste perechi, au aparut oameni dragi de Departe..oameni iubiti, oameni pe care ii stiam doar din fotografiile rudelor...
Fara imbratisari si urlete de bucurie, ne purtam ca si cum nu ne-am fi vazut de ieri...fiecare intrare sporea bucuria personala care se intorcea in vahduh inmultind atomii timpului perfect...
Culorile se amestecau nascand personaje noi, sentimente din ce in ce mai blande si frumoase...pline de bucurie si daruire...
Imi placea mult totul...nu as fi schimbat un fir de par in tabloul fericirii depline...totul era asezat la locul lui, peste toate unduia valul armoniei, desi nu era nicio respirare de vant in preajma...
Ningea cu flori de cires iar pasarile cantau folosind cuvinte atent pigulite de textieri-grauri...
Spatiul parea fara sfarsit, iar timpul...inexistent...
Zburam printre planete, hoream alaturi de meteroriti, eram dalbi si frumosi...nu mai semanam cu noi, insa ne stiam pe nume dupa sentimente...
Iubirea devenise aproape insuportabil de ingerat, iar lipsa trairilor uratele ne facea usori ca niste baloane urcatoare pe inaripatele zari.
Zurgalai cristalini, inorogi sidefii, calesti imaculate, trupuri de lumina, multe flori, buburuze si curcubee, fluturi satinati...copaci din vata de zahar, roz pe stanga, bleu pe dreapta, ciuperci dantuitoare si codobaturi gurese...

Anna - asternuta spre drum:)

miercuri, 2 iunie 2010

Sssttt!!!!!

Uneori nu reusesc sa imi adun gandurile, disipate de groaza prin unghere pline de liniste.
Intalnesc tot mai des oameni care verbalizeaza fiecare gand, plan, gest...
Hai sa ne imaginam un om care vrea sa fie cu el...adica sa ii fie respectat dreptul la tacere. Si apare in peisajul incremenit pentru moment o creatura ce turuie fara sa respire parca, gesticuleaza intens, se fataie de colo pana colo fara vreun sens clar, spune doar treburi banale si groaznic de plictisitoare pentru a umple un gol care oricum nu are capat...



"Mi-e foame...
...
As manca ceva...dar nu stiu ce. (se scarpina pe burdahan)
...
Da. Este clar, trebuie sa mananc! (se intinde si casca cu un zgomot asemanator ragetului... Cade o muscata de la balcon...ca s-o fi sinucis ori o fi fost curent puternic...nu voi afla niciodata)
...
Ma apuc sa mananc!(pe moment mi-e teama ca va incepe sa ma rontaie pe mine la ce privire de capcaun are)
Pofta mare!
Multumesc. Tu nu vrei?
Nuuuuu, multumesc.
(Plescaie, ragaie, clefaie intens, dugheste apa, se rascracaneaza pe scaun).
Nu mai pooooot! Am mancat ca o scroafa! (Si cu toate astea mai da gata un copanoi).
Trebuie sa tin regim! Nu se mai poate! Uite cat mananc! Simt ca pocnesc! Zi si tu!
....
Extraordinar! Cred ca mananc cel mai mult din blocul asta...ce bloc?! din cartierul asta...din orasul asta chiar!
....
Sa strang acum...
...
Mai bine nu.
...
Mai bine fac un dus.
...
Da, e clar, merg la dus.
Bine.
Ce nebuna sunt! Eu asa sunt, ma distrez la maxim, vorbesc, cunosc oameni, sunt zapacita asa...toata lumea rade in jurul meu (si rasufla usurata la plecare!!!!).
As fuma o tigara.
...
Fumez mult! Prea mult. Fata, vreau sa ma las, dar nu pot! Pur si simplu nu pot! Si apoi, stiu pe una care dupa ce s-a lasat, s-a ingrasat! Fata s-a ingrasat mult!!!
Nasol.
Ce nasol...groaznic, nu-i mai vine nimic, e in depresie, fata! Nu mai iese pe strada.
Dar vorbeste?
Ei nah, cum adica? Normal ca vorbeste...ce are gura cu slanina???
Nu stiu.
Fata tu ai ceva? Esti prea tacuta, fata, mai zi si tu ceva. Ce citesti acolo? Mai da-l naibii de citit! Nu-i asa ca sunt hazlie? Sunt nebuna rau...caterinca scrie pe mine, fata, nu?
Evideeent.
Fata, sper ca nu voiai sa dormi...adica eu sunt nebuna rau...eu dorm putin. Sa imi zici daca vrei sa dormi.
Vreau sa dorm!
Bine fata, eu merg la dus. (Se aud trosnete, pocnete, oftaturi, ragaieturi, iarasi oftaturi si dupa ceva timp apa...).
Fataaaaaaaa! (in acest moment, toate muscatele au rupt-o in picaj de la balconul subsemnatei. Era un urlet gajait si fasait...Am sarit din somn de groaza).
Ce e?
Fata, am uitat sa iti povestesc ceva. Vina incoa. Dormi??? Nu dormi, fata, vina sa iti zic una tare!
In acel moment, am luat pusca, am armat si am tras prin usa, tintind zgomotul infernal al suvoiului neobosit de cuvinte.
S-a asternut linistea....Liniste, tacere...nu imi venea sa cred...incet, gandurile mirate de lipsa tolocanelilor, se inturnau buimace, privind cu teama totusi in jur...
Muscatele care ramasesera atarnate in carceii de vie se ridicau incet spre glastre, privind la fel de fricoase inspre locul cu pricina...
Ne-am imbratisat cu totii, pana cand am simtit ca ceva sau cineva se smulge din imbratisare...
Abia atunci m-am trezit, zgaltita de creatura care se strofoca sa imi ia perna de pe cap.
Fata, sa nu te sufoci. E curent, nu? Si eu am simtit. De asta stateai cu perna pe urechi. Si eu mai fac asa uneori. Fata, eu plec in oras putin...ma intalnesc cu mumu, bubu, tzutzu, lulu, dudu si vava.
Priveam muscatele abia respirande...si gandurile mele care pareau felii de piftie, tremurande in ungherele lor ciobite de atatea cuvinte pe milisecunda...
In momentul in care s-a trantit usa dupa creatura, am urlat SAAAA FUGIIIIMMM!!!"

A nu se intelege gresit...respect dreptul liberei exprimari, nu sunt fan al pasivitatii si incerc sa pricep resorturile care ii mana pe oameni la diverse activitati, insa uneori simt ca unii depasesc limita suportabilitatii, eliberati de bun simt, de un minim al decentei si linistii datatoare de sperante inspre aleea din ce in ce mai stramta a Sapientei.

Anna - alegand intre plasturi buzali si dopuri pentru urechi...

marți, 1 iunie 2010

La multi ani, copile!

„O, ramâi, ramâi la mine,

Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu stiu sa le-ascult;

In al umbrei întuneric
Te asaman unui print,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri si cuminti;

Si prin vuietul de valuri,
Prin miscarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taina
Mersul cârdului de cerbi;

Eu te vad rapit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
In a apei stralucire
Intinzând piciorul gol

Si privind în luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri."

Astfel zise lin padurea,
Bolti asupra-mi clatinând;
Suieram l-a ei chemare
S-am iesit în câmp râzând.

Astazi chiar de m-as întoarce
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot? (M. Eminescu)

Amandine fara grija supraponderabilitatii, prajitura cu bezea si gem de trandafiri, dantuire prin ploaie, acadele, pantofii mamei mult prea mari, rujuri cu gust ciudat, leagane si sirop de cirese, aer curat, nesfarsite alergari, jocuri ciudatele, codite cu fundite, buburuze, descaltari prin iarba inrourata, galagii duioase, veselie in hohote, lipsa de temeri, de griji si de notiuni despre timp si spatiu, desene animate cuminti, struguri cruzi, barcute din hartie, telefoane din pahare de inghetata, vata de zahar, rochite cu flori, sapun de casa...apoi clemate si liliac...si...baloane...multe baloane colorate cu zbaterea copilariei...
La multi ani, copile, oriunde te-ai afla!!!
La multi ani si tuturor celor care uneori uita de costumele rigide si de pronuntia hilara de oameni mari si se zbenguie printre gesturi imperfecte dar datatoare de bucurii!!!


Copilul râde:

"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"

















Tânărul cântă:
"Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"














Bătrânul tace:
"Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"






 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Anna - poftind mere coapte cu scortisoara si tolaniri sub un visin graitor...
 
 
 
 
 

vineri, 28 mai 2010

Despre fluturi si alte culori insufletite...

Afara ningea cu fluturi uimiti de trilurile magnoliilor...
Gladiolele crosetau clopotei la cositele unei salcii triste. De tristetea oglindirii firele smaraldii s-au despletit sfichiund prin aerul caldicel al unui anotimp inexistent...
Trandafirii cataratori se buricau timid pe scara evolutiei catre o mansarda rustica, punand planuri la cale...de disparitie impotriva pisoiului verde care le rontaia pruncii rozalii abia izbanditi din leaganul peduncular...
Macesul reusise la facultatea de homeo-patologie si descrenga de zor o catina cocheta...
Iarba fardata cu dungi subtiri de abanos plutea pe armonii auzite doar de ea, leganandu-si duios capetele spre vis...
Clemata tesea cu frunze in jurul unui arac cu silueta invidiata de curpenul unui dovleac imbufnat...
Fericirea plutea peste gradina plina de culoare, muzica, viata si uitare...
Pe linistea atent studiata, un bondar picta cu soare vrejuri de lumina si credinta.
Petuniile inventau pomezi colorate cu care apoi protejau sevaletele imaculate ale unui viitor ce astepta infaptuirea...
Boabe de struguri barfeau soriceii care le ravasea comuniunea...
Floarea soarelui paste duios o turma de ghiocei strajuiti protector de niste vajnice zambile...
Brandusele fac semne de carte din flori de nu-ma-uita...
Cari infometati inaintau labirintic in maruntaiele stejarului indiferent...
Scranciobul se legana ca o fetita adormita, imbratisat de alizeul buclucas...La un moment dat a scancit de pustiu si atunci m-am trezit...
Dunele de nisip, pietrele incinse si drumul cu platfus ereditar ma lovesc in trezia brusca dintr-un alt univers...
Ma intorc alene in mine, cu genele stoarse de un trecut care imi refuza prezenta...

Anna - caniculata si pe jumatate dormind...jumatatea stanga, desigur:))

joi, 27 mai 2010

Cand iubire inseamna dans si amandine...

El sta cu chipul sprijinit de palmele umede privind in gol...
Ea face slalom printre masini, copaci in floare, rasete de copii si acadele, gonind inspre parcul lacului albastru...
El nu stie cauza molesirii pe care o simte in membre, dar priveste fara sa vada... in continuare...
Ea si-a mai domolit pasii facandu-si timp sa observe imprejurul diafan mirosind a tei...
El se ridica de la masa alene, isi ia de pe scaunul pustiu gandurile razletite de vantul mirarii si porneste spre usa...
Ea se impiedica de un barbat care parea ca pluteste pe nori si se imbolnaveste de vis...
De unde sa stie ei ca au dansat impreuna la un bal cand erau micuti si apoi au impartasit taina unei amandine sub un astru palid si flori de trandafir?
Privirile au refuzat intalnirea...ea a prins ca din zbor un umar de camasa ivorie, iar el a zarit o glezna subtire...
Fiecare si-a continuat drumul ca si cum destinul nu ar fi locuit niciodata pe strada lor, mereu infometati, mereu visatori, mereu grabiti spre un tarm necunoscut...
Cand el s-a pensionat, colegii au dat o mare petrecere si in acordurile unei melodii care parea dezlipita din sufletul sau... a invitat la dans vecina de scaun, caci asa este frumos. Nu o stia, nu stia la ce departament lucreaza, daca s-au intalnit vreodata sau ce nume poarta...
In timp ce se indreptau catre ringul cu dans, ea a zarit un cot de camasa ivorie...iar el privea o glezna -pereche subtire...
S-au intalnit in vis... plutind catre un timp ratat... lacrimati de emotia regasirii, imbratisandu-se cu blandete din gene si reluand un dans neterminat... La inceput ea nu stia sa danseze, insa el i-a purtat pasii cu tandretea barbatului implinit, fericit si iubind...
Din pacate dansul nu continua in eternitatea fiintei-suflet, dezrobind zagazurile temporale cu forta Iubirii...
Dansul se sfarseste la capatul ultimului acord, viata traita condensat in cele cateva clipe de alunecare pe note se continua in aceeasi uitare...
Fiecare s-a intors la poverile proprii, la jumatatile ilicite...
Singurul lucru care a mai contat a fost gandul visului ca exista totusi iubire...ca exista totusi destin:) si ca ei au reusit sa le intalneasca pe ambele...

S-au prapadit de ceva vreme...normal ca mormintele odihnesc alaturi sub un falnic tei...
Normal ca in aceasta clipa exista 321324580 de persoane care danseaza intamplator valsul destinului, alaturi de alte persoane pe care le vor iubi toata viata, desi exista cele mai mare (ne)sanse ca ei sa nu se revada/recunoasca dupa invatarea dansului, dupa pulberea timpului...

Anna - visand in pasi de dans o amandina insiropata...

marți, 25 mai 2010

Trandafirul alb (Byala roza)




Anna - visand la acel Nessebar al uitarilor de rau si amintirilor de sine...al regasirilor, curatiei si invatarii de iubire prin armonie si veselie...

vineri, 21 mai 2010

Sfintii Constantin si Elena

Biserica Ortodoxa ii praznuieste astazi, 21 mai, pe Sfintii Imparati Constantin si mama sa, Elena. Constantin cel Mare, imparat roman (306-337), a devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. In ziua premergatoare luptei cu Maxentiu, in anul 312, Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si o inscriptie: In hoc signum vinces (prin acest semn vei birui). Imparatul va insemna toate steagurile armatei sale cu semnul sfintei cruci si va intra biruitor in Roma. Prin Edictul de la Milano (313) a acordat libertatea de cult a crestinismului, acesta devenind religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare.

Imparatul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El. La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.
Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Cezareea. A murit la scurt timp in Nicomidia si a fost inmormntat in Constantinopol, in biserica ctitorita de el.
Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasa Elena. Acesta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau. A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Potrivit traditiei, in urma sapaturilor s-au gasit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost rastignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a inviat in momentul in care a fost atins cu Crucea Domnului.

Imparateasa Elena a zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.
Semnificatia numelor Constantin si Elena
Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis ("constant", "ferm").
Elena - Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane ("torta", "faclie", dar si "foc sacru", la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele ("lumina arzatoare a soarelui").
 

In aceasta zi, de pomenirea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, in calendarul popular intalnim o sarbatoare adresata pasarilor de padure, numita Constandinu Puilor sau Constantin Graur. Se crede ca in aceasta zi, pasarile isi invata puii sa zboare.

Tinand seama ca o noua generatie ameninta recoltele, era interzis sa se munceasca in acesta zi. Prin acesta odihna de la muncile campului, se credea ca recoltele nu vor fi mancate de pasari.


Anna - dorind multa sanatate tuturor celor care "se cheama" Constantin si Elena, mult spor si veselie!
La multi ani, Su' a mea!!!!

joi, 20 mai 2010

Balada celui bolnav de vis...

Balada celui bolnav de vis


de Mircea Cruceanu

Sunt bolnav de imagini, o mama,
si-s numai lumina si-s tot numai rana!
Sunt bolnav de miresme salbatice, crude
de ferigi, de jnepeni, de stancile nude.
Sunt bolnav de izvoare, de poieni si de ciute,
de doinele planse pe vers si laute.
Ma-nabus de vise, de brazi si zapada,
vreau spatiu si chiot, vreau cer si balada!
Cand altii, ca lemnul, dorm somnul lor vid
prin codru-amintirii eu calea-mi deschid.
Cu Dragos si Molda cobor prin paduri,
descalec cu Tara, gonind aprigi bouri.
Cu Stefan la lupta, pornesc impreuna,
rapun varcolacii valhovnici sub luna.
Tin sfat cu haiducii-n padurea valceana,
domnite si zane mi-adorm langa geana.
Mi-e inima arsa de cald curcubeu
si roua din doine imi cere mereu.
Cu-aprinse dorinte si dragoste-amara
astept soarele-nalt sa coboare pe Tara.
Si-mi scapara visul - izbit amanar-
de sufletul greu de steme si jar.
Pe fruntea mea arsa, asterne zapada,
din piept scoate-mi inima si pune balada.
Sunt bolnav de atatea imagini, o mama,
si-s numai lumina, si-s tot numai rana!

Anna - lumind de zor prin visele apuse...

miercuri, 19 mai 2010

Bazar pre-sentimental...

S-a deschis un nou super-magazin!!!
Lumeeee! Lumeeee!!!
Haideti cu mic cu mare la bazar! Este un bazar in care nimeni nu stie ce cauta, dar fiecare gaseste...
Pentru ca un elfo-gnom cu irizatii financiare a trecut peste plaiurile mioritice si a observat ca aici toata lumea cauta cate ceva cu ardoare, fara a sti clar ce ii lipseste si in ce fel, s-a gandit sa investeasca in inconstientul colectiv, aducand un suflu nou economiei supra-aerisiene speculand foamea "ancestrala" a unor concetateni care au apucat niste cai speciale pe drumul spre cunoastere...
Micutul elf-de-afaceri a deschis un super-centru-comercial pentru toti cei care nu mai disting nuante, ci doar amesteca fara oprire culori, manjindu-se cu tonurile obscure obtinute facil...
Sunt omuleti care ingurgiteaza orice idee...cu cat este mai ciudata, mai sarita de pe un fix al decentei, mai gargaristico-psihedelica, cu atat este mai apetisanta si teribil de laudata sau...mai rau...contro-versata...
Si culmea este ca cei care cred cu tarie ca suntem o colonie extraterestra, ca ne tragem din giganti, ca suntem reincarnari ale muscatelor salbatice sau soparlitelor verzi...ei,  taman acesti "vizi(er)onari" stramba din nas cand aud de crestinism care li se pare...cam tras de par:)).
Pricep eu bine ca omul are nevoie de basm, de suspans, de fantezie, dar cand este vorba de simple sinapse care au cuplat anapoda datorita unor neuroni strulubatici, e jaleeee.
Ma mir ca nu exista mai multe secte...chiar ma mir! De exemplu secta Agartha:)).
Oameni explica cu patos cum au ei viziuni, cum au fost cel putin odata Napoleon intr-o viata anterioara (toti?!?!?!?!?), cum vorbesc pe seara cu pisoii (si acestia le raspund, basca ii mai si "iluminesc" dezvaluindu-le taine grele ale trecutului si viitorului), cum se fugaresc ei prin tuneluri catre cea viata si inapoi, cum zburda pe campii verzi, cu caii coborati de pepereti, cum simtesc ei tot felul de entitati buclucase...
Aceste specimene sunt usor de reperat: sunt cei care privesc asa tamp intr-o parte, ca si cum ei ar sti...ei nu ar mai avea intrebari...si acum ne privesc pe noi, cursantii soareci cum ne balanganim printre erori si ne asteapta sa ne alaturam cohortelor de aflatori de adevar.
Cum dau de urma unui tampitel care vorbeste cu patos despre o lume pierduta si regasita intr-un bob de orez, pe o coada se stea, pe fundul oceanului sau pe crestetul muntilor, cum elaboreaza teorii, se burica pe scara cunoasterii fermi convinsi ca au mai urcat 5 etaje dintr-o suflare...
S-a deschis magazinul...
Omuletii nostri, insotiti de pisici, entitati, lumini, voci,  globuri,...mereu pe fuga printre rafturile cu idei, figuri, mutre, cuvinte, imagini...agata din viteza articole cu care umplu cosul existential pana la refuz, tinand cu dintii de fiecare articol chiar daca nu prea inteleg de ce se afla acolo si pana cand...
Se pierd printre siruri, isi revin, uneori o iau pe aratura unui vis care nu le apartine si sunt expulzati dureros, caci, precum capusile, deja se asezasera confortabil pe fotoliile altor vieti, extragand lacomi seve incompatibile...
Aud un cuvant ciudat si il rastalmacesc...aud o frantura de melodie si o calculeaza...aud o poezie si sunt convinsi ca e un cifru...un tablou - poarta spre Altundeva, un gest - mesaj masonic... si tot asa...
Multi cauta raspuns la o singura intrebare: NU ESTE ASA CA AM DREPTATE? Si evident ca, sclavi ai propriilor pseudo-teorii, gasesc in carul cu fan exact acul lipsa, caci normal, fiecare pai poate semana cu un ac daca stii cum sa il privesti...
Si cand apare tampitelul care ridica la rang de Idee o enormitate, cautatorul de pretexte imediat sare de la locul sau urland: v-am zis eu...exact asa simteam si eu...aveam nevoie de dovada... Iar faptul ca un tampitel diletant a aparut de nicaieri balbaind niste cuvinte inseamna ca s-a distribuit dreptatea...Si noaptea ce urmeaza va exista un somn linistit peste inca un chip ce a doua zi va zambi tamp...
Belicoasa, am iesit din bazarul pre-sentimental, unde fusesem si eu sa caut ceva: becuri de schimb pentru aparatul meu de uitat:))))), insa nu aveau asa ceva. Puteam, in schimb sa aflu daca bunica mea a fost vegana sau alcoriana. Am preferat sa nu stiu. Am refuzat politicos si protezele auditive pentru cei care nu mai auzeau bine vocea stramosilor...
Am primit insa cadou un pachet de servetele parfumate cu care mi-am sters inceputul de zambet cretin, lasand loc uimirii perpetue. Unii se plangeau ca nu sunt bune de nimic...iar lacrimile lor hidratau surasul strambat spre niciunde...


Anna - intelegand ca fiecare are loc sub soare, dar plictisita uneori de ochelarii de cal ale celora care se declara deschisi oricaror idei...
Si nu m-ar exaspera daca s-ar zice...da, se prea poate...cine stie...
Dar cand iei in brate un soi de idee si te inchini la ea urland din toti rarunchii ca este Adevarul, permite-mi sa fug de tine cat ma tine memoria:)...