duminică, 28 iunie 2009

Cunostinte







Daca am avea la dispozitie un timp limitat pentru a afla cum este un om... daca ar trebui sa ii creionam in scurt timp perimetrul contorizabil al fiintei... ce intrebari am pune? Cum am sonda calitativ esenta unei persoane?
Poate as intreba ce muzica asculta... sau ce carti ii plac.... filme... ce hobby-uri are... pe cine iubeste si de ce?
Poate as intreba cata pasiune pune in tot ce face... ce simte cand ploua sau daca a mers descult prin roua?
Poate as intreba pe ce parte a patului doarme... in ce Dumnezeu crede... ce viseaza si care ii sunt valorile de referinta?
Poate l-as intreba despre aspiratiile din vremea copilariei sau despre demonii din dulap... despre animalul care il reprezinta sau motivatiile identificate zilnic?
Poate l-as intreba de zodii, superstistii sau ora la care se trezeste?
Insa daca stau mai bine sa ma gandesc...poate l-as tulbura rascolindu-i rarunchii memoriei... si nu asta imi este scopul. In fond, omul nu imi este dator cu sinceritatea, timpul si amintirile lui.
Asa ca probabil m-as da de trei ori peste cap, m-as transforma intr-o fiinta inteleapta si i-as asculta... tacerea... l-as privi in nestire si as asculta cuminte cuvintele lui nerostite.
Se spune ca traiesti o viata alaturi de un om si tot ai parte de surprize uriase... Oare de ce? Am uitat sa ascultam si ne lasam doar prada propriilor asteptari transferate intr-o realitate pe care o ajustam, refuzad-o de fapt in mod sistematic? Ne lasam fermecati de masti frumos decorate care insa aluneca uneori dezvelind chipuri pe care nu le recunoastem? Oamenii intuiesc tiparele noastre si din drag sau in virtutea unei inertii ciudate prefera sa imbrace o haina care nu li se potriveste?
Am vazut multe cazuri de acest gen...si e interesant pana in punctul in care sufocarea naste monstri... si adevarul iese la iveala ravasind totul in jur... si inlauntru.
In virtutea carui comportament am putea intelege cat mai bine cu putinta semenii... cum am putea proceda luandu-i pe fiecare exact asa cum este... fara sperante, fara deceptii, fara judecati de pseudo-valoare... cu raspunsuri egale din care sa lipseasca mirarea?

Anna - cu darul uitarii









sâmbătă, 27 iunie 2009

Initiere




Oare nu fiecare lucru care isi afla un debut in aceasta lume se va si finaliza la un moment dat?
Oare fiecare drum inceput nu isi va afla popasul final?
Oare Cuvantul...Viata...Dansul...Iubirea...Fericirea... nu isi vor afla intr-un timp antonimele sinonime cu sfarsitul? Oare nu se va instaura tacerea ori moartea ori incremenirea ori respectul (indiferenta) ori dejnadejdea peste oglinda Timpului?
Oare cu adevarat drumul face muzica ori doar extremele? Si daca eu as sti ca doar Calea conteaza... nu telul ori menirea... la ce bun visul? Doar pentru mentinerea cadentei?
Sunt oameni pe care nici inceputul nici finalul nu ii impresioneaza... oameni care vietuiesc suspendati intre dorintele altora... aboliti parca intr-un vesnic "maine" ori altii prizonieri ai unui "ieri" etern. O fi genetica datoare sau alinierea planetelor... sau pur si simplu uitarea?
Daca un om isi uita telul si se pierde de turma... ce se intampla cu trairea ciclica a actului ratat? S-o fi chemand esec, rebut sau pur si simplu se va imprumuta cu discretie aproape cameleonistica un alt tel... de la altcineva ori de la propriu ego garnisit cu solutii de back-up?
Cum va gestionati scopurile? Cum va traiti uitarile? Ce va face sa va ridicati din somn in fiecare zi luand in piept o noua zi?

Anna - plina de inertie si uimire

vineri, 26 iunie 2009

Finding NEVERLAND...




Dumnezeu sa te odihneasca, Michael Jackson...


Fie ca in leaganul etern sa te astepte Acea Wendy si impreuna sa inventati un... For-Ever-Wonder-Land plin de muzica, dans, fercire si iubire!




Anna - mahnita de sfarsituri...

Dulcele grai al lutului traind...




Acum cateva zile stateam la taifas cu o prietena draga si, relatandu-i un episod tulbure al existentei mele mi-a zis sa imi vin in fire... Ne-am amintit impreuna cat de frumoasa gasim aceasta expresie... cat de limpede si suav surprinde realitatea unei secvente.
Este ca si cum intr-un anumit moment, ne iesim din matca ori ne retragem in cochilie... ca si cum am avea o excrescenta, un surplus ne-reprezentativ, un episod de ratacire de propriul "eu" uitat undeva in spate...grabit mult inainte sau pur si simplu adormit...
Scormonind in cufarul mostenit de la mamaia mea...si localizat acum undeva in podul memoriei...ori intr-un ventricul de suflet, am daruit luminii si alte expresii la fel de minunate:

Peste fire = extraordinar; în cel mai înalt grad,
În toată firea = ajuns la dezvoltare deplină, matur; în deplinătatea facultăţilor mintale, serios,
A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a înfuria, a scoate din sărite, din răbdări,
A-şi ţine (sau a-şi păstra) firea = a se stăpâni, a-şi păstra cumpătul,
A-şi pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stăpâni, a-şi pierde cumpătul,
A se prăpădi cu firea = a face tot posibilul; a se strădui; a se consuma foarte mult sufleteşte.

Cu simpatie, Anna... asteptandu-va in lumea cuvintelor re-descoperite:)

joi, 25 iunie 2009

Sweet November / December / .../ July



Daca am sti sau intui ca astazi este ultima zi a vietii noastre? Daca am sti ca este ultima sansa de a face ceea ce pana acum ne-am refuzat...? Daca ar fi ca "maine" sa nu mai vina vreodata?
Ce am face? Cum ne-am comporta? Ce am imbratisa mai intai? Ne-am lua ramas bun?
Cred ca mi-as petrece ultima zi din viata intr-o goana printre oameni dragi...As fugi prin tara in lung si lat... mi-as rascoli sufletul de la un loc intr-altul..imbratisand, multumind si sarutand tot ce mi-a fost drag...Cred ca mi-as lua ramas-bun fara ca Oamenii din viata mea sa stie, disparand apoi discret din viata lor...si a mea.
Cred ca as adormi pe veci intorcandu-ma spre o casa care nu-mi apartine de fapt decat prin semnificatii...probabil in bratele omului meu iubit... oferindu-i in dar ultimele cuvinte...ultimele clipe... Desi, daca ma gandesc mai bine, cred ca as fugi si de el... Nu stiu daca as suporta ochii pustiiti din durere si deznadejdea sufletului sau limpede...
Deci ultima zi din viata mea ar fi o fuga... irosind intru castig toate secventele - storcand pana la secatuire clipele si trairile.... incercand sa ma disip cate putin in fiecare loc...in fiecare pom...in fiecare suflet... Nu stiu ce vorbe as spune in afara de "Multumesc" si "Te iubesc"...dar sper sa fiu inspirata si sa las o imagine frumoasa in urma mea... ca toate povestile incepute cu "Ultima oara cand am vazut-o..." sa continue cu "era bine" sau "radia" sau "mi-a incalzit sufletul" sau "mi-a luminat gandurile".
Mai sper sa nu stiu niciodata ca a urmatoarea zi nu va mai veni...dar sa iubesc si sa multumesc in fiecare zi ca si cand maine nu m-ar mai dori...
Am auzit ceva odata...ceva in genul..
.Fericirea(Viata, Iubirea...) este o călătorie, nu o destinaţie. Aşa că munceşte ca şi cum n-ai avea nevoie de bani, iubeşte ca şi cum nu ai fost niciodată rănit în dragoste, dansează ca şi când nimeni nu te-ar vedea, canta ca si cum nu te-ar auzi nimeni...traieste ca si cand doar astazi ai ma putea...

SI TOATE ASTEA...ACUM!




Anna - in cautarea tonului:)

miercuri, 24 iunie 2009



Anna, Sanzaiana... din nou

Obiceiurile legate de Sânziene se pierd in negura timpurilor. Sunt datini autohtone, al caror nume originar dac s-a pierdut. S-a pastrat cel roman Sânziana, de la Sancta Diana (care circula si azi in Ardeal) si cel slav Dragaica (care a venit mai tarziu si care circula in Muntenia si Oltenia).

Sarbatoarea de Sânziene (tinuta pe 24 iunie, de ziua nasterii lui Ioan Botezatorul) e legata de cultul recoltei, al vegetatiei si al fecunditatii, si pastreaza in ea un amestec fascinant de crestinism, pagânism si vrajitorie. Sânzienele sunt plante cu flori galbene-aurii si placut mirositoare. Cresc prin livezi, pasuni, margini de paduri si poienite. Insotite de muzica si chiuiturile flacailor, fetele aduna florile de Sânziene in buchete, fac colane si impletesc cununi circulare si cruciforme sau le strang in buchetele. Aceste coronite si buchete sunt aduse in sat, unde sunt asezate pe porti, usi, ferestre, pe suri, pe stupi si chiar in straturile de legume, in credinta ca ele vor ocroti casa si gospodaria de puterea fortelor malefice, aducand totodata noroc, sanatate si belsug oamenilor, animalelor si semanaturilor (vor inflori ca Sânzienele).


In noaptea de Sânziene, femeile pornesc in plina noapte spre locuri stiute numai de ele pentru a aduna ierburi de leac si descântece. Multe din florile si ierburile care se culeg in aceasta zi, se duc la biserica, cu credinta ca vor fi sfintite si prin aceasta vor fi curatite de influentele negative ale Rusaliilor/Ielelor, zânele rele ale padurilor. Numai astfel vor fi bune de leac. Sânzienele erau socotite de tinerele fete si un mijloc de a-si afla ursitul si timpul cand se vor marita. Cununile barbatilor, impletite in forma de cruce, iar cele ale fetelor in forma de cerc, sunt aruncate pe casa. Daca jerbele se opresc pe acoperis, e semn de nunta, iar daca nu, ursitul sau ursita mai trebuie asteptati. In unele sate, e obiceiul ca pe drumul de intoarcere catre sat, fetele sa priveasca prin cununa, iar in functie de varsta si insusirile fizice ale persoanei vazute, sa deduca si calitatile morale ale viitorului sot.


Fetele isi pun flori de Sânziene neimpletite sub capatai. In acea noapte, ele isi vor visa ursitul. Daca cununa va fi purtata in par sau in sân (de fecioare sau tinere neveste), acestea vor deveni atragatoare si dragostoase. Inainte de rasaritul soarelui, fetele si flacaii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate in coarnele vitelor. Daca gingasa coronita se opreste in cornul unei vite tinere, fata se va marita dupa un tanar, iar daca se opreste in cornul vitei batrane, ursitul va fi om in varsta. In ajun de Sânziene, seara, se intalnesc fetele care vor sa se marite cu flacaii care doresc sa se insoare.


Apa de stele: roua din noaptea de Sanziene are tainice virtuti; in multe parti ale lumii se crede ca daca te stropesti cu ea pe trup, acesta va deveni frumos si suplu, iar daca te speli cu ea pe fata, vei fi chipes si mandru. Daca roua se aduna pe frunze de sanziene si o culegi dimineata, ea va indeparta de mana care a atins-o artroza si durerile osoase.


Orice obiect impregnat cu pretioasa "Apa de Stele" devine un talisman: este de ajuns sa-l lasi in seara de dinainte si sa-l iei dimineata, inainte de a-l vedea Soarele.


Culese inainte de ivirea primei raze de soare, atunci cand sunt inca pline de roua (apoi se usuca si se tin intr-un saculet de matase alba), frunzele de dafin si ierburile capata proprietati magice: zarna (sau iarba de dragoste), maghiranul salbatic, salvia, musetelul, sporisul, levantica, rozmarinul, varnantul, nalba, pelinarita (care, in unele parti ale Americii de sud, mai precis in Costarica, este socotita una dintre cele sapte plante magice. Indeparteaza fortele raului: indienii din America o foloseau, arzand-o in timpul ceremoniilor lor).


In noaptea de Sanziene, femeile pornesc in plina noapte spre locuri stiute numai de ele pentru a aduna ierburi de leac si descantece. Multe din florile si ierburile care se culeg in aceasta zi, se duc la biserica, cu credinta ca vor fi sfintite si prin aceasta vor fi curatite de influentele negative ale Rusaliilor, un fel de zane rele ale padurilor. Numai astfel, se zice, vor fi bune de leac.


Cu drag, Anna - de la enciclopedia dacilor citire...




Anna, Sanzaiana...

Ielele sunt făpturi feminine supranaturale din mitologia românească, foarte răspândite în superstiţii, cărora nu li se poate stabili însă un profil precis, din cauza inconsecvenţei folclorului; totuşi, forma mitologică preferată este a unor fecioare zănatice, cu mare forţă de seducţie şi cu puteri magice, cumulând atributele Nimfelor, Naiadelor, Driadelor, întrucâtva şi a Sirenelor. Se sugerează ca ar fi posibil ca in trecut sa fi fost preotesele unei zeităţi dacice.
Ielele se crede că apar mai ales noaptea la lumina lunii, în hore, în locuri retrase (poieni, silvestre, iazuri, maluri de râuri, răscruci, vetre părăsite sau chiar în văzduh), dansând goale, mai rar cu veştmânt de zale, sau înfăşurate în văluri transparente şi cu clopoţei la picioare; fostul lor ring de dans rămâne ars ca de foc. Uneori doar cu trup aparent, alteori sunt doar năluci imateriale, cu aspect iluzoriu de femei vesele.
Numărul în care Ielele îşi fac apariţia e sau nelimitat, sau redus la 7, uneori chiar 3, în ultimul caz (Oltenia) legenda considerându-le pe fiicele lui Alexandru Macedon şi numindu-le: Catarina, Zalina şi Marina.
Locuiesc în cete, în aer, pe stânci singuratice sau în munţi, prin păduri sau anumiţi copaci ca paltinul şi nucul (preferaţi şi pentru horele lor), rareori la răspântii.
De obicei, nu sunt socotite genii rele: se răzbună doar când sunt stârnite, ofensate, sau văzute în timpul dansului, iar atunci pedepsesc pe culpabil pocindu-l, după ce l-au adormit cu cântecul şi cu vîrtejul horei jucate în jurul acestuia de 3 ori. În această ipostază, au similitudini cu fecioarele Erinyes din mitologia greacă. Unele descântece le portretizează aşa:


Voi Ielelor

Măiastrelor

duşmane oamenilor

stăpânele vîntului

doamnele pământului

ce prin văzduh zburaţi

pe iarbă lunecaţi

şi pe valuri călcaţi

vă duceţi în locuri depărtate

în baltă, trestie, pustietate

unde popă nu toacă

unde fată nu joacă.

Vă duceţi în gura vîntului

să vă loviţi de toarta pământului."

Adesea "Ielele beau apă de prin fântâni şi oricine va bea după dânsele, îl pocesc".

După caracteristicile globale mai frecvente, Ielele sunt nemuritoare, frumoase, acorporale, voluptoase şi seducătoare, excelente dansatoare şi cântăreţe corale; îşi poartă despletit părul lung şi se îmbracă în veşminte vaporoase de mătase ori in, de obicei translucide sau chiar străvezii; invizibile ziua, pot fi văzute noaptea, cu mari riscuri pentru observator; deşi adesea cu aripi, pot zbura şi prin levitaţie, cu viteze teribile (într-o noapte, nouă mări şi nouă ţări), dar alteori călătoresc în trăsură cu cai de foc.

Nu se poate stabili totuşi o tipologie fermă, ea fiind variabilă de la o zonă folclorică la alta; astfel, Dimitrie Cantemir le numea cu unul dintre epitete, Frumoasele, simplificându-le funcţia mitologică la domeniul erotic şi considerându-le deci nişte "Nimfe ale aerului, îndrăgostite cel mai des de tinerii frumoşi".
Anna - copiind dupa... Wikipedia







luni, 22 iunie 2009




Si afara ploua, ploua...

Ce poate fi mai sigur, mai trainic si mai implinitor...sa stai dupa perdeaua cinismului privind la ceilalti si emitand opinii cu rezonanta de valoare absoluta, criticand mai mereu... sau sa te avanti in caruselul vietii luptand printre zambete si lacrimi pentru un curs original al vietii fundamentat doar pe proprii experiente, pe depasiri de praguri, izbandind pe carari inca nebatatorite...?
Este aidoma unei piese de teatru...avem autorul, regizorul, actorii si...spectatorii.
Privind in oglinda limpezita de sinceritatea unicului moment...sa recunoastem...pana acum ce rol am avut in propria viata?

Cu sinceritate, Anna - cea care de putine ori a ostenit in loja propriei vieti:)



Lacrimi de cer...

Se prea poate ca intr-o buna zi sa descoperim ca nu suntem tristi cand ploua...ci mai mult ca ploua atunci cand suntem tristi...
O fi posibil sa auzim cum creste iarba...plang salciile despletite sau se desface un mugur?

Anna - incepand incursiunea in curcubeu...