joi, 12 septembrie 2013

Lepadarea umanizarii...

      In ultimele zile pe unde ma plimb cu gandurile mele bune si visele mele frumoase intalnesc din ce in ce mai des oameni incruntati, care se iau la intrecere sa aiba intaietate la metrou, care - tot la metrou - asteapta sa intre fix prin locul, din ce in ce mai stramt, pe care ar trebui sa iesi tu si daca nu te fofilezi abil exista sanse mari sa nu mai reusesti sa iesi in timp util..., sunt oameni care cearta batrani ca nu sunt gheparzi pe trecerea de pietoni, care isi altoiesc pruncii pentru ca merg prea incet, care se iau la harta in trafic si se lovesc din nimic...
Inteleg ca se strang frustari la locul de munca, in familie/cuplu, ca fiecare om poarta cu el poveri poate nebanuite de ceilalti, insa poate ar fi bine sa intelegem ca nimeni nu este scutit de probleme la o adica, cu totii avem in doze comparabile tristeti, nelamuriri, boli, oameni dragi care sufera, nemultumiri, vise care asteapta, rate si facturi neachitate care asteapta, operatii care asteapta, copii ori parinti care tot asa...asteapta, iar noi nu mai stim in cate persoane ori functiuni sa ne dividem pentru a impaca toate cele...
In tot noianul de fracturari de timp, suflet, renuntari, compromisuri, omisiuni, foame de abdicare de la toate si toti macar pentur un timp care parca nu va mai veni in aceasta viata, un copil a fost omorat de un caine.
Si parca timpul a inghetat. Parca si vad scena in care a luat totul nastere. doua mii de oamnei sa zicem paseau preocupati catre serviciu, spital, parc, alimentara, piata...Varste diferite, preocupari diferite, mananti in lupta existentiala de resorturi poate inca nebanuite ori dimpotriva clare, cu par galben, rosu, negru, imbracati felurit si fiecare incercand sa solutioneze mental cate o problema sau un exercitiu dificil de depasit.
Si dintr-o data, un zvon, un murmur ca o ceata verzuie, deasa, precum matasea-broastei ii cuprinde pe toti. Se opresc. Incremenesc. Totul se clarifica parca in capul lor. Cainii sunt problema. Daca azi a fost omorat un copil, maine pot urma ei sau copiii lor sau nepotii sau vecinii (aici desigur, nu ii includem doar pe toti...c-asa-i in tenis :)). Daca un caine este tampitel toti trebuie ca sunt la fel. Rationamentul pare simpul, desi imi scapa propozitia secundara... Un caine a omorat un copil deci toti cainii pot omora toti copiii. Prin urmare e fie cainii, fie copiii, asa ca vom ucide toti cainii.
Suntem Dumnezei, nu-i asa?! Ne permitem orice. Taiem copaci sa ne facem mobila ori ii taiem doar asa...ca nu se vede bine casa, rupem flori si le daruim cadou cu fala, ucidem furnici, fluturi, albine, soareci...acum urmeaza cainii pentru ca sunt un potential pericol, apoi vom ucide ursii ca ce sa mai vorbim de pericol in cazul lor...si tot asa...
Cum spun unii ...maine-poimaine vom realiza ca suntem in pericol din cauza oamenilor fara adapost...ii vom uri si pe ei si apoi ucide fara mila? Sau vom demola blocurile ca nah, ne pun in pericol viata (daca se darama pe noi, ori ne cade un ghiveci in cap cand trecem pe acolo?!?!). Sau vom arde toate masinile, trenurile, avioanele caci iata alte surse de potentiale finaluri groaznice?! Lista ridicolului poate continua la nesfarsit.
Inteleg si mi se pare groaznica moartea micutului, am vazut multi caini (inclusiv cei pe care i-am crescut eu de-a lungul timpului) reactionand ciudat in apropierea unor copii si am observat ca nelinistea este reciproca. Poate irationalul accesat mai facil de ambele fiinte reactioneaza nefericit in anumite situatii. Nu stiu ce s-a intamplat acolo sau in alte cazuri de agresiune a cainilor impotriva oamenilor. Sau aparare a cainilor sau... Dar acest aspect cred ca poate fi lesne ignorat si e legitim, nu-i asa, sa fie lovita o catea dupa ce a fatat si e vulnerabila, sa fie lovit un pui care nu a aflat inca de dusmanie ori nu are putere sa se apere...
Stiu persoane care au fost muscate de caini, care pe langa teama si aspectul estetic mai mult au fost deranjate de injectiile in burta... si care dupa experienta din pacate au generalizat morbid incercand sa se razbune cumva pentru timpul pierdut ori piele ori bani ori incredere...
Si cum lucrul la care omul(acest zeu, nu oricum!) se pricepe de minune este generalizarea, ia te uita cum statuile mele umane incep sa se destinda din amorteala insa capata ochi din aceia parca de peste, translucizi care nu vad desi privesc, de o intransigenta totalitarista care dintr-o data au realizat ca sursa tuturor nefericirilor personale, motivelor de temere, problemelor nerezolvate...insasi sursa mortii care le atarna deasupra fruntii in fiecare secunda sunt cainii!!!
Nu stiu detaliile politico-economice ale acestui eveniment social, nu stiu daca suntem manipulati ori ba, nu stiu care este in realitate finalitatea acestor demersuri triste, nu stiu daca se vrea ca noi sa privim in alta parte in timp ce se intampla ceva cu adevarat important care daca ar fi avut intreaga noastra atentie nu s-ar fi desfasurat in acelasi mod...nu stiu multe asa ca nu vorbesc decat din ce vad, simt, aud...
Pe mine ma sperie nonsalanta cu care cineva poate lua o viata, o mie de vieti doar banuind ceva apocaliptic.

Astazi dimineata priveam la stiri...vine toamna mea minunata, insa vin si ploile mai putin minunate... An de an, primavara si toamna vad la stiri case care se transforma in insule plutitoare, oameni care traiesc cu teama cuibarita in podul casei unde se aciueaza si ei uneori de groaza finalului.Uneori scapa macar oamenii, alteori de duc si ei pe cea lume alaturi de animale, grane, agoniseala de o viata...
Si vad aceleasi catastrofe, in fiecare an in cam aceleasi zone... Vreti sa punem osul la munca si sa votam, sa ajutam oamenii aceia din zonele net defavorizate? Vreti sa mergem sa punem manuta si sa facem ceva inainte sa fie prea tarziu? Acolo nu se presupune ca va urma ceva nasol, exista certitudinea!

Nu vreau sa diminuez intamplarea cu pricina, nu vreau sa ridiculizez manii, fobii ca deh, oameni suntem...:). Vreau doar sa spun ca privind in ochii celor care cu atata usurinta si vehementa au gasit scuza perfecta pentru crima, mi se face teama...Mi se face teama ca maine li se va nazari ca eu reprezint un pericol pentru ei si pana s-or apuca sa gandeasca ma "trezesc" plutind printre norisori.
Ma ingrozeste faptul ca atunci cand e violata o femeie se gasesc surate ale ei care ii gasesc aluia circumstante atenuante ca nah, daca ea nu umbla asa dezbracata...?!?!?!?!?!
Mi se face sila ca atunci cand o femeie este injurata ori agresata fizic e un barbat exista mereu mama lui sau sora sau vara sau vecina care ii gasesc tot femeii vina (prea e cicalitoare, prea e cu nasul pe sus...?!?!?!?!)...
Mi se face pielea gaina ca oamenii se impusca in plina zi, in plin centru, in plina capitala...
Argumentul definitiv (de fapt singurul) este cel emotional potentat apocaliptic: daca maine cineva din familia ta ar pati la fel? Si atunci, normal ca ti se face teama, scuipi de trei ori in san, in vant...unde apuci si te gandesti ca nah, daca toata lumea zice ca acesti caini sunt moartea si daca 1 caine a ucis 1 om, e clar ca sunt sanse colosale ca asta sa ni se intample tuturor, nu? Asa ca...sa ii ucidem noi pe ei inainte sa ne ucida ei pe noi.

Ma gandeam acum ca poate e usor sa dai din gura si pentru cei multi e distractiv si important sa fii de partea curentului, majoritatii, dar ca ei sunt eminamente buni, adica sper ca niciunul din cei care sustin sa starpim specia caineasca de pe pamantul romanesc ar pune efectiv mana pe spada ori pe piatra sa ucida un biet animal. La fel cum e usor sa zicem vai, saracii cei din Rosia Montana ori cei din Galati ori cei din Delta ori... Nu mergem efectiv acolo sa punem manutza la treaba, ci doar comentam, ne offf-uim, mai tragem o fuga pe la o adunare cetateneasca, mai dam un like pe FB, mai donam ceva si gata, suntem cetatenii model ai acestei tari, constant preocupati de problemele vitale ale ei/noastre si, in capul nostru, printr-un singur clik am salvat mii de vieti.
De ce insa, in loc sa tragem cu ochiul la cei care au rezolvat probabil de zeci de ani problema aceasta si au pus la punct un sistem functional, in loc sa ne unim neuronii si sa facem un plan viabil prin care si cainii sa traiasca si noi si tot asa...toata lumea fericita..., ei bine "primul impuls" este sa facem rau, sa ucidem, sa facem sa dispara ce nu ne convine???
Vecinul a parcat pe locul nostru? Ii tragem una in cap, ii vandalizam masina...nu ne gandim ca poate a parcat acolo ca si locul lui era ocupat, ca nu se simtea bine si era in graba...
Ne-a trecut o masina prin fata? Cat tupeu! Pai sa il urmarim, injuram, injunghiem eventual, sa il dam pe nemernic cu capul de portiera sa il invatam minte, nu-i asa?
Am fost la o bauta si abia ne tinem pe picioare? Ce conteaza? Conducem de 12-15 ani, ce se poate intampla? Omoram un copil, o familie...
.
.
.
Si in aceasta lume, in care daca e sa fim ingrijorati, ar trebui sa ne mutam pe Pluto, caci altfel pericolele ne pandesc in fiecare clipa..., am gasit sursa tuturor relelor si acum, fericiti nu avem decat sa convingem pe cat mai multi, sa sterilizam, sa omoram, sa lovim...
Si in aceasta lume, in loc sa ne amintim sa fim mai buni, mai blanzi, mai ingaduitori, mai fericiti, caci orice clipa de manie poate fatala pentru noi, pentru celalalt,... pentru ambii, in loc sa gasim solutii cautam vinovati, lacrimam pe la tv si...cam atat.

In timp ce scriam aceste randuri, o prietena m-a sunat si mi-a zis ca a gasit la un centru de plasament o copila absolut minunata si ca abia asteapta sa o revada, ca vrea sa mergem si sa facem bine acestor puisori de oameni fara de noroc.

Acum este soare din nou si stiu sigur ca oamenii sunt buni, doar ca avem parte de situatii, conjuncturi nefericite..., iar alti oameni, in loc sa evalueze situatia, de obicei judeca "vinovatii"  cu sau fara vina reala si apoi extrapoleaza...si genocidul e gata!

Haideti sa sadim bine, oameni buni!!!! Se poate!!!!


Anna - jucandu-se de-a rasul-plansul si intrebandu-se daca nu cumva asa au disparut si dinozaurii...si oamenii acum...niste anisori? :)