Dulcele grai al lutului traind...

Acum cateva zile stateam la taifas cu o prietena draga si, relatandu-i un episod tulbure al existentei mele mi-a zis sa imi vin in fire... Ne-am amintit impreuna cat de frumoasa gasim aceasta expresie... cat de limpede si suav surprinde realitatea unei secvente.
Este ca si cum intr-un anumit moment, ne iesim din matca ori ne retragem in cochilie... ca si cum am avea o excrescenta, un surplus ne-reprezentativ, un episod de ratacire de propriul "eu" uitat undeva in spate...grabit mult inainte sau pur si simplu adormit...
Scormonind in cufarul mostenit de la mamaia mea...si localizat acum undeva in podul memoriei...ori intr-un ventricul de suflet, am daruit luminii si alte expresii la fel de minunate:

Peste fire = extraordinar; în cel mai înalt grad,
În toată firea = ajuns la dezvoltare deplină, matur; în deplinătatea facultăţilor mintale, serios,
A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a înfuria, a scoate din sărite, din răbdări,
A-şi ţine (sau a-şi păstra) firea = a se stăpâni, a-şi păstra cumpătul,
A-şi pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stăpâni, a-şi pierde cumpătul,
A se prăpădi cu firea = a face tot posibilul; a se strădui; a se consuma foarte mult sufleteşte.

Cu simpatie, Anna... asteptandu-va in lumea cuvintelor re-descoperite:)