miercuri, 12 octombrie 2011

Intrebatoare...

Ce ati face daca ati avea toti banii din lume, posibilitatea teleportarii si...doar 24 de ore ramase de trait?
Aceasta idee mi-a venit savurand niste galusti cu prune dupa care sunt pur si simplu lesinata...
Rontaind la ele cu o pofta sora cu inanitia ma gandeam ca este una din placerile vietii mele si cu toate acestea, in caz de cine stie catastrofa eu ce ma fac daca nu voi mai putea manca vreodata asa ceva? Ori amandine...cum arata o viata eliptica de savoarea amandinelor ori lipsita de crema de zahar ars???
Pe sistemul tara arde si babele se gandesc la cai verzi pe pereti, m-am gandit cum ar fi sa pot ajunge in orice clipa a existentei unde vreau... intr-o clipita. Sa ma trezesc in creierul noptii si sa dau o fuga moleculara pana la o cofetarie, intr-un parc ori intr-o tara de care mi-e drag?
Sa nu stau mult...sa trag o gura de aer, sa infulec o amandina, sa inspir un parfum, sa mangai o fantana si sa revin apoi in pijamale cu un ranjet imens si sa adorm cat ai zice..."teleportare"...
Cum o fi sa ai o gramada de bani si fiecare gest sa il incep cu "ce pot face pentru tine?" Sa ma ingrop in mormane de carti, sa imi sap tunele printre personaje in drum catre o cana cu apa, sa construiesc, sa croiesc, tivesc, incurajez, sustin si daruiesc dincolo de orice inchipuire?
Gandul rau spune ca m-as plictisi...probabil are dreptate...cat poti calatori, manca, visa, darui, iubi, intreba, raspunde, cauta, afla...fara urma de plictis?
Si atunci m-am gandit sa condensez putin jocul si sa adulmec o conditie...eliminatorie in peisaj...finalul.
Poimaine nu voi mai fi...il am pe "azi", am spatiu cat cuprinde, bani cat incape insa...nu am Timp dupa pofta inimii, nu am Timp de pierdut, de irosit, de uitat si amanat...
Ce as face atunci? Cat as sta sa fac planuri? As avea posibilitatea sa regret...dupa? As tisni in 20 de locuri in acelasi timp? As mai dormi? As mai pune intrebari, as mai asculta muzica, as mai citi?
As mai gasi rost sa ma plimb prin tot felul de locuri stiind ca nu totul va fi intr-o goana nebuna si de nestravilit?
As mai gasi putere sa ma ridic din pat dimineata si sa asist la propriu-mi sfarsit?
As reusi sa discern cui sa ii las mostenire zambetele, cartile, prunele, zacustile, muraturile, amandine, visele, ratele si...trecutul meu care brusc nu mai pare asa pretios?
As reusi sa imi imbratisez toti oamenii dragi, as reusi sa spun te iubesc exact cat as simti si cui mi-as dori?
As dovedi sa misc macar un milimetru lumea intr-o singura zi?

Probabil mi-as oferi luxul a vreo doua ore de zbenguiala catre destinatii dragi, as infuleca pe drum cateva placeri lacrimand de dor si...as fugi la ai mei...le-as face toate poftele vremelnice, i-as iubi la culme, m-as purta ca si cum nimic nou nu se va intampla in viata mea si a lor, ne-am hlizi o multime, le-as lasa in constructie o casuta, cu toate detaliile bine definite si...am merge inspre somn la o ora destul de micutza pentru sufletul meu, insa rezonabila in universul lor....
Apoi as pleca in soapta, cu urlet in inima dar zambet pe chip si, ca o tornada as purcede la toti cei cunoscuti pentru a le darui celor care au un vis posibilitatea implinirii...
Apoi...puff!

Anna - fericita ca toamna a revenit pe meleaguri cu toate culorile ei dureros de frumoase, cu ploile datatoare de sperante, palariile cu flori...si poate...cu un "poimaine" traibil...