luni, 9 aprilie 2012

Vreme...

A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris aici...Slovele au continuat sa-mi curga prin vena cotidiana, am avut ce si cui impartasi, insa o bariera lacrimogena se interpunea mereu cand ma asterneam sa scriu aici, deschizand larg porti care dureau...
Dar acum, vindecata de trecut si cumva de viitor am simtit dorul de a fi din nou aici, de a imi marturisi invatamintele culese atent in ultimul timp, victoriile si infrangerile, indragostirile si fricile, groaza si apoi...linistea...
Am invatat ca trecutul imi apartine, ca sunt responsabila pentru el insa este un capitol finalizat doar cand decid eu asta, iar momentul deciziei nu anunta altceva decat o noua foaie imaculata care abia asteapta noi slove, noi experiente, noi bucurii si peisaje inedite...
Am invatat ca oamenii sunt cumva de trei feluri: cei care incearca sa se descopere, cei stiu cine sunt si se reinventeaza continuu si...ceilalti:). Printre "ceilalti" sunt humanoizi care vietuiesc (papa, apa, somn, sex) si mai sunt din cei care nu ii lasa pe altii sa fie nicium...
Am invatat ca principiile de baza ale actiunilor noastre sunt fie iubirea fie teama...iar liberul arbitru chiar inseamna sa pun degetul pe una dintre cele doua.
Am invatat ca nu am dreptul sa arat cu degetul atata timp cat nu am imaginea completa, de ansablu...
Am mai invatat ca daca nu cer...obtin, ca daca sper...uit si ca daca plang adorm...
Am invatat ca suntem cu totii celule unui organism urias si de fericirea comuna depinde fiecare individ...degeaba am eu tot ce imi trebuie daca vecinul sufera...echilibrul nu are cum sa fie perfect...Este ca si in micro-trup: degeaba am inima palpanda de sanatate daca ficatul este trist...
Am invatat ca daca eu sunt fericita ii molipsesc pe oamenii din jur, iar daca am o zi mofluza ar fi mai bine sa nu ies din casa pana nu imi rasare zambetul sau soarele pe chip...
Am invatat ca daca imi pun ceva in cap, ma trezesc devreme si nu simt teama absolut totul este posibil...
Am invatat ca daca nu imi este teama de moarte nu imi este apoi nici de viata...
Am invatat sa multumesc... nu sa solicit, sa iubesc... nu sa iert, sa dansez in loc sa disper...
Habar nu am cate persoane aflate in cazul meu, in sufletul meu ar fi supravietuit tefere fizic si psihic dupa ce am trait eu in ultimul timp, insa asta nu e mandrie, ci multumire din nou...Multumesc cerului ca sunt intregutza la bibilica inca, sanatoasa si voioasa, ca mi-am asumat lectiile chiar daca au fost crunte si uratele...invatamintele au fost pe masura suferintei, iar acum sunt fericita ca pot vedea lucrurile mult mai limpezi, mai frumoase ca vreodata si mai pline de semnificatii si bucurie.
Sunt fericita si uimita ca nu am nevoie de ceva exterior sa simt aceasta stare de implinire si seninatate, ca nu depind de nimeni sub nicio forma, ca am aflat in sfarsit ca nu trebuie sa caut ci sa descopar, sa creez...
Sunt fericita ca pot oferi si primi atata dragoste, ca sunt in viata si am atatea de explorat, invatat, ca am izbandit spre lumina destul de repede si mai ales bine, ca pot zambi fara sa amendez, ca am atatia oameni speciali in jur, ca locuiesc cea mai buna dintre toate variantele lumilor posibile...
Ma retrag acum si va las pe voi sa continuati, sa constientizati ca sunteti fix cine doriti sa fiti, ca puteti face exact ceea ce simtiti, ca fericirea si "Dumnezeu" se afla in fiecare dintre noi...
Si daca...la final nu vom da socoteala pentru fantani, aur, case, cultura...ci ne vom intreba daca am iubit de ajuns?:)

Va pup, va imbratisez si va multumesc,

Anna - inconjurata din nou de fluturi, zambete si flori, desenandu-si de zor cea mai frumoasa viata posibila...