vineri, 23 iulie 2010

False amintiri magico-religioase

De o perioada Lilian se simtea rau. Il durea capul, se enerva usor, avea palpitatii, respira greu, nu se putea odihni, visa urat, pofta de mancare il parasise ca si niste multe fire de par din scalp...
Fusese la medici de diverse specializari, il ascultasera, il pipaisera, il ciocanisera, il investigasera si pe dinlauntru si pe dinafara, centimetru cu centimetru. Diagnosticul invariabil reprezenta o ridicare neputincioasa din umeri, o tentativa de reteta si urari de sanatate rostite cu voce slaba si reticenta... Era aproape disperat. Nu se mai putea concentra la nimic, privea in gol, simtea ca se macina pe picioare si nu intelegea cum nimeni nu ii descopera hiba. Apoi a aflat despre domnul Cici, un vraci batran, iscusit, vestit pentru vindecari miraculoase in randul populatiei suferinde de boli nediagnosticabile. Lilian a luat legatura cu Cici-vraciul si a purces a ii face o vizita, cu partea stanga plina de indoieli si partea dreapta plina de sperante.
Cici vraciul era o persoana cu adevarat speciala. Arata ca un ascet, dar cu alura sportiva, mustea de intelepciune si raspandea o aroma ciudata de afinata combinata cu rozmarin, foi de dafin si betisoare chinezesti.
Lilian i-a explicat detaliat cum si in ce fel i se intampla, iar Cici-vraciul scotea cate un "ihim" la fiecare 5 cuvinte. La final, Cici-vraciul i-a zis ca e simplu si ca problema lui are o solutie pe care o vor explora impreuna chiar in ziua respectiva, iar la capatul zilei Lilian va fi un om complet sanatos, cu pofta de viata, mancare si alte lucruri lumesti.
Tras de maini de Cici-vraciul si apoi impins, Lilian a bufnit intr-o camera ciudata, slab luminata azuriu, in care la fiecare pas facut simtea in nari alte si alte arome stranii. S-au asezat la o masuta, au inceput sa fumeze, sa bea o licoare ce parea ca pulseaza in pahar si sa palavrageasca. La final Cici-vraciul i-a pus in palma lui Lilian un obiect ciudat, de mici dimensiuni, care nu semana cu nimic. I-a zis ca e o mirabilis roka, o piatra cu puteri miraculoase si ca trebuie sa o poarte mereu cu el, sa ii vorbeasca, sa doarma cu ea...ce mai, sa devina parte a fiintarii lui clipa de clipa. "Trebuie sa ai incredere in ea, caci si ea va avea incredere in tine" a mai zis Cici.
Lilian a plecat, ametit de licori, intuneric, vorbele vraciului, fum, intrebari, indoieli si rasuceli, strangand in palma roca-minune.
Uimitor, insa, se simtea bine. Nu il durea nimic, ii era cam foame, casca de zor si zambea din ce in ce mai larg. Revenise la normal si parca mai ceva ca inainte. Se simtea senzational.
Zilele care au urmat au fost la fel. Se simtea bine, se regasea parca, desi nu se cautase in veci, manca bine, dormea pe rupte, facea totul cu drag, era activ si mereu vesel.
La un timp dupa acest eveniment, Lilian a cautat pe Cici-vraciul sa ii multumeasca.
Cici-vraciul arata la fel, totul parea ca incremenise in forma si aromele de la prima vizita. Lilian a povestit extrem de incantat ca viata ii este minunata, parca a renascut si l-a rugat pe vraci sa ii spuna ce fel de roca este miracolul care l-a salvat.
Au intrat in camera cunoscuta, iar Cici-vraciul care pana atunci nu spusese multe l-a intrebat daca a existat vreo zi in care Lilian a uitat roca pe undeva. Rusinat, Lilian a recunoscut ca o ratase de cateva ori, o ratacise de alte cateva ori...dar totusi ca si fara ea s-a simtit minunat.
Cici-vraciul a inceput sa vorbeasca pe ton egal, monoton, privea fix si zambea calm. Lilian simtea ca ii vajaie capul, i se succedau in cap imaginile pe care le vorbea batranul, se simtea relaxat si parea ca pluteste.
"A fost odata un vraci, Zizi-vraciul, care avea o casuta pe un deal, era inconjurat de natura, oratanii domesticite,ucenici si oameni care veneau sa ceara leacuri pentru diverse.
Intr-o dimineata a venit o femeie care i-a zis ca a visat cum se gaurise acoperisul casei in care locuia. Era o gaura mare, ca un hau negru si groaznic. Zizi-vraciul a privit-o cu blandete si i-a interpretat cum ca va purcede grea si va naste un baiat. La ceva timp femeia iarasi a venit. Nascuse un baiat, insa iar avusese acel vis. Zizi-vraciul i-a zis ca e bine, sa mearga acasa...va naste din nou in scurt timp, insa o fata. Si treaba se repetase ani buni.
Intr-o zi,vraciul a trebuit sa plece la o femeie cu care se tinea, caci primise veste cum ca ea a cazut la pat de bolnava ce era.
A lasat vorba ucenicilor sa nu dea sfaturi oamenilor care vor veni, caci nu sunt inca pregatiti, ci sa ii amane pana la venirea lui.
Dupa un timp, Zizi-vraciul s-a intors si a cerut sa stie ce a fost in lipsa lui. Ucenicii i-au povestit cum ca nu a fost nimic deosebit, doar o femeie care visase ca i s-a gaurit si surpat acoperisul. Zizi-vraciul a sarit ca ars intreband ce i s-a spus femeii. Pai ce sa-i spunem altceva decat ca va muri? Stim cu totii ca asa se talmaceste visul. Zizi-vraciul se albise de parca viata se scurgea din el, sleindu-l de puteri.
Criminalilor! a suierat. Tocmai ati ucis o biata femeie!"
Lilian era fascinat de poveste, desi nu pricepea o iota.
"Sugestia, dragul meu, face minuni cu un creier ca o masina perfecta de lupta. creierul este minunea, miracolul trait zilnic. El face si desface, in functie de stimuli si nevoi. Nu e nicio alta smecherie. Totul este manipulare astfel incat creierul sa fie ok sau dimpotriva. Toti vracii, samanii, chiar si medicii din lume folosesc aceasta informatie. Unii insa au har si credinta, altii nu cred pe deplin. De aici apar diferentele. Toate cutumele, toate actele magico-religioase, ritualurile, superstitiile se bazeaza pe aceasta. Ele pot fi usor explicate stiintific. Insa omul are nevoie de miracol. Daca iti spuneam asta la inceput, credeai ca bat campii, asa ca ai fost si tu un cobai in prorpiul experiment. Acum iti va fi mult mai usor caci deja ai intuit ca piatra nu e miezul vindecarii tale, ci altceva. Roca miraculoasa este pur si simplu o piatra adusa de nepotelul meu din parc. Nu are nimic miraculos. Miracolul este creierul tau care acum este ok, debarasat de moine, frica si alti demoni. Totul este creiero-logie, chimie, biologie...stiinta pura asezonata cu credinta, din belsug. Credinta in orice...in Dumnezeu, in minuni, in sine, intr-o piatra...orice. In momentul in care a incoltit ideea Binelui, a sansei, a sperantei, creierul face restul si omul e bine. Capacitatile vindicative ale asa-zisilor curatori ambulanti se bazeaza doar pe naivitatea sa zicem a oamenilor devenita mediul fertil formulelor de sugetionare, apoi mecanismele psiho-somatice ale individului fac toata treaba.
Cand ai venit la mine, te-am adus in camera asta care nu are ceva extraordinar, decat ceva aspecte altfel: o lumina neasteptata, arome care relaxeaza. Vracii, samanii, taumaturgii stiu toate astea. Drogurile dau, e adevarat, niste stari aparte, insa vedeniile sunt interpretabile, caci fiecaruia i se da dupa cerinta. Unul care vrea sa vada un zeu nu va vedea un Audi, iar un om care vrea sa fie vindecat nu va castiga la Loto. Asta e clar ca lumina zilei. Asa cum superstitiile se fundamenteaza pe similaritate, pe coincidenta, asa multi profitori folosesc aceste relatii cauza-efect pentru a trasa engrame adanci pe creierul nefamiliarizat cu aceste treburi; ei mizeaza pe un outfit spectaculos, care scoate gandirea din matca preconceptiilor si o muta, prin formule de sugestionare pe fagasul vindecarii. Atat. De ce absolut toti paravindecatorii spun mieros ori imperativ Trebuie sa crezi ca sa se intample? Iar daca ceva nu iese, e vina ta... ca nu ai crezut. Tu faci totul, nu ei! Asta e clar! Or fi creiere pe lumea asta care s-au dezvoltat mult peste medie si, dezbarate de oprelistile inoculate din copilarie, muta muntii din loc, insa cred ca sunt putini, caci muntii par a fi totusi la locul lor...ori poate ca au devenit intelepti intre timp si s-au prins ca muntii stau foarte bine exact acolo unde sunt...si atunci au devenit invizibili, au prins a zbura, citi cu gandul si vedea cu palmele, insa ei nu cersesc la colt de strada remuneratii pentru reprezentaii, ci se autodesavarsesc perpetuu. Dar ei nu sunt nici Alesi, nici speciali, ci sunt normalitati pe fagasul firesc al lucrurilor. Insa noi ceilalti, afundati in cotidian pana la gene, cu job-uri stabile, griji si nevoi, ne detasam mai dificil de toate astfel incat sa putem strivi zagazurile spre libertatea aproape deplina. Cand creierul are mii de comenzi pe zi de genul Nu este frumos sa...Nu este bine sa... Nu ai voie sa..., cand sa mai aiba timp saracutul de el sa se burice acolo unde ii este locul, cum sa creasca el mare si frumos printre atatea balarii? Unii reusesc sa paraseasca pestera, altii nu, unii reusesc sa ramana la suprafata, altii nu, unii cred, altii ucid pe cei care cred... si tot asa".
"Si abia pleca batranul...ce mai freamat, ce mai zbucium..." era intr-un Lilian mut de uimire, neincredere, neintelegere... Iar in mijlocul tuturor se auzea un zgomot plapand si duios parca...incoltea increderea si toate capatau sens.
Bine, dar daca stau asa lucrurile, poate ca absolut totul este manipulare...si vorbele despre manipulare ale vraciului Cici - la fel: manipulare?!?
Lilian se opri la un moment dat, ridica privirea spre cer si zambi ca si cum i s-ar fi aprins un bec ecologic intre urechi. In urma lui mirosea ciudat a foi de dafin, scortisoara, arome de betigase chinezesti si alte cele...
Cici-vraciul zambea si el indaratul perdelelor privind urma inca unui om extras din cuviinta si pus pe drumul catre libertate, devenind Axis Mundi al propriei existente.
Si au trait fericiti pana la adanci batraneti...

Anna - jucandu-se printre traduceri...:)

Un comentariu:

  1. Frumos articolul, Ana;). Multumesc, chiar aveam nevoie sa-l citesc;))

    RăspundețiȘtergere