marți, 29 iunie 2010

Sfintii Petru si Pavel

Sfintii Apostoli Petru si Pavel se bucura de o cinstire deosebita din partea Bisericii, fiindca au fost “capetenii apostolilor” si “lumii invatatori”, contribuind, prin ravna lor, la raspandirea cuvantului evanghelic in multe parti ale lumii.

Informatiile pe care le avem despre Sf. Petru sunt furnizate in special de Evanghelii, Faptele Apostolilor, Epistola catre Galateni a Sf. Apostol Pavel si traditia bisericeasca. Petru a fost de origine din Bethsaida, localitate in apropierea Lacului Tiberiadei. Locul chemarii lui Petru la apostolat este prezentat de Ioan Evanghelistul ca fiind Betania.
Numele lui Petru a fost Simon. La acceptarea lui ca apostol, el primeste numele de Chifa, echivalentul lui Petru in arameica, ceea ce inseamna piatra. Asemenea fratelui sau, el a fost pescar. In rastimpul activitatii de pe pamant a Mantuitorului, Petru a fost de fata in toate ocaziile, cand doar un grup restrans dintre ucenici au fost admisi. Adeseori, el devine purtatorul de cuvant al celorlalti apostoli. Petru se numara intre primii ucenici care au sosit la mormantul Mantuitorului, dupa ce femeile anunta invierea Sa, iar dupa inaltarea la Cer, se erijeaza, fara a fi ales de cineva, in conducator al apostolilor, isi exercita rolul de conducator in numirea celui care il inlocuia pe Iuda; vorbeste la Pogorarea Duhului Sfant; este unul din cei dintai apostoli care savarseste o minune in numele lui Iisus; ii condamna pe Anania si Safira; savarseste multe minuni; il primeste pe Cornetius in Biserica, ceea ce a fost interpretat ca un prim gest de deschidere a invataturii crestine catre neamuri, desi in disputa cu Sf. Apostol Pavel, este cel care sustine cererile iudeo-crestinilor privind observarea practicilor impuse de Lege; iese in evidenta cu ocazia sinodului apostolilor de la Ierusalim.
Sf. Petru a fost rastignit cu capul in jos, dupa propria lui dorinta, si a fost inmormantat, potrivit marturiei preotului roman Caius, slujitor in timpul episcopatului lui Zefirin, pe dealul Vatican. Descoperirile arheologice de sub Basilica Sf. Petru au confirmat traditia. Pe langa cele opt cuvantari pastrate in Faptele Apostolilor, de la Sf. Petru au ramas doua epistole care ii poarta numele: I si II Petru.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost la aceeaşi înălţime religioasă şi morală, neavând alt scop al vieţii şi activităţii lor, decât a mărturisi pe Hristos, a vesti cuvântul Lui, a fi de folos oamenilor şi a-şi împăca cugetul lor.
Sfântul Apostol Petru a fost pescar si impreună cu fratele său Andrei îşi câştigau cele de lipsă pentru trai, pescuind în apele lacului Ghenizaret. Aceasta până când auziră glasul de chemare al Mântuitorului: “Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni”. Era într-o dimineaţă. Trudiseră o noapte întreagă fără să prindă nici un peşte.
La îndemnul lui Iisus aruncară din nou mreaja şi, spre uimirea lor, – căci experienţa de până atunci îi făcea să creadă că dimineaţa nu se poate pescui cu rod – mreaja se umplu de peşte, atât de mulţi încât abia au putut să o tragă la mal.
După această minune, ascultară de chemarea lui Iisus şi îi urmară. Au lăsat uneltele, familia, rude şi au devenit apostoli, primind o misiune nouă plină de răspundere de a vesti tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi de a împărtăşi harul divin. De atunci cei doi fraţi au fost nedespărţiţi de Hristos şi martori ai minunilor pe care le-a făcut.
În vremea Patimilor Domnului, Apostolul Petru, deşi făgăduise că nu se va despărţi de Iisus, chiar dacă toţi ceilalţi Îl vor părăsi, a avut o clipă de slăbiciune, spunând că nu-L cunoaşte pe Iisus şi că nu face parte dintre ucenicii Săi. Îndată, însă, s-a căit de fapta sa şi ieşind afară din curtea arhiereului, a plâns cu amar.
Greşeala i-a fost iertată căci, după Învierea Sa, Mântuitorul s-a arătat Apostolilor şi l-a întrebat pe Petru de trei ori dacă îl iubeşte. Cel ce a zis în Joia Mare de trei ori că nu-L cunoaşte, acum spune de trei ori: “Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc”, iar Iisus i-a zis: “Paşte oile Mele”, reaşezându-l în misiunea de apostol.
După Înălţarea Mântuitorului la cer, plin de curaj şi de Duh Sfânt, Sf. Apostol Petru a propovăduit pe Hristos în Ţara Sfântă, în cetăţile din Asia Mică, şi până a ajuns la Roma împăraţilor păgâni.
De mai multe ori a fost închis în temniţă.
Şi-a sfârşit viaţa şi osârdia apostolică în Roma cezarilor, fiind răstignit cu capul în jos, acolo unde se înalţă astăzi magnifica bazilică San Pietro.
Sf. Apostol Pavel, înainte de convertire se chema Saul (“cel dorit”) şi era iudeu de origine din oraşul Tars, capitala provinciei Cicilia. Venind de tânăr la Ierusalim, el a studiat “legea”, adică Scriptura Vechiului Testament, în şcoala învăţatului Gamaliel, spre a deveni “rabi”. Într-adevăr, a devenit un cunoscător şi apărător al “legii” şi tradiţiilor iudaice, aparţinând la secta fariseilor.
În anul 33 este întâlnit la uciderea cu pietre a arhidiaconului Ştefan; el păzea hainele ucigaşilor, fiind cunoscut ca un prigonitor al creştinilor. În zelul lui anticreştin, a cerut învoire de la sinedriu, ca să se ducă la Damasc, spre a-i prinde pe creştini şi a-i aduce la Ierusalim, unde să fie judecaţi şi condamnaţi la moarte. Pe drum însă, a fost convertit, în chip minunat, la credinţa cea nouă. O lumină puternică l-a învăluit şi i-a luat vederea; el a căzut cu faţa la pământ, apoi a auzit un glas care i-a grăit: “Saule, Saule, de ce mă prigoneşti ?”.
El a zis: “Cine eşti Doamne ?”. Acelaşi glas i-a răspuns: “Eu sunt Iisus pe care tu îl prigoneşti”. Tremurând şi plin de groază, Saul a întrebat: “Doamne ce voieşti să fac ?”. Domnul i-a zis: “Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci”. Saul s-a ridicat de la pământ, dar nu mai vedea. Însoţitorii l-au dus în Damasc, unde a primit Botezul de la preotul Anania. Din Damasc s-a dus în Arabia, unde a petrecut trei ani în post şi rugăciune, şi s-a pregătit, spre a fi cu adevărat “vas ales care să-i ducă numele înaintea neamurilor, a împăraţilor, a fiilor lui Dumnezeu”.
Marele duşman al creştinilor devine cel mai mare apărător al lor, fariseul fanatic devine mare propovăduitor al Evangheliei pe care o vesteşte în întreg cuprinsul imperiului roman.
Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că “este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos”.
A călătorit pe uscat şi pe mare, de multe ori aflându-se în primejdii din partea oamenilor sau din cauza furtunilor pe apă. Niciodată nu şi-a pierdut râvna şi curajul. Cine ar putea înşira toate necazurile şi primejdiile prin care a trecut marele Apostol Pavel, cum însuşi spune: în primejdii de la fraţii iudei, de la păgâni, bătut, închis, lovit cu pietre, dar dumnezeu l-a apărat şi i-a purtat de grijă în tot locul şi în diferite chipuri.
Sanpetru
In traditia populara exista numeroase obiceiuri si superstitii legate de aceasta sarbatoare. In ceea ce priveste Sanpetru, este interesanta transformarea celor doi sfinti crestini (Pavel si Petru) intr-unul, dar si atributiile primite de acesta in Calendarul popular, intrucat marcheaza miezul verii agrare si perioada secerisului. Sanpetrul de Vara, a preluat data (29 iunie) si numele Sfantului Apostol Petru din Calendarul crestin. In Panteonul romanesc Sanpetru de Vara este despartit de fratele sau, Sanpetru de Iarna, patron al lupilor, de aproximativ o jumatate de an. In traditia populara Sanpetru apare fie ca personaj pamantean, fie ca divinitate celesta. In povestirile si snoavele populare Sanpetru este un om obisnuit: se imbraca in straie taranesti; se ocupa cu agricultura, cresterea animalelor si, mai ales, cu pescuitul.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au greşit mult în faţa lui Hristos, Petru s-a lepădat de El, iar Pavel i-a prigonit pe creştini, dar după căinţă puternică au fost iertaţi, deci pot fi un exemplu de iertare şi încredere în bunătatea lui Dumnezeu pentru cei ce greşesc;
Amândoi au fost închişi, nu pentru că au făcut ceva rău, ci pentru vina de “a-L fi predicat pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitorul oamenilor”,
Au fost consideraţi, a fi cei mai potriviţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România.
Protocoalele semnate între Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei, privind desfăşurarea Asistenţei Religioase în sistemul penitenciar românesc, primul din anul 1993 – la articolul 15, iar al doilea din anul 1997 – la articolul 10, prevăd că “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor fi consideraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România”, iar Legea 293 din 28 iunie 2004, privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor – la articolul 77 stipulează: “Ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare”.

Anna - dorind multi ani cu sanatate si bucurii celor care isi sarbatoresc astazi onomastica!

vineri, 25 iunie 2010

Alb orbitor

Aseara am vazut franturi din filmul Alb orbitor (Bilindness). Abia astept sa il revad integral.
Am vazut cam asa: intr-o localitate a aparut un soi de molima ciudata - oamenii deveneau orbi. Nu exista leac, asa ca i-a inchis pe toti ramasii fara vedere (plus o femeie care vedea dar pentru a ramane cu sotul ei s-a prefacut orba o perioada) intr-un ospiciu-carantina. Contrabanda cu provizii contra bijuterii si sex, scindari umane, indobitocire, moarte, iubire, prietenie, lupta si sacrificii...
Intr-un final supravietuitorii au reusit sa evadeze intr-un oras pustiit de culori, amintiri si frumusete...din nou lupte pentru mancare, pentru identitate, viitor si existenta.
O scena mi-a amintit de o carte citita in copilarie, despre un cuplu el-orb, ea-nu care incercau sa desfiinteze bariera luminii datatoare de raspunsuri si siguranta. Ea disparea din peisaj in fiecare duminica intr-un anumit interval orar...pentru a se retrage la o cabana unde, legata la ochi isi petrecea ziua in intuneric deplin pentru a intelege lumea lui...
Interesanta abordarea filmului si naucitoare lumea surprinsa intre lumini orbitoare si umbre abia schitate...


Anna - privind orbii din jur, cu melcii lor cu tot, cu suflete ermetice si minti ingustate de egoism si ignoranta...

Local color



Astazi mi-au fugit gandurile la un film pe care l-am vazut acum ceva timp... Se numeste Local Color...
Se povesteste despre arta, despre viata, oameni, artisti, invatare si re-dobandire...
Este vorba despre un tanar dintr-o suburbie a New York-ului care, in cautarea destinului artistic, il intalneste pe genialul pictor rus Nicolai Seroff, a carui ucenic devine... si alaturi de care traieste timp de o vara o traiectorie initiatica in tainele picturii, vietii si sinelui...
Insa uncenicul devine maestru prin inocenta, pudoare si pofta de viata, iar maestrul devine invatacel adus la viata parca din lumea lui urzuza si blamata...schimbul de roluri din care fiecare iese mai vesel, mai imbogatit si mai limpezit este asezonat de comentariile sarcastice ale rusului care pare trezit dintr-un vis adanc...visul banalului plin de praf, a suprarealismului care i se pare aberant si a suferintei provocate de decesul sotiei pentru care se crede raspunzator prin simplul fapt ca i-a supravietuit...

Anna - nauca de cap dupa alta pelicula...Alb orbitor (Blindness) despre care sper sa visez ceva mai incolo...

joi, 24 iunie 2010

Ana, Sanzaiana...

Sanzienele sunt sarbatorite pe 24 iunie, ziua in care se face pomenirea nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta si sub denumirea de "Cap de vara”, pentru ca acum soarele ajunge la apogeu.
Hora sanzaienelor
Potrivit traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile, tamaduiesc bolnavii si apara semanaturile de grindina.
Legendele spun că Sânzâienele sunt nişte fete deosebit de frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă şi "dau puteri" deosebite florilor şi buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. Ele cânta si împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmultesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină. Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără, devenind surate bune cu inrăitele Iele sau Rusalii. Sânzâienele se răzbună pe femeile care nu tin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici bărbaţii nu scapă uşor. Pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi aşteptă pedepse îngrozitoare, despre Sânzâene ştiindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.
Sânzienele reprezintă şi un prilej de intâlnire a tinerilor ce doresc să-şi unească destinele, o sărbătoare iubirii, cinstită cum se cuvine, cu cântec şi joc. In ajunul Sânzienelor, fetele şi băieţii care urmează a se căsători se adună spre seară in sat. Se tin bâlciuri cu tiribombe şi căluşei. Flăcăii aprind ruguri. Fetele mari culeg de pe câmp flori de sânziene şi impletesc cununi. Apoi aruncă peste case coroniţele. Dacă se lovesc sau se agată de horn, vestesc o cununie apropiată. In zorii zilei flăcăii se adună in cete şi străbat satele, cu flori de sânziene la pălării. Se alege "Drăgaica". Este propusă una dintr-un grup de şapte fete. Ea trebuie sa fie cea mai frumoasă, cea mai cuminte şi cea mai bună dintre fetele satului. Va fi impodobită cu spice de grâu. Celelalte tinere se imbracă in alb. Astfel format, alaiul Drăgaicei porneşte prin sat şi pe ogoare. La răscruci fetele fac o horă şi cânta voioase. Flacaii canta: "Du-te, Soare, vino, Luna / Sanzienele imbuna, / Sa le creasca floarea - floare, / Galbena, mirositoare, / Fetele sa leadune, / Sa le prinda in cunune, / Sa puna la palarie, / Floare pentru cununie, / Babele sa le rosteasca, / Pana-n toamna sa nunteasca."
Adesea "Drăgaicele" sunt confundate cu "Sânzienele". După unii specialişti, sărbătoarea Sânzienelor işi are originea intr-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci inlăntuite intr-o horă care se invârteşte ametitor.

Ceremonialul cuprinde apoi intreg satul. Gospodarii primesc câte un spic de grâu, pe care il aşază pe grindă, in şură. Ei speră că până la acea inăltime să li se adune grânele. Bătrânii vorbesc ca in noaptea de Sânziene, ielele se adună şi dansează in pădure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna sau se sminteste, pentru a nu povesti celorlati taina a carui martor a fost, la fel si oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau schiloditi. Toti cei care au reusit sa invete si sa cinte cintecele Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Cine nu respectă Drăgaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spală, coase sau mătură in acea zi poate muri inecat ori fulgerat.
Poporul a inventat si remedii impotriva acestor actiuni ale Ielelor, fie preventive - pelinul si usturoiul purtate la briu, in sin ori la palarie - fie medical-exorciste, jocul caluseresc dansat pe trupul unui bolnav "de Iele" (Calusarii).
In popor se spune că fetele care vor să se mărite repede trebuie să se spele cu rouă. Insă, pentru ca acest scăldat ritual să aiba efectul scontat, se respectă anumite condiţii: in zori, din locuri necălcate, babele strâng roua Sânzienelor intr-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storc intr-o oală nouă. In drum spre casă, ele nu vorbesc deloc şi mai ales nu trebuie să intâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea sunt implinite, cine se spala cu roua respectivă va fi sănatos şi drăgăstos peste an. Femeile măritate pot face si ele acest ritual, ca să fie iubite tot anul de sot si să aibă copii frumosi şi sănătoşi. (texte culese si pensate pe alocuri de pe site-urile http://www.crestinortodox.ro/, http://www.obiceiuri-populare.ro/)

Anna - dorindu-va o vara frumoasa, bucurie si magie:)...
La multi ani, mami si tati cu ocaziunea sarbatoririi a 32 ani de casnicie (nunta de cupru)!!!

vineri, 18 iunie 2010

Scrumiera...


Cand broscul pseudo-ganditor si-a interogat jumatatea...despre posibilitatile ei de supravietuire eliptica de el, broscuta Nela a inteles... Ca urmatoarea zi nu va mai fi la fel...ca in scurt timp va fi destul de singura de el...ca el, cel mirat, depresat si obsedat...problema a rezolvat, dand-o la...reciclat.
Cu carapacea peste ea, pornind spre Marea Marmara, broscutza Nela se-intreba...menirea ei...care era?
In capul ei vise avea...si pe o scena se vedea...cu microfon de ton si sabii de lumina...cu corn, cu lapte si miere de albina...
In visul ei nu se vedea cum peste paispe zile-asa...ea scrumiera ajungea, la malul Marii Marmara, cu broscauti pe langa ea...toti fierti si, sa ma ierti...
cam goi..si de trecut si de nevoi.  Cu capul atarnand de un picior...ea a  aflat un lucru-ngrozitor...ca raiul brostelor testoase se afla intre niste case, langa un ciur si un butoi...unde miroase a gunoi.


Anna - scrumand de zor in carapacea sparta si putin patata ...de vise, griji si viata zbuciumata...

marți, 15 iunie 2010

Caldura mare...

Au inceput caldurile, sfarseala pre-concediu, leneveala specifica soparlitelor parlite de soare si reveriile care poarta in orice peisaj o umbreluta colorata cu veselie...
Un vis zboara spre poieni racoroase de munte, altul alearga un val inspumat de bucuria revederii, un altul zace pe nisip idiferent...iar cu totul altul sparge vazduhul oglindit in ape la carma unui yacht imaculat...
Toate incetinesc...vorbim aproape in soapta, mergem alene...privim in reluare si auzim doar ce avem puterea sa dorim.
Asfaltul incinge talpile, dar cu toate acestea oamenii nu intetesc pasii...picioarele se misca din inertia utila atingerii de destinatii, umerii biciuiti de raze coboara, iar bratele se balangane inutil pe langa un trunchi prelins mai mult pe stradute stralucitoare.
Hainutele, desi vaporoase par a avea tone de lana incifrate in tesatura, apasand pe trupul deshidratat si radiat intens la timpul pranzului...
Ca vinovata o fi tiroida, aparatul circulator, fotofobia sau pur si simplu faptul ca m-am nascut iarna:), nu stiu si nici nu conteaza...cert este ca nu imi place canicula, soarele usturator si poleiala orbitoare.
Orfane de umbra, toate lucrurile capata (di)forme noi, amploare si personalitate iritanta pentru retina, defectele, rebuturile se lafaie sub luminile rampei. Vorba unei prietene, parca ies toate in lumina, ingramadindu-se spre vizibilitate maxima, confuzand, ranind.
Nu, hotarat lucru, nu sunt topita dupa vara (sunt topita in timpul verii:))! De fapt, nu am nimic cu vara in sine, ci cu soarele intens, cu toropeala...
Anotimpul are destule aspecte care ma fac sa il indragesc...se cheama cirese, caise, piersici, mare calduta, harbuz, zamos :P, cartofiori noi caliti cu ceapa si marar sau marar si smantanica, pastai galbene si pruneee...desi acestea ar putea fi considerate copilele altui anotimp...
Mai imi plac vara plimbarile pe inserat, insa ma crispeaza ganganiile insistente,  cu tendinte vampirizante.
Imi plac si calatoriile spontan croite sambata dimineata, cand mai intai pornim la drum, cu multa apa si cateva gustari reci si abia apoi stabilim destinatia...insa detest faptul ca Rory (a se citit masinutza mea) nu are "aer conditionat", drept pentru care trebuie sa suportam falfaiala vantului prin plete, printre ochii uscati peste care cu greu gliseaza pleoapele care par doldora de nisip...
Dar asta e viata mon cher...caldura mare...

Anna - infulecand de zor inghetata cu pricomigdale si dulceata de nuci...

luni, 14 iunie 2010

Nuuuu mor caii cand vor cainiii!!!

Periodic organismul se curata de toxine...la fel ar trebui sa invatam si noi sa ne detoxifiem vietile de evenimente-virusi, oameni-capuse, cuvinte-moine, zile-neguri si dupa-amieze-temeri.
Tot ce dezagrega in loc sa uneasca, tot ce intuneca in loc sa lumineze trebuie eliminat cu tot cu radacina si, chiar daca va durea ca naiba, va merita efortul cand, peste un timp vom re-descoperi bucuria, visele si incantarea trezirii in aceasta lume peste ranile inchise.
Imi place mult zicerea cu supravietuirea cailor deasupra latratului de javre naucite de...caldura.
Imi da aripi uneori cand aerul pare insuportabil in preajma unor jumatati de oameni.
Parca si vad o herghelie de cai frumosi, alergand liberi, plini de viata, vise si lipsa de stavile ridicate de semeni patrupezi. Totul pare ireal, copita care parca nu atinge pamantul, coama ravasita de vantul schimbarii, arcuiri maiestuoase si praf mirat de atata vointa si putere...
Si in peisajul de poveste cu iz de western apar niste caini jigariti care, in loc sa isi curate blana si ghearele hamaie de zor impleticindu-se prin goana de muschi si capete itite inspre viitor ori stele...
Nu am sa inteleg niciodata de ce alearga cutzei dupa masini, cai, carute si alte alea in loc sa faca ceva util cu viata lor, asa cum nu inteleg de ce anumite sortimente umane nu prididesc a face rau, a zgarma la icre si a freca ridichi in loc sa isi traisca timpul in frumos, curatenie, fara barfe, mornaieli si icnete teatrale de putori desalate de lancezeala...
Nu reusesc sa inteleg de ce unii se bucura doar verbal, in rest simtind doar incrancenare si ciuda.
Cu fetele inchircite de ridurile atator rictusuri, cu sufletele ingreunate de plumbii carcotelilor si calcatura in strachini, jumatatile humanoide imprastie venin si uraciuni.
Iar ceilalti, cei ce vor sa construiasca unde altii doar darama, cei ce viseaza cand ceilalti pandesc, cei ce muncesc ce altii dorm, cei ce cresc langa cei care se micsoreaza, din neputinta de a-i calca pe cap si a-i starpi inainte de vreme, trebuie sa isi castige dreptul la fericire in fata propriei persoane, sa iasa din mocirla si sa se ridice.
Curatenia a inceput.


Anna - cu deparazitarea la zi:)

miercuri, 9 iunie 2010

Unii si altii ziceau...


Ca nu trebuie sa ne temem de perfectiune...Nu o vom atinge oricum vreodata! (S. Dali).
Ca pentru cei mai multi dintre noi, marele pericol nu este ca tintim prea sus si nu reusim, ci ca tintim prea jos si reusim (Michelangelo).
Ca nu mor caii cand vor cainii...
Ca soarele rasare si cand esti trist, infrant sau...mort...
Ca nimeni nu are voie sa iti decida fericirea...
Ca timpul nu se masoara in numarul respiratiilor, ci in momentele care iti taie respiratia...
Ca pestele care lupta impotriva curentului… moare electrocutat.
Ca cei cinstiti sunt inadaptatii societatii.
Ca exista doua cuvinte care iti deschid multe usi: trage si impinge.
Ca fluierul piciorului este un dispozitiv de gasire a mobilei pe intuneric.
Ca intuitia este o calitate a femeii care o ajuta sa-si contrazica barbatul inainte ca acesta sa apuce sa deschida gura.
Ca o concluzie marcheaza intotdeauna momentul in care ai obosit sa gandesti.
Ca orice lucru bun in viata e ilegal, imoral sau ingrasa.
Ca hotii iti cer banii sau viata; femeile le vor pe amandoua.
Ca ochii care nu se vad, se uita… dupa altii.
Ca cine se culca odata cu gainile …. se culca si a doua oara.
Ca daca viata iti ofera lamai, fa-ti o limonada delicioasa!
Ca mintile ilustre discuta idei, inteligentele medii discuta evenimente, iar mintile reduse ii discuta pe altii.
Ca a avea constiinta curata inseamna a avea memorie proasta.
Ca poti invata o pisica sa faca orice vrea ea.
Ca toată lumea vrea să meargă în Rai, dar nimeni nu vrea să moară.
Ca omul a inventat limbajul pentru a-si satisface nevoia de a se plange.

Cu cat esti mai plin de datorii cu atat traiesti mai mult. Datoriile stimuleaza:).
Cine zambeste atunci cand lucrurile merg prost s-a gandit deja pe cine sa dea vina.

Anna - cautand...

vineri, 4 iunie 2010

Casa mea de vis si iubire...

Casa mea de vis si de iubire, arata cam asa:     
 
Inlauntru miroase a lemn fraged, a soapte de vant caldut, a iasomie la un pas, a busuioc la altul, a trandafir la urcat, a scortisoara la coborat...

 

Casa mea are ferestre orientate doar catre un viitor luminos, senin de cer si sentimente frumoase.
In rame sunt incifrate vise de flori, trairi line si duioase, povestile bunicului si cantecele bunicii, culorile veseliei, iubirii si vietii.

 
Camerele sunt plapande din perimetru dar puternice prin trairile emanate, certitudini si reverii dulcege...
 
Totul imi aminteste de mine, de noi...de intamplari hazlii, romancioase si pline de magie...
Magic este aproape tot in casa mea. Lucrurile discuta intre ele, plantele danseaza, cateii fac de mancare, fluturii schimba peisajul din tablou in fiecare zi...peretii devin lava ori iglu ori piei in functie de filmul vizionat sau temperatura ceaiului...
Condimentele merg la curse de Feng-shui si in rest se antreneaza cu funiile de usturoi si ardeii iuti aliniati la start pe un fir de romanita...
In casa mereu se aude cate o melodie...si de multe ori mai multe melodii in acelasi timp, pentru fiecare ureche, fiecare emisfera, fiecare geana...astfel incat toate moleculele sa vietuiasca armonios si sa isi recunoasca sinele cand il intalnesc...
E mult bine aici...lumina isi schimba tonul in functie de momentul zilei, serii, amintirii sau uitarii...
Lemnul spune basme si uneori pocneste bosumflat in soba itind balauri din flacari...sau invers uneori...
Iubirea pompeaza Bine si Frumos prin pori, invaluind chiar si acarienii incruntati si tantaritele plangacioase...
Desi nu e strop de bautura in casa in afara de siropuri de felurite nume si culori, ochii stralucesc de dorinta prin priviri ce mangaie tandru...
Vorbele sunt line, totul este adevarat...textele cartilor inexistente scrise pe scoarta de prun...tesaturile vaporoase in culori nemaivazute, glasul catifelat al ciutelor care mai vin sa isi bea cafeaua la noi uneori...pasii fara zgomot si foamea care nu semnifica nimic...izvorul soptitor de stiri care trece prin bucatarie fix la ora 17,00, care insa aduce doar vesti bune si uneori coji de oua rosii...
Bucatele au gust diferit, galustile plutesc prin aer aidoma fulgilor de nea...gastronomia este mai mult o joaca a poienitei, caci toti ne indestulam doar veselindu-ne...
Desi facem foc, nu exista horn sau fum, ci doar arome suave de frunze coapte in ceas de toamna tarzie...
Spalam, insa doar pentru a da sanse noilor culori sa isi serbeze majoratul...
Totul se schimba, insa in ordine si pe asezate...fara graba, fara deranj, fara scrasnete sau plictiseala.
Fiecare gest abia asteapta sa fie facut, fiecare cuvant e frumos oranduit rostirii, fiecare imagine nu intineaza nimic si pe nimeni, fiecare pasire se intampla in universul potrivit.
Nu exista rascruci, dileme, probleme, exercitii, lipsuri, nevoi, moine sau rautate...
Nimic nu prisoseste, nimic nu se iroseste...Universul se introverteste creand raiuri inedite si omuleti portocalii.
Timpul a ramas aninat in cuier de la inceputul traiului aici, sforaind alene si plescaind satisfacut de atata hodina...
Spatiul este relativ... turnat in ceramica usor modelabila capata mereu alte semnificatii si trecuturi...
Curtea din jurul casei are plantute personalizate de amintiri... Toate infloresc mereu, fara oboseala sau tanjeala...
Ierburi felurite, aranjamente fanteziste si culori imprumutate dupa tendintele sezonului fac totul bombonistic si parfumat diafan...
 
Ai mei stau mai mereu pe vernada admirand in nestire, brodand cu flori nemuritoare, discutand ca si cum fiecare noua zi ar fi prima, in care s-au cunoscut...
Iar tu...tu esti mereu pus pe sotii frumoase, atent si vesel, hoinar printre bondarei cu pantalonasi galbeni si pufoaice maronii... Pari mereu odihnit, linistit, dezpovarat..uneori spui versuri si parca le descoperi savoarea pe masura ce se desira slovele...alteori urli de prin copaci speriind bufnitele aflate la seminarul de oftalmologie...Dar cel mai des iti place sa ne plimbam imbratisati in dans alaturi de prieteni dragi, consacrati in perechi de suflet...domnii pomi fructiferi si-au unit destinele arboricole cu domnitele gradinii, sensibilite firi si fragile personalitati in cautare de radacini solide...
Iti place sa discuti ore in sir cu stejarul din colt, asezat pe jilt din spori muschiulosi...
Mai joci table uneori si sah cu gutuii parfumati grijuliu sau nucii plini de rod si snoave aluzive...
Si avem prunci multi, cu par felurit si irisi plini de zambet...
E veselie multa...fericire si joc.

Anna - doinind prin salcami, cu margarete si clemate... 

Ferestre...


Am visat ca imprejuru-mi neplacut se exfolia aidoma unui autocolant scorojit de vreme rea, lasand loc universului meu perfect...cu oameni frumosi, intamplari minunate, gesturi si cuvinte blande, sprancene arcuite diafan, fara cute intre sprancene si zbarceli de obraz, cu zambete largi si sincere, nuante parfumate si arome multicolore...
Personajele pluteau pe aripile dantuirii lente, bogati in dinamica interioara si visari proiectate pe noua ceruri...
Nu imi incapeam in piele de atata bucurie...toate bolile ramasesera la o masa retrasa, intretinute de craciunita ipohondra, toate durerile se tranformau pe ring in vindecari, lacrimile in margaritare (desigur!:)), atelele in araci infloriti de rochita-randunicii, orbirile in vedenii perfecte ale realitatii preferate...
Cand catapeteasma s-a rasfrant peste perechi, au aparut oameni dragi de Departe..oameni iubiti, oameni pe care ii stiam doar din fotografiile rudelor...
Fara imbratisari si urlete de bucurie, ne purtam ca si cum nu ne-am fi vazut de ieri...fiecare intrare sporea bucuria personala care se intorcea in vahduh inmultind atomii timpului perfect...
Culorile se amestecau nascand personaje noi, sentimente din ce in ce mai blande si frumoase...pline de bucurie si daruire...
Imi placea mult totul...nu as fi schimbat un fir de par in tabloul fericirii depline...totul era asezat la locul lui, peste toate unduia valul armoniei, desi nu era nicio respirare de vant in preajma...
Ningea cu flori de cires iar pasarile cantau folosind cuvinte atent pigulite de textieri-grauri...
Spatiul parea fara sfarsit, iar timpul...inexistent...
Zburam printre planete, hoream alaturi de meteroriti, eram dalbi si frumosi...nu mai semanam cu noi, insa ne stiam pe nume dupa sentimente...
Iubirea devenise aproape insuportabil de ingerat, iar lipsa trairilor uratele ne facea usori ca niste baloane urcatoare pe inaripatele zari.
Zurgalai cristalini, inorogi sidefii, calesti imaculate, trupuri de lumina, multe flori, buburuze si curcubee, fluturi satinati...copaci din vata de zahar, roz pe stanga, bleu pe dreapta, ciuperci dantuitoare si codobaturi gurese...

Anna - asternuta spre drum:)

miercuri, 2 iunie 2010

Sssttt!!!!!

Uneori nu reusesc sa imi adun gandurile, disipate de groaza prin unghere pline de liniste.
Intalnesc tot mai des oameni care verbalizeaza fiecare gand, plan, gest...
Hai sa ne imaginam un om care vrea sa fie cu el...adica sa ii fie respectat dreptul la tacere. Si apare in peisajul incremenit pentru moment o creatura ce turuie fara sa respire parca, gesticuleaza intens, se fataie de colo pana colo fara vreun sens clar, spune doar treburi banale si groaznic de plictisitoare pentru a umple un gol care oricum nu are capat...



"Mi-e foame...
...
As manca ceva...dar nu stiu ce. (se scarpina pe burdahan)
...
Da. Este clar, trebuie sa mananc! (se intinde si casca cu un zgomot asemanator ragetului... Cade o muscata de la balcon...ca s-o fi sinucis ori o fi fost curent puternic...nu voi afla niciodata)
...
Ma apuc sa mananc!(pe moment mi-e teama ca va incepe sa ma rontaie pe mine la ce privire de capcaun are)
Pofta mare!
Multumesc. Tu nu vrei?
Nuuuuu, multumesc.
(Plescaie, ragaie, clefaie intens, dugheste apa, se rascracaneaza pe scaun).
Nu mai pooooot! Am mancat ca o scroafa! (Si cu toate astea mai da gata un copanoi).
Trebuie sa tin regim! Nu se mai poate! Uite cat mananc! Simt ca pocnesc! Zi si tu!
....
Extraordinar! Cred ca mananc cel mai mult din blocul asta...ce bloc?! din cartierul asta...din orasul asta chiar!
....
Sa strang acum...
...
Mai bine nu.
...
Mai bine fac un dus.
...
Da, e clar, merg la dus.
Bine.
Ce nebuna sunt! Eu asa sunt, ma distrez la maxim, vorbesc, cunosc oameni, sunt zapacita asa...toata lumea rade in jurul meu (si rasufla usurata la plecare!!!!).
As fuma o tigara.
...
Fumez mult! Prea mult. Fata, vreau sa ma las, dar nu pot! Pur si simplu nu pot! Si apoi, stiu pe una care dupa ce s-a lasat, s-a ingrasat! Fata s-a ingrasat mult!!!
Nasol.
Ce nasol...groaznic, nu-i mai vine nimic, e in depresie, fata! Nu mai iese pe strada.
Dar vorbeste?
Ei nah, cum adica? Normal ca vorbeste...ce are gura cu slanina???
Nu stiu.
Fata tu ai ceva? Esti prea tacuta, fata, mai zi si tu ceva. Ce citesti acolo? Mai da-l naibii de citit! Nu-i asa ca sunt hazlie? Sunt nebuna rau...caterinca scrie pe mine, fata, nu?
Evideeent.
Fata, sper ca nu voiai sa dormi...adica eu sunt nebuna rau...eu dorm putin. Sa imi zici daca vrei sa dormi.
Vreau sa dorm!
Bine fata, eu merg la dus. (Se aud trosnete, pocnete, oftaturi, ragaieturi, iarasi oftaturi si dupa ceva timp apa...).
Fataaaaaaaa! (in acest moment, toate muscatele au rupt-o in picaj de la balconul subsemnatei. Era un urlet gajait si fasait...Am sarit din somn de groaza).
Ce e?
Fata, am uitat sa iti povestesc ceva. Vina incoa. Dormi??? Nu dormi, fata, vina sa iti zic una tare!
In acel moment, am luat pusca, am armat si am tras prin usa, tintind zgomotul infernal al suvoiului neobosit de cuvinte.
S-a asternut linistea....Liniste, tacere...nu imi venea sa cred...incet, gandurile mirate de lipsa tolocanelilor, se inturnau buimace, privind cu teama totusi in jur...
Muscatele care ramasesera atarnate in carceii de vie se ridicau incet spre glastre, privind la fel de fricoase inspre locul cu pricina...
Ne-am imbratisat cu totii, pana cand am simtit ca ceva sau cineva se smulge din imbratisare...
Abia atunci m-am trezit, zgaltita de creatura care se strofoca sa imi ia perna de pe cap.
Fata, sa nu te sufoci. E curent, nu? Si eu am simtit. De asta stateai cu perna pe urechi. Si eu mai fac asa uneori. Fata, eu plec in oras putin...ma intalnesc cu mumu, bubu, tzutzu, lulu, dudu si vava.
Priveam muscatele abia respirande...si gandurile mele care pareau felii de piftie, tremurande in ungherele lor ciobite de atatea cuvinte pe milisecunda...
In momentul in care s-a trantit usa dupa creatura, am urlat SAAAA FUGIIIIMMM!!!"

A nu se intelege gresit...respect dreptul liberei exprimari, nu sunt fan al pasivitatii si incerc sa pricep resorturile care ii mana pe oameni la diverse activitati, insa uneori simt ca unii depasesc limita suportabilitatii, eliberati de bun simt, de un minim al decentei si linistii datatoare de sperante inspre aleea din ce in ce mai stramta a Sapientei.

Anna - alegand intre plasturi buzali si dopuri pentru urechi...

marți, 1 iunie 2010

La multi ani, copile!

„O, ramâi, ramâi la mine,

Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu stiu sa le-ascult;

In al umbrei întuneric
Te asaman unui print,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri si cuminti;

Si prin vuietul de valuri,
Prin miscarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taina
Mersul cârdului de cerbi;

Eu te vad rapit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
In a apei stralucire
Intinzând piciorul gol

Si privind în luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri."

Astfel zise lin padurea,
Bolti asupra-mi clatinând;
Suieram l-a ei chemare
S-am iesit în câmp râzând.

Astazi chiar de m-as întoarce
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot? (M. Eminescu)

Amandine fara grija supraponderabilitatii, prajitura cu bezea si gem de trandafiri, dantuire prin ploaie, acadele, pantofii mamei mult prea mari, rujuri cu gust ciudat, leagane si sirop de cirese, aer curat, nesfarsite alergari, jocuri ciudatele, codite cu fundite, buburuze, descaltari prin iarba inrourata, galagii duioase, veselie in hohote, lipsa de temeri, de griji si de notiuni despre timp si spatiu, desene animate cuminti, struguri cruzi, barcute din hartie, telefoane din pahare de inghetata, vata de zahar, rochite cu flori, sapun de casa...apoi clemate si liliac...si...baloane...multe baloane colorate cu zbaterea copilariei...
La multi ani, copile, oriunde te-ai afla!!!
La multi ani si tuturor celor care uneori uita de costumele rigide si de pronuntia hilara de oameni mari si se zbenguie printre gesturi imperfecte dar datatoare de bucurii!!!


Copilul râde:

"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"

















Tânărul cântă:
"Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"














Bătrânul tace:
"Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"






 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Anna - poftind mere coapte cu scortisoara si tolaniri sub un visin graitor...