Manastirile din Moldova

Daca in concediu am "vizitat" manastiri din Maramures, cu specificul inconfundabil, simtirile frumoase si turlele semetite intru rugaciune, in acest sfarsit de saptamana am fost la manastirile din Moldova, mai precis cele din jud. Neamt: Agapia, Sihastria, Secu, Neamt si Schitul Sihla.
Fiecare este unica prin materialul constituent, frumusete si trairile incercate: Agapia este o manastire de maici, unde curatenia si coloritul felurit al nenumaratelor flori care te inconjoara te fac sa uiti de tot si toate.

Manastirea Sihastria este un amestec de stiluri, de flori, lemn si piatra care parca se unesc intr-un tot indestructibil si vesnic.

Manastirea Secu se individualizeaza prin colajul arid la prima vedere, insa plin de semnificatie, caldura si semetie...dar aceasta semetie este mai curand respectul impus de un batran cu pletele carunte si privirea albastra de vazduh datatoare de pace si echilibru...

Manastirea Neamt este ca o fortareata in care piatra parca nu este rece ca in alte parti, ci emana delicatete si piosenie indemnand la introspectie si neclintire.

Insa dintre toate, voi zabovi cu gandul mai mult inspre schitul Sihla, pentru ca, desi nu aparea pe harta itinerariului nostru este de departe cea mai frumoasa experienta, bogata in sentimente fara de seaman.

De la Agapia am purces pe un drum forestier ce parea ca nu are sfarsit... insa cei 8 km de cale neasfaltata sunt strajuiti de padurea care pare ca participa alaturi de drumet la incercarile firii, atenta tovarasa de calatorie.

Peisajul este minunat, urcusul parca nu asa de anevoios ca pe alte meleaguri, iar cararea ascendenta iti da fiorii bucuriei si izbanzii, nicidecum ai fricii sau intrebarilor.

Cand am ajuns la schit, linistea pogorase peste toata suflarea care isi ducea pasii prin curte...se vorbea in soapta, iar maretia peisajului indemna la visare cu ochii deschisi larg si sufletul primenit de griji si piedici...

Biserica oarecum micuta, din lemn incercat de vremi prevestea un lacas grijit si domol.

Insa in momentul in care am pasit spre altar inspre reculegere, astampararea curiozitatii artistice si rugaciune, am trait un soi de fior al evidentei lui Dumnezeu... iar toata fiinta mea a concluzionat armonios, fara zbucium sau umbra de tagada ca da, este clar ca El este... exact ceea ce este. Este un sentiment pentru care cuvintele sunt prea sarace, este o traire deplina, intacta si definitiva, fara trecut si fara viitor, fara amurg ori rasarit, o bucurie a regasirii, a plenitudinii si asezarii in matca a tuturor sentimentelor importante care locuiesc un suflet, un cuget, o viata...

Nu imi amintesc foarte clar interiorul, nu stiu daca l-as recunoaste in fotografii, insa stiu ca nu am ajuns acolo intamplator si ca acel lacas este un fel de "acasa" pentru oricine.

Am iesit de acolo coplesita de intensitatea momentului, cu sufletul plutind de fericire, iar exteriorul m-a facut sa ma clatin de parca statusem acolo ani intregi... Am simtit nevoia sa imi sprijin trupul, iar cand ai mei s-au speriat ca mi se facuse rau si s-au apropiat, am simtit ca nu pot vorbi, iar singura reactie pe care am fost in stare sa o exteriorizez a fost sa izbucnesc in hohote de plans...insa suvoiul de lacrimi era unul linistitor, ca atunci cand un preaplin frumos curata toate moinele si indoielile, raspunde tuturor intrebarilor si garanteaza certitudini nesperate.
Nu sunt fanatica religioasa, nu falsez si nici nu privesc in jur de parca as detine adevaruri sau mirari de care altii sunt incapabili, insa imi mentin cugetul treaz si sufletul deschis pentru miracol, fericire si bine. Iar sansa primita in chip de dar la schitul Sihla este o incununare a tot ce as fi putut visa vreodata...impacare, liniste si armonie.

Cu inima usoara am pornit urcusul inspre pestera Sfintei Teodora, pe niste poteci sapate in stanca, sub stanca prin stanca....este un peisaj care te face sa uiti de crampe musculare, de haul cascat in dreapta urcusului...desi la prima vedere pare anevoios, cu totii am simtit ca am dori sa nu se termine vreodata.

Ajunsi la pestera unde Sfanta a locuit o vreme, mireasma de mir biruia orice curent sau urma de umezeala datatoare de fiori in mod obisnuit.

Cred mult in semne, cred ca nimic nu este lasat in voia intamplarii si mai cred ca daca suntem atenti putem simti magia si miracolul aproape palpabil...ghidandu-ne viata printre profunzimi, semnificatii, invataturi si evolutii inimaginabile.

Destinul Sfintei Teodora este unul special, iar locurile pe care le-a locuit odinioara mai pastreaza inca puritatea si desavarsirea unor sentimente pe care descoperi ca le-ai trait abia dupa ce parasesti zona. Cat pasesti pe stancile care poate se suprapun peste un Timp absolut, nu simti decat plutire si bucurie, desi dupa cum deja am amintit, peisajul nu ar putea fi considerat lipsit de pericole totusi...

"Imponderabilitatea spirituala" te paraseste parca brusc in momentul in care revii la asa numita "civilizatie", de parca Sfanta te poarta pe brate pana la capatul coborasului, apoi iti lasa trupul in stapanire pentru a se intoarce la inceputul calatoriei calauzind alti pasi pe aceleasi poteci...

Nu stiu daca aveam nevoie de raspunsuri sau de intrebari...daca eu am invocat sau trairea aceea ma cauta... sincer nici nu stiu daca are importanta...

Pentru mine este important ca am trait un moment special care m-a facut sa ma gandesc poate pentru prima data la Marea Trecere cu liniste, impacare si senin.

Daca sunteti curiosi sa aflati povestea unui Destin luminos, a vietii si credintei Sfintei Teodora, puteti gasi aici: http://209.85.129.132/search?q=cache:_ub50omaOKIJ:www.crestinism-ortodox.ro/html/10/10c_cuvioasa_teodora_de_la_sihla.html+sfanta+teodora&cd=11&hl=ro&ct=clnk&gl=ro

Maramures - Reversul medaliei

De cand eram mica, am tot auzit oameni spunand fie ca nu le poti avea pe toate, fie ca nu exista perfectiune sau ca dupa soare apar norii si vitza-versa. Timpul mi-a demonstrat ca asa este, ca exista un echilibru in orice lucru, fapta, gand, indiferent de dimensiunile ori semnificatiile acestora.
Poate pentru consolare mi-am amintit asta, insa pe langa lucrurile minunate vazute si traite in Maramures (pe langa cele expuse ar mai fi Muzeul de Mineralogie de la Baia Mare si bazinele cu apa sarata de la Ocna Sugatag). Pentru Muzeu, cuvintele sunt de prisos, fotografiile graind de la sine:), iar despre imbaiatul in apa sarata, pot sa va spun ca este o senzatie fara egal...plutesti si tot efortul pe care trebuie sa il faci este sa iti reiei pozitia bipeda. Insa si mai ciudat este cand iesi din apa si iti descoperi povara trupului ce parca te sleieste de puteri. Este ca si cum ai descoperi gravitatia fara sa fi invatat la lectia de fizica despre legile ei...si ca si cum ai afla despre temnita trupului fara sa fi citit anticii greci inainte...
Si acum reversul medaliei...
Dupa cautari pe net pentru o cazare decenta in Ocna Sugatag (am ales acesta locatie pentru ca este cumva in centrul Maramuresului pe care doream noi sa il vizitam si ne-am zis ca decat sa ne plimbam cu cortul, mai bine ne asezam undeva si apoi facem trasee...) am gasit o pensiune draguta numita Crystal... arata superb, in stil rustic...parea curatica si avea tv, frigider si baie in camera..., pretul parea rezonabil si nu era nevoie de avans pentru rezervare.
Dupa un drum de 12 ore cu masina am ajuns la locul cu pricina, am dat de un loc frumos ce promitea un concediu de vis... Detinatoarea locului este o femeie care parea mana de otel intr-un invelis dragut si plin de blandete si intelegere...
Cand am ajuns noi nu prea mai era nimeni in pensiune, asa incat parea totul linistit si mirific... Am purces inspre hodina ceruta de drumul lung si obositor... insa somnul ne-a fost tulburat de un autocar plin cu turisti maghiari care pareau scapatati din jungla...zgomot de vesela scapata parca din maini, zbierate, usi trantite in ciuda parca... In fine, ne-am trezit si ne-am zis ca asta este, suntem in concediu si nu se merita sa ne enervam inutil... Am purces inspre apele sarate pe un drum serpuit si anevoios, insa ne-am linistit de bucuria miscarii in aer liber...
Am dibuit un soi de complex turistic insa in incercarea de a manca ceva specific zonei am esuat lamentabil deoarece se pare ca menu-ul inexistent sugera faptul ca menu-ul zilei era dupa pofta bucatarului sau stocul de alimente... Am mancat intr-un final o ciorba de burta destul de gustoasa...
Intorsi in camera am obervat ca furtunul de la dus era stricat, ca oglinda era sparta si presiunea de la apa inexistenta... Ulterior am aflat ca fusesera niste probleme cu apa, insa se remediasera...
Am hotarat sa ne relaxam vizionand programele favorite la tv, insa uimire din nou: putinile posturi existente nu se vedeau clar...
Insa oboseala si-a spus cuvantul si am adormit in speranta ca maine va fi mai bine, asteptand drumetiile visate...
Noua zi insa a inceput frust in jurul ore 6 dimineata, trezirea fiind provocata de batai puternice in usa cu geam a incaperii in care salasluiam:). Unul din oaspeti gresise camera...
Somnul insa nu a mai putut fi reluat deoarece cetatenii maghiari se imbarcau, cu tot cu urlete, zanganit si bufniturile aferente...
Am incercat sa nu ne stresam prea mult si am pornit in drumetii mai devreme...
Seara s-a incheiat chinuit, rugandu-ne sa curga apa care facea figuri daca erau mai multi utilizatori...simultan...
Urmatoarea zi a debutat tot cu zbierate, tropaieli aidoma unei turme de elefanti si trantit de vesela, insa la o ora rezonabila (adica cea la care ne trezim intr-o zi in care nu suntem in concediu:)).
Intr-o noua zi am mers la bazinele cu sare... incantator, insa dusurile de acolo au fost insuficiente pentru inlaturarea stratului de sare de pe trup...drept pentru care am purces inspre pensiune, mai precis inspre dus...care desigur abia picura si... la fel de sigur... era doar apa rece!
Insa cel mai straniu moment a fost ca in seara cand au inceput ploile, a disparut curentul... in toata statiunea! Si desigur, detinatoarea a doua pensiuni si cine stie mai ce...pline pana la refuz nu are decenta sa achizitioneze un generator sau ceva... ori macat sa aiba prezenta de spirit sa organizeze o...ceva in semn de politete macar...
Problema era ca romantism la lumina telefonului sau chiar a lumanarilor, pe banii si nervii nostri nu ni s-a parut foarte ortodoxa, asa ca urmatoarea zi am purces calea intoarsa, neuitand sa ne oprim in Baia Mare pentru ce ramasese de vizitat si recuperand suma aferenta zilelor ramase din sejurul infiorator intr-o pensiune care se muleaza perfect zicalei "pe afara e vopsit gardul, inauntru...leopardul":)).
In concluzie, recomand plaiurile Maramuresului cu cea mai mare caldura...am vazut locuri minunate, am intalnit oameni deosebiti, insa as recomanda hrana rece la purtator, rezerve de apa si fructe, lanterne, traseu clar stabilit pentru ca putini isi cunosc valorile locului (asa ca mai bine sa fiti pregatiti dinainte pentru trasee) si muuultaaa rabdare. Atentie, in week-end doar vreo 2 bodegi sunt deschise...in rest totul este incremenit...farmacii, muzee, piete...
Daca ajungeti in Ocna Sugatag va recomand sa serviti o ciorba de burta senzationala si o pizza delicioasa la restaurantul Pizza Vis.
Ce ar mai fi de spus... a! era sa uit..gulas am mancat abia cand am ajuns acasa si m-am opintit sa prestez conform unor indrumari de pe net, caci acolo, desi in toate listele de bucate este trecut, nimeni nu face...
Intoarsa in "lumea civilizata", am respirat usurata privind suvoiul zdravan al apei calde, am privind cu nesat emisiunile preferate si toate zgomotele care pana acum mi se pareau asurzitoare (boncanelile vecinilor, tropaielile vecinelor, zbieratele copiilor, latratul hoardelor de caini, caraitul unei pasari neidentificate inca) mi se par soptite in comparatie cu brambureala de la pensiunea/tensiunea Crystal...


Anna - parafrazand o zicala: frumos ii Maramuresu'...pacat ca este locuit:)

Maramures - Cavnic

Stâlpul Tătarilor din Cavnic numit uneori şi Piatra Scrisă este un monument ridicat în 1736 în cinstea victoriei locuitorilor din Cavnic asupra hoardelor tătare ce înaintau spre Baia Mare in 1717. Monumentul inalt de 7.2 metri are următoarea inscriptie: "Anno 1717 usque hic fuerunt tartaris" (in anul 1717 până aici au ajuns tătarii).
In Cavnic trebuia sa mai atingem si paltinul secular - care insa a fost taiat intre timp de noul primar-politist (!) care credea ca paltinul este gaunos si deci periculos, insa uimire, dupa taiere nu s-a descoperit nici macar o gaura in trunchi, dar poate pe locul acela va rasari o bodega ori cine mai stie ce...

"Logolda" sau ruinele unei topitorii din aur ni s-a refuzat vederii deoarece accesul va fi permis vizitatorilor doar dupa amenajare... cine stie cand:(...

Iluzia optica de la Vf. Dealului (Pasul Neteda) a ramas la fel de pierduta intr-un oarecare viitor deoarece nu exista marcaje ale locului, iar de intrebat nu aveam pe cine, caci pe drumul respectiv nu era... tipenie de om:).

Am vazut insa pastravaria, frumos construita, partia de sky, diverse pensiuni-gigant, frumos pre-semnalizate si marcate, ca deh! reclama este sufletul comertului si mai bine o ciorba de burta decat un paltin secular.

Anna - intrebandu-se nu cand ci... daca...vreodata ne vom trezi din visul ignorantei.

Maramures - Biserica de la Surdesti

Insa "transcendenta" nu s-a lasat mult asteptata.
Spre biserica de la Surdesti am purces cu masina pe un drumeag ce ne-a facut sa ne rugam ca din sens invers sa nu apara vreo alta masina, pentru ca astfel inaintarea ar fi fost posibila doar prin retragerea uneia, lucru anevoios din pricina curbelor potrivnice.
Rugile insa ne-au fost ascultate si am reusit sa ajungem in fata celei mai inalte biserici din lemn din lume. Aceasta biserica are 72 de metri inaltime, doar inaltimea turnului avand 54 de metri.
Desi anterior aflasem ca biserica de la Peri este cea mai inalta biserica de lemn din lume, aici am aflat adevarata maretie construita doar din lemn, cea de la Peri avand intr-adevar temelia - si inca ceva peste - constuita din piatra. Inclusa in patrimoniu mondial, am aflat ca este vizitata preponderent de straini sau de romani adusi -culmea!- de prieteni din afara hotarelor tarii. Imaginea ministresei:D turismului calatorind mult si facand...mai nimic mi-a razbatut in minte cu tristetea aferenta neputintei.
Este un loc magic prin modestie si maretie deopotriva.
Iar cand pastratoarea cheii bisericii (o femeie cu cautatura darza dar cu suflet bland) ne-a deschis usa... am pasit in mine si in trecutul poporului meu aproape simultan.
Mi-au dat lacrimile la vederea si simtirea interiorului. Este unul din locurile in care gandirea este de prisos, sufletul traind in nestire privelistea...
Construita prin anii 1700, biserica este functionala si acum, insa pastreaza icoane, bancute si stergare inca de atunci.
Si aici exista o scara sapata in truchiul unui singur copac, dar mai exista si picturile sau pirogravurile inceputurilor executate direct pe lemn...
Tigla acoperisului se inlocuieste la fiecare 30 de ani, insa pentru restaurarea interiorului exista slabe sperante, deoarece locul unde chipurile s-a restaurat la un moment dat, arata mult mai indescifrabil decat lucrarile ramase intacte ab initio.
Cuie de lemn, pietre funerare in chip de sarcofag, simboluri crestine (soarele, pocalul, ingerii, calea serpuita...), altar incetosat de mantia timpului, insa inca datator de sentimente pioase... toate te fac sa iti promiti ca vei reveni si ca vei povesti si altora indemnand spre (re)descoperirea unor sentimente pe care ades le lasam in coada listei cotidianului...

Anna - traind parca aievea momentul revelarii din spatele unei usi... a istoriei, credintelor si sufletului strabunilor...

Manastirea Barsana

Manastirea Barsana pare a fi cheia de bolta a spatiului maramuresean. Lemn, piatra, curatire, flori, betie de culori...

Privirile par neputincioase in fata privelistii si parca vrei sa cuprinzi cat mai multe dintr-o singura ocheada...

Nu te poti hotara ce e mai frumos, ce ti se pare mai plin sau intreg de semnificatie, ce iti place mai mult si ce te copleseste mai intai...

Prima senzatie privind padurea din apropiere si apoi manastirea a fost ca sunt martora a discrepantei dintre comun si geniu... Priveam copacii vietuind in tihna si apoi priveam plasmuirile din lemn sacrificate sau metamorfozate doar in lacas de cult inaltator.

Nu stiu altii cum sunt:), insa eu pasind pe aleile grijite dintre cladiri simteam ca sunt un soi de intrus care tulbura zborul fluturilor felurit colorati, care opreste lumina astrului inspre florile care aici au parca nuante mai vii si diferite de cele cunoscute anterior...

Calcand pe lemnul treptelor parea ca ofteaza sub povara trupului meu, iar gustand din izvorul ce parea tamaduitor, aveam senzatia fricii de imputinare a curgerii.

Este drept ca in acea zi eram ceva mai obosita si putin tulburata, insa asteptarea... transcendentei pe care am simtit-o in alte locuri mi s-a refuzat de aceasta data, lasand loc doar muteniei...estetice sa spun...

Anna - rememorand textul de la intrare: "Aceasta nu e alta fara numai casa lui Dumnezeu. Aceasta e poarta cerului!"

Muzeul Maramuresului

Muzeul Maramuresului ori a satului maramuresean, strange pe o intindere ce pare fara de masura, case din care parca gospodarii tocmai au pornit la muncile campului, dale imense in chip de trepte care duc cu gandul la giganti, in fata cosmeliilor totusi ciudat de joase.
La unele case acoperisul pare dublu fata de corpul locuibil, sugerand imaginea unor batrani cu chipuri uscate de vant si de vremuri, ascunse sub cusme nejustificat parca de inalte.
Asezamant bogat in taine si pastrand intacte valorile zonei si neamului. Plaiuri tesute cu flori si insecte, liniste si impacare, ferite privirilor turistilor plictisiti, insa primitoare celor deschisi cu sufletul...
Este un loc din care cu greu te desprinzi pentru intoarcerea in mijlocul poluarii de toate felurile, rautatilor si tulburarii...

Anna - intrebandu-se cum am putea imbutelia linistea si armonia:)...

Maramures - Biserica de la Peri

Biserica din Peri, inalta de 78 de metri pare ca strapunge norii cu turlele asemeni unor palme impreunate in chip de rugaciune.
Este o biserica impunatoare care te duce cu gandul la micimea fiintei si inutilitatea proprie...
Pe langa scara scobita din trunchiul unui singur stejar, pe langa simboluri pe care nu prea le intalnim in orice biserica (crucea malteza, roza-crucea, crucea Sf. Andrei, daltuiri care sper ca amintesc de Vlad Tepes...), am incercat un sentiment de uimire in fata maretiei lacasului inchinat Divinului, uimire in fata mainilor care plasmuiesc, modeleaza natura creand enormitati (nu doar in sens cantitativ!) miraculoase.

Anna - ametind si acum in amintirea privirii scrutand inaltimea ultimei turle...

Pieta din Sapanta...

Am poposit apoi la casa mesterul initiator al acestei forme de celebrare specifica a Marii Treceri. O casuta scunda care adaposteste lucruri magice prin gand si executie. Aici m-a uimit o opera a lui Stan Ioan Patras care m-a purtat in timp catre o alta care m-a tulburat in egala masura: Pieta a lui Michelangelo Buonarotti.














P.S. - Tot aici am aflat celebra zicere de pe un monument funerar artizanal: Sub această cruce grea / Zace biată soacră-mea / Trei zile de mai trăia /Zăceam eu și ea citea.
Strasnic popor!

Anna - cu gandul la cerdacul micut dupa care astepta cuminti bogatii neasemuite.

Maramures - Cimitirul Vesel

De anul trecut planificam o incursiune intr-un spatiu cunoscut doar prin intermediul unor povestiri si fotografii datatoare de vis si nostalgie.
Implinirea insa a venit in acest an, iar minunatiile au fost pe masura asteptarii.
Maramuresul este un tinut magic, unde totul pare mai linistit, mai asezat, mai implinit...
Primul obiectiv vizitat a fost Cimitirul Vesel de la Sapanta:

Este singurul cimitir in care am pasit fara vreo strangere de inima, fara tristete sau teama.

Culori vii, forme studiate ale crucilor, epitafuri care desi sunt elaborate pe un ton grav, pornind de la realitati tragice pe alocuri, pastreaza o urma de ironie fina populara si mari adevaruri despre cele mai importante momente viata omului...
Simplitatea bucura ochiul si sufletul, iar gramatica stangace pe alocuri nu zgaraie timpanul, ci te transpune intr-o stare vecina cu asculatrea unor voci de dincolo de lespezi care isi povestesc traiul si decesul, nu cu tristete, ci un soi de resemnare...daca nu cumva chiar bucurie dacica...

Anna - pornind pe firul amintirii si fragmentand experientele pentru ca nu se dumireste cum poate adauga imagini in orice parte a textului ar dori:).