Balada celui bolnav de vis...

Balada celui bolnav de vis


de Mircea Cruceanu

Sunt bolnav de imagini, o mama,
si-s numai lumina si-s tot numai rana!
Sunt bolnav de miresme salbatice, crude
de ferigi, de jnepeni, de stancile nude.
Sunt bolnav de izvoare, de poieni si de ciute,
de doinele planse pe vers si laute.
Ma-nabus de vise, de brazi si zapada,
vreau spatiu si chiot, vreau cer si balada!
Cand altii, ca lemnul, dorm somnul lor vid
prin codru-amintirii eu calea-mi deschid.
Cu Dragos si Molda cobor prin paduri,
descalec cu Tara, gonind aprigi bouri.
Cu Stefan la lupta, pornesc impreuna,
rapun varcolacii valhovnici sub luna.
Tin sfat cu haiducii-n padurea valceana,
domnite si zane mi-adorm langa geana.
Mi-e inima arsa de cald curcubeu
si roua din doine imi cere mereu.
Cu-aprinse dorinte si dragoste-amara
astept soarele-nalt sa coboare pe Tara.
Si-mi scapara visul - izbit amanar-
de sufletul greu de steme si jar.
Pe fruntea mea arsa, asterne zapada,
din piept scoate-mi inima si pune balada.
Sunt bolnav de atatea imagini, o mama,
si-s numai lumina, si-s tot numai rana!

Anna - lumind de zor prin visele apuse...