Vreme...

A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris aici...Slovele au continuat sa-mi curga prin vena cotidiana, am avut ce si cui impartasi, insa o bariera lacrimogena se interpunea mereu cand ma asterneam sa scriu aici, deschizand larg porti care dureau...
Dar acum, vindecata de trecut si cumva de viitor am simtit dorul de a fi din nou aici, de a imi marturisi invatamintele culese atent in ultimul timp, victoriile si infrangerile, indragostirile si fricile, groaza si apoi...linistea...
Am invatat ca trecutul imi apartine, ca sunt responsabila pentru el insa este un capitol finalizat doar cand decid eu asta, iar momentul deciziei nu anunta altceva decat o noua foaie imaculata care abia asteapta noi slove, noi experiente, noi bucurii si peisaje inedite...
Am invatat ca oamenii sunt cumva de trei feluri: cei care incearca sa se descopere, cei stiu cine sunt si se reinventeaza continuu si...ceilalti:). Printre "ceilalti" sunt humanoizi care vietuiesc (papa, apa, somn, sex) si mai sunt din cei care nu ii lasa pe altii sa fie nicium...
Am invatat ca principiile de baza ale actiunilor noastre sunt fie iubirea fie teama...iar liberul arbitru chiar inseamna sa pun degetul pe una dintre cele doua.
Am invatat ca nu am dreptul sa arat cu degetul atata timp cat nu am imaginea completa, de ansablu...
Am mai invatat ca daca nu cer...obtin, ca daca sper...uit si ca daca plang adorm...
Am invatat ca suntem cu totii celule unui organism urias si de fericirea comuna depinde fiecare individ...degeaba am eu tot ce imi trebuie daca vecinul sufera...echilibrul nu are cum sa fie perfect...Este ca si in micro-trup: degeaba am inima palpanda de sanatate daca ficatul este trist...
Am invatat ca daca eu sunt fericita ii molipsesc pe oamenii din jur, iar daca am o zi mofluza ar fi mai bine sa nu ies din casa pana nu imi rasare zambetul sau soarele pe chip...
Am invatat ca daca imi pun ceva in cap, ma trezesc devreme si nu simt teama absolut totul este posibil...
Am invatat ca daca nu imi este teama de moarte nu imi este apoi nici de viata...
Am invatat sa multumesc... nu sa solicit, sa iubesc... nu sa iert, sa dansez in loc sa disper...
Habar nu am cate persoane aflate in cazul meu, in sufletul meu ar fi supravietuit tefere fizic si psihic dupa ce am trait eu in ultimul timp, insa asta nu e mandrie, ci multumire din nou...Multumesc cerului ca sunt intregutza la bibilica inca, sanatoasa si voioasa, ca mi-am asumat lectiile chiar daca au fost crunte si uratele...invatamintele au fost pe masura suferintei, iar acum sunt fericita ca pot vedea lucrurile mult mai limpezi, mai frumoase ca vreodata si mai pline de semnificatii si bucurie.
Sunt fericita si uimita ca nu am nevoie de ceva exterior sa simt aceasta stare de implinire si seninatate, ca nu depind de nimeni sub nicio forma, ca am aflat in sfarsit ca nu trebuie sa caut ci sa descopar, sa creez...
Sunt fericita ca pot oferi si primi atata dragoste, ca sunt in viata si am atatea de explorat, invatat, ca am izbandit spre lumina destul de repede si mai ales bine, ca pot zambi fara sa amendez, ca am atatia oameni speciali in jur, ca locuiesc cea mai buna dintre toate variantele lumilor posibile...
Ma retrag acum si va las pe voi sa continuati, sa constientizati ca sunteti fix cine doriti sa fiti, ca puteti face exact ceea ce simtiti, ca fericirea si "Dumnezeu" se afla in fiecare dintre noi...
Si daca...la final nu vom da socoteala pentru fantani, aur, case, cultura...ci ne vom intreba daca am iubit de ajuns?:)

Va pup, va imbratisez si va multumesc,

Anna - inconjurata din nou de fluturi, zambete si flori, desenandu-si de zor cea mai frumoasa viata posibila...

Intrebatoare...

Ce ati face daca ati avea toti banii din lume, posibilitatea teleportarii si...doar 24 de ore ramase de trait?
Aceasta idee mi-a venit savurand niste galusti cu prune dupa care sunt pur si simplu lesinata...
Rontaind la ele cu o pofta sora cu inanitia ma gandeam ca este una din placerile vietii mele si cu toate acestea, in caz de cine stie catastrofa eu ce ma fac daca nu voi mai putea manca vreodata asa ceva? Ori amandine...cum arata o viata eliptica de savoarea amandinelor ori lipsita de crema de zahar ars???
Pe sistemul tara arde si babele se gandesc la cai verzi pe pereti, m-am gandit cum ar fi sa pot ajunge in orice clipa a existentei unde vreau... intr-o clipita. Sa ma trezesc in creierul noptii si sa dau o fuga moleculara pana la o cofetarie, intr-un parc ori intr-o tara de care mi-e drag?
Sa nu stau mult...sa trag o gura de aer, sa infulec o amandina, sa inspir un parfum, sa mangai o fantana si sa revin apoi in pijamale cu un ranjet imens si sa adorm cat ai zice..."teleportare"...
Cum o fi sa ai o gramada de bani si fiecare gest sa il incep cu "ce pot face pentru tine?" Sa ma ingrop in mormane de carti, sa imi sap tunele printre personaje in drum catre o cana cu apa, sa construiesc, sa croiesc, tivesc, incurajez, sustin si daruiesc dincolo de orice inchipuire?
Gandul rau spune ca m-as plictisi...probabil are dreptate...cat poti calatori, manca, visa, darui, iubi, intreba, raspunde, cauta, afla...fara urma de plictis?
Si atunci m-am gandit sa condensez putin jocul si sa adulmec o conditie...eliminatorie in peisaj...finalul.
Poimaine nu voi mai fi...il am pe "azi", am spatiu cat cuprinde, bani cat incape insa...nu am Timp dupa pofta inimii, nu am Timp de pierdut, de irosit, de uitat si amanat...
Ce as face atunci? Cat as sta sa fac planuri? As avea posibilitatea sa regret...dupa? As tisni in 20 de locuri in acelasi timp? As mai dormi? As mai pune intrebari, as mai asculta muzica, as mai citi?
As mai gasi rost sa ma plimb prin tot felul de locuri stiind ca nu totul va fi intr-o goana nebuna si de nestravilit?
As mai gasi putere sa ma ridic din pat dimineata si sa asist la propriu-mi sfarsit?
As reusi sa discern cui sa ii las mostenire zambetele, cartile, prunele, zacustile, muraturile, amandine, visele, ratele si...trecutul meu care brusc nu mai pare asa pretios?
As reusi sa imi imbratisez toti oamenii dragi, as reusi sa spun te iubesc exact cat as simti si cui mi-as dori?
As dovedi sa misc macar un milimetru lumea intr-o singura zi?

Probabil mi-as oferi luxul a vreo doua ore de zbenguiala catre destinatii dragi, as infuleca pe drum cateva placeri lacrimand de dor si...as fugi la ai mei...le-as face toate poftele vremelnice, i-as iubi la culme, m-as purta ca si cum nimic nou nu se va intampla in viata mea si a lor, ne-am hlizi o multime, le-as lasa in constructie o casuta, cu toate detaliile bine definite si...am merge inspre somn la o ora destul de micutza pentru sufletul meu, insa rezonabila in universul lor....
Apoi as pleca in soapta, cu urlet in inima dar zambet pe chip si, ca o tornada as purcede la toti cei cunoscuti pentru a le darui celor care au un vis posibilitatea implinirii...
Apoi...puff!

Anna - fericita ca toamna a revenit pe meleaguri cu toate culorile ei dureros de frumoase, cu ploile datatoare de sperante, palariile cu flori...si poate...cu un "poimaine" traibil...

Vis si iasomie...

Se facea ca nu asteptam, nu visam de ceva timp si nu imi aminteam mare lucru...
Stateam asa pironita intr-un prezent ciudat care parca nu imi apartinea... S-a deschis o usa iar prin fanta creata o clipa in mijlocul naturii inlemnite ai intrat zambind cu priviri in care ce citea ceva indescriptibil.
M-ai intrebat ce fac, pe unde am haladuit si de ce am intarziat atatea...lumi.
Eu am inceput sa rad expirand flori de nu-ma-uita, iar in jur totul se reorganiza. Copacii, norii, florile, pasarile, ciutele si apele, muntii si ogoarele...toate se realiniau asteptand cuminti semne venind de niciunde.
Imi povesteai despre bacania din colt, despre prajituri inexistente si despre iubire devenita matematica superioara. Auzeam cumva ca unu si cu unu nu mai fac de ceva vreme doi, ci fac tot unu...adica noi.
Radeam cu fluturii de pe perdea alaturi de un apus colorat straniu parca pe o panza bidimensionala aspra la pipait...
Muzica diafana si ne imbaia in falduri si pene de bal.
Paseam. Desi nu inaintam, decorurile se succedau haotic si uneori absurd.
Parea ca ni se combina gandurile, trecuturile, himerele si nalucile intr-o hora halucinanta si apoi...liniste.
Trezita la malul raului, m-am invelit in valurile devenite pled si am pus crestetul pe muschi mirosind a balsam de iasomie... Soarele urcase pe cer si isi sorbea cafeaua cu scortisoara iar imaginea ta devenea neclara.
Am purces inspre o noua zi trainda in uitare, cu tine alaturi insa absenta pe retina existentei ingemanate.

Anna - privind de dupa cortina firii catre un viitor construit din amintiri...