Bazar pre-sentimental...

S-a deschis un nou super-magazin!!!
Lumeeee! Lumeeee!!!
Haideti cu mic cu mare la bazar! Este un bazar in care nimeni nu stie ce cauta, dar fiecare gaseste...
Pentru ca un elfo-gnom cu irizatii financiare a trecut peste plaiurile mioritice si a observat ca aici toata lumea cauta cate ceva cu ardoare, fara a sti clar ce ii lipseste si in ce fel, s-a gandit sa investeasca in inconstientul colectiv, aducand un suflu nou economiei supra-aerisiene speculand foamea "ancestrala" a unor concetateni care au apucat niste cai speciale pe drumul spre cunoastere...
Micutul elf-de-afaceri a deschis un super-centru-comercial pentru toti cei care nu mai disting nuante, ci doar amesteca fara oprire culori, manjindu-se cu tonurile obscure obtinute facil...
Sunt omuleti care ingurgiteaza orice idee...cu cat este mai ciudata, mai sarita de pe un fix al decentei, mai gargaristico-psihedelica, cu atat este mai apetisanta si teribil de laudata sau...mai rau...contro-versata...
Si culmea este ca cei care cred cu tarie ca suntem o colonie extraterestra, ca ne tragem din giganti, ca suntem reincarnari ale muscatelor salbatice sau soparlitelor verzi...ei,  taman acesti "vizi(er)onari" stramba din nas cand aud de crestinism care li se pare...cam tras de par:)).
Pricep eu bine ca omul are nevoie de basm, de suspans, de fantezie, dar cand este vorba de simple sinapse care au cuplat anapoda datorita unor neuroni strulubatici, e jaleeee.
Ma mir ca nu exista mai multe secte...chiar ma mir! De exemplu secta Agartha:)).
Oameni explica cu patos cum au ei viziuni, cum au fost cel putin odata Napoleon intr-o viata anterioara (toti?!?!?!?!?), cum vorbesc pe seara cu pisoii (si acestia le raspund, basca ii mai si "iluminesc" dezvaluindu-le taine grele ale trecutului si viitorului), cum se fugaresc ei prin tuneluri catre cea viata si inapoi, cum zburda pe campii verzi, cu caii coborati de pepereti, cum simtesc ei tot felul de entitati buclucase...
Aceste specimene sunt usor de reperat: sunt cei care privesc asa tamp intr-o parte, ca si cum ei ar sti...ei nu ar mai avea intrebari...si acum ne privesc pe noi, cursantii soareci cum ne balanganim printre erori si ne asteapta sa ne alaturam cohortelor de aflatori de adevar.
Cum dau de urma unui tampitel care vorbeste cu patos despre o lume pierduta si regasita intr-un bob de orez, pe o coada se stea, pe fundul oceanului sau pe crestetul muntilor, cum elaboreaza teorii, se burica pe scara cunoasterii fermi convinsi ca au mai urcat 5 etaje dintr-o suflare...
S-a deschis magazinul...
Omuletii nostri, insotiti de pisici, entitati, lumini, voci,  globuri,...mereu pe fuga printre rafturile cu idei, figuri, mutre, cuvinte, imagini...agata din viteza articole cu care umplu cosul existential pana la refuz, tinand cu dintii de fiecare articol chiar daca nu prea inteleg de ce se afla acolo si pana cand...
Se pierd printre siruri, isi revin, uneori o iau pe aratura unui vis care nu le apartine si sunt expulzati dureros, caci, precum capusile, deja se asezasera confortabil pe fotoliile altor vieti, extragand lacomi seve incompatibile...
Aud un cuvant ciudat si il rastalmacesc...aud o frantura de melodie si o calculeaza...aud o poezie si sunt convinsi ca e un cifru...un tablou - poarta spre Altundeva, un gest - mesaj masonic... si tot asa...
Multi cauta raspuns la o singura intrebare: NU ESTE ASA CA AM DREPTATE? Si evident ca, sclavi ai propriilor pseudo-teorii, gasesc in carul cu fan exact acul lipsa, caci normal, fiecare pai poate semana cu un ac daca stii cum sa il privesti...
Si cand apare tampitelul care ridica la rang de Idee o enormitate, cautatorul de pretexte imediat sare de la locul sau urland: v-am zis eu...exact asa simteam si eu...aveam nevoie de dovada... Iar faptul ca un tampitel diletant a aparut de nicaieri balbaind niste cuvinte inseamna ca s-a distribuit dreptatea...Si noaptea ce urmeaza va exista un somn linistit peste inca un chip ce a doua zi va zambi tamp...
Belicoasa, am iesit din bazarul pre-sentimental, unde fusesem si eu sa caut ceva: becuri de schimb pentru aparatul meu de uitat:))))), insa nu aveau asa ceva. Puteam, in schimb sa aflu daca bunica mea a fost vegana sau alcoriana. Am preferat sa nu stiu. Am refuzat politicos si protezele auditive pentru cei care nu mai auzeau bine vocea stramosilor...
Am primit insa cadou un pachet de servetele parfumate cu care mi-am sters inceputul de zambet cretin, lasand loc uimirii perpetue. Unii se plangeau ca nu sunt bune de nimic...iar lacrimile lor hidratau surasul strambat spre niciunde...


Anna - intelegand ca fiecare are loc sub soare, dar plictisita uneori de ochelarii de cal ale celora care se declara deschisi oricaror idei...
Si nu m-ar exaspera daca s-ar zice...da, se prea poate...cine stie...
Dar cand iei in brate un soi de idee si te inchini la ea urland din toti rarunchii ca este Adevarul, permite-mi sa fug de tine cat ma tine memoria:)...

Fericiti cei saraci cu duhul...

Duminica m-am trezit infometata...imi era foame de o hrana speciala, de un loc unde sa plec pentru a ma regasi. Am descoperit uimitor de aproape de casa o bisericuta infrumusetata de oameni simpli, cu trairi adevarate, smeriti si incantatori prin port si chip...
In cadrul slujbei s-au recitat "Fericirile"..., iar la momentul "fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este imparatia cerurilor", m-am blocat in uimire... Inteleg ca aceasta saracie a duhului nu inseamna un soi de prostie incurabila sau doar intretinuta, ca are,  in contexul Evangheliei, o acceptie mai extinsa decât a saraciei materiale, dar nu poate sa o neglijeze total pe aceasta. Iisus cere înainte de toate saracia cu duhul, dar probabil ca dovada a saraciei interioare vazut sub forma gradului de suportare sau de acceptare a saraciei reale, a suferintei, a renuntarii voluntare, a umilintei si abnegatiei, insa formularea respectiva mi-a manjit un ranjet idiot pe fata...
Intorcandu-ma pe un fel de drum al Golgotei, ma gandeam la diverse "specimene" umane cu care ma intersectez zilnic... Oameni falsi, rai, boscoridori, cautatori avizi ai nodului din papura, razbunatori, prosti, ingalati, impiedicati doar de grija celuilalt, de vanarea faptelor care nu corespund ineptiilor din capul lor...si care trec uneori neobservati tocmai pentru ca sunt "sarmanii"...saracii cu duhul cum se zice, si lumea incearca sa nu le acorde prea multa importanta pentru a se feri de venin...
Si priveam zambind spre acele Ceruri...si ma intrebam daca la Judecata acestia vor obtine clementa asa cum primesc si de-a lungul vietii de la cei pe spinarea carora vietuiesc...si daca dupa Proces, lipitorile umane vor strajui de-a dreapta Tatalui, rontzaindu-i ficatul si daruindu-i colosale si permanente dureri de cap, organizand raiul dupa pofta inimii lor negrite de mofturi si figuri jenante...iar ceilalti, oameni buni, smeriti, la locul lor, cu o viata de chin si de suportabilitate intinsa pana la boli de inima si nervi din cauza mizeriilor servite cu polonicul de lipitorile humanoide isi vor parjoli viata ce va sa vie pentru ca locurile vacante au fost repede ocupate de ingalatii mai sus numiti...
Stiu ca ar fi frumos sa fiu mai toleranta, mai ingaduitoare, mai blanda si iertatoare...dar uneori ma sufoc de atata cretinitate si lipsa de bun simt! Uneori imi vine sa urlu cand fiecare pas imi este contorizat, fiecare gest si cuvant morsocait intre buze extrem de subtiate de atataea barfe si priviri peste gard...si cand mereu sunt privita ca un intrus, ca o problema...de ce fac asa si nu altfel, de acum si nu maine, de ce aici si nu in alta parte, de ce?...de ce!!! Si as intelege daca eu as fi o caisa a discordiei :D, insa toti cei intrati in sfera ganganiilor imense au parte de acelasi tratament, doar ca...ei stau putin:)...
Si apoi aprind o lumanare si incep ca caut o urma de dreptate pe lumea aceasta...caci razboaie se pot castiga, insa consumul de energie, timp si sanatate nu prea se justifica:(, dar nici nu imi place sa dezertez din fata infamiei si prostiei dusa biped cu o eleganta de buldozer...

Anna - ajunsa la capat si hotarata sa puna cumva punct fibrilatiilor provocate de stupizeniile unora pe care uimitor, ii numim "semeni"...satula de vise cu serpi si pene dosite prin colturi!!!:))))

Cadouri

In prag de sarbatori, am primit niste atentii frumoase de la 2 suflete deosebite (Sorin Di Rokko si Dan Ioanitescu)...

Va multumesc mult pentru ca v-ati gandit la mine, va multumesc pentru ca petreceti timp frunzarind gandurile mele si ca va rapiti din timp pentru a ma incuraja comentandu-mi postarile...

Si cum dar din dar se face rai, voi pune o funda rosie pe fiecare premiu si il voi transmite virtual tuturor oamenilor care prin felul lor imi dau speranta intru ziua ce vine, ma indeamna sa cred ca nu este totul in zadar... si ca Binele razbeste prin orice specie de tenebre...

Asa incat voi darui aceste simboluri ale aprecierii tuturor oamenilor care mi-au citit tristetile si bucuriile aici, oamenilor care au postat, oamenilor care si-au oprit pasii oferind timp pretios, oamenilor carora le-am dat poate de gandit... macar cateva clipe, oamenilor care s-au indoit si celor care isi pastreaza sufletul si cugetul luminos.

Tuturor cititorilor mei:

SARBATORI FERICITE ALATURI DE CEI DRAGI!

Anna - gandindu-se ca poate ar fi fost mai inspirata nominalizarea unor persoane, caci face bine sa iti vezi numele in clar, insa cu siguranta as fi uitat pe cineva si apoi am fi regretat impreuna...

Umbrela falsei congruente sau focile humanoide...

Tot mai des observ in jur foci humanoide, adica acea sub-specie cu tulpini de fost homo-sapiens care stau cuminti (dar pline de refulari) si aplauda tamp (dar frenetic) dresori care dupa ce isi exprima partitura pleaca senini la casele lor frumoase, in masini luxoase, la viata lor plina de belsug si liniste...

Internetul geme sub povara scrisorilor deschise ale unor oameni care doar identifica probleme, fara a se preocupa de solutii sau existente adiacente. Nimeni nu este multumit de guvernare, desi aceleasi nulitati ne conduc de ceva timp, nimeni nu e multumit de sistem desi nu face nimic sa il modifice sau sa iasa din el, nimeni nu e multumit de nimic...

Mass-media supravietuieste prin intermediul celor care chipurile fac haz de necaz, la adapostul unor salarii mari si unui huzur care nu ne este tuturor la indemana. In regimul Ceausescu eram destul de mica, insa stiu ca ma intrebam cum de aia sunt la putere cand nimeni dintre cei pe care ii intalneam nu ii placeau...Caracatite, interlopi, bani, interese, putere, conspiratii... si toate acestea in unica viata pe care s-ar putea sa o avem la dispozitie!!!

Pierdem timp vizionand poliloghii care au drept tinta preponderent "bataia de batjocura" despre unii pe care treaba asta nu ii atinge in vreun fel, iar publicul docil se simte intr-un mod foarte ciudat razbunat sau oricum este satisfacut de "ce le-a zis mai zis ala". Cu ranjetul inca proaspat pe fata, focile humanoide isi suna prietenii sau discuta pe mess, la cafea sau prin baruri propagand in timp record sapuneala pe care nu stiu care la tv, pe blog sau prin tabloide i-a tras-o presedintelui, primului-ministru sau oricaror figurine nevertebrate care in loc sa fie ignorate capata in acest fel o atentie nesperata...

La un loc de munca avut, intr-un moment de mirare in fata barfelor interminabile care se practicau, mi s-a explicat ca este un aspect cum nu se poate mai benefic, pentru ca reprezinta o supapa prin care se destrama ca prin farmec toata tensiunea acumulata peste zi. Adica daca eu stau si carcotesc tot ce misca in jurul meu cu rautate, cu ganduri grele si energie cu minus in fata, chitita mereu pe subiecte care sa ma adanceasca in starea de patetism si lasitate, toate probleme mi se rezolva ca la un semn si viata capata nuante de roz bombon.

Fals! Fals! Fals!

Alimentarea cu incrancenari duce la o si mai mare incrancenare...faptul ca unii barfesc prin mass-media (caci altfel nu stiu cum sa numesc maimutareala) nu imi asigura plata facturilor, nici o guvernare dorita, nici valori adevarate, nici frumusete, nici bogatie...decat nervi, nervii neputintei, nervii constientizarii micimii proprii si a sarlataniilor inca nedemonstrate dar oricum, strigatoare la cer, nervii infamiilor in fata carora trebuie sa facem sluj pentru ca altfel nu putem...

Daca insa toate materiile cenusii scriitoare sau vorbitoare de dragul discutiei sau audientei si-ar uni fortele pentru a face cu adevarat ceva constructiv, caci hamaitul perpetuu imi aminteste de cainii care fug dupa masini, insa bat in retragere dupa ce aceasta se opreste... ceva cu adevarat maret si eliberator... mare lucru ar iesi!

Pana atunci, insa ma voi retrage din spectacolul macabru in care unii isi fac o imagine erijandu-se in aparatorii prostimii (castigand averi pentru asta), iar altii chiar cred ca maimutica le intelege pasul si ca se lupta pentru ei, rasplatind-o din belsug cu aplauze, urale si imbarbatari, preferand sa vizionez filme si sa citesc mai mult decat pana acum... In plan am sa revad Amelie, Good Will Hunting, Pay It Forward, What dreams May Come, Underground, God For A Day, The Pursuit Of Happyness, Cercul poetilor disparuti, Bicentennial Man si cate si mai cate.

Pentru ca eu asa imi gestionez "tensiunile"...transformandu-le, nu in dovleac, ci in ceva bun, frumos si datator de aripi sau fundatie solida inspre perpetua constructie a unei vieti din care sa nu pierd sau irosesc prea multe...

Anna - intrebandu-se cati se mai gandesc (in scurtul itinerariu catre perna) concluziv la ziua ce tocmai a trecut...cate fapte bune, cate zambete, cate "multumesc" ori cate "te iubesc"... Cati ne permitem sa adormim ca suras pe buze (si asta nu de la glumele spalacite ale vreunei maimutici tele-ghidate) caci am castigat o zi nu am mai pierdut una?

Atentie! Generatia xeror la orizont!

Din ce in ce mai des raman uimita de modurile in care unii oameni cauta sa iasa in evidenta. Pretul si decenta nu mai conteaza de ceva vreme... Femei aproape despuiate, machiaje stridente, masini-aspirator din care urla basii (in ritm de manele de cele mai multe ori), voci ridicate, priviri staruitoare, scrasnet de roti, claxoane, nervi si ochi dati pe spate...

Aspecte deranjante care ar produce tulburare si celor mai limpezi ori linistite albii.

M-am tot intrebat de ce toate acestea? La ce bun?

Merita ani de diete, abstinente crunte, fitness pana la epuizare, masaje istovitoare si timp pierdut aproape exclusiv intre coafor, cosmetica si shopping pentru cateva ore de pasit lasciv printre babuini cu priviri pofticioase? Privesc surate care este clar ca au pierdut ore in fata oglinzii proband de-a valma pana cand au atins "maximum de minim", adica acele batistute in chip de acoperamant trupesc despre care bunicul meu ar fi spus ca "incep prea tarziu si se termina prea repede"...in schimbul a...ce? Ce tip de barbati poti atrage in acest fel? Doar pe cei interesati exclusiv de invelisul oricum perisabil... Atat gandesc oare acele femei ca valoreaza? Atat de putin cred oare ca au de oferit, mizand pe faptul ca generozitatea dezvelirii bustului ori a picioarelor sunt garantia fericirii eterne? Cand mi se plangeau prietene de grotescul suratelor care au uitat de misterul feminin le radeam banuindu-le de gelozie, insa apoi am observat un fenomen ciudat...femeile care se cred vampele cluburilor sau soselelor sunt mai mereu singure... Desigur ca nu din cauza ca barbatii se tem ori le idolatrizeaza de la distanta..., pentru ca intreband masculi diversi am aflat ca toti le privesc, insa nici unul nu si-ar intemeia o relatie sau o familie cu o femeie care isi petrece jumatate din timp construind show-ul desfatarii privirilor si cealalta jumatate din timp prezentand efectiv spectacolul evidentei trupesti si...cam atat...caci nu iti poti petrece viata doar in pat.

In anonimatul oraselor mari doar daca iti stii masura foarte clar poti sa iti traiesti viata firesc, fiindu-ti egal, pastrandu-te intact si nedevenind o copie a ceva ce doar miroase a fericire. Daca priviti atenti in jur, sunt sigura ca veti observa femei (si barbati, desigur) care seama ingrijorator de mult intre ele/ei: aceeasi coafura, culoare de par, haine, machiaj, accesorii si atitudine.

E aproape magie: daca ma imbrac si ma comport precum x, voi avea si eu succes/bani/cine mai stie ce... De ce insa privirile sunt mai mereu goale sub genele false, iar rictusul tristetii razbate totusi prin machiaj?

Pentru ca fericire nu vine odata cu hainele stramte si cu atitudinea provocatoare...dimpotriva. Oamenii te cumpara dupa cum te vinzi. Putini mai au rabdare sa descopere un suflet odata frumos ori complexele unei iubiri ratate, a unor esecuri existentiale din care lectia a fost inteleasa pe dos.

Si atunci m-am gandit mai mult la complexele oamenilor. Fiecare idi gestioneaza bagajul de complexe din dotare cum stie mai bine...unii isi asuma complexele si rad pe seama lor, altii si le asuma dar decid sa le transforme in atu-uri, altii le intuiesc dar le tin sub cheie ca si cum ar fi o boala rusinoasa, iar altii le mascheaza in arme care se intorc impotriva lor.

O femeie frumoasa care nu a lasat praful fardului sa i se aseze si pe neuroni va straluci si in cea mai lunga rochie care ii ascunde formele, raspandind bine si mister greu de uitat... Un zambet luminos izvorat dintr-un suflet minunat face mai mult toate perechile de "silicoane" sau "craci" munciti din greu "la sala". O femeie instabila insa nu isi permite luxul de a fi ea insasi...deghizandu-se mereu intr-un chip care in capul ei ametit de atata fixativ este garantia succesului.

Complexele pot fi diverse si desigur ca difera si motivele sau conjuncturile in care s-au cristalizat, insa in mare cred ca putem subsuma tot in nevoia de a fi remarcat..asa cum uleiul iese la suprafata castigand lupta cu alte lichide, exista persoane care nu sufera ideea de a trai in anonimat, adica o viata normala in care sa fii remarcat prin calitati reale si nu fabricate facil.

Totul in jur urla pentru o clipa de atentie... "uite ce masina tare am!", "uite ce smecher sunt", "auzi ce bass puternic...si daca tot ma privesti, uite ce ochelari de soare mi-am luat", "uite ce frumoasa sunt", "priveste-ma, sunt aiiiicii!!". Doar asa imi pot explica penuria de stridente care coexista cu normalitati frumoase care sunt remarcate...culmea! fara a se da peste cap pentru asta.

O persoana ancorata in valori si dotata cu inteligenta nu va claxona niciodata pe cel din fata pentru cateva secunde in plus la urmatorul semafor.

O persoana care stie cine este si de ce nu va urla niciodata la amicul care se afla la 30 de centimetri distanta, nu va rade scremand zbierate si nu va asculta muzica cu volumul la maxim in masina decapotata in timp ploios...

Toate acestea nu sunt de fapt defulari ale sufletelor innegrite de defecte renegate?

In loc sa recunosc faptul ca sunt nesimtita sau insipida si sa remediez ceva, aleg sa ma maimutzaresc si sa ma ascund sub o masca limitativa...

In loc sa recunosc faptul ca nu stiu sa imi gestionez corect problemele, dau vina pe ceilalti si ma razbun in orice chip...

De ce este as agreu sa recunostem ca unii au niste calitati, ca unii sunt poate mai buni decat noi, mai isteti? Dam vina pe noroc pentru succesele altora, dam vina pe altii pentru insuccesele proprii fara a ne opri o secunda in loc si a sonda ce este de remediat...ne bulucim sa judecam pe oricine si orice fara a privi mai intai in curtea noastra (pentru a vedea daca e rost/loc de capra vecinului care teribil ne-ar trebui)?

De ce ne chinuim sa fim mai falsi in loc de mai buni?

De ce ne strofocam sa clonam ceva care chiar nu ni se potriveste?

De ce nu scoatem la iveala frumosul existent in fiinta proprie in loc sa iscodim aparentele din jur?

Sunt scandalizata de lumea care ne inconjoara, de non-valorile care capata teren ca o caracatita fara sfarsit...

Uneori ma intreb cum imi voi creste copii doriti sau cat de mult trebuie sa se chinuie cei cu coloana vertebrala sa nu cada in plasa molustelor cretinoide si sa nu se abata de la drumul drept si frumos...

Poate ca ignorarea ar fi o solutie...insa tare mi-e teama ca e ca in cazul unei boli...daca te faci ca nu exista, de multe ori descoperi prea tarziu ca ea a evoluat dupa propria vrere...

Daca privim in alta parte, clonele se vor perpetua pana cand cei care vor veni se vor trezi intr-o realitate confuza bazata doar pe fals, inselaciune si complexe manipulate abil de cei mult mai perversi decat papitzoii xerox.

Ni se vand imagini, false valori bazate doar pe nevoi primare de hrana, sex si satietate...

Cu spiritul cum ramane, xeroxatilor neverosimili?

Dragi cititori, oameni autentici, cum coexistati cu clonele care inca mai cred ca Hamlet e un magazin sau o mancare pentru caini?

Anna - sufocata uneori de cretinoizi si renuntand la platosa "Atata poate, ce sa-i faci?"