miercuri, 31 martie 2010

PASTE FERICIT!

Serbarea Invierii Domnului este o celebrare speciala, cu semnificatii fundamentale si trairi intense...
Pentru mine este cea mai frumoasa Sarbatoare, cu toate ritualurile, cu metaforele si intelesurile ei...
Aproape tot ce se intampla pare un ritual continuu pe care il urmam aproape cu inima, fara a mai da atentie de ce-urilor enervante.
Curatirea prin post, spovedanie si impartasire alina un drum spinos odinioara, ne face sa devenim mai buni, mai blanzi, mai rabdatori, toleranti si constienti de rosturi...
Pastele inseamna unirea terestrului, trecatorului, finalului cu celestul, eternul si inceputul... Este simbioza prin care trupul devine spirit, iertarea devine iubire, datul devine soarta si moartea devine viata...alt fel de viata, dar totusi ceva, dincolo de moartea seamana sfarsit...
Eliberarea sufletului, a energiei creatoare catre alte ceruri decat cele cunoscute, tradarea-iertarea-iubirea dincolo de puteri de intelegere, invierea naturii sau re-aducerea intru viata a fortelor latente in iarna... toate ne pot face sa ne redam blanzeniei, iubirii si iertarii...
Bucuria inceputului, maririi perioadei de lumina in zi, soarelui deja datator de veselie si caldura, fac din aceasta Sarbatoare un festin al tuturor simturilor, credintelor, amintirilor si sperantelor...
De ceva vreme, pentru ca nu petrec foarte multe amintiri cu parintii mei din cauza ca Moldova mea e la ceva distanta..., de Sarbatori ii vizitez, pentru ca Sarbatoare pentru mine inseamna familie, iubire, intelegere, duiosie...
Abia astept sa parcurgem pasii cunoscuti intru intampinarea cum se cuvine a unui Adevar fundamental, primenindu-ne cugetele si sufletele, casele si mesele:).

Pentru ca pana dupa Paste nu va voi fi "in preajma", va urez de pe acum Paste Fericit!, sanatate, impliniri, toleranta, iubire, credinta, armonie si intelepciune...
Fie ca Lumina sa va insenineze sufletul, curatandu-l de temeri, urateli cotidiene si moine care nu va apartin, iar raspunsul dat sa fie zalog de viitor luminos...

Anna - visand la calatorii in Timp, la spalarea obrazului de dupa slujba (cu flori, banuti, ou alb, ou rosu, busuioc si apa sfintita), la pasca cu ciocolata, la mangaierea mamei si zambetul tatalui, la corul celor care simt si cred, la casa bunicilor (pe vremea cand ei o locuiau...).

luni, 22 martie 2010

Plangeri...

Buna, suntem noi: lacrimile tale. Te cautam.
Suntem toate lacrimile neplanse vreodata... suntem lacrimi dorite de obrajii uscati de soare, vant si patimi.
Suntem aici, in prag de durere, fericire, abis ori vazduh... suntem de toate felurile, marimile si culorile, gusturile si...gramajele.
Suntem specializate pe nuante afective, perioade ale anului, momente ale zilei, personalizate in functie de imbracaminte, machiaj si anturaj...
Suntem pregatite pentru orice fel de sentiment, de la emotionarile romanticizante ale filmelor de profil pana la paroxismul alungarilor, povarnisul uitarilor si desertul pierderilor finale...
Suntem mereu dupa cortina pleoapei, imbracate frumos si pregatite de marea, singura, ultima aparitie...
Privim cu dor si tristete suratele pornite in cadere libera spre umeri... incurajam cunostintele agatate sub forma de nod sub barbii...si toate acestea pentru ce? Pentru o clipa de glorie, pregatita din adancurile fiintei... care uneori trece neobservata, confundata cu multimea suvoistica a exteriorizarilor apoase. De atata tensiune a asteptarii, uneori tasnim ca un arc de gheizer din cavitatea neincapatoare, alteori, privind o scena, ascultand o melodie sau amintindu-ne ceva, alunecam spre nu-stim-unde, intr-o prelingere discreta si cuminte, ca un abur mangaietor.
Se zice despre noi ca facem bine...curatim suflete si inviem priviri... dar cu toate acestea unii pur si simplu ne inlantuie indaratul cuvantelor barbatie, mandrie...
Altii totusi lasa prea larg deschisa poarta, iar unele dintre noi pur si simplu nu rezista tentatiei si se pravalesc in iuresul finalului apoteotic. Ha-ha-ha! Ceapa si hreanul mai ales fac luciu de oglinda pe care oricat de experimentat esti, preferi sa te lasi prada destinului decat sa lupti impotriva curentului.
Avem un singur regret: nu am intalnit niciodata o lacrima de crocodil, sa vedem este asa de dezvoltata dupa cum ii merge buhul, desi am auzit ca de fapt aceste lacrimi sunt doar unelte de viclesug, dupa chipul si asemanarea tuturor lacrimilor din lume, doar ca mai parsive...
Dar vom uita tot...chiar si visele de fertilizare, de refacere a Marii Primordiale sau de aducere la viata a pacientilor englezi, picurandu-ne ultima suflare peste buzele arse de febra si amnezie...
Ceasul isi canta aria trezirii in odaia golita de mobila si plina de ecou.
Pleoapele se trasera in laturi lasand ziua sa patrunda in sala de bal unde lacrimile tocmai votau legea 11/1234 privind regulile prin care trebuie sa se sincronizeze traitoarele celor doua cavitati organice pentru a se evita ambuscadele confundatoare...
Se asternu linistea peste toate, iar in continentul lacrimal se dau coate si se chicoteste intens pentru ca gazda tocmai scoate de sub perna fotografia marinarului plecat.

Pe caaaiiiiiii!!!!


Anna - surzita extrem de placut de plesnetul de viata al mugurilor nou-nascuti...



luni, 8 martie 2010

DE ZIUA TA, MAMICO...


Iti multumesc din suflet, maicuta, pentru tot ce sunt si pentru toate cate esti!
La multi ani, tuturor femeilor! Sa fiti frumoase, iubite, sanatoase, fericite! Sa aveti blandetea ghiocelului in privire dar si forta sa de a razbi prin moine sau tristeti!
Sa alegeti mereu sa fiti fericite, sa va fie bine, sa aveti parte doar de lucruri minunate, de oameni buni, de intamplari frumoase, de belsug, de veselie si impliniri. Si daca ochii vor mai prelinge vremelnic lacrimi, nu uitati ca doar invingatoarele transforma problema in solutie si nu abandoneaza cursa!
Din dor de mama mea care este departe, mi-am amintit cateva poezii care parca imi aduc aproape glasul sau si alinarea...


De ziua ta, MAMICO...

De ziua ta, mamico,
In dar ti-am adus inima si crede-ma, mamico,
Un dar mai frumos nu se putea.
Am vrut sa-ti culeg o floare,
Un mic ghiocel frumos,
Dar pana la urma moare
Si cui e de folos?
Am vrut sa-ti culeg stelute,
sa-ti fac un frumos colier,
Dar cine nu stie oare
Ca in zori stelutele pier?
Am vrut sa-ti culeg o raza
De soare, sa-ti prind in par,
Dar tu stralucesti mai tare
De dragoste si dor.



MAMA - N. Labis

N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune
Un om ce de pe-acasa a venit
Cum c-a-nflorit la noi malinul
Si c-ai albit, mamuca, ai albit.
Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnava.
Eu nu stiu cum sa cred atatea vesti,
Când din scrisori eu vad precum matale
Din zi în zi mereu intineresti.


Mama m-a crescut in poala
De la leagan , pana la scoala.
Zile-ntregi si nopti de-a randul,
Mi-a vegheat somnul si gandul.
M-a invatat sa ganguresc
Sa zic mama, sa zambesc,
Apoi m-a-nvatat prin casa
Primii pasi pana la masa.
Mama buna! Mama draga!
Te-oi iubi... o viata intreaga!
Pentru ca tu m-ai nascut,
Pentru ca tu m-ai crescut.


Anna - de dor si din iubire...

luni, 1 martie 2010

Martisor - speranta si viata....

A fost odata ca niciodata, o vreme in care Soarele intruchipat intr-un barbat chipes obisnuia sa coboare pe pamant pentru a dansa hora in sate. Stiind care este noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmarit si intr-una dintre aceste incursiuni pe pamant, l-a rapit si l-a aruncat intr-un beci, in castelul sau.
Pasarile au incetat sa cante iar copiii nu mai puteau sa rada, dar nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe dragon.
Intr-una dintre zile, un tanar curajos a decis sa coboare in beci si sa salveze Soarele. Majoritatea oamenilor l-au insotit, dandu-i tanarului din puterea lor, pentru a reusi sa invinga puternicul dragon.
Calatoria sa a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. La sfarsitul ultimului, tanarul a reusit sa gaseasca castelul dragonului, unde era intemnitat Soarele. Si a inceput lupta, care a durat zile pana cand dragonul a fost infrant.
Fara puteri si ranit, tanarul a eliberat Soarele, reusind sa faca fericiti pe toti cei care-si pusesera ultimele sperante in el. Natura a reinviat, oamenii au inceput sa zambeasca din nou, doar flacaul nu a mai apucat sa vada primavara venind. Sangele cald din ranile sale cadea pe zapada.
In timp ce zapada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primaverii, rasareau din pamantul destelenit. Cand ultimul strop de sange al tanarului s-a scurs pe zapada imaculata, a murit fericit ca viata sa a servit unui scop atat de nobil.
De atunci oamenii obisnuiesc sa impleteasca doi ciucuri: unul alb si altul rosu. La inceputul lunii martie, barbatii ofera aceasta amuleta, numita martisor, fetelor pe care le iubesc.
Culoarea rosie reprezinta dragostea pentru tot ceea ce e frumos si ramane simbolul sangelui bravului tanar. Albul simbolizeaza puritatea, sanatatea si ghiocelul, prima floare care apare primavara.
Semnificati literara a martisorului este: micul martie. Un martie mai mic pe care sa-l purtam la piepturile noastre pentru ca iarna sa fie uitata si noul an sa inceapa.



Martisorul este strans legat de traditia romaneasca: el nu se intalneste decat in spatiul carpatic si in zonele limitrofe, la romani si la unele populatii invecinate, care l-au preluat de la acestia. Obiceiul este cu mult anterior crestinismului, stand in legatura cu scenariul ritual al anului nou agrar, celebrat primavara. Pana in veacul trecut, martisorul se daruia copiilor si tinerilor - fete si baieti deopotriva - de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui. Snurul de martisor, format din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, lumina-intuneric, fertilitate-sterilitate. Snurul era legat la mana, prins in piept si purtat, dupa zone, pana la Macinici, Florii, Paste, Armindeni, sau pana la inflorirea unor pomi fructiferi. Apoi era agatat, ca semn benefic, pe ramurile inflorite de macesi, vita-de-vie, visin, cires, se punea sub closca ori se agata la icoana. Ziua scoaterii martisorului era marcata de o petrecere numita "bautul martisorului". Cu trecerea timpului, de snurul bicolor s-au legat monede de argint si de aur. In ziua de astazi, de acest snur se atarna obiecte artizanale, intruchipand diferite animale, flori, litere etc. Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia, probabil o veche zeitate agrara, care, ajunsa la varsta senectutii, moare si apoi renaste la echinoctiul de primavara."Funia anului" Martisorul ramane peste veacuri "funia anului", care aduna laolalta saptamanile si lunile in cele doua anotimpuri stravechi ale calendarului popular: vara si iarna, simbolizate de snurul bicolor. La geto-daci si la latini anul nou incepea la 1 martie. Martie (mens Martius, "luna zeului Marte") era prima luna a anului. Astfel se explica numele lunilor septembrie (luna a saptea), octombrie (a opta), decembrie (a zecea). Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie.Impletirea alb-rosie a snurului se regaseste in steagul calusarilor, la bradul de nunta, la podoabele junilor, la sambra oilor si in multe alte obiceiuri stravechi. Arheologii romani au gasit in asezarea preistorica de la Schela Cladovei, veche de 8000 de ani, pietre de rau cu urme de vopsea alba si rosie. Impletirea celor doua culori simbolizeaza geneza si regenerarea vietii.

Anna - fericita in pragul primaverii, catand inlauntru dupa renastere, viata, iubire, triluri si culori, zambete si flori...
Va doresc Bine...sa fiti sanatosi, norocosi, veseli si iubiti, impliniti si fericiti!
Sa purtati vesnic in suflet primavara, ramanand tineri si frumosi la chip, suflet si port:)...

1 Martie calator...


...sa v-aduc-un martisor!


"Vleau un maltisor!"
A strigat de zor
Sora mea mai mica
Care-i cam peltica.
"Sa fie-o pisica
Cu ochi de malgica
Cu bot neglicios
Cu colpul pufos!"
De lucru eu m-apuc de zor
Sa fauresc un martisor.
Am luat din curte ghiocei
Si-am împletit apoi din ei
Lipind cu-o raza de lumina
Un trup pufos, ca de felina
Drept ochi i-am pus doi licurici
Picioare- patru tepi de-arici
Dar coada din ce pot s-o fac?
Din fruzele unui copac!
Articol propus de: Chivu Alexandra GeorgianaLiceul Pedagogic - Clasa a-VI-a C
"Au innebunit salcamii
De atata primavara,
Umbla despuiati prin ceruri
Cu tot sufletu-n afara
Si l-au scos de dimineata
Alb si incarcat de roua
Cu miresme tari de ceruri
Smulse dintr-o taina noua
Au innebunit salcamii
Si cu boala lor odata
S-a-ntamplat ceva imi pare
Si cu lumea asta toata
Pasarile aiurite
Isi scot sufletul din ele
Pribegind de doruri multe
Calatoare printre stele
S-a-mbatat padurea verde
Nu mai e asa de calma,
Tine luna lunguiata
Ca pe-o inima in palma
Nu-mi vezi sufletul cum iese
In haotice cuvinte,
Au innebunit salcamii
Si tu vrei sa fiu cumïnte?"
Antiprimavara...
(A. Paunescu)
Ce daca vine primavara
Atata iarna e in noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii inapoi
In noi e loc numai de iarna
Vom ingheta sub ultim ger
Orbecaind pe copci de gheata
Ca un stingher spre alt stingher
Primavara care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poti sa pleci, suntem reci
Iarna ni-i pe veci.
Si vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Si cuiburi au murit la stresini
Si langa mine nu esti tu
Schimbari mai grave decat moartea
Au fost si sunt si vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Si vin nebuni sa faca schi
Si ninge pana la prasele
Ninsoarea-mi intra-n trupul tot
E-un dans de oameni de zapada
Ce-mbratisarea n-o mai pot
In noi e iarna pe vecie
Doi fosti nefericiti amanti
Ia-ti inflorirea primavara
Si toti cocorii emigranti!
Andreei mele dragi, cu toata coregrafia stiuta doar de sufletele noastre, lacrimi si amintiri...