Abordea: Local color

vineri, 25 iunie 2010

Local color

Publicat de Anna

Astazi mi-au fugit gandurile la un film pe care l-am vazut acum ceva timp... Se numeste Local Color...
Se povesteste despre arta, despre viata, oameni, artisti, invatare si re-dobandire...
Este vorba despre un tanar dintr-o suburbie a New York-ului care, in cautarea destinului artistic, il intalneste pe genialul pictor rus Nicolai Seroff, a carui ucenic devine... si alaturi de care traieste timp de o vara o traiectorie initiatica in tainele picturii, vietii si sinelui...
Insa uncenicul devine maestru prin inocenta, pudoare si pofta de viata, iar maestrul devine invatacel adus la viata parca din lumea lui urzuza si blamata...schimbul de roluri din care fiecare iese mai vesel, mai imbogatit si mai limpezit este asezonat de comentariile sarcastice ale rusului care pare trezit dintr-un vis adanc...visul banalului plin de praf, a suprarealismului care i se pare aberant si a suferintei provocate de decesul sotiei pentru care se crede raspunzator prin simplul fapt ca i-a supravietuit...

Anna - nauca de cap dupa alta pelicula...Alb orbitor (Blindness) despre care sper sa visez ceva mai incolo...

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Cartea zilei:

"Viata pe un peron" - Octavian Paler: Am ezitat mult intre a copia un paragraf din acest roman sau a incerca sa povestesc unul din firele parcurse printre ganduri...sau randuri... Am decis in final sa marturisesc intelesuri care cu siguranta ma vor urmari ceva timp... Peronul poate fi un soi de purgatoriu, dar nu doar intre rai si iad, ci intre desertul vizibil si cel interior. Peronul poate fi un inceput, un final, o stare, un vis, o uitare sau o amintire... Peronul poate sa nu fie nimic ori poate sa fie tot ce numin viata, iubire, credinta, valoare, teama sau izbanda... De noi depinde cum ajungem pe peron, ce asteptam locuindu-l, depasindu-l ori dorindu-l. Fiecare dintre noi alege sa fie cobra, mangusta (imperfecta sau nu), imblanzitor de cobre, victima... caci in alegere nu e loc de predestinare, ci grad al fricii. Fiecare am ales in viata sa actionam sau ba, sa ne gasim scuze ori sa ne punem la zid, sa condamnam ori sa iertam. Intre copertile acestei carti am regasit un univers clarificat si amplu, in care este loc pentru oricine... si pentru judecatori si pentru calai...si pentru victime si pentru jurati ori simpli privitori...Ca si in viata...este loc pentru toate, insa nu este timp pentru toate, asa incat de fiecare din noi depinde de ce parte a baricadei ne pozitionam, daca devenim si calai si victime...sau indiferenti.
"Magicianul" - J. Fowles: "A fost odata un tânar print, care credea în toate lucrurile în afara de 3: nu credea în Dumnezeu, în printese, si în insule.Împaratul, tatal sau,îi spuse ca aceste lucruri nu exista si cum nu erau nici printese, nici insule, nici vreun semn al existentei lui Dumnezeu în împaratie, tânarul print îi dadu crezare.Dar într-o zi fugi în împaratia vecina, aici spre mirarea sa, vazu insule lânga coasta si pe aceste insule niste fapturi stranii si tulburatoare carora nu îndrazni sa le dea un nume.În timp ce cauta o barca, un barbat în tinuta de seara se apropie: - Insulele de acolo sunt adevarate?, întreba printul. - Bine înteles. - Si fapturile acelea stranii si tulburatore? - Sunt printese adevarate si autentice. - Atunci trebuie sa existe si un Dumnezeu!, striga printul. - Eu sunt Dumnezeu, îi raspunse domnul înclinându-se. Printul se întoarse acasa si îi reprosa tatalui: - Am vazut insule, printese si pe Dumnezeu. Împaratul ramase impasibil: - Nu exista insule adevarate, nici printese adevarate, nici Dumnezeu adevarat. - Dar l-am vazut cu ochii mei. - Avea mânecile suflecate? Printul îsi aminti ca da si împaratul zâmbi: - E un costum de magician ai fost pacalit. Auzind acestea printul se întoarse în împaratia vecina si îi spuse indignat omului în haine de seara: - Tata mi-a spus cine esti, data trecuta m-ai pacalit, dar acum nu, stiu ca insulele si printesele nu sunt reale pentru ca tu nu esti decât un magician. Omul în tinuta de seara zâmbi: - Nu eu te pacalesc.La tine acasa sunt multe insule si multe printese, dar tatal tau le tine sub vraja si nu le poti vedea. Printul se întoarse acasa gânditor si se uita drept în ochii tatalui: - E adevarat ca nu esti împarat, ci doar magician? Împaratul zâmbi si îsi sufleca mânecile: - Da, fiule, sunt magician. - Atunci barbatul de pe mal era Dumnezeu. - Acela era doar un alt magician. - Trebuie sa cunosc adevarul adevarat, adevarul de dincolo de magie. - Nu exista adevar dincolo de magie. Printul zise cu tristete: - Am sa ma omor. Prin vrajile sale împaratul chema Moartea ca sa vina.Moartea aparu în usa si facu semn tânarului print sa vina cu ea.Printul se înfiora, îsi aminti de insulele frumoase, dar ireale si de printesele ireale, dar frumoase. - Prea bine, zise printul.Voi putea îndura totul. - Vezi fiule, zise împaratul, acum esti si tu magician."
"In clipa mortii" - J. Crase - "Iubirea si moartea fac pereche buna intre dunele de sare de la Baritone Bay, Joseph si Celice, profesori de zoologie, isi joaca ultima carte a destinului in acelasi loc in care a inceput povestea lor de dragoste, in urma cu treizeci de ani. Golful incantator, personajul principal al romanului, devine un fel de Mare Inchizitor naturalist, relansand intrebari nelinistitoare. Ce urmeaza dupa moarte? In niciun caz vreun purgatoriu crestin, cu prezente angelice si imnuri in surdina. Ci sase zile de gratie, al alt fel de Geneza, in care trupurile lui Joseph Si Celice vor fi adjudecate dunelor sau iubirii - indelung asteptate - a unei fiice risipitoare."
"Pendulul lui Foucault" - U. Eco: Safiroti, credinta, dogme, drum inspre Centru, re-creatie si Adevar, povestiri despre templieri si magia momentului, fragmente intru Tot... un megaroman in care realul, irealul si imaginarul se impletesc si se diversifica pentru ca in final, desi porniti intr-o incursiune spre Altceva, sa ajungem la noi ca intr-o experienta necesara pe care altfel greu am putea-o cunoaste. La finalul acestei trairi incepem noi care va trebui sa traim intru umplerea vidului, devenind noi insine in singurul timp ingaduit.Cineva afirma ca acest roman este "Alice in Tara Minunilor" pentru adultii care si-au pastrat spaimele copilariei.
"Un veac de singuratate" - G. G. Marquez: Publicat pentru prima data in 1967, romanul "Un veac de singuratate" a fost cel care l-a consacrat pe autorul sau ca fiind unul dintre maestrii narativei contemporane, aducandu-i in 1982 Premiul Nobel pentru literatura. Nu exista nici timp, nici spatiu. Generatii, fapte, personaje se amesteca intre ele. O epoca se suprapune cu cealalta, visul se confunda cu realitatea, lucrurile evolueaza, si totusi nimic nu pare a se schimba. Totul se petrece la limita dintre tragic si comic, dintre viata si moarte.O lume extravaganta, pe cat de indepartata de a noastra, pe atat de familiara, cuprinsa intr-un vartej de repere care se regasesc in toate amintirile, in toate istoriile marilor familii.
"Bebelusul" - Marie Darrieussecq: Romanul este o incursiune într-o zonă de care scriitorii în genere se feresc: maternitatea şi experienţele cu totul aparte prin care modifică identitatea femeii. Deşi nici un nume nu e pomenit aici, cartea a fost citită ca o confesiune personală a scriitoarei care se analiza din ipostaza de mamă. Fără clişeele dulci ale genului, fără exagerări şi fără observaţii edulcorate, romanul deschide un spaţiu delicat şi tensionat deopotrivă: cel al intimităţii dintre mamă şi bebeluş, două fiinţe legate prin fragilitate, putere şi dragoste. Metamorfoza este însă experienţa care fixează miza acestui raport rar investigat
"Domnilor copii" - Daniel Pennac: In acest roman, Pennac se întoarce la decorul său preferat - şcoala - pentru a vorbi despre educaţie, despre memorie şi toleranţă, dar mai ales pentru a-l face pe cititorul adult să regăsească puţin din acea plăcere pe care o simţea, în vremea copilăriei, în faţa unei poveşti. Un profesor le cere elevilor să scrie o compunere, în care să-şi imagineze un scenariu bizar: într-o dimineaţă să se trezească adulţi, iar părinţii să se transforme în copii. Domnilor copii este una dintre cele mai frumoase invitaţii la retrăirea, prin lectură, a unei vîrste imposibil de şters din memoria adultului.
"Nu ti-am promis niciodata o gradina de trandafiri" - H. Green: "Tanara Deborah traieste in propria ei lume aparte, un loc stralucitor cu zei luminosi, zeite si pajisti verzi. Ea insa si-a pierdut contactul cu realitatea, cu lumea brutala din care simte ca trebuie sa fuga. Intoarcerea ei in lumea reala ofera speranta tuturor celor care au incercat sa refuze viata, evadand in fantezie si vis."
"Lupul de stepa" - H. Hesse: "Nu, sunt convins ca nu si-a pus capat zilelor. Mai traieste, urcand undeva scarile unor case straine cu picioarele sale obosite, privind fascinat la vreun parchet stralucind de curatenie, la araucarii curate, bine intretinute, isi petrece zilele in biblioteci si noptile in localuri sau pe o canapea inchiriata, ascultand dindaratul vreunei ferestre cum toata lumea, toti oamenii traiesc, stiindu-se alungat, dar fara sa se omoare, caci i-a mai ramas un strop de credinta care ii spune ca va trebui sa bea pana la fund suferinta din inima lui, aceasta suferinta amara din care va fi sa i se traga moartea. Ma gandesc adesea la el, nu mi-a usurat intru nimic viata, nu a avut darul de a incuraja si de a intari in mine sentimentul fortei si al bunei dispozitii, dimpotriva!"
"La fel de iute ca dorinta" - L. Esquivel: "De data aceasta, registrul epic sufera modificari, peisajul fiind puternic ancorat in realitate. Scriitoarea dedica romanul tatalui ei, telegrafist intr-un oficiu postal, la fel ca protagonistul povestii. Acesta traieste sub semnul unui clivaj perpetuu: [...] se ocupa cu transmiterea cuvintelor, dar exceleaza in intuirea si prelucrarea gandurilor celor din jur; e capabil sa medieze fericirea tuturor, dar face din propria familie captiva unei nefericiri neintrerupte. Mintea lui e un laborator unde se desfasoara experiente benefice pentru cunostinte si distrugatoare pentru sine."
"Ca apa pentru ciocolata" - L. Esquivel: "Ati mancat vreodata prepelite in petale de trandafir, curcan cu migdale si susan sau champandongol? Stiati ca in Mexic fiica cea mica nu avea voie sa se marite, fiind obligata sa poarte de grija mamei varstnice? Stiati ca focul dragostei de care e cuprinsa o femeie incendiaza totul in jur? Stiati ca bucataria e centrul universului si ca exista o stransa legatura intre arta culinara si amor? Stiati ca apa e mai buna decat laptele pentru a face o cana de ciocolata buna si ca fasolea fierbe foarte repede daca ii canti? "

Abordea

ALT BLOG AL MEU:

Cine sunt...

Jurnalele pasiunilor

Persoane interesa(n)te:

Postari trecute dar inca actuale...

Capitole

Faceţi căutări pe acest blog

Placute ochiului...

Secvente dragi:

Proiect

Increngaturi

vineri, 25 iunie 2010

Local color

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Site-uri inspre frumos...

Cartea zilei:

Astronomy Picture of the Day