A fost sau nu a fost...Valeria...

Intoarsa de curand in lumea celor care pornesc o noua zi cu speranta si zambet pe chip, am luat calea blogosferei caci imi era dor de slove, de Adevar, de prietenii mei de aici si de realitatea pe care am neglijat-o in ultimul timp...
Se fac doua luni acusica de cand Valeria mea s-a intors, la numai 9 saptamani si 6 zile printre ingerasii ei.
La mine primavara calendaristica a debutat cu aflarea vestii ca sunt insarcinata. In urma unui control ecografic de rutina pentru a elucida misterul unor dureri abdominale, am aflat ca minunea pe care o asteptam de atata timp poposise in viata mea.
Nu imi amintesc sa fi fost fericita vreodata atat de plenar inainte de vestea aceasta imensa. Pluteam...Era un vis ferice in tot ce faceam...Nimic nu conta si totul era mai frumos, mai aromat, mai vesel si plin de semnificatie...
Micutza a fost o cumintenie a pamantului...Nu am avut greturi, nu am avut pofte, nu ma mai durea nimc...totul era de un firesc aproape mirabil. Singurul lucru putin...altfel a fost somnul care parea mereu insuficient.
Mica perioada a sarcinii a insemnat constientizarea minunilor esentiale. Ma simteam mai inalta, dar nu in sensul fizic ori arogant...
Ma simteam importanta...viata capata sens...cel mai frumos!
Tot ce mi-am imaginat eu despre aceasta perioada nu a avut nicio legatura cu ce am trait. A fost mult mai mult(e), mai intens si mai special. Fiecare clipa insemna semnificatie. Vorbeam mult cu moatza mea, ii povesteam despre oameni, despre ce faceam, unde era, despre culori, parfumuri si viata.
Ne-am distrat mult impreuna si voiam sa se treaca mai repede totul sa imi vad minunea si sa ii aduc lumea la picioare... Atatea planuri facusem...o si vedeam cu coditele in vant zburand prin parcuri si rostind cuvinte stiute doar de noi...Ii simteam parca manutzele si ii sarutam in vis piciorushele, ii rontzaiam urechiusele si ii impleteam codite cum imi facea mie mama...
Totul era poveste si parca simteam cum mana nevazuta a destinului dadea usor filele pentru a nu ne tulbura.
Am iubit-o cu sentimente atat de noi incat am simtit ca renasc alaturi de ea.
Mi-am facut griji pentru ea, as fi mutat muntii din loc pentru ea si m-as fi lasat sfartecata in locul ei...
A fost cea mai intensa poveste de iubire pe care am avut norocul sa o traiesc...
Intr-o zi mohorata am mers la ecografia de la aproape 11 saptamani pentru a ma asigura ca e totul in regula.
Am vazut mogaldeata si cred ca este cel mai frumos lucru pe care l-am vazut in aceasta viata...
Un ghemotoc de om statea acolo si mie imi parea ca imi zambeste...
Dar...ea...nu mai era ea...
Medicutza s-a precipitat la un moment dat... apoi au urmat cuvinte din care nu voiam sa inteleg nimic..."sarcina oprita in evolutie", "rh negativ", "chiuretaj", "anestezie"...



NU!



Atat am reusit sa spun si m-am prabusit in mine...Totul s-a naruit intr-o clipa, la fel de fulgerator precum incepuse totul...
Au urmat cateva zile in care am umblat ca un sicriu ambulant purtand cu durere povara unui trupsor care nu mai apartinea nimanui...
De dragul meu medica a voit sa ma asigur ca nu minte si sa ma impac cu gandul ca s-a stins miracolul din mine inainte sa ma scape de hoitul fara de care as fi crezut ca am visat totul...
Au urmat cosmaruri multe in care finalul nu se rostise, in care inimioara celei mai iubite batea totusi, in care pluteam, nasteam, muream de drag si inviam...Au urmat dimineti groaznice in care trebuia sa infrunt adevarul, sa ma ridic si sa umblu, sa ma prefac a pricepe ca viata continua si soarele rasare in fiecare zi...
Intunericul pogorase peste toate...Doar lacrimile mai dadeau ca sunt vie...
Continuam sa vorbesc cu o burtica stearpa de viata cea noua si nu ma puteam obisnui sa folosesc cuvantul "eu" in loc de "noi".
Impietrita am purces la internare, am trecut prin iadul unor povesti de viata si...am inceput sa vad raze de lumina...
Am intalnit femei care treceau ori trecusera prin interventii groaznice, femei care de ani de zile urmau tratamente crunte si nu reusisera macar o data sa ramana insarcinate, femei zdruncinate in credinta, in speranta...ca si mine.
Dar atunci am realizat ca eu eram practic cea mai...bine dintre toate... Moazta mea era micutza, se oprise din evolutie in loc poate ca sa se nasca fara a vedea lumina, auzi privighetorile ori intelege frumusetea lumii in care intrase...
Am inceput sa gandesc la faptul ca poate am primit o lectie...si am multumit ca totusi a fost usoara in comparatie cu ce putea fi mai rau...
Am prins curaj si mi-am spus ca poate e totusi un rost in toate...desi imi venea greu sa inteleg de ce mi s-a dat ceva miraculos ca apoi sa mi se ia atat de curand...
Apoi am inceput sa nu mai caut scuze, relationari si motive...
Oricum nu mai conta...
Conteaza doar ca sunt vie, ca moatza mea mi-a aratat ca exista si ca va veni cand vom fi amandoua pregatite pe deplin pentru o viata fericita impreuna, ca am avut sansa de a trai un miracol...

Anna - privind cu drag catre un vazduh care de ceva timp are intr-un coltisor de nor o pata mica, dulce si roz...ca un colt de guritza pornita catre zambet...

NU - ul plantei din pervaz

Vine un moment in viata cand o fiinta trebuie sa isi puna stavila sentimentelor dictate preponderent chimic si sa lase aritmetica ratiunii sa preia haturile parcand milimetric sareta numita destin...
Vine un moment in care planta care in mod normal are radacinile intrinseci simte ca i-au dat radacinile pe afara si se ancoreaza periculos intr-un sol neprielnic- procedeu numit dependenta, obisnuinta... In momentul in care primele frunze s-au parlit de lipsa orizontului, declinului si pustietatii, planta trebuie sa isi retraga discret partea radacinoasa si sa o ia la sanatoasa...
Vine o clipa de luciditate in care te simti planta se simte captiva in propriul ghiveci si totusi straina, ca si cum altcineva ii traieste viata cu frunzele ei, cu petalele... cu tot...
In clipa aceea planta stie ca oglinda in care priveste nu mai e tulburata de nouri si ca acela este Adevarul de urmat.
Este greu...radacinile au impanzit o realitate care dintr-o data nu ii apartine, de care vrea sa scape si totusi e singura seva pe care o are la dispozitie.
Se minte...
Se pacaleste ca fotosinteza i-a fost perturbata de o perdea prea deasa si ca poate maine se va scalda in soare si veselie... Zilele trec si plantutei i-a crescut un vrej imens in loc de gat cu care se tot incapataneaza sa cuate lumina cea mare si adevarata...
Lumina i se refuza. Caci ea nu este in locul potrivit... Doar nu se va modifica geometria camerei pentru o biata planta incapatanata...
Planta urla. Insa urletul nu se aude caci planta nu are buze, corzi vocale...nici macar glas? Si atunci cum urla o planta? Nu are nici urechi...
Planta isi urla neputinta, se zdruncina in pamantul prea batatorit care ii paralizeaza viitorul... Planta retine oxigenul si se hotaraste sa isi reprime orice gest, gand, floare si stralucire...
Va fi o planta banala, cu radacini incolacite in jurul propriului ax pana cand se va transforma in cenusa cu radacini.
Planta arde... O dogoresc necazurile, ne putinta, limitele pe care si le deseneaza cu polen in fiecare dimineata.
Planta ar vrea sa paraseasca ghiveciul neincapator, insa viseaza de-a valma maini, florari, ghivece noi si fapte bune prin care ea sa fie transmigrata fara efort sau riscuri din ghiveciul stramt in vasta jardiniera meritata...
Visele nu o ajuta nici macar un centimetru... Se viseaza peste...Peste sarind din bol in bol in cautarea oceanului plin de anonimat dar valurit de libertate...
Intr-un final planta se resemneaza...ghiveciul parca nu e atat de stramt...iar daca isi mai strange putin radacinile inspre stanga, poate chiar sa mai incapa o planta...O planta micuta, firava, numai bine de crescut si inoculat adevaruri strambe si frustrari milenare...
Planta ofteaza... Radacinile ei simt pericolul si parca se indesesc vizibil...
Planta face liste...pune bune si rele si egale si urate si frumoase si...
Planta isi da seama ca de ea depinde totul...ca pasii ei, facuti tocmai din capsorul ei firav vor face diferenta, ca de ea depinde daca isi va picta zilnic o minciuna pe paravanul interior ori va infrunta fiecare zi ca pe o coala alba pe care va adauga treptat alte bucurii, impliniri, saruturi...fiori...
Cu o smucitura planta zbura din ghiveci, iar cadrele caderii se succedau cu un incetinitor fantastic, de credeai ca in orice moment poate reveni de unde a pornit totul...
Insa nu se opri...la fel de incetinit ateriza pe caldaram, apoi isi aduna in sacosa frunzele strivite, florile mocirlite si porni sonticaind pe un nou drum, inaripata de speranta, veselie si liniste...
Lumea ii apartinea iar radacinile ramase in ghiveciul stricat se transformau in scrum, intuneric si uitare...

Anna - stergandu-si colbul de pe haine...

O iubire, o patrie, un vis, o durere...in rest...astazi... peste tot se aude...tacere...

Anna - mai pustie cu un viitor, mai bogata cu un trecut in care a crescut si apoi s-a confundat treptat cu versuri ce pastreaza incifrate atatea adevaruri, frumuseti si amintiri despre un neam care nu are voie sa uite...

Carteafetei - retea de tembelizare pe alocuri...

De ceva timp, am aflat ca "daca nu ai cont pe FB nu existi"...Si cum mie imi place sa exist, m-am aburcat si eu pe aceasta "retea de socializare" sa vad ce, cum si in ce fel...
E adevarat ca am aflat multe lucruri noi, am intalnit virtual oameni minunati, am regasit fosti colegi de scoala, oameni apropiati desi departati de vreme si spatiu...o minune FB asta si alta nu..
Insa, in multitudinea de postari, legaturi (unele foarte interesante, articole-forta, clipuri speciale sau foto ale unor creatii deosebite care te fac sa uiti de toti si toate si sa te bucuri...doar sa te bucur ca exista asa ceva pe lume)...intre toate acestea exista personagii cu un comportament hilar care te face sa iti pui intrebarea "cand mai au timp sa traiasca oamenii acestia???". Fie existenta lor se centreaza pe FB, fie doar atata au si in goana dupa "vizibilitate" devin ridicoli si greu de driblat intru linistea mult dorita...
Sunt genul de persoane care verbalizeaza tot ce fac, gandesc, spera, isi amintesc, uita, sufera....
Aveam o colega de camera in facultate care era asa...spre uciderea definitiva a oricaror intentii de a iti trai viata pe un fagas molcom, plin de trairi interioare de diverse intensitati: mi-e foame...cred ca voi manca...dar daca voi manca acum, ma ingras teribil...poate doar o inghititura...nooo, mai stau putin... acum chiar o sa mananc...vaaaiii, sunt lesinata de foame...ok, asta e...doar nu o sa mor de foame...merg sa mananc..
Am mancat...cine m-o fi pus? am mancat cam mult...mereu fac asa...o sa ajung obeza...nu mai puteam rabda putin...tre sa beau apa...merg sa ma schimb...imi sta bine cu bluza asta...o am de vreo 3 ani...imi sta bine cu roz...e o culoare faina...roz? hmmm...parca nu e nimerit...merg la baie...tu crezi ca imi sta bine?
Si tot asa...interminabile conversatii cu nimeni, monoloage aberante si informatii care nu folosesc nimanui...
Astfel de omuleti se intalnesc frecvent pe FB: merg sa pap ceva bun...yamyyy...am papat...acum merg sa dorm putin...m-am trezit...mi-e sete...am baut un kil de apa...yaaammmyyy, bun a mai fost...
Cui ii pasa?
Cui ii pasa de cate ori ai mancat, de cate ori ai baut, ce ai mancat/baut/pisat/suflat nasul...?
Dar iata ca minunea nu se opreste aici...turnateii au prozeliti...prietenii virtuali se grabesc sa dea "like" la aceste inutilitati, se initiaza astfel discutii, se cearta, se impaca, ies la iveala lucruri suspecte...si totul pare fara final.
Am incercat sa blochez "activitatea" genului acesta de persoane, insa in fiecare zi mai apare cate unul care sa debiteze inutilitati.
Nu am pretentia ca toti sa fim Einstein, nu am pretentia sa se discute despre mecanica fluidelor, gnoseologie ori genetica...insa as aprecia strasnic daca oamenii inutili, care nu prea au ce sa zica/faca si-ar nota banalitatile in alta parte, daca ar trai si altfel...fara martori, ei...doar cu ei, fara sa se iroseasca.
Exista oameni faini, care inventeaza minuni, care posteaza lucruri grozave...munca lor, contributia lor la faurirea unei lumi...altfel, mai buna, mai curata, mai frumoasa, mai plina de oameni liberi si speciali in ganduri, fapte si dorinte.
Exista atatea spatii virtuale unde se pot posta ciudatenii...bloguri, site-uri...locuri unde cei asemeni isi castiga/pierd timp...de ce trebuie ca orice farama de spatiu sa fie infestat de ineptii gradinitesti?
Inteleg ca exista uscaturi in orice padure, ca fiecare are dreptul la orice...chiar si la auto-irosire ori lipsa de bun-simt, dar nu inteleg de ce acesti oameni singuri de culoare in viata lor nu isi iau seama ridicolului, alaturi de cei care isi coloreaza viata zilnic in noi vise, credinte si valori, care impart din frumosul lor si al altora...
De ce contagiunea nu functioneaza dinspre cel special inspre cel care e in stare sa posteze si faptul ca a tras un vant si sa se extinda asupra celor care vor considera cool faptul ca ala a avut curajul sa posteze asa ceva?
Oare privitul in alta parte, incercarea de ingnorare a acestor existente cumplit de banale le face sa dispara? Oare uitam ca buruienile care fac degeaba umbra gradinii distrug plantele bune sau ne pacalim ca radacinile lor "afaneaza" solul?


Anna - acoperind inima cuiva cu frunza altcuiva:)

P.S. - si pentru ca treaba da fie oabla, pe FB circula acum o "campanie" de solidarizare pentru lupta impotriva cancerului la san. Puteau fi 5000 de initiative, insa e pentru sunt moment sunt doar vreo 3... Cea la care ma refer e haiosa si inseamna sa fim impreuna, sa impartasim ceva..o idee...niste cuvinte, locuri...
Evident ca s-au gasit istete care nu inteleg, care nu sunt de acord, care sunt probabil Gica-contra mai mereu, exceptand cazurile in care au ele cate o idee care desigur este cea mai buna... cunoastem genul. Nu cunosteam insa alt gen: cel al unei tipe absolut geniale care era si ea de acord ca treaba asta e o idiotenie, apoi intreaba de fapt despre ce este vorba?!?!?!?!?! Deci s-a nascut o sub-specie noua care emite judecati de valoare in lipsa de... cunostinte:))).
Traim in Romania...o tara minunata...pacat ca e locuita...

La multi ani!

La multi ani Anelor (pentru astazi), Mariilor (pentru ieri) si tuturor Celorlalti (de maine incolo:))).













Anna - mirata ca a venit toamna... de parca ar fi stat pitita dupa un crang si...cum nu am fost putin atenti si-a asternut intr-o clipita pletele ruginii peste campii....

Nuuuu mor caii cand vor cainiii!!!

Periodic organismul se curata de toxine...la fel ar trebui sa invatam si noi sa ne detoxifiem vietile de evenimente-virusi, oameni-capuse, cuvinte-moine, zile-neguri si dupa-amieze-temeri.
Tot ce dezagrega in loc sa uneasca, tot ce intuneca in loc sa lumineze trebuie eliminat cu tot cu radacina si, chiar daca va durea ca naiba, va merita efortul cand, peste un timp vom re-descoperi bucuria, visele si incantarea trezirii in aceasta lume peste ranile inchise.
Imi place mult zicerea cu supravietuirea cailor deasupra latratului de javre naucite de...caldura.
Imi da aripi uneori cand aerul pare insuportabil in preajma unor jumatati de oameni.
Parca si vad o herghelie de cai frumosi, alergand liberi, plini de viata, vise si lipsa de stavile ridicate de semeni patrupezi. Totul pare ireal, copita care parca nu atinge pamantul, coama ravasita de vantul schimbarii, arcuiri maiestuoase si praf mirat de atata vointa si putere...
Si in peisajul de poveste cu iz de western apar niste caini jigariti care, in loc sa isi curate blana si ghearele hamaie de zor impleticindu-se prin goana de muschi si capete itite inspre viitor ori stele...
Nu am sa inteleg niciodata de ce alearga cutzei dupa masini, cai, carute si alte alea in loc sa faca ceva util cu viata lor, asa cum nu inteleg de ce anumite sortimente umane nu prididesc a face rau, a zgarma la icre si a freca ridichi in loc sa isi traisca timpul in frumos, curatenie, fara barfe, mornaieli si icnete teatrale de putori desalate de lancezeala...
Nu reusesc sa inteleg de ce unii se bucura doar verbal, in rest simtind doar incrancenare si ciuda.
Cu fetele inchircite de ridurile atator rictusuri, cu sufletele ingreunate de plumbii carcotelilor si calcatura in strachini, jumatatile humanoide imprastie venin si uraciuni.
Iar ceilalti, cei ce vor sa construiasca unde altii doar darama, cei ce viseaza cand ceilalti pandesc, cei ce muncesc ce altii dorm, cei ce cresc langa cei care se micsoreaza, din neputinta de a-i calca pe cap si a-i starpi inainte de vreme, trebuie sa isi castige dreptul la fericire in fata propriei persoane, sa iasa din mocirla si sa se ridice.
Curatenia a inceput.


Anna - cu deparazitarea la zi:)

Sssttt!!!!!

Uneori nu reusesc sa imi adun gandurile, disipate de groaza prin unghere pline de liniste.
Intalnesc tot mai des oameni care verbalizeaza fiecare gand, plan, gest...
Hai sa ne imaginam un om care vrea sa fie cu el...adica sa ii fie respectat dreptul la tacere. Si apare in peisajul incremenit pentru moment o creatura ce turuie fara sa respire parca, gesticuleaza intens, se fataie de colo pana colo fara vreun sens clar, spune doar treburi banale si groaznic de plictisitoare pentru a umple un gol care oricum nu are capat...



"Mi-e foame...
...
As manca ceva...dar nu stiu ce. (se scarpina pe burdahan)
...
Da. Este clar, trebuie sa mananc! (se intinde si casca cu un zgomot asemanator ragetului... Cade o muscata de la balcon...ca s-o fi sinucis ori o fi fost curent puternic...nu voi afla niciodata)
...
Ma apuc sa mananc!(pe moment mi-e teama ca va incepe sa ma rontaie pe mine la ce privire de capcaun are)
Pofta mare!
Multumesc. Tu nu vrei?
Nuuuuu, multumesc.
(Plescaie, ragaie, clefaie intens, dugheste apa, se rascracaneaza pe scaun).
Nu mai pooooot! Am mancat ca o scroafa! (Si cu toate astea mai da gata un copanoi).
Trebuie sa tin regim! Nu se mai poate! Uite cat mananc! Simt ca pocnesc! Zi si tu!
....
Extraordinar! Cred ca mananc cel mai mult din blocul asta...ce bloc?! din cartierul asta...din orasul asta chiar!
....
Sa strang acum...
...
Mai bine nu.
...
Mai bine fac un dus.
...
Da, e clar, merg la dus.
Bine.
Ce nebuna sunt! Eu asa sunt, ma distrez la maxim, vorbesc, cunosc oameni, sunt zapacita asa...toata lumea rade in jurul meu (si rasufla usurata la plecare!!!!).
As fuma o tigara.
...
Fumez mult! Prea mult. Fata, vreau sa ma las, dar nu pot! Pur si simplu nu pot! Si apoi, stiu pe una care dupa ce s-a lasat, s-a ingrasat! Fata s-a ingrasat mult!!!
Nasol.
Ce nasol...groaznic, nu-i mai vine nimic, e in depresie, fata! Nu mai iese pe strada.
Dar vorbeste?
Ei nah, cum adica? Normal ca vorbeste...ce are gura cu slanina???
Nu stiu.
Fata tu ai ceva? Esti prea tacuta, fata, mai zi si tu ceva. Ce citesti acolo? Mai da-l naibii de citit! Nu-i asa ca sunt hazlie? Sunt nebuna rau...caterinca scrie pe mine, fata, nu?
Evideeent.
Fata, sper ca nu voiai sa dormi...adica eu sunt nebuna rau...eu dorm putin. Sa imi zici daca vrei sa dormi.
Vreau sa dorm!
Bine fata, eu merg la dus. (Se aud trosnete, pocnete, oftaturi, ragaieturi, iarasi oftaturi si dupa ceva timp apa...).
Fataaaaaaaa! (in acest moment, toate muscatele au rupt-o in picaj de la balconul subsemnatei. Era un urlet gajait si fasait...Am sarit din somn de groaza).
Ce e?
Fata, am uitat sa iti povestesc ceva. Vina incoa. Dormi??? Nu dormi, fata, vina sa iti zic una tare!
In acel moment, am luat pusca, am armat si am tras prin usa, tintind zgomotul infernal al suvoiului neobosit de cuvinte.
S-a asternut linistea....Liniste, tacere...nu imi venea sa cred...incet, gandurile mirate de lipsa tolocanelilor, se inturnau buimace, privind cu teama totusi in jur...
Muscatele care ramasesera atarnate in carceii de vie se ridicau incet spre glastre, privind la fel de fricoase inspre locul cu pricina...
Ne-am imbratisat cu totii, pana cand am simtit ca ceva sau cineva se smulge din imbratisare...
Abia atunci m-am trezit, zgaltita de creatura care se strofoca sa imi ia perna de pe cap.
Fata, sa nu te sufoci. E curent, nu? Si eu am simtit. De asta stateai cu perna pe urechi. Si eu mai fac asa uneori. Fata, eu plec in oras putin...ma intalnesc cu mumu, bubu, tzutzu, lulu, dudu si vava.
Priveam muscatele abia respirande...si gandurile mele care pareau felii de piftie, tremurande in ungherele lor ciobite de atatea cuvinte pe milisecunda...
In momentul in care s-a trantit usa dupa creatura, am urlat SAAAA FUGIIIIMMM!!!"

A nu se intelege gresit...respect dreptul liberei exprimari, nu sunt fan al pasivitatii si incerc sa pricep resorturile care ii mana pe oameni la diverse activitati, insa uneori simt ca unii depasesc limita suportabilitatii, eliberati de bun simt, de un minim al decentei si linistii datatoare de sperante inspre aleea din ce in ce mai stramta a Sapientei.

Anna - alegand intre plasturi buzali si dopuri pentru urechi...

Astazi am ascultat pentru ultima data un post de radio...

Voi incerca sa nu ii spun numele, caci nu merita prea multa atentie, dar cu siguranta multi vor pricepe la ce ma refer...
Imi plac diminetile...imi place sa savurez zorii, sa ma pregatesc frumos pentru o noua zi, sa imi incarc sufletul cu energie si ganduri bune...
In drum spre serviciu, ascult in masina de obicei muzica de pe cd, iar uneori mai ascult cele 2-3 melodii pe care le repeta obsesiv un post de radio specializat in hahaiala si "bataie de batjocura"...
Uneori am ascultat farse...inteleg sa luam atitudine in fata inculturii, non-valorilor, insa cand facem asta doar pentru audienta, ducand mult prea departe limita unei decente cu care ne laudam de zor, ceva incepe sa nu rimeze...
Am ascultat tot felul de provocari in care amarati saraci cu duhul se incoloneaza in prostie sub semnul COOL...Pustanii rad pe saturate, altii se roaga sa fie ei idiotii zilei sa mai castige un ban "cinstit", iar cei 2 martafoi se tavalesc de bucurie.
Probabil ca as fi fost mai ingaduitoare daca astazi nu sareau calul ca din prastie...
Astazi s-au hlizit filantropii de ei de o emisiune in care vedete se strofoaca sa implineasca vise participand in pasi de dans la schimbarea unor destine triste...
Si un om s-a straduit sa aduca un pic de senin...daruind o suma in numele unei marci de bautura.
Cat au oracait astia 2, zici ca jucau bambilici pe sufletele oamenilor...Bautura de lux si DOAR 2000 de euro. Vaaiiiii, la cati bani are ala, la cati bani au aia... Si hop! se prelinse de pe chipul impietrit masca umanitatii..."Telectualii"sunt de fapt niste mamai CeAPiste, pline de rautate si micime spirituala.
Au incercat sa o dreaga ca unul din martafoi plateste o bursa de studii cuiva...suma era cam mica totusi, nu?(daca ar fi sa judecam dupa aceeasi masura...)
Si au tinut-ooooo laaaangaaaa, facand un amplu proces unui om care a ajutat, unei firme care a ajutat...mult, putin, cine sunt ei sa judece???????
Astfel incat, i-am lasat in plata Domnului cu neuronii lor anchilozati si cu vorbele mari dar faptele mici.
A! si au mai ras pe saturate si de un om care este in proces de divort... lasand la o parte compasiunea si non-amestecul specific fiintelor dotate cu creier si cu suflet...
Si ne mai intrebam...DE CE?!...
Mai bine ne intrebam...CU CINE?????

Anna - amintindu-si de povestea cu posmagii...

Inlauntru

"Eu sunt Iona. Si acum, daca stau bine sa ma gandesc, tot eu am avut dreptate. Am pornit-o bine. Dar drumul, el a gresit-o. Trebuia s-o ia in partea cealalta. (Striga) Ionaa, Iooonaaa! E invers. Totul e invers. Dar nu ma las. Plec din nou. De data aceasta, te iau cu mine. Ce conteaza daca ai sau nu noroc? E greu sa fii singur. (Scoate cutitul) Gata, Iona? (Isi spinteca burta) Razbim noi cumva la lumina". (Marin Sorescu - "Iona").

Durere de femeie...

Cand am aflat ieri cumplita veste, am simtit un soi de descumpanire... nefiind o consumatoare fidela de mass-media, nu prea mai eram la curent cu evolutia bolii ei..., iar aflarea plecarii ei pe cele meleaguri a asezat liniste dureroasa peste sufletul meu... E ca atunci cand te obisnuiesti cu trilul unei pasari ce parca e si glasul sufletului tau...te trezesti cu el, isi mangaie pasii prin zi, prin viata, iti alina visele si iti vindeca ranile... ajungi sa te confuzi pana la un punct cu acea existenta... si intr-un ceas descoperi...linistea... La inceput o refuzi punand la indoiala propriile simturi, insa apoi trebuie sa te aduni si sa te obisnuiesti cu lipsa, actualizand trairi si viniluri...
Ieri am ascultat mult muzica Tatianei Stepa, incercand sa imi intiparesc fiecare vibratie, fiecare vers si sunet, pentru ca uitarea sa nu se astearna peste memoria ei.
Simteam, ca la fiecare mare pierdere a neamului nostru, ca nu era Timpul, ca eu admit cu greu ca marii artisti, Oamenii, sufletele nobile se pot deda taranii, ca sunt si ei supusi greselii, bolii si, ca atunci cand Ceasul le vine trebuie sa porneasca in Marea Calatorie a altor meleaguri...
Mai saraci cu un Om, dar bogati prin contemporaneitatea cu el si cu amintirile de nesters, sa ne plecam crestetul pentru o clipa in cinstea celei ce a fost si sa nu uitam sa pretuim pe cei ramasi...
O femeie a carei priviri parca mereu izbandeau pre alte zari, un om discret si frumos cu sufletul, un univers desavarsit prin text si glasuire, nascocitor de bucurii si deznadejdi fara de seaman.
Fie ca Dumnezeu sa ii odihneasca sufletul si sa nu ii curme cantarea maiastra!

Am gasit un text pe doresc sa il impartasesc, pentru ca poate unii nu il stiu si este bine sa il afle...

Durere de femeie

"Muncim ca niste sclave zi de zi
Frumoase-am fost pe cel dintai traseu
Si condamnarea de-a ne uratii
Chiar voi ce ne iubiti, chiar voi ce ne iubiti ne-o dati mereu.
Stam in picioare inca de cu zor
Si va mirati ca nu mai sunt subtiri
Dar voi care va credeti tot feciori
De ce nu aratati, de ce nu aratati ca niste miri.
Pe unde ne dati dreptul de a munci
Lucram istovitor cu voi in rand
Din cand in cand in burti ne dati copii
Iar voi plecati la altele, iar voi plecati la altele razand.
V-am tot iertat v-am tot acoperit
Si sa mai amanam nu-i intelept
De-ar fi sa recunoastem in sfarsit
Femeia n-are totusi, femeia n-are totusi niciun drept.
Si uneori pacatuim curat
Crezand prin lacrimi mari de ochi atei
Ca insusi Dumnezeu este barbat
Si nu le intelege, si nu le intelege pe femei.

Dar vai! A fost odata prea frumos
Ca-n filmele de dragoste a fost
Acum ne omoram sarguincios
Si zilnic ne distrugem, si zilnic ne distrugem fara rost.
Ne-nvinge viata fara orizont
Si voi ne-nvingeti intr-un mod cainesc
Traim ca niste vaduve de front
Si mainile mereu, si mainile mereu ni se aspresc.

Acum cand auziti acest repros
Priviti fara privire inapoi
Incuviinati din cap marinimosi
Si credeti ca nu-i vorba si credeti ca nu-i vorba despre voi.
Si totusi este vorba despre toti
Sunteti la fel de rai si de flamanzi
Durerea femeiasca pentru soti-un credit fara giruri i-un credit fara giruri si dobanzi
Va e urat cu noi va e urat
Si ne-ati ucide dragilor barbati
Noi nu va mai rugam decat atat
Puteti sa ne jigniti, sa ne-njurati
Dar faceti-o cu tonul coborat
Si pan-adorm copii, si pan-adorm copii… asteptati."

Anna - tacuta dar cu sufletul doinind...

Finding NEVERLAND...

Dumnezeu sa te odihneasca, Michael Jackson...

Fie ca in leaganul etern sa te astepte Acea Wendy si impreuna sa inventati un... For-Ever-Wonder-Land plin de muzica, dans, fercire si iubire!

Anna - mahnita de sfarsituri...