Fetei mele, nenascuta inca, dar plecata deja (un alt nivel)

Draga mea Valeria,

Sper ca aceste ultime randuri sa te gaseasca sanatoasa, implinita si plina de voiosie...

Sper sa ai lumina in casa si belsug pe masa, copii frumosi, sot intelept...sper sa fii iubita, sa iubesti si sa te lasi iubita, sa raspandesti numai bine, sa iti fi invatat libertatea si sa incurajezi si pe altii pe calea ei...

Sper sa nu fii ipohondra si nici sa impovarezi pe ceilalti cu problemele tale... Sper sa ai multe pasiuni, sa iti imparti timpul astfel incat sa iti ramana mereu o rezerva doar pentru tine si sufletul tau, sper sa iti cresti copii in armonie si sa fii impacata cu tine, cu lumea si cu Dumnezeu..

Sper sa fi invins tarele mostenite de la mine, de la tatal tau si de la alte rude stiute si nestiute...

Sper sa nu simti teama...nici macar in fata mortii, deoarece este un pas firesc si poate necesar intru evolutie... E.Bernea spunea ca moartea este un "dupa colt", o schimbare de fire, asa cum apa circula in natura, nici omul nu poate incremeni vesnic in aceeasi forma, incartiruit mereu in aceleasi tipare. Perpetuum mobile nu incepe odata cu expulzarea din uterul matern si nici nu se sfarseste intre 4 scanduri:). Totul este su(s)pus interschimbarii, evolutiei si ineditului.

Sper sa te bucuri de toate alegerile tale si sa nu regreti prea multe...Sper sa nu fi adunat obiecte, terenuri si finante, ci sper sa fii bogata in oameni frumosi cunoscuti, in valori si fapte bune, in ganduri nobile si ajutor acordat celorlalti, in conceptii "sanatoase" despre tine, lume si Divinitate.

Sper sa fi aflat intre timp de unde vii si de ce ai poposit pe aceasta lume...sper sa intuiesti incotro te vei indrepta...

Sper sa traiesti fiece clipa ca si cand nu ar mai urma nimic, dar sa ai totusi limpede in minte ca sfarsitul s-ar putea sa nu vina vreodata...

Sper sa ai parte de pretuire si sa pui suflet in tot ceea ce faci..., dar mai sper sa fi invatat sa spui "Nu" si sa pui limite acolo unde este cazul...

Sper sa nu te opresti din visare, dar sa nu te impiedici in pragul infaptuirii...

Sper sa nu te lasi influentata de rautati si micimi sufletesti si atunci cand iti va fi mai rau, sa iti amintesti ca soarele rasare si daca ne e bine si daca ne e mai putin bine... Lumea nu se opreste in loc daca noi lacrimam sau avem senzatia ca nu gasim solutii problemelor urgente... Ar trebui sa invatam si noi arta miscarii indiferent de stare, ridicandu-ne mai lesne, reinventandu-ne.. decat sa ne afundam in situatiile grele si sa ne confundam cu ele.

Iti doresc Drum lin, luminat de magie si Iubire...iti doresc putere si mult spor in toate!

Cu mult drag, Anna - careia deja ii e dor de tine ca si cum ai fi plecat...desi tu inca nici nu m-ai gasit inca intru vietuire:).

Fetei mele, nenascuta inca...dar mutata la casa ei (nivelul reproductiv)

Draga mea Valeria,

Ma bucur ca am reusit sa achizitionam o garsoniera cocheta si spatioasa pentru tine...si ca ai reusit sa iti creezi un spatiu care iti partine si te reprezinta...

Ma bucur ca ai mai multe carti decat...boarfe, mai multe fotografii cu prieteni decat picturi abstracte, mai multe suveniruri din locurile pe unde ai calatorit decat bibelouri... mai multe cratite decat mancare semi-preparata...

Ma bucur ca ai fost chibzuita, ai acceptat si ajutorul nostru si acum esti independenta... la casa ta, cu un serviciu care iti place si de unde castigi destul pentru a nu griji de ziua care va veni si pentru a nu-ti refuza placeri cuvenite. Ma bucur ca esti atenta cu tine, ca mergi la "sala" dar si la teatru, ca te integrezi usor si esti multumita.

Ma bucur pentru barbatul tau care se va muta impreuna cu tine, pentru a va cunoaste si in cadrul convietuirii, evaluand relatia in cele mai diversificate momente ale zilei si existentei.

Sper ca acest barbat sa te merite, sa fiti pe aceeasi lungime de unda, sa iti acorde atentie, siguranta si iubire, sa te inteleaga, aprecieze si indrageasca mai mult decat pe oricine sau orice.

Sper sa aveti parte de armonie, impacare si echidistanta in atribute, asumari si drepturi...

Sper sa comunicati mult, sa va fiti prieteni, iubiti, amanti, parinte si frate/sora unul...alteia, sa va fiti confesori, apreciatori:) dar si critici unul...alteia cand este cazul.

Sper sa va scoateti scheletii din dulap si sa vi-i acceptati, sa intelegeti ca fiecare are momente de cumpana si sa impartasiti si binele si...mai putin binele.

Sper ca daca ceva nu va merge sa nu irositi timp.

Sper sa va spuneti din vreme totul si sa nu mintiti inspre alterarea increderii si relatiei.

Sper sa fii si cerebrala dar si afectuoasa, in functie de...momentul zilei:).

Sper sa nu faci compromisuri si sa iti asumi cuvantul dat. Daca el te va jigni, lovi, scoate din sarite, insela fie si cu o privire lasciva... iar tu vei simti ca ceva nu este cum trebuie, aproape mereu vei avea dreptate. Daca te ridici sa pleci spunand "Stop" relatiei, nu ceda insistentelor lui... Daca 3% din gandurile tale sau sufletul zice sa fugi cat te tin picioarele, nu sta pe ganduri, caci va veni si ziua regretelor.

Barbatul "gresit" si iertat va gresi in mod repetat, caci el intelege ca tu iti incalci promisiunea, deci i se permite orice. Putini apreciaza efortul si profita de sansa in folosul ambilor si a unui viitor comun. Cei mai multi testeaza limita suportabilitatii. De ce sa pierzi timp pana la urmatoarea ratare?

Sper sa am decenta sa nu ma amestec decat pentru a te asculta, insa sper sa iti gasesti un barbat care sa stie ce doreste o femeie, sa stie sa-si faca partenera sa se simta femeie - femeia lui iubita! - in orice situatie. Sper sa fii toleranta, insa nu pana la naivitate, crezand cu tarie toate brasoavele indrugate de cel prins asupra faptei (sau asupra altei femei:)) care la sfarsitul discutiei pica in genunchi, lacrimeaza sau iti explica senin ca nu este adevarat ce ai vazut:)). In Iubirea adevarata exista un sigur suflet cu doua chipuri, sper sa nu te lasi amagita de sloganul care zice ca gelozia e un semn al Iubirii, sa fii egoista si nici egocentrica, sa nu destrami familii... sa lupti exact cat este cazul si sa eliberezi cand simti... Sa iti fii egala si cand ai multe dar si cand s-or imputina poate... si cand vei fi singura si cand vei imparti ceva cu cineva... sa nu pregeti nimic dar sa cumpanesti cel putin o secunda... Sa vorbesti cat vrei, dar sa asculti cat trebuie... sa pastrezi pentru tine cele mai grele suferinte dar si visele cele mari si bucuriile semete, caci cu multi poti sta la masa, dar cu putini poti imparti painea sfintita.

Sa ai incredere doar in cei care te insotesc si la boala si la petrecere, cu care te simti tu insuti. Sa nu imprumuti prietenilor nimic si nici sa ceri tu de la ei, caci relatia se schimba si devine conditionata de creditarea respectiva.

Sper sa fii o femeie implinita pe toate planurile... sa ai o cariera frumoasa, un barbat special, o nunta de vis, masina rosie:)) si copii sanatosi!

Cu drag. Anna - crosetand botosei pentru nepoteii ei:))

Fetei mele, tot nenascuta... (nivelul consecutiv ori...persecutiv?:)

Draga mea Valeria,

Sper ca adolescenta sa iti fie lina...sa traiesti toate experientele necesare, insa cu un dram de cernere a celor adevarate de cele neinteresante. Sper sa iti intuiesti Calea si sa te dedici ei, caci orice pregatire insuficienta sau abatere te va costa si mai bine sa previi decat sa rectifici.

Sper sa ai parte de o prima dragoste frumoasa, sa primesti si sa daruiesti sentimente curate si sa ai parte de un baiat atent si sensibil. Il vei alege dupa cum iti va dicta instinctul sau inima... insa ma rog sa iti fie bine, caci toti care vor urma - daca nu cumva vei ramane cu el tot restul vietii - vor fi exact pe calapodul primului... de parca mereu am cauta in fiecare acel prim fior pe care nu avem cum sa il retraim, sperand ca daca sunt personalitati, caractere sau temperamente asemanatoare, ajuta faptul ca stim mai multe despre ei sau avem sanse sa nu mai repetam greseli...

Sper ca Iubirea sa nu fie un prim loc in toate inca, pentru ca asa vei fi oarecum orbita si cu aportul lui sau nu, vei lua decizii pe care apoi le vei supune indoielii. Sper sa fiu o mama buna si o confidenta de incredere...sper sa nu te razvratesti doar de dragul razvratirii, ci sa iti canalizezi energia in domenii creative sau lucruri folositoare. Mi-ar place sa practici un sport, sa studiezi un instrument, sa iti placa dansul ori sa te exprimi prin pictura... Insa de tine va depinde...

A! Era sa uit... cand te vei dumiri ca exista diferente intre fetite si baietei si ma vei intreba care din variantele auzite la copii este cea reala, sper sa nu iti torn gogosi, ci sa iti spun un adevar destul de digerabil in raport cu varsta la care vei avea revelatia diferentei. Poate iti voi spune ca Doamne-Doamne a vazut Iubirea cea mare dintre mami si tati si s-a gandit sa le trimita in dar un nou suflet pentru a se bucura de iubirea lor. Cumva voi gasi eu un mod sa iti explic si partea fiziologica a problemei. Despre Dumnezeu iti voi spune ca este Tot...ca e ce vezi si ce nu vezi...ca este in tot ce ne inconjoara dar si inlauntrul nostru...in inimioara ta, in gadurile tale, in florile din parutzul tau firav, in catelusul pe care va trebui sa il adoptam, in pisicutza de care iti va fi mila, in copacelul de care vei lega primul martisor, in fulgii de nea, in zambetul tau si chiar si in lacrimile tale... Sper sa intelegi ceva din toate astea...:)

Revenind la Iubirea ta ce-ti va parea ca este singura din Univers, sper sa te invat despre fluturii din stomac si despre visele unidirectionate. Sper sa impartasim emotiile, asteptarile si bucuriile...vom imparti frateste si deziluziile, desi tare as vrea sa fie putine la numar...insa nu te voi minti...vei avea parte si de coborasuri... insa iti va fi util intru invatare, asa ca sper sa te invat sa le accepti exact cum vin...

Sper sa cunosti mai multi baieti, dar sa nu iti bati joc de ei...sa nu umbli cu mai multi in acelasi timp si nici sa nu dai sperante false si dureroase... Mai sper sa nu afli decat tarziu - sau chiar niciodata! - despre tradarea prietenei pe care o credeai "cea mai buna"... si sper sa ai criterii sanatoase si frumoase pentru a-ti alege partenerii de timp liber.

Sper sa iti traiesti frumos fiecare etapa a vietii, fara treceri bruste de la o etapa la alta si fara a sari peste aspecte esentiale.

Sper sa doresti sa iti continui studiile dupa liceu, pentru ca viata de student te pregateste pentru viata mai mult decat toate sfaturile oricui... Sper sa alegi sa iti continui studiile in alt oras, pentru a trai cum se cuvine aceasta treapta... Caci daca vei fi studenta dar tot acasa la mama si la tata vei locui, nu vei intelege mare lucru.

Vei adora viata de studenta... vei scapa de noi, vei deveni stapana deplina a propriei vieti, vei invata sa dramuiesti banuti, sa chiulesti, sa mergi la chefuri prelungite... te vei apuca de fumat - daca nu ai facut-o deja:))... Sper sa treci prin aproape toate cele, pentru ca apoi sa stii ce sa alegi., in cunostinta de cauza. Sper sa nu cazi in sclavia drogurilor sau a bauturii, pentru ca macinarea interna si exterioara iti va lasa urme de nesters...si vei pierde toata distractia adevarata. Si de tigari sper sa te lasi repede si sa intelegi ca poti fi interesanta si fara rotocoale de fum in jurul tau, cu riduri mai putine si piele mai frumoasa... Sper sa fii feminina si sa starnesti atractie nu prin etalare ci prin mister, bunatate si blandete, atragand doar persoane asemenea tie, in prietenii ce vor dura restul vietii.

Sper sa nu crezi tampenia conform careia cine nu se marita in studentie nu se marita deloc...si sa astepti Alesul chiar daca vine de departe si ajunge mai greu:).

Sper sa devii femeie alaturi de un barbat special, sa ai parte de o seara magnifica pe care sa ti-o amintesti mereu cu placere...desi nu prea e romantic nimic in dureri si fortari, teama si poate indoiala... cu putina imaginatie, atentie si afectiune, totul poate fi mai placut.

Sper sa te fi invatat pana atunci multe despre relatia dintre sexe, despre trairi adevarate si eterne, despre contraceptie si protectie impotriva bolilor cu transmitere sexuala.

Sper ca momentul licentierii in domeniul ales sa coincida cu maturizarea afectiva, cu creionarea carierei de urmat si cu increderea in propriile forte!

Sper sa fii vesela, nu sa privesti in gol...sper sa intelegi multe despre tine, despre ceilalti, sa te lupti doar cu tine si doar in scopul auto-depasirii, sa nu privesti in jos pe ceilalti...decat daca ei sunt cazuti si tu te apleci sa ii ajuti sa se ridice...

Sper sa te placi, sa cunosti si s ate iubesti...sa nu tii cure de slabire fara sfarsit, sa nu fii un cameleon sau satelita unui mascul ce se vrea dominant.

Sper sa gasesti motive de bucurie mai repede decat sa te lasi trasa in jos de rele... Sa stii ce iti doresti de la viata si cum ai putea obtine...

Sper sa nu amani multe si sa nu speri in van, atarnata de vise ce nu-ti apartin sau persoane care nu te merita...

Cu mult drag, Anna - strangand bani pentru garsoniera:))

Fetei mele, nenascuta inca... (primul nivel)

Draga mea Valeria - caci asa te vei fi numind cand si daca te vei hotara sa apari in viata mea

Iti scriu aceste randuri din teama ca uitarea sa nu se aseze peste ele si, amnezica poate, sa iti indrug minciuni care te vor conduce pe drumurile vietii spre nicaieri...

Iti voi scrie despre Viata, despre Iubire, despre Timp, despre Oameni, despre valori...dar si despre deziluzii, Moarte, Vid si lipsa de repere...

De cand vei fi inca micuta, iti vei dori lucruri pe care alti copii le au deja. Sper sa inveti sa alegi ce iti este necesar cu adevarat si mai sper sa te pot invata masura lucrurilor... de exemplu cat dureaza o pereche de pantofi de la magazinul din colt fata de o pereche de pantofi creati de nu stiu cine, vs. ponderare si bogatie interioara. Nu ma intelege gresit...iti voi asigura confortul material necesar unei dezvoltari armonioase, insa daca vii si-mi zici ca Mandita are nu stiu ce telefon sau suvite sau blugi de la nu stiu ce firma, sigur o sa ma gandesc destul de mult inainte de achizitie. Si la fel de sigur te voi intreba daca mereu o Mandita iti va fi model si referinta in societatea in care traiesti, daca Mandita e cu adevarat fericita doar prin simpla posesiune a unor lucruri care se deterioreaza in timp... Sper sa cumpanesti bine...parca iti si vad fatzuca putin incruntata care se va destinde dupa un timp, cand voi sti ca incepi sa intelegi ca suntem ceea ce alegem sa fim.

Unii aleg sa fie sclavii trenei modei, alti aleg sa fie...ei indiferent de invelis. Sper sa intelegi ca este foarte usor sa achizionezi o rochie, dar trebuie sa stii sa o si porti...si va mai trebui sa stii ca rochiile se rup, insa valoarea ramane... si ca o fetita poate fi minunata si imbracata intr-un trening daca e ea insasi.

Unii iti vor spune ca esti frumoasa, altii ca esti uratica...unii iti vor spune ca esti isteata, pe cand altii iti vor spune ca esti prostuta. Sper sa inveti repede sa stii cine esti si sa nu te impresioneze exagerat nici laudele, nici cuvintele urate.

Sper sa nu fac mutl caz la primele injuraturi pe care le vei repeta aidoma unui papagal micutz si frumos..., sper sa te fac sa intelegi ca poti alege cuvintele prin care sa iti domolesti furia.

Mi-ar place sa iti imparti jucariile cu ceilalti copii decat sa ravnesti tu la ale altora si sa rapesti bucuria jocului unor copii care nu au nici pe jumatate din cat vei avea tu.

Sper sa iti placa jocul alaturi de ceilalti si sa inveti ca pierzand o partida poti castiga o alta mai semnificativa. De exemplu, s-ar putea sa fie copii care se misca mai greu sau pricep mai lent regulile si nu au castigat inca niciun joc, desi depun efort considerabil... Sper sa ai intelepciunea sa pierzi uneori in fata lor, castigandu-le astfel zambetul victorios, datator de sperante frumoase si drepte. Sper apoi sa dovedesti sa alegi intre mila care nu poate fi temelie pentru nimic bun si afectiune, blandete si intelegere.

Nu vreau sa devii cea care mereu sta la coada, lasandu-se pe ea la sfarsit,insa nu mi-ar place sa fii nici din acelea care bat cu pumnul in masa si isi urmeaza fara scrupule interesul propriu.

Sper sa nu plangi din orice si sa nu parasti copii, ci mai degraba sa te retragi sau sa incerci sa rezolvi o problema, in functie de caz.

Cand vei mai creste putin si vei merge la scoala - caci sper sa te sar de gradinita (pentru ca vei fi prea mica dupa parerea mea pentru a spune Nu! inocularilor), sper sa iti placa ce vei afla si sa iti selectezi repede domeniile de interes, fara a le lasa pe celelalte sa iti treaca pe langa urechi...

Sper sa iti placa literele si sa intelegi ca un vocabular bogat iti va permite sa te exprimi mai usor deschizandu-ti orizonturi diverse...

Sper sa iti placa si cifrele si sa intelegi strafundurile codificate care se ascund dupa formele lor.

Sper sa iti placa sa intelegi lumea si viata din prisme diferite, desi in prima faza ti se va parea ca ai mai putin timp pentru joaca. Ma rog sa nu imi zici dupa prima zi de scoala textul cu...ok, am vazut despre ce-i vorba, maine nu ma mai duc..., pentru ca imi va fi greu sa iti explic de ce trebuie sa te trezesti dimineata, sa stai 4/6 ore cu fundul pe un scaun incomod, in praf de creta si poate printre oameni blazati sau plicticosi. Sper sa nu iti spun ca "asa trebuie!". Poate iti voi spune ca e un joc...jocul de-a viata... un joc in care toti trebuie sa ne ghicim locul...insa pana il aflam, trebuie sa trecem niste etape, alaturi de altii copii, cautatori si ei. Din pacate din jocul acela vei iesi cel mai devreme peste vreo... 12 ani. Apoi mai pot fi vreo 3-4-5-6 ani... poate mai mult...sau poate mai putin... tu vei sti mai bine.

Cu drag, Anna - pregatind material pentru un nou tur:).

Sfantul Ilie

La data de 20 iulie, Biserica Ordoxa Romana sărbătoreşte ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanţi prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este mare făcător de minuni şi aducător de ploi in vreme de seceta. Sfântul si marele Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide şi închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiţia apocrifă, care a transmis aceste detalii despre naşterea Prorocului, precizează ca el era din tribul lui Aaron si deci era Preot.Se spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc si, dându-i numele, i-au dat sa mănânce o flacăra,simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi. Încă din copilărie, ţinea strict toate poruncile Legii si se ţinea in permanentă in fata lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat si rugăciune arzătoare, care ii făcură sufletul ca focul si făcură din el modelul vieţii mănăstireşti.

Numele Ilie (alternativ Elie) în limba româna provine de la numele ebraic Eliyah (Eliiah), ceea ce înseamnă 'Al cărui Dumnezeu (El) este YHWH'.
În sinaxare şi martirologii e pomenit pe 20 iulie, cu apoziţia «ο θεσβαίος» (ho thesbaíos), redat în limba română prin «Tesviteanul», «Tesbiteanul», «Tişbitul», adică locuitor din Tesba.
Este considerat profet în toate cele trei religii monoteiste.

Despre Ilie se povesteste un fapt care pune pe ganduri in privinta puterii sale, a puterii credintei sale si a daruirii in fata semenilor: ajunse la o văduva săraca, păgâna, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea si fiul sau. In ciuda sărăciei in care se afla, ea puse înainte de toate datorate ospitalităţii si îndată ce Proorocul i-o ceru, ea ii pregăti o pâine, cu faina si uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalităţii sale : la cuvântul Proorocul, covata sa cu faina si urciorul sau cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la aceasta văduva când iată ca fiul ei muri. Cum femeia, in durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie l lua pe copil, îl urca la etaj acolo unde locuia el si după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsufleţit chemându-l cu strigate puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profeţind astfel învierea morţilor.
Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuţii Sf. Prooroc Ilie nu a trecut la cele veşnice, ci a fost ridicat la cer fiind considerat demn de a vedea fata in fata slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise si de cei trei Apostoli in ziua Schimbării la faţă (cf. Matei 17). Sfârşitul lui Ilie este prezentat ca o minune care s-a petrecut cu puterea lui Dumnezeu, pe Care Ilie L-a slujit cu multa autoritate. Se spune ca, simţind el că zilele pe pământ sunt numărate, si-a ales un succesor, si anume pe Elisei. Atât de mare a fost personalitatea lui, încât Domnul i-a făcut aceasta favoare de a se muta din viata aceasta pământeasca la viaţa cea cerească, fără a trece prin poarta morţii. Este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălţat cu trupul la cer. Minunea a fost văzuta de către ucenicul sau, iar el s-a înălţat la cer pe o căruţă de foc trasa de cai’.

Fiii Bisericii Ortodoxe Romane au o evlavie profunda pentru acest sfânt făcător de minuni. Exista tradiţii populare diferite din toate zonele geografice ale tarii romaneşti, încât unitatea este cinstea deosebita care i se cuvine profetului Ilie. Oamenii cred ca atunci când se întâmpla fenomene meteorologice mai aparte, Ilie de fapt traversează cerul cu căruţa lui de foc, pentru a ne ocroti.

Personal, am crescut oarecum cu teama sau cel putin rezerva in privinta acestui Sfant. Cand eram micuta, se spunea ca sunt 3 Sarbatori cumplite sa zicem...incepand cu Sf. Ilie, apoi Palie si Foca. Toate aceste zile erau tinute cu cea mai mare atentie, pentru ca fiecare zi de abatere de la regulile Sarbatorii erau aspru pedepsite: nerespectarea primei zile aducea potop si alte nenorociri, a doua aducea pedeapsa in forma de lovituri, iar ultimul "recul" il reprezenta pedeapsa prin foc a celui ce nesocotea Sarbatoarea.

Cand aveam vreo 5 anisori, eram cu parintii mei in vizita la o matusa. Imi amintesc de parca se intampla ieri. Fusesem cu totii la un film si, pe drumul de intoarcere, am vazut un loc de joaca imens, cu multi copii veseli, leagane cum nu mai vazusem si alte alea frumos colorate.

Cu totii eram insa obositi, astfel incat nu s-a putut face oprirea pe care mi-o doream cu tot sufletul. Am ajuns acasa, ne-am odihnit, insa eu ramasesem cu gandul la parcul cu multe jocuri si multa bucurie. La insistentele mele parintii au cedat intr-un final, iar tata trebuia sa isi sacrifice restul dupa-amiezei pentru a ostoi aleanul plodului urlator. Mai era insa o problema...tatei ii trebuia calcata o camasa...sau cusut un nasture la o bluza, nu mai stiu... Mama a purces operatiunea casnica si am plecat nerabdatoare catre oaza fericirii depline. Acolo nu prea mai erau copii, insa parea si mai bine caci aveam doar pentru mine aproape toate feluritele leagane si posibilitati nenumarate de zbenguiala. Tata s-a asezat pe o banca si a deschis ziarul in asteptarea saturatiei mele. In acelasi timp, eu vazusem o minune alcatuita din 2 bare cam cat un stat de om pe care se insiruiau orizontal si cuminti, paralele intre ele niste bare mai mici, de care vazusem ca se agatase un copil in urma unui avant micut si se misca mutand cate un brat pe rand. Problema a fost ca dupa elanul meu in noutatea problemei, nu am ramas atarnata de bara, ci prin alunecarea palmelor asudate de emotie am picat gramada. Totul s-a petrecut extrem de repede...tata tocmai deschisese ziarul cand a auzit un scrasnet ca de os si urletul meu. Imi rupsesem piciorul. Pe bratele tatei am petrecut drumul pana la spitalul care era "gard in gard" cu mirificul loc de joaca, privind doar inapoi cu durere dar si jind... catre leaganele prin care se zbenguia acum doar...vantul.

Sa fi fost Sf. Ilie sau doar neindemanarea mea... nu prea stiu, insa stiu ca in amintirea anului in care am stat prin spitale si ghipsuri, reinvatand apoi sa pasesc, savurand jocurile varstei doar cu privirea de pe balcon, respect cu orice pret fiecare Sarbatoare, netulburand apele cu un gest care le-ar / mi-ar periclita linistea.

Voi aveti astfel de coincidente cu tenta de pedeapsa?

Anna - privind cu sufletul spre cer si cu ochii spre cicatricea dureroasa din timp in timp... atunci cand si altii platesc nechibzuinte probabil:)

Caldura mare...

Canicula a anihilat orice intentie de adiere... totul pare incremenit, inlemnit fie de uimire, fie de teama de a nu se pravali disolutiei parca... Cred ca si ingerii...si vazduhul... chiar si maruintaiele Gheei zac aidoma unui instantaneu din care nimic nu se poate repune in miscare..doar globi oculari zvacnesc dureros din timp in timp...

Oamenii par personaje dintr-un film fara sonor, iar privind natura parca asteptam furtunile de nisip si aparitia camilelor. Lancezeala si-a intins patina peste culori, sunete si motricitate. Perceptiile se modifica, sangele parca imi clocoteste in teasta pe care as dori-o intr-un congelator ambulant, iar pulsul bubuie artera neincapatoare parca...

Nu stiu daca incalzirea globala, determinarile sistemului solar sau indiferenta au trunchiat anotimpurile in ritmul carora am crescut, insa as vrea enorm sa fie la fel...sa ninga exact in lunile iernii, sa fie cald exact pana sub limita sleirii, sa am timp aproape sa ma satur de notele vesele ale primaverii si de cele melancolice ale toamnei...sa nu se suprapuna florile de cais peste ghioceii care nu prea mai sunt zgribuliti de mantaua zapezilor decat in amintiri.

Mi-e dor de fulgi mari si lenesi, de imaculare si oameni de zapada...

Mi-e dor de tranzitii dezmeticitoare in timpul carora si organismul meu parca altfel reactiona in functie de anotimp...

De ceva timp ma simt de parca traiesc pe un fus orar diferit. Desi stiu ca ar trebui sa fie totul alb...verdele imi transpare retina si copacii infloresc parca toti odata...

Desi stiu ca ar trebui sa fie primavara, sa port papucei cu putin toc, poncho-uri semi-calduroase, taioare si esarfe, trec parca din ghete in sandale, de la palton la rochite subtiri.

Cand stiu ca e vara si astept ploile in torente, insa caldute si prietenoase, traiesc de fapt dimineti si pranzuri toride, apoi seri extrem de racoroase, cu ploi dusmanoase printre fulgere si tunete amenintatoare...

Cand astept sa imi lipesc de geam nasul pentru a ma bucura de linistea anotimpului ploios, cand astept curatimea asfaltului inundandu-mi narile letargice, descopar lapovite pline de stangaciile intrusului...

Sunt oare eu defazata sau anotimpurile si-au reorganizat imparteala lunilor uitand sa anunte decalarea si trupurilor noastre plapande?

Retraiesc mirarea primei dati cand am observat Soarele si Luna impartind acelasi cer in orele unei dimineti. Toate legendele cu vesnica discodie dintre cei doi sau dimpotriva jocul interminabil "de-a prinsa" lasau un gol interogativ in memoria mea. Am inceput sa inteleg ca astrii stralucind fie ziua, fie noaptea nu sunt print si printesa...apoi am aflat treaba cu sistemul solar, univers si alte alea. "Schimbare sa fie, dar sa stim si noi".

Stiu ca "totul curge", insa parca se modifica albia de la o zi la alta, din ce in ce mai frust si cu peisaje bizare.

Si voi resimtiti natura reinventata din mers, fara faze de platou?

Anna - esuata in cautarea unei oaze...

Ce as face daca...

Ce as face daca maine as avea 500.000 de euro?

I-as folosi exclusiv pentru mine? Mi-as imbogati sufletul sau imaginatia petrecand timp infinit in teatre, cinematografe, vernisaje si lansari de carte, achizitionand opere de arta sau biblioteci pana la cer? Mi-as cumpara o casa? O masa noua? As planta paduri sau as popula lacuri? As face astfel incat eu si ai mei sa nu mai munceasca vreodata? As cumpara masini? As face un sat pentru copii orfani? Sau pentru mame maltratate? As face lobby tarii mele prin foruri surde si mute in fata unor realitati? Mi-as ajuta prietenii sa isi atinga teluri? As face un sanatoriu pentru batrani si copii? As face o scoala pentru parinti? As calatori unde pana acum doar cu gandul am fost? As darui multi bani ca oamenii sa faca ce doresc cu ei?

Unora le-as lua profesori de dans, altora le-as procura antrenori de inot...
Pentru unii as invata sa navighez, pe altii i-a trimite inspre Luna...Cum ar trebui sa fie asezate cel mai bine lucrurile astfel incat sa evit alienarea din peisaj? Ratacirile mele, tulburarea celorlalti...

Poate as crea un blog unde oamenii sa isi puna visul intr-o speranta... Insa cum as putea selecta? Sau cu ce drept? Cat mi-ar lua oare toate acestea? As pierde sau as castiga incercand sa realizez masura lucrurilor?

Ar fi drept sa infiintez o academie de vise apoi sa le spun candidatilor ca sunt poate 100 pe loc?

Din pacate se pare ca nu as fi tocmai pregatita sa am atata banet, caci este clar ca nu as sti sa dispun intelept de ei:(... Cred ca de aceea ma evita sistematic...

Dar tinand isonul unei postari din ziua de ieri apropos de finante, voi face un efort de imaginatie si voi incerca sa divid suma respectiva daca sa zicem maine m-as trezi pe un morma de hartii mirosind a U.E....

In primul rand as achita toate ratele membrilor familiei mele, apoi mi-as cumpara toate cartile autorilor favoriti... Voi ajuta trei oameni talentati si care nu au avut inca norocul meu... sa urle lumii ca exista...sa isi faca publicitate, sa isi tipareasca opera, sa isi expuna tablourile, sa isi faca auzita muzica, jocul... sa dea curs chemarii...

As calatori 1 luna, 1 an, pana mi s-ar parea ca nu ma mai atrage drumul lung si necalcat inca...

Mi-as surprinde apropiatii cu...ce stiu sigur ca si-ar dori...unora o casa gata de mutat in ea, cu ceardac si balansoar... altora un teren in tinutul elfesc, altora le-as darui un scop infiintand o scoala, altora le-as alina anii si singuratatea punandu-i in mijlocul unui local pentru cei de o seama... unora le-as da bani pentru cosmetizarea exterioara, altora le-as darui posibilitatea aripilor interioare..unora le-as oferi sansa sa isi infranga o fobie... altora impliniri de calatorie... unora bani pentru nunta, altora tratamente, altora proteze sau grefe...unui om as darui un Lamborghini, pentru altul as cumpara un elicopter... un teren de tenis, un loc de veci...sansa unui monopost in Formula 1...

Insa as infiinta o singura regula... pentru ca fiecaruia as oferi bani mai multi sau mai putini dupa nevoi, rugamintea cu rang de imperativ ar fi ca fiecare dintre cei ajutati sa mai ajute la randul lor cel putin o persoana. Insa nu e chiar ca in filmul acela cu ideea de a darui mai departe, ci mai mult as dori sa fie gen "Daruind vei dobandi"... Se poate insa ca finalul sa fie acelasi... minunat...

Nu mi-as permite cuvinte mai mari decat as putea infaptui... facand insa un calcul primar, nu stiu daca mi-ar ajunge banii, asa ca probabil as investi mai mult timp si energie creatoare pentru infaptuirea altor vise...

De ce?

Este simplu...pentru ca unul din Visele mele este sa ajut cat mai multi oameni...

Prea mult rau, prea putin Bine si mi-e dor de un mijloc echilibrand...macar pentru un timp scurt mi-ar place sa vad doar fete inundate in zambet, implinire si credinta...

Voi ce ati face cu aceasta suma?

Anna - gestionara deplorabila poate, insa visatoare incurabila:)

Pravalirea in... inaltul

Ce resorturi, ce ramificatii, ce cauzalitati si miracole pot ascunde sau devoala o simpla zi...

Te trezesti dimineata, te rogi sa apuci seara, multumesti Cerului pentru ieri si pentru maine, mai tragi o raita printre visele pe care le doresti transformate in real, apoi pornesti cu elan la drum prin cotidianul care parca si ieri era aidoma...

Si cu toate acestea, astazi Soarta decide sa te incerce... sa iti bata joc de tine sau sa iti intinda o mana de ajutor...

Astazi un mare vis...poate cel mai mare se poate materializa... dintre toate deznadejdile, una a prins radacini si a crescut frumos in chip de miracol...

Insa "Dumnezeu da, dar nu pune in traista!", asa ca niciun vis nu poate deveni martor palpabil daca nu ai parte si de o renuntare cel putin pe masura...

Mi-ar place sa evaluez situatia stiind o parte din viitorul fiecareia dintre solutii, insa desigur, nu ar mai fi atat de distractiv, nu?

Calcule peste calcule, probabilitati, riscuri, strangeri de inima si totusi Lumina datatoare de speranta mare cat un Soare datator de viata...

Maestrul launtric doarme, caci el isi permite sa se odihneasca in orice timp... fie criza sau vis, fie desteptare ori abis...

Treptat peste mainile care ar fi trebuit sa fie intinse in chip de semn al bucuriei se asterne intunericul...sau ele se retrag inainte de a fi gesticulat ceva... Mi s-o fi parut...

Ramasi singuri in intunericul luminat in van de speranta si veselia altcuiva, ma intreb pentru ce mai opresc trenurile in gari daca scarile sunt uneori prea sus ca sa poti urca???

Anna - invatand sa sara cat mai sus...din vis in vis, din uitare in uitare:)

Parabola gandurilor calatoare

In ultimul timp, desi am trait fapte uratele si costisitoare, atitudinea in fata intamplarilor de acum s-a modificat fata de atitudinea pe care probabil as fi avut-o in urma cu cativa ani.
Consideram ca daca pateam ceva rau sau trist se intampla pentru ca eu gresisem undeva, ca mi se dadea o lectie, ca plateam practic pentru o lacuna personala.
Acum insa observ ca in fata unui act in urma caruia orice om ar suferi, primul meu gand este ca de fapt am ferit un alt mare rau... Cred ca incep sa inteleg ca putine lucruri sunt cu adevarat valoroase si ca as prefera sa pierd aproape toate aspectele materiale decat sa fiu privata de sanatate, Iubire si armonia celor din jurul meu.
Mi-am amintit de un e-mail pe care l-am primit acum ceva timp, cu o parabola care ilustreaza mult mai bine decat cuvintele mele sarace in sensuri imaginea pe care doream sa o surprind.
Erau odata doi ingeri calatori,care s-au oprit sa-si petreaca noaptea in casa unei familii instarite. Familia a fost rea si a refuzat sa-i lase pe ingeri sa innopteze in camera de oaspeti. In schimb, le-a oferit o camaruta in subsol. In tip ce isi faceau paturile,ingerul cel batran a vazut o gaura in perete si a reparat-o imediat. Cand ingerul cel tanar l-a intrebat de ce, celalalt inger i-a raspuns:” Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi. In noaptea urmatoare ingerii au ajuns sa se odihneasca in casa unui om foarte sarac, dar foarte ospitalier,taran ce locuia impreuna cu sotia lui. Dupa ce au impartit cu ei putina mancare ce o aveau, i-au lasat pe ingerii sa doarma in patul lor, unde se puteau odihni in voie. Cand s-au trezit a doua zi,ingerii i-au gasit pe taran si pe sotia lui plangand. Singura lor vaca al carei lapte era singurul lor venit, murise pe camp. Ingerul cel tanar s-a infuriat si l-a intrebat pe cel batrin, cum se poate intimpla un asemenea lucru? “Primul om avea tot si totusi l-ai ajutat”, a spus el. “A doua familie avea atit de putin,dar era in stare sa imparta totul,si tu i-ai lasat vaca sa moara.”“Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi”, i-a raspuns din nou ingerul cel batran.“Cind am stat in subsol am observat ca in gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stapanul era obsedat de lacomie si era incapabil sa-si imparta bogatia cu altcineva, am astupat zidul ca sa nu o mai gaseasca. Noaptea trecuta cind am dormit in patul familiei de tarani, ingerul mortii a venit dupa sotia lui. I-am dat in schimb vaca.
Voi cum reactionati in fata unei pierderi materiale?

Anna - uimita cum un obiect poate disparea pur si simplu, insa amintindu-si de alte lucruri care au rasarit la fel de spontan... din nou echilibru...

Falsa clocitoare de idei

Sentimentele sunt de fapt efecte datorate cauzalitatii bio-chimice? Fericirea sau tristetea depind de un procent de hormoni existent la un moment dat in glandele mele? Credinta, emotiile, talentul, predispozitiile sau felul in care zambesc sunt de fapt rezultante a unor reactii chimice, concentratii de substante ori lanturi genetice?

Sunt eu o variabila redusa in forma unei ecuatii gen (lim (0-> 65 de ani sa zicem...) din viata mea (imi voi zice alfabeta:D) + suma experientelor incepand cu primul scancet si terminad cu ultimul vis) x [radical din ratari, succese si eliberari - mediocritate! (sperante - deceptii - resemnari) ] totul la puterea uimire = 0 ?

Sunt eu un experiment, un membru al coloniei mele repudiate? Sunt o cauza? Un (d)efect? Poate ca sunt un creier conectat la aparatele iluziei, poate sunt un fascicul de spirit intr-un invelis spongios? Sau poate sunt numele nevoii cuiva, existand doar in raza constiintei acele persoane...

Poate sunt un cimitir de alte constiinte decedate in timp neimplinit...

Poate nici macar nu exist acum cand scriu si sunt o amintire doar sau un viitor care asteapta sa fie dezvaluit...poate sunt o treapta inferioara sau... un capat de drum?

Poate sunt un suflet care isi asteapta izbavirea, poate sunt un neuron in reteaua fragila a unei creaturi pe care chiar daca as vedea-o nu as recunoaste-o...

Poate sunt o jucarie careia i s-a obturat functia zborului si de atunci, eliptica de aripi si elan colcai cu nostalgia vazduhului...

Ma intereseaza de unde vin si inspre ce ma indrept doar in masura in care as intelge care-i faza de sunt tocmai aici.

Poate nimic nu este intamplator... dar daca de fapt nu exista decat legile impuse de semenii mei (din punct de vedere al similaritatii fizice macar...) din veac in veac pentru scopuri care nu au nicio legatura cu caii mei verzi care zboara liberi printre conceptiile proiectate de ei pe un perete pe care eu am invatat deja sa il confund cu realitatea?

Cred in multe... si am o stare de... liniste vesela atunci cand aflu ca si altii au crezut la fel, insa ma intreb daca e drept sa fie motiv de bucurie si nu cumva de tulburare. Sau doar sentimentul ca nu sunt singura... mintita? sau ca nu sunt solitara pe acelasi drum in cautari? sau suntem doar porniri din radacinile acelorasi determinari?

Cred in Ratiunea aceea si uneori simt mai mult decat cred... simt seninatatea contagiindu-mi celulele intr-un tot iradiant spre un inlauntru care parca nu imi apartine... De parca as fi inchiriat acest vehicul numit corp avand obligatia sa il hranesc, odihnesc si grijesc pana cand aflu moneda/monada potrivita intru detasare de invelisul bolnavicios derutant in drumul catre Cunoastere.

Voi unde va situati?

Anna - in asteptarea propriei talmaciri a predicii de duminica dimineata, bucuroasa ca se isi va intalni Divinitatea altfel decat ceilalti privitori ai "slujbei"... uneori ca pe un parinte pe care desi il cunosti si salasluieste in tine in felurite aspecte, il regasesti mereu altfel in timpul vizitei de duminica.

Prietenie

Ce semnifica o prietenie? Pentru ce s-au inventat prietenii? Unde incepe si in ce circumstante se poate incheia o astfel de...legatura sa zicem? Unde incepe rolul prietenilor si pana unde isi pot intinde bratele afectiunii fara a fi considerati bagareti sau nefiresti?

Daca un prieten cade prada valurilor, e de datoria Celuilalt sa ii sara in ajutor, sa se asigure ca este teafar, sa sufere si sa jubileze la unison?

Daca un prieten este la ananghie, este o datorie sacra sa substituim rolul de parinte ajutand dupa puteri si pricepere intru aducere catre liniste a celui oarecum suferind?

Daca un prieten isi face rau singur, este treaba noastra sa il protejam, tinem de mana si sa ii veghem somnul?

Daca atenteaza la propria integritate psihica si fizica, este necesar sa intervenim cu un val aducator de trezie din ratacire ori trebuie doar sa ascultam si apoi sa ne intoarcem la propria viata lasand in voia intamplarii un destin pe care il puteam curati de moine?

Uneori am senzatia ca ne folosim de termenul de prieten din teama de singuratate, in cautarea de martor al propriilor esecuri si bucurii, cautam o oglinda in care cand ne uitam ne vedem mai frumosi, mai buni, mai destepti...

Prietenia presupune libertate si adevar reciproc dar tacit asumate? Sau presupune mai degraba minciuni frumoase pe care ar fi ridicol sa ni le repetam propriilor urechi?

Daca o prietena poarta un haina, o coafura sau un machiaj care nu o avantajeaza, are rost sa ii spun eu asta? Si daca ma decid sa verbalizez acest aspect, ea alege sa simta prost ori bine pentru ca sunt sincera?

Daca observ ca iubitul ei nu o apreciaza ori o inseala ori se poarta inuman cu ea, am eu dreptul sa spun ca nu e firesc? Mi-as putea permite ca in virtutea dragostei ce-i port sa o fac sa sufere si accepte o realitate pe care se poate sa o cunoasca dar sa o refuze?

De cate ori trebuie sa imi sun prietena pentru a nu se simti neglijata? Daca vreodata nu am chef de nimeni, ii pot spune asta chiar daca ea are nevoie de un umar pe care sa planga?

Daca nu mi se cere in mod clar un sfat, am eu dreptul sa il rostesc? Si chiar daca mi se cere, am eu "caderea" sa imi asum responsabilitatea greselii in care as putea-o directiona? Sau lansez sfatul, achit consumatia si plec, convinsa ca am oferit un ajutor real in rezolvarea unei probleme, avand chiar pretentia ca sfatul sa fie pus in aplicare, asa cum mama era convinsa ca daca eu urmez setul de legi extrase din viata...ei:) voi avea numai de castigat, nerepetand greselile ei si avand in viata un drum lin si frumos?

Cum este mai bine pentru mine sau cum este mai bine pentru ea... ce conteaza mai intai? Sa o las sa isi invete propriile lectii si sa ii respect deciziile oricat de auto-distructive mi s-ar parea ori am eu dreptul sau privilegiul sa o trag de urechi usurel cand simt ca e pe miriste cam de mult timp?

Imi amintesc o parabola cu un fluture care se chinuia sa transceada o crisalida... Vazandu-i zbuciumul, un om l-a ajutat, insa trecerea a fost prea rapida si fragila faptura nu era deplin adaptata noilor conditii de trai, astfel incat nu a rezistat...

Deci nu ar fi mai bine sa imi pastrez pentru mine parerile tributare structurii mele psihice si experientei de viata, precum si modului in care eu am ales la un moment dat ce sa invat si cum sa cresc?

Nu cumva ar trebui sa ne abtinem din a impune reguli si sa ne pastram libertatea, respectand-o si pe a celuilalt, fara a faptui gesturi sau cuvinte care starnesc mai multa tulburare decat liniste?

Nu ar fi mai bine sa iubesc eliberand pe celalalt de sentimentele mele transformate in povara pentru satisfacerea propriului ego?

Ajuta cuiva sinceritatea mea (in afara de mine, multumita poate de faptul ca nu am mintit...), face pe cineva mai fericit, mai frumos, mai destept faptul ca ii aduc la suprafata demoni pe care se straduie sa ii ascunda luminii?

Daca eu imi sunt autosuficienta si ma inteleg bine cu mine, mai am eu nevoie de acesti prieteni fata de care iata nu stiu mereu ce atitudine sa adopt pentru a fi bine tuturor?

Si cu toate acestea, am prieteni pe care ii pretuiesc, ii iubesc...as putea trai foarte bine fara a-i fi cunoscut vreodata, insa dupa ce i-am aflat, am ales sa ii indragesc dincolo de spatiu si de timpul ce uneori ne desparte nedrept de mult... am ales ca gandurile mele sa le apartina de multe ori, sa apara in rugaciunile mele si sa faca parte din viata mea, indiferent de cat de buni, frumosi, destepti, puternici sau veseli sunt... in ochii celorlalti.

Pentru mine conteaza cum ii percep eu, ce simt eu alaturi de ei si pentru ei si... masura in care nu sunt tradata...prea mult:).

Care-i treaba cu prietenia, totusi? Cum va "gestionati" prieteniile si faptele in interiorul acestui legamant?

Anna - ascultand pietre, ierburi, copaci, anotimpuri... si oameni uneori..

Decizii

Facem curat in casa, in batatura, pe casa scarii, aruncam vesela stirbita, cosmetice expirate, oje branzite de vreme... haine rupte sau ciuciuletite pe alocuri de cate-o geanta prea mare sau prea grea... insa cu sufletul cum facem? Memoriei afective cand ii dam "empty recycle bin"?

Eu am hotarat de cateva zile sa imi deretic prin suflet, sa arunc mecanismele defecte si sa achizitionez structuri noi... de aparare, de infrumusetare, de supravietuire...

Am inceput prin a-mi sorta folosind spuma de clarificare sentimentele fata de persoane si evenimente, am continuat prin a-mi zidi bariere in calea rautatii, minciunii si stupiditatii... am decis ca lucrurile pe care nu le pot modifica sau nu isi pierd sensul prin transfigurare...sa le las in plata cuiva care stie cu mult mai bine decat mine a imparti norocul si pedeapsa...

Este minunat acest inceput, pentru ca privesc oamenii care ieri ma intristau din pricina nefericirii lor cu alti ochi... mi-e indiferent...ies usor din situatii pe care nu le mai consider penibile, ci reale, intelegand ca unii nu pot mai mult oricat le-am cere sau am gasi firesc...

Ieri, daca observam o persoana zacand in noroiul fiintei, ma chinuaim teribil incercand sa ii fac un bine ridicand-o...insa parsiva... ma tragea dupa ea, caci se simtea la ea acasa in moine si lasitati...

Astazi sunt alaturi oricui mi-o cere doar, cu mult drag si multa atentie si daruire, insa doar daca nu imi tulbura armonia interioara... E nemaipomenit sa poti privi in jur si in loc de vai! sau nu-mi pasa! sa zici : atata poate, nu e treaba mea sa judec, treaba mea este sa fiu fericita, sa iubesc si sa fiu iubita, sa daruiesc exact ce si cui merita!

Este superb sa pui capul pe perna seara fara tulburari din pricina cretinitatilor care isi trag seva din nefericirea altora, hranindu-si propriile refulari grozave:(... plina de liniste si impacare, incarcata doar de lucruri bune si zambete de oameni minunati care merita tot ce este mai bun pe lume.

Este de-a dreptul miraculos momentul in care incredintezi gunoiului persoanele sarace interior, care verbalizeaza continuu pentru ca si lor li se face sila de launtricul gol..., care ranesc si produc doar dezastre in jur, bucurandu-se de centrul atentie din teama celorlalti de a nu fi urmatorii pe lista neagra a meschinariei...

Mi-ar fi placut sa le pot ajuta, insa nu am reusit sa le smulg din dreptul ochilor... ferestre de suflet odata frumos... ochelarii de cal pentru a le arata Magia si Miracolul numit Viata... Poate nu venise Timpul inca...si mai au nevoie de multe lectii de la Destin pana vor intelege... sper sa se dumireasca insa curand, pentru ca pierd un univers desavarsit in lipsa lui de limite...

Dar nu mai este treaba mea... fiecare alege in viata si apoi plateste sau culege roade dupa masura gandului si faptei... Poate par "religioasa" cum ar spune lemnul:)), insa asta deja ar fi deja alegerea mea, nu-i asa?

Cred in acea Ratiune Superioara care nu lasa niciun gand la cheremul intamplarii, nicio particula in voia vantului numit noroc... si atata timp cat iti faci timp sa ii asculti Misterul printre barfe si alte nimicuri... castigi de partea ta o individualitate pentru care nu exista piedici, tipare si sloganuri...

Am auzit de la o persoana speciala in viata mea ca "nimic nu te afecteaza decat cu acordul tau direct...". Mare adevar, pentru care din pacate multe urechi zac infundate de prea mult cotidian infect pentru a razbi...

Cu mult drag, Anna - locuinda deja intr-o noua existenta dezinfectata:))