sâmbătă, 11 iulie 2009

Falsa clocitoare de idei


Sentimentele sunt de fapt efecte datorate cauzalitatii bio-chimice? Fericirea sau tristetea depind de un procent de hormoni existent la un moment dat in glandele mele? Credinta, emotiile, talentul, predispozitiile sau felul in care zambesc sunt de fapt rezultante a unor reactii chimice, concentratii de substante ori lanturi genetice?
Sunt eu o variabila redusa in forma unei ecuatii gen (lim (0-> 65 de ani sa zicem...) din viata mea (imi voi zice alfabeta:D) + suma experientelor incepand cu primul scancet si terminad cu ultimul vis) x [radical din ratari, succese si eliberari - mediocritate! (sperante - deceptii - resemnari) ] totul la puterea uimire = 0 ?
Sunt eu un experiment, un membru al coloniei mele repudiate? Sunt o cauza? Un (d)efect? Poate ca sunt un creier conectat la aparatele iluziei, poate sunt un fascicul de spirit intr-un invelis spongios? Sau poate sunt numele nevoii cuiva, existand doar in raza constiintei acele persoane...
Poate sunt un cimitir de alte constiinte decedate in timp neimplinit...
Poate nici macar nu exist acum cand scriu si sunt o amintire doar sau un viitor care asteapta sa fie dezvaluit...poate sunt o treapta inferioara sau... un capat de drum?
Poate sunt un suflet care isi asteapta izbavirea, poate sunt un neuron in reteaua fragila a unei creaturi pe care chiar daca as vedea-o nu as recunoaste-o...
Poate sunt o jucarie careia i s-a obturat functia zborului si de atunci, eliptica de aripi si elan colcai cu nostalgia vazduhului...
Ma intereseaza de unde vin si inspre ce ma indrept doar in masura in care as intelge care-i faza de sunt tocmai aici.
Poate nimic nu este intamplator... dar daca de fapt nu exista decat legile impuse de semenii mei (din punct de vedere al similaritatii fizice macar...) din veac in veac pentru scopuri care nu au nicio legatura cu caii mei verzi care zboara liberi printre conceptiile proiectate de ei pe un perete pe care eu am invatat deja sa il confund cu realitatea?
Cred in multe... si am o stare de... liniste vesela atunci cand aflu ca si altii au crezut la fel, insa ma intreb daca e drept sa fie motiv de bucurie si nu cumva de tulburare. Sau doar sentimentul ca nu sunt singura... mintita? sau ca nu sunt solitara pe acelasi drum in cautari? sau suntem doar porniri din radacinile acelorasi determinari?
Cred in Ratiunea aceea si uneori simt mai mult decat cred... simt seninatatea contagiindu-mi celulele intr-un tot iradiant spre un inlauntru care parca nu imi apartine... De parca as fi inchiriat acest vehicul numit corp avand obligatia sa il hranesc, odihnesc si grijesc pana cand aflu moneda/monada potrivita intru detasare de invelisul bolnavicios derutant in drumul catre Cunoastere.

Voi unde va situati?


Anna - in asteptarea propriei talmaciri a predicii de duminica dimineata, bucuroasa ca se isi va intalni Divinitatea altfel decat ceilalti privitori ai "slujbei"... uneori ca pe un parinte pe care desi il cunosti si salasluieste in tine in felurite aspecte, il regasesti mereu altfel in timpul vizitei de duminica.

4 comentarii:

  1. Dumnezeu a creat omul dupa chipul si asemanarea sa, dar omul este supus greselilor. Poate gresi Divinitatea? De ce a creat o fiinta care uneori ii reneaga existenta si preceptele, si poate fi corupta de tentatiile profane? Unii considera ca Dumnezeu a creat lumea, dar a lasat oamenii sa se ghideze in viata cu ajutorul liberului arbritru, pe cand El se afla doar in postura unui martor detasat. Altii simt prezenta Domnului in evenimentele din fiecare zi. Putem noi intelege ce este Dumnezeu? Fizicienii folosesc sisteme de referinta pentru a putea masura si analiza diferite fenomene. Chiar si cunoasterea are o limita, scrie in Biblie. Si cred ca ne lipseste tocmai sistemul de referinta care sa ne ajute sa ne autodefinim, iar emotiile noastre sunt franturi de inspiratie menite sa ne faca sa-ntelegem ca nu totul este circumscris ratiunii umane.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Dragos: Este mult de discutat pe marginea celor spuse de tine, insa voi incerca sa sintetizez pentru a nu irosi timp si spatiu incercand sa demonstrez ceea ce multi s-au strofocat de-a lungul veacurilor...
    Daca Dumnezeu ne-a creat dupa chipul si asemanarea Sa, nu cred ca ar trebui sa luam textual intelegerea sintagmei. Decat sa cred in reciprocitatea asemanarii, as inclina sa cred ca ceva s-a pierdut in traduceri, ca antropomorfismul nu e decat ingustimea speciei umane... placerea sau comoditatea de a asimila mai degraba asemanatorul decat a constientiza diferentele constitutive...
    Multi zic multe...unul zice de exemplu ca Dumnezeu ne-a creat si apoi a murit...altii spun ca Dumnezeu salasluieste in fiecare din noi... cu totul altii ar spune ca El nici macar nu exista, insa din nevoia de ordine s-a inventat religia... din nevoia de putere financiara s-a creat Biserica, iar din suprematia coercitiei... ideea de Divinitate. Se pare ca oamenilor li-i mai usor sa faca acte umane din teama pedepsei unei puteri supranaturale decat in umbra legilor firii ori a statului...
    Multa vreme m-a obsedat treaba cu "Crede si nu cerceta". Nu puteam intelege insa cum Dumnezeu m-a creat imbecila si supusa... nu ar mai fi avut sens nimic din zbaterea cotidiana.
    Un preot insa mi-a zis ca de fapt nicaieri nu apare aceasta zicala in textele sacre si ca probabil un omulet mai putin inspirat a lansat expresia pentru a scapa de povara invatamintelor sau raspunsurilor... Unii vorbesc despre El in lipsa, altii in opozitie cu un dublu malefic...
    Putem vorbi despre altii pana cand albim, insa cred ca experienta cunoasterii bunului Dumnezeu este o experienta personala, ca in cazul Iubirii de exemplu... indiferent de ce spun predecesorii, unii cred, altii nu, iar altora le este indiferent...
    In cazul meu este mai simplu... eu doar simt ce este Dumnezeu, simt cand isi pogoara privirea asupra mea, cand imi permite sa inteleg fapte si consecinte, cand imi daruieste franturi de viata miraculoase pe langa care ceilalti trec orbi si surzi...
    Poate asa vreau eu sa inteleg, poate asa aleg eu sa cred...ca nimic nu este intamplator si ca cineva/ceva vegheaza, omnipotent, omniprezent si omniscient...
    Poate nu suntem pregatiti sa privim Lumina cu ochii deschisi si sufletul lin... Asta imi aminteste de pariul lui Pascal.
    Acesta propune 2 ipoteze privind existenta lui Dumnezeu... El poate sa existe sau nu. E treaba noastra pe ce pariem. Insa, daca pariem ca exista si El nu exista, am pierdut poate o viata de cautari si autodefiniri. Daca insa pariem ca exista si chiar exista, am castigat totul...
    Daca pariem ca El nu exista dar totusi El este, am pierdut totul...Iar daca pariem ca nu exista si se dovedeste ca nu exista, nu am pierdut nimic... dar am castiga oare ceva?
    Ideea ar fi ca nu prea ar trebui sa prezinte importanta ce este, unde este, pana unde si de ce... Mai semnificativ este cred eu cum alegem noi sa traim, cu ce ganduri, sperante si conform acestora, cum alegem sa ne petrecem viata.

    Anna - in dialog necontenit cu Ratiunea superioara atot-ordonatoare... chiar si atunci cand ea nu stie...sau mai ales atunci:)

    RăspundețiȘtergere
  3. "De parca as fi inchiriat acest vehicul numit corp avand obligatia sa il hranesc, odihnesc si grijesc pana cand aflu moneda/monada potrivita intru detasare de invelisul bolnavicios derutant in drumul catre Cunoastere."

    Eu asa cred. Tocmai ai pus punctul pe i. Uite, daca ai rabdare si timp intra si cauta in luna mai pe rodulpamantului un ciclu de 4 postari "mintea si sorcova". E un punct de vedere. Apoi, cu inca putintica rabdare intra pe buriculpamantului la "2in1" iar acolo urmareste te rog comentariile care sunt mult mai interesante decat postarea in sine. Sper sa iti convina ce o sa afli.
    Duminica placuta!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Dan Ioanitescu: Voi parcurge textele indicate, insa pana atunci simt bucurie afland oameni cu care pot impartasi aceeasi "lungime de unda". Cat despre "con-venit" sau nu, atata timp cat caut voi gasi... esential este, cred eu sa ma pot imbogati si din opinii sau gesturi care poate contra-vin la prima vedere bagajului informational dobandit pana in acel moment. Cred ca avem doar de castigat repozitionandu-ne perpetuu fata de Adevar explorandu-i cat mai multe fatele in loc sa prindem un chip al sau si sa il inramam in chip de finalitate.

    O zi frumoasa si tie!

    RăspundețiȘtergere