miercuri, 22 iulie 2009

Fetei mele, tot nenascuta... (nivelul consecutiv ori...persecutiv?:)


Draga mea Valeria,
Sper ca adolescenta sa iti fie lina...sa traiesti toate experientele necesare, insa cu un dram de cernere a celor adevarate de cele neinteresante. Sper sa iti intuiesti Calea si sa te dedici ei, caci orice pregatire insuficienta sau abatere te va costa si mai bine sa previi decat sa rectifici.
Sper sa ai parte de o prima dragoste frumoasa, sa primesti si sa daruiesti sentimente curate si sa ai parte de un baiat atent si sensibil. Il vei alege dupa cum iti va dicta instinctul sau inima... insa ma rog sa iti fie bine, caci toti care vor urma - daca nu cumva vei ramane cu el tot restul vietii - vor fi exact pe calapodul primului... de parca mereu am cauta in fiecare acel prim fior pe care nu avem cum sa il retraim, sperand ca daca sunt personalitati, caractere sau temperamente asemanatoare, ajuta faptul ca stim mai multe despre ei sau avem sanse sa nu mai repetam greseli...
Sper ca Iubirea sa nu fie un prim loc in toate inca, pentru ca asa vei fi oarecum orbita si cu aportul lui sau nu, vei lua decizii pe care apoi le vei supune indoielii. Sper sa fiu o mama buna si o confidenta de incredere...sper sa nu te razvratesti doar de dragul razvratirii, ci sa iti canalizezi energia in domenii creative sau lucruri folositoare. Mi-ar place sa practici un sport, sa studiezi un instrument, sa iti placa dansul ori sa te exprimi prin pictura... Insa de tine va depinde...
A! Era sa uit... cand te vei dumiri ca exista diferente intre fetite si baietei si ma vei intreba care din variantele auzite la copii este cea reala, sper sa nu iti torn gogosi, ci sa iti spun un adevar destul de digerabil in raport cu varsta la care vei avea revelatia diferentei. Poate iti voi spune ca Doamne-Doamne a vazut Iubirea cea mare dintre mami si tati si s-a gandit sa le trimita in dar un nou suflet pentru a se bucura de iubirea lor. Cumva voi gasi eu un mod sa iti explic si partea fiziologica a problemei. Despre Dumnezeu iti voi spune ca este Tot...ca e ce vezi si ce nu vezi...ca este in tot ce ne inconjoara dar si inlauntrul nostru...in inimioara ta, in gadurile tale, in florile din parutzul tau firav, in catelusul pe care va trebui sa il adoptam, in pisicutza de care iti va fi mila, in copacelul de care vei lega primul martisor, in fulgii de nea, in zambetul tau si chiar si in lacrimile tale... Sper sa intelegi ceva din toate astea...:)
Revenind la Iubirea ta ce-ti va parea ca este singura din Univers, sper sa te invat despre fluturii din stomac si despre visele unidirectionate. Sper sa impartasim emotiile, asteptarile si bucuriile...vom imparti frateste si deziluziile, desi tare as vrea sa fie putine la numar...insa nu te voi minti...vei avea parte si de coborasuri... insa iti va fi util intru invatare, asa ca sper sa te invat sa le accepti exact cum vin...
Sper sa cunosti mai multi baieti, dar sa nu iti bati joc de ei...sa nu umbli cu mai multi in acelasi timp si nici sa nu dai sperante false si dureroase... Mai sper sa nu afli decat tarziu - sau chiar niciodata! - despre tradarea prietenei pe care o credeai "cea mai buna"... si sper sa ai criterii sanatoase si frumoase pentru a-ti alege partenerii de timp liber.
Sper sa iti traiesti frumos fiecare etapa a vietii, fara treceri bruste de la o etapa la alta si fara a sari peste aspecte esentiale.
Sper sa doresti sa iti continui studiile dupa liceu, pentru ca viata de student te pregateste pentru viata mai mult decat toate sfaturile oricui... Sper sa alegi sa iti continui studiile in alt oras, pentru a trai cum se cuvine aceasta treapta... Caci daca vei fi studenta dar tot acasa la mama si la tata vei locui, nu vei intelege mare lucru.
Vei adora viata de studenta... vei scapa de noi, vei deveni stapana deplina a propriei vieti, vei invata sa dramuiesti banuti, sa chiulesti, sa mergi la chefuri prelungite... te vei apuca de fumat - daca nu ai facut-o deja:))... Sper sa treci prin aproape toate cele, pentru ca apoi sa stii ce sa alegi., in cunostinta de cauza. Sper sa nu cazi in sclavia drogurilor sau a bauturii, pentru ca macinarea interna si exterioara iti va lasa urme de nesters...si vei pierde toata distractia adevarata. Si de tigari sper sa te lasi repede si sa intelegi ca poti fi interesanta si fara rotocoale de fum in jurul tau, cu riduri mai putine si piele mai frumoasa... Sper sa fii feminina si sa starnesti atractie nu prin etalare ci prin mister, bunatate si blandete, atragand doar persoane asemenea tie, in prietenii ce vor dura restul vietii.
Sper sa nu crezi tampenia conform careia cine nu se marita in studentie nu se marita deloc...si sa astepti Alesul chiar daca vine de departe si ajunge mai greu:).
Sper sa devii femeie alaturi de un barbat special, sa ai parte de o seara magnifica pe care sa ti-o amintesti mereu cu placere...desi nu prea e romantic nimic in dureri si fortari, teama si poate indoiala... cu putina imaginatie, atentie si afectiune, totul poate fi mai placut.
Sper sa te fi invatat pana atunci multe despre relatia dintre sexe, despre trairi adevarate si eterne, despre contraceptie si protectie impotriva bolilor cu transmitere sexuala.
Sper ca momentul licentierii in domeniul ales sa coincida cu maturizarea afectiva, cu creionarea carierei de urmat si cu increderea in propriile forte!
Sper sa fii vesela, nu sa privesti in gol...sper sa intelegi multe despre tine, despre ceilalti, sa te lupti doar cu tine si doar in scopul auto-depasirii, sa nu privesti in jos pe ceilalti...decat daca ei sunt cazuti si tu te apleci sa ii ajuti sa se ridice...
Sper sa te placi, sa cunosti si s ate iubesti...sa nu tii cure de slabire fara sfarsit, sa nu fii un cameleon sau satelita unui mascul ce se vrea dominant.
Sper sa gasesti motive de bucurie mai repede decat sa te lasi trasa in jos de rele... Sa stii ce iti doresti de la viata si cum ai putea obtine...
Sper sa nu amani multe si sa nu speri in van, atarnata de vise ce nu-ti apartin sau persoane care nu te merita...

Cu mult drag, Anna - strangand bani pentru garsoniera:))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu