luni, 19 octombrie 2009

Evrikaaaaa!!!














"Învaţă de la toate..."

Învaţă de la apă să ai statornic drum.
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să treci şi să veghezi.
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la vântul ce adie pe poteci.
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.
Învaţă de la toate căci toate-ţi sunt surori,
Cum treci frumos prin viaţă,
Cum poţi frumos să mori!

Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat..
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flacări ce-avem de ars în noi.
Învaţă de la ape să nu dai înapoi.

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti.
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti.

Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi.
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei.
Şi du-te la furnică sa vezi povara ei.

Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea.
Învaţă de la miel să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor.
Învaţă de la toate că totu-i trecător.

Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să traieşti în veci!

...din lirica norvegiană

In preajma unui examen important din existenta mea, sufeream ingrozitor ca sprijinul pe care il asteptam de la o persoana draga pe atunci nu venea...iar in locul unei taceri respectuoase macar avusesem parte de toata neincrederea si parsivenia de care un omuletz poate fi in stare...
Nu mai reuseam sa ma concentrez la studiu, la motivatii, la scop si strategie...eram naucita si pluteam in deriva mirarii tineresti in fata valentelor tenebroase inca necunoscute pe deplin a semenilor...
O persoana speciala mi-a spus atunci un lucru pe care din timp in timp il uit, din nefericire...
Mi-a spus ca indiferent de durerile mele, examenul nu se va amana... si ca atat am... o zi...cateva ore in care trebuie sa ma adun si sa demonstrez ceva. Atat. Pe cei care imi vor corecta lucrarea nu prea i-ar pasiona valtorile mele pe creier si suflet, ci doar continutul lucrarii mele.
De multe ori cand urc povarnisul anevoios al vietii imi amintesc acele vorbe...imi amintesc faptul ca soarele nu va sta in loc pentru ca mie im crapa capul sau inima, ca Timpul nu ma va astepta niciodata, ca toate vin...apoi toate trec... insa de mine depinde cat si cum ma afecteaza...
Vorbeam cu o colega despre fericirea incifrata in lucruri pe care le numim "mici". Si despre faptul ca parca nu mai avem vreme sa ne bucuram in tihna de toate intamplarile frumoase, de oamenii buni si de lucrurile care ne inconjoara.
Ne aminteam de oamenii inimosi pe care ii admiram pentru forta si ambitia cu care se iau la tranta cu viata, pentru cum ies invingatori din situatii pe care multi altii nu le-ar putea depasi.
Mi-am dat seama ca mult mai multi oameni nefericiti am vazut printre cei cu "stare", sanatosi, cu familii, servicii bine platite, calatorii si belsug in toate aspectele existentei, decat printre cei saraci, cu dizabilitati fizice, cu boli incurabile, vaduvi...
Am uitat oare sa pretuim viata?
Cred ca am gasit punctul care nu iesea la inventar in ultima scriere:)... este ideea ca suntem in viata. Atat.

Anna - Cat de greu ar fi, cat de urat, nedrept sau dureros, multumesc Cerului ca sunt vie, ca am sansa sa traiesc, sa cunosc cele mai variate experiente, ca pot vedea, auzi, gandi, citi si invata la tot pasul...chiar si din moine...

6 comentarii:

  1. Cred ca fiecare zi trebuie privita ca o noua sansa de a fi mai bun, mai intelept, mai fericit, mai erudit, mai linistit sau doar bucuros sa-ti petreci timpul cu cei dragi, sa-ti faci noi cunostinte, sa te plimbi, sa te distrezi s.a.m.d. De multe ori insa privim viata la fel cum copiii isi privesc parintii, si nu-mi vine in minte nicio formulare care sa traduca expresia "to take it for granted". Consideram viata ca un dat ce ni se cuvine, in loc de o binecuvantare. Mi-am adus aminte de versurile unui cantec "N-am stiut ca viata asta intr-o zi se termina si nu o iau de la-nceput". E mai bine sa te bucuri de ce e placut in jurul tau decat sa te intristezi de nereusite sau lipsuri, pentru ca timpul ramane implacabil.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Dragos: Este drept tot ce spui...si frumos. Insa stii cum e...pe de o parte nu poti trai fara o minima planificare, pe de alta parte apar tot felul de lucruri neprevazute care iti pun piedici, te intorc din drum sau chiar te poarta mai departe decat te-ai fi asteptat...
    E minunat sa ai idealuri...e minunat sa te si multumesti cu ce ai...e grozav insa ca existi in primul rand...
    Este singurul lucru care cred ca poate conta... de aici pornesc gandurile intime, cauzalitatile, intamplarile, bucuriile si uneori necazurile...
    Insa atata timp cat eu imi pastrez inima si cugetul intacte, libere de inlantuiri, pot face orice doresc... Din momentul in care am avut sansa intruparii - presupunand ca decizia nu mi-a apartinut:) - totul se leaga de alegerile pe care doar eu le fac...

    Anna - dez-lantuind tarmuri...

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna, Anna!
    (ce frumos, adica.. Anna cea buna!)
    Cred ca nu am mai discutat cu nimeni ceea ce am simtit citind gandurile tale: cand am devenit constienta de faptul ca un examen nu este examenul celor mai frumoase si bune aspecte ale vietii noastre, am renuntat complet sa mai dau examene. Aceasta se petrecea prin 1995, cand colegele mele umblau dupa examene de contabil autorizat, unele dadeau examene de diferente sau cam asa ceva, pentru Fac. de Contabilitate... Simteam ca voi ramane "de căruţă" si imi era frica, si ruşine... Cred ca a fost cel mai constient moment din viata mea.. Si NUul meu a fost definitiv. Simteam ca am alta cale.
    Nu a fost singura mea decizie, pentru ca mi-a placut sa iau decizii dupa ce, pana la 24 ani, numai familia mi-a decis viata, cu urlete si tipete, cu lacrimi amare si ale mele, si ale lor. De aceea, dandu-mi seama ca era ceva cinstit, onest din partea lor, nu le-am purtat suparare, dar nici nu am mai permis cuiva sa ia hotarari in numele meu...
    Si cred ca abia dupa seturi intregi de decizii, dupa cel putin 15 ani, am inflorit cu adevarat... Am intinerit si mi s-a parut ca lumea a imbatranit in jurul meu. Mi-a parut rau pt. ea, si am privit-o mai departe cu multa duiosie...
    Azi descopar ca lumii ii pasa de simtamintele mele.. nu tuturor, dar multora. Suficient ca sa simt asta. Uite, fluturii din stanga mea, la care trag cu ochiul... suntem (sau putem fi) fluturi liberi, liberi sa gasim semenii carora le pasa de sentimentele, de valtorile noastre, care sa nu vada mereu-mereu numai raul din nou, ci si binele, bunul, frumosul...
    ...Cred ca am intrat si eu in valtorile sufletului tau, Anna!!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Cristiana: Multumesc frumos pentru vizita, Cristi-ana:).
    Foarte frumoase vorbele tale, chiar daca printre ele sau dincolo de ele intuiesc lupte crancene...important este ca ai invins si te simti un om liber...
    Cat despre examene... cred ca isi au locul lor pe drumul vietii, ca orice obstacol:) care trebuie depasit pentru confirmarea cunostintelor intr-o anumita ramura din copacul existentei... De exemplu eu m-am urnit acum sa prestez scoala soferi... iar fara examenele respective, nu as putea conduce vehiculul atat de drag mie:). Pot sa imi imaginez o lume in care nu exista examene si examinatori, insa privind inapoi parca nu regret prea mult emotiile si noptile nedormite, sesiunile interminabile, "admiterile" si tot restul... Regret doar anumite ezitari sau amanari...
    In privinta Caii de urmat, insa, te felicit sincer pentru sansa de a o fi gasit si pentru puterea de a-i ramane fidela!
    Am cunoscut putini oameni impliniti prin acest aspect... iar neclintirea, forta si limpezimea privirii lor - dincolo de Bine si de Rau - imi invaluie si acum sufletul ca intr-o eliberatoare binecuvantare...
    A-ti fi propriul stapan si...mai mult decat atat a sti clar incotro duc pasii tai si cum trebuie sa-ti fie calcatura... ce iti poti dori mai mult?
    Iti multumesc din nou pentru afundarea in "valtorile sufletului" meu si sper sa izbandesc spre Lumina, pentru mine si pentru ceilalti fluturi ce-si roiesc existenta imprejurul meu si prin mine...
    La buna re-gasire...

    Anna - amintindu-si ca exista fiintari care dureaza o singura zi... Strasnica natura asta!

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc, Anna, pentru gandurile tale frumoase, scumpa mea!!!
    Iti doresc o duminica odihnitoare!
    cu drag, Cristiana

    RăspundețiȘtergere
  6. @Cristiana: Si eu iti multumesc pentru ocazia de a rosti astfel de vorbe:).
    O saptamana minunata!

    Anna - colectionand fluturi pe retina si bucurii in suflet:)

    RăspundețiȘtergere