joi, 22 octombrie 2009

Cronica unei...vizite neanuntate...


Se intampla uneori ca in derularea filmului cotidian sa se insinueze, intre cliseele cunoscute, franturi de aspecte cu mireasma de dimineata risipitoare de neguri si incetosari... Este ca si cum un dus revigorant ar insufleti intreaga existenta...
Ca si cum fiintarea de pana atunci devine un tablou prafuit, lasand in lumina rampei o panza in culori vii, forme negandite si dinamica intuitiva...
Citesti o carte, vizionezi un film, asisti la o intamplare la metrou, visezi ceva, afli un secret, intalnesti un om, te detasezi de altul, afli o fericire, o tragedie, simti o privire, doresti o mangaiere, mergi la biserica, prinzi din zbor un sunet, privesti fugar o imagine, simti o aroma din ceva necunoscut... si dintr-o data simti ca nimic nu va mai fi la fel.
Simti ca ai crescut, ca ai devenit altcineva...altceva; simti in maruntaie ca un graunte pe care il credeai mucegait a inmugurit si aproape simultan a si dat in parg...
Simti ca un gand pe care il convingeai ca este cam nastrusnic, l-au avut si altii...ca idei pe care doreai sa le camuflezi sub masca banalitatii au fost "exploatate" si citind un text sau ascultand o melodie, te simti mai "acasa" decat in orice spatiu sau timp trait... Te simti impartasit, te simti cu un pas mai aproape de tine, regasindu-te, ciudat, prin altii...
Cred uneori in semne care ne calauzesc drumul, aidoma unor parapeti care ne impiedica sa ne afundam in abis. Poate ca daca ne-am trezi mai devreme, am fi mai atenti in jur si ne-am pastra energia pentru lucrurile importante, ne-am defini mai repede, continuand cu zale sirul trofic...
Poate ca semnele apar atunci cand la nivel constient le astepti cel mai putin, dar cand de fapt subconstientul urla dupa ele si, de ce nu?!...poate chiar dumnealui le creaza.
De multe ori s-a intamplat in clipele cand nu mai "speram nimic", solutii sa apara dintr-un senin neobservat pana atunci... ori lucruri ciudatele sa se intample aparent fara niciun motiv, ca apoi sa descoprim ca erau exact piesele lipsa...
Poate ca puiul de pinguin asteapta in fereastra de la etajul 2 in fiecare dimineata sa iti "aripeasca" salutul pentru o noua zi, insa daca nu te rugai pentru ajutor ridicand privirile spre vazduh, nu il observai nici astazi... Poate noi conferim dimensiuni noi lucrurilor din jur pentru a ne agata colacul de salvare...sau poate nu... poate altcineva arunca parghii pentru a ne propti echilibrul fragil pe timp de furtuna...
Sa obervati oamenii...cei tristi au priviri "ratacite", pierdute in jur, cautand inutil un chip drag, o vorba buna, o solutie, o amanare, un umar, o soapta... Pe cand cei...plini... sa zicem doar atat, se privesc in vitrine, oglinzi, privesc persoana iubita, privesc dincolo de miriapozenia multimilor...
Cu totii insa asteptam ceva... o paine, o tarie, o inima, un gand, o nota, un razboi, o casa, un inceput, un sfarsit... invocam cu diverse tonuri si chipuri soarele care ar trebui sa rasara pe nu stiu ce strada, vecinul care si-a facut loc folosind coatele la coada pentru noroc, sorbind si portia noastra...observand la un moment dat ca ciresul a inflorit in miezul iernii. Si atunci Timpul intoarce si el privirea putin mirat, iar noi ne intoarcem cheita inimii fiind mai buni pentru inca o saptamana...
Promitandu-ne ca niciodata nu ne vom mai lasa prinsi cu sufletul negrijit... Ca atunci cand suna la usa musafiri ne-anuntati si noi ne codim sa deschidem pentru ca urmele chefului de ieri nu au fost sterse...si ce va spune Ioneasca vazand ca sunt cateva castroane pline cu mucuri de tigara?
Piedici consolidate cu grija... Asa o fi si cu misterele dezvelite la coltul fiintarii pe care parca ne codim sa le primim in suflet si sa ne imbatam cu noua existenta in fiecare clipa... Poate de maine... Poate ma insel...Poate sau...nu poate?...


Anna - ridicand genunchiul din moinele constrangerilor, incercand sa spintece polieti-jena si ridicolul, cu gandul arzator spre ELEUTERIA... doar spre ea...


5 comentarii:

  1. Draga Anna,

    "Cu totii insa asteptam ceva..." Tu ai spus.
    Presupunand ca trecem nu in nefiinta, ci intr-o noua fiintare, asa cum speram, nu cumva si Acolo se va intampla la fel? Adica rutina si asteptare...?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu stiu daca am observat vreodata semne care sa-mi ofere solutii salvatoare sau directia pe care trebuie sa o urmez. Am avut insa ocazia sa inteleg ce inseamna sa cauti, sa-ti doresti cu indarjire sau disperare :) ceva si sa nu-ti dai seama ca e chiar sub nasul tau.
    Mi s-a intamplat sa fiu foarte dezamagit de o nereusita care imi bloca drumul spre o anumita optiune in viata pentru ca mai tarziu sa am ocazia sa fac exact ceea ce tanjeam cu ani in urma si sa-mi dau seama ca pana la urma nu e ce-mi doresc. A fost un semn esecul meu anterior sau doar o simpla intamplare? Nu stiu daca exista semne edificatoare in jurul nostru sau doar noi le oferim o astfel de conotatie din nevoia unei explicatii, la fel cum se petrece cu memoria cand uitam unele detalii iar creierul inventeaza partile lipsa pentru a umple golurile si a intregi povestea.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Dan Ioanitescu: Cand ma refer la asteptare nu am in gand doar starea de non-activism si platitudine, ci mai mult de dorinta fara de nume uneori... care uneori capata semnificatie exact cand ne poposeste in prag...
    Insa referitor la ce ziceai tu, Asteptarea sinonima cu extinctia, finala sau nu, cred ca poate si paraliza uneori. Am auzit ca Parintele Cleopa zicea ceva in genul... sa te gandesti mereu la moarte...cu frica...pentru ca aceasta frica iti da aripi sa realizezi lucruri pentru care altminteri te-ai fi codit... Daca am trai mereu cu gandul ca "maine" nu va mai veni...poate am fi mai buni, mai viteji, mai atenti...sau doar... antropofagi, cum gandea Dotoievski:)).

    @Dragos: Poate ca subconstientul nostru creaza parghii intre interior si exterior, asa cum ar zice cineva... "cand iti doresti ceva cu toata inima, universul comploteaza in sensul realizarii acelui lucru"... apropos de treaba cu idealul cautat prin stele, dar aflat sub nasul privitorului...
    Si mie mi s-a intamplat sa imi doresc ceva cu ardoare, dar piedicile erau de netrecut... dupa lungi deziluzii, am aflat ca de fapt nici macar nu ma implinea definitiv acel lucru...
    Poate ca ar trebui sa invatam sa ne ascultam mai mult glasul inimii...sau urletul naturii...sau soapta divinitatii... inca nu stiu:).
    Dar stiu ca semnele exista...pretutindeni:).

    Anna - cerandu-si scuze pentru raspunsurile tomnatice, insa pana la reluarea constantei in scris, va mai trece putina apa pe Tamisa...

    RăspundețiȘtergere
  4. Moartea face parte din viata- toata lumea accepta acest lucru. Din respect pentru dialectica si viata face la randul ei parte din moarte. Fara intentia de a deveni macabru m-am uitat putin inauntrul acestui fenomen. Nu-i tocmai de speriat.

    Poate ca m-am precipitat putin cu comentariul trecut si nu am prins esenta. Francezii folosesc un cuvant special care se apropie ca si inteles de rostul si sensul articolului tau. Cuvantul a fost preluat de la englezi si-i zice spleen.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Dan Ioanitescu: Si eu gandesc la faptul ca perindarea anotimpurilor este posibilitatea de a contempla in micro, replica petrecerilor de pe o lume in alta...
    Cand eram mai mica, priveam frunzele...unele galbene si pricajite, altele deja plutind in deriva, cu totul altele inca verzi... si ma intrebam daca si lor li se explica treaba cu viata de dupa moarte...ca in afara de foc sau putrezire, nu mai vedeam nicio "viata" a desfrunzirilor tomnatice... Apoi am prins a intelege despre energie, despre timp si spatiu, despre relativitate si manipulare... acum am inceput sa uit...sa nu mai imi pese uneori, caci oricum ar fi, e "un dat" care se va petrece, asa incat...
    Referitor la spleen sau la scream:)), uneori ma aflu in perioade de existenta incetosate in care singurul far calauzitor este prezentul de trait...

    Anna - intrebandu-se daca personajele jocurilor pe calculator au memorie, temeri sau impliniri...

    RăspundețiȘtergere