In acea zi plina de praf, lancezeala si uitare si se hotara sa continue jocul in singurul mod posibil: retragandu-se gratios...
Lud-mila era o femeie nici frumoasa, nici urata, nici slaba nici grasa, nici inalta, nici prea scunda, nici satena, nici bruneta, nici prea buna, nici prea rea... Pe vremuri fusese frumoasa, fusese parca mai slaba, mai inalta si satena, dar si bruneta si roscata...chiar si blonda... Era o femeie care se deosebea de celelalte prin faptul ca atunci cand intra pe poarta unei relatii se transforma in mod miraculos: devenea alt om iubind cu toti porii, toate visele si amintirile, zambetele si lacrimile, zilele si noptile...se daruia total neretinand pentru sine nici macar un fir de par sau felie de paine - rezerva de univers propriu nededicat celuilalt.
In ultimul timp insa, colegii de la Fabrica de papusi mecanice dar sufletiste observara ceva schimbat la ea... parca o parasisera licarul din privire si voiosia cu care se obisnuisera si care ii dispunea spre frumos in fiecare zi de munca. Nu spunea nimic, nu era genul care sa se planga, insa parea ca peste fiinta ei se asternuse un val cernit ca acela pe care il poarta fiintele suferinde.
In adevar, Lud-mila nu era in apele ei de ceva vreme, din pricina intuirii abisului care se casca lacom intre ea si iubitul ei, Vice-slav - un functionar cam nesimtit si arogant al Federatiei de pierdut vremea in sport, arta si religie.
Erau impreuna de ceva timp, insa cu cat se departau in alte zari temporale, pareau ca drumurile li se bifurca iremediabil. Lud-mila iubea arzator si definitiv, insa ca orice lucru minunat avea si reversul pe masura...astepta de la celelalt lucruri multe si marunte, dovezi de afectiune constanta sau pur si simplu pasiune incifrata in viata de zi cu zi. Se agata mult de viata asta, nestiind ce sa creada despre o alta lume sau existenta post-mortem, asa ca se hotarase in a stoarce clipele de toata seva de iubire si frumos, fara a lasa loc pentru regrete si pustiu.
Astazi insa Lud-mila avu o proiectie ciudata a propriei relatii care o bulversase peste masura. Poate ca din pricina luminii sau a zgomotului asurzitor al masinilor de pictat ochi cu farmec si pudoare...sau poate pentru ca minciuna are picioare extrem de scurte...Lud-mila realiza in acea zi ca petrecuse timp pretios din viata ei alaturi de un necunoscut frustrat, inca ne-copt si rece ca gheata in fata iubirii absolute. Se trezise in fata evidentei ca Vice-slav nu o iubea (sau cel putin nu o iubea cum si-ar fi dorit ea) si nu reusea sa se obisnuiasca sa clipeasca si respire sub imperiul groazei care o cuprinsese.
Vice-slav nu fusese niciodata un tip aratos, insa nemultumirile adunate de-a lungul (si de-a latul ) vietii ii confereau un soi de semetie dispretuitoare dupa care femeile se dadeau in vant.
El si Lud-mila se cunoscusera la un bal mascat datorita unei confuzii: el crezuse ca sub masca ei se ascunde o tipa care ii dadea tarcoale de ceva timp, iar ea crezuse ca el este un fost coleg de la cursurile de viso-mecanica pe care il simpatiza in secret. Hazardul sau gluma destinului facuse ca ei sa nu se desparta dupa de-mascare, luandu-si ramas-bun de la reprezentarile dorinte si multumindu-se sa apuce impreuna pe acelasi drum.
La inceput traisera intens fiecare clipa de iubire, cu gingasii si renuntari de care niciunul nu se credea capabil. Pe parcurs insa, fiecare avea senzatia ca celalalt a fost substituit in somn cu o alteritate deranjanta, insa toate eforturile de remediere a situatiilor neplacute se transformau in amanari, cu speranta ca "maine" va aduce prada rapita in ajun si ca iubirea va inflori din nou sub asternutul lor...
Insa zilele se scurgeau univoc inspre incercarea de-a nu il stanjeni pe celalalt...
Vice-slav incepuse sa lipseasca mult...lipsea chiar si cand era de fata, absorbit de lucruri care nu aveau de-a face cu relatia lor sau cu indeletnicirile de partener si iubit care odinioara ii produceau placere... Se credea de neinlocuit si mai nou il enervau la culme infatisarea Lud-milei, felul in care se comporta, felul in care vorbea, manca sau mergea; il enerva sinceritatea cu care Lud-mila il dezgolea de cuvinte si ii arata ca greseste - caci el nu intelegea cum poate gresi daca in loc sa plateasca facturile mergea la birt si se rasfata cu felurite licori si deserturi, atata timp cat in drum spre casa ii lua iubitei sale - din ultimii banuti, nu oricum! - un buchet imens de trandafiri rosii. Ea spunea ceva despre alergie la polen si despre faptul ca o singura culoare nu ii placea, insa cine avea timp sa o asculte, atata timp cat "intentia conteaza"... Vice-slav ii pusese in vedere, cu autoritatea specifica unui functionar bine re-format ca trebuia sa devina mai supusa, mai intelegatoare, mai slaba, mai inalta, bruneta (ca tipa din parc) sau roscata (ca aia din tren), insa facuse asta doar pentru ea, ca sa fie ea mai placuta si ca el sa o iubeasca astfel mai mult...
La randu-i, Lud-mila adormea din ce in ce mai mult lacrimand, ofta tot mai mult si ramanea ades cu ochii tristi privind fara de tinta asteptand...nici ea nu mai stia ce... Simtea ca se indepartasera mult, insa cautand in cufarul memoriei, isi dadu seama ca totul fusese doar o iluzie de proportii. Incercase a se minti ca i se pare, ca e firesc sa intervina probleme, raceala sau uitare, caci fiecare are zile bune si proaste, insa simtea un gol imens undeva in capul pieptului, gol care parca se adancea cand privea pe strada cupluri in varsta care inca se mai priveau cu pasiune, se tineau de mana si sopteau zambind intr-o lume care parea ca le apartine definitiv.
In acea zi, ceva s-a intrerupt, parca un angrenaj s-a defectat in fiinta ei... un arc din acela cum vazuse la papusi, un arc ce facea tot angrenajul sa functioneze... parca nu mai putea pasi, gandi sau respira cum o facea cu cateva clipe mai devreme...
Si atunci ii veni ideea.
Muncise de ceva vreme la un proiect care i se parea stupid, insa decat sa mearga in locuinta instrainarii, prefera sa se dedice acestei munci care nu stia daca ii va folosi vreodata cu adevarat. Acum se felicita in gand si ochii isi recapatara pentru o clipa licarul veseliei pierdute.
O duse pe Rada acasa, o imbraca frumos intr-o rochie identica cu e ei, ii aranja coafura si o aseza pe scaunul ei favorit din bucatarie... Isi stranse doar lucrurile care nu pastrau parfumul lui Vice-slav sau amintirea lui in vreun alt fel, impacheta totul atent, isi lua ramas-bun de la casa pe care parca o vedea pentru prima data - nu pentru ultima - si pleca transformandu-se parca cu fiecare pas spre departare...Spatele parca i se indrepta, pe buze parca ii inflorea un zambet, privirile parca incepeau sa lumineze frumos, ca pe vremuri...
Cand Vice-slav veni acasa destul de "afumat" si altoit cu arome de felinar rosu, il intampina o liniste suspecta... Lud-mila nu iesi sa il boscorodeasca, in casa mirosea frumos a mar si scortisoara si casa parea mai luminoasa.
O gasi pe Lud-mila stand cuminte pe scaunul ei in bucatarie, probabil botoasa si ofuscata, insa cu o placinta aburinda naucindu-i simturile... Vice-slab turui pe nerasuflate vrute si nevrute, insa spre stupoarea definitiva Lud-mila nu scoase niciun sunet, parca nici nu misca. El nu indrazni sa o priveasca, pentru ca deja stia ca ochii ei erau umflati si rosii de plans si ca avea probabil aerul acela absent pe care il arbora cand el uita de ea. Ii trecuse prin cap ca serbeaza ceva in acea zi, insa nu isi batu prea mult capul... stia ca daca a ratat ceva ea ii va aminti cu varf si indesat, asa ca la ce bun sa iroseasca timp? O saruta mecanic pe frunte si merse la culcare... I se paru iarasi ciudat ca nu aude zgomot de vesela sau usi trantite anuntand o furtuna de intrebari, reprosuri si amenintari de-a parasitul...
Vice-slav adormi repede cu gandul la bruneta de la Salarii care il privea intr-un anume fel, mai explicit decat toate cuvintele inutile.
Dupa un timp se intoarse normalitatea peste toti si toate... Ludmila revenise la viata parca, dintr-un vis adanc, era din nou vesela, mai frumoasa parca si cu toate ca devenise mamica, arata mai supla, eleganta si multumita de la o zi la alta. Dupa ce plecase in seara aceea, colataise mult sperand ca el o va cauta, ca vor reinvia sentimente inhumate, ca totul va din nou cu aroma de fondanta liliachie... La un moment dat a incetat sa il mai astepte, sa spere... si atunci fostul coleg de la cursurile de viso-mecanica pe care il simpatizase odinioara in secret aparu discret in viata ei, fara flori rosii (pentru ca stia ca e alergica la polen si ca uraste culoarea rosie), fara minciuni si tradari, fara frustrari si functionarisme penibile.
Ludmila credea ca e un vis din care refuza sa se trezeasca...uneori se intreba daca nu cumva o fi murit si e in rai.
Dar nu, era cat se poate de vie, cu un sot minunat alaturi, care o pretuia, o iubea si o facea sa infloreasca. O dezmierda, o mangaia, se trezea cu ea in brate, adormea doar cu ea in gand, ii stia starea in fiecare clipa, o privea mereu, parea ca nu se mai satura de ea, faceau planuri impreuna, le realizau, calatoreau impreuna, se imbaiau impreuna, traiau ca doua trupuri cu acelasi suflet si Iubire mare, unica si adevarata. Congratulov - caci asa se numea sotul Ludmilei - era un om normal, impacat cu sine, isi iubea nevasta si copilul, traia prin ei si pentru ei. Pentru el nu exista o femeie mai frumoasa ca Ludmila, nu avea ochi pentru alta, timp pentru nimeni altcineva, nu simtea nevoia sa uite de ea lasandu-se prada fanteziilor la semafor ori acordand mul mai multa atentie anturajului, simtea ca ziua e prea scurta si ca nu reuseste sa ii arate indeajuns cat de mult o iubeste, nu trebuia sa se prefaca fericit sau implinit, pentru ca era asa mereu. Orice grija sau tristete ar fi avut la serviciu ori din pricina banilor ori a sanatatii, cand aparea sotia lui totul se destrama si uita orice rau alaturi de fiinta iubita. Se sarutau mereu, cu pasiune nestinsa, se plimbau mult sporovaind in soapta, intr-o lume ce parea ca le apartine, fara pata, umbre sau incertitudine.
Ludmila s-a mai intalnit o singura data cu Vice-slav, de fapt s-au privit timp de cateva clipe. El parea fericit de mana cu Rada - papusa mecanica dar sufletista pe care Lud-mila o lasase in locul ei inainte de a pleca, alaturi de ultima placinta cu mar si scortisoara facuta din lacrimi si deznadejdi. Lucrase mult la acest proiect, ii daduse chipul ei, ii atasase un dispozitiv care ii permitea papusii sa isi schimbe culoarea parului, marimea sanilor, lungimea picioarelor dupa amprenta vocii poruncitoare a lui Vice-slav, o programase tandra, supusa, tacuta si indiferenta, o invatase programatic sa nu spere, sa nu viseze, sa nu sufere ori sa exulte.
In clipa cand privirile Ludmilei si a lui Vice-slav s-au intalnit, pe chipul lui a trecut parca norul intelegerii, a privit la Rada - Lud-mila lui - , apoi la Ludmila cea adevarata, a dat din cap alungand parca un gand nastrusnic si a trecut mai departe. Insa intre gandurile lui se succedau flash-uri ametitoare: aceeasi rochie parca de ani buni, alergia care disparuse brusc, lipsa bombanelilor, faptul ca faceau dragoste doar in bucatarie, loc in care o lasa seara si o gasea dimineata, tacerea prelunga - chiar, o fi zis ceva de o gramada de timp? - parul care parca dimineata era blond iar acum, dupa intersectia in care se privise incitant cu roscata apetisanta de vis-a-vis, parea cu nuante ruginii...lacrimile care disparusera, visele ei care nu ii mai intunecau diminetile de duminca la cafea, planurile care trebuiau facute zilnic lipseau cu desavarsire...
Ajunsi acasa, Vice-slav si Rada avura singura conversatie din viata lor de robo-binaj: el o ceru de nevasta, oar ea se ridica de pe scaun - parea foarte inalta astazi !- , il privi sticlos si indiferent, ii spuse ca il paraseste si pleca unduind soldurile parca mai naucitoare astazi.
Apoi traira toti fericiti pana la adanci batraneti, chiar si Vice-slav care nu a inteles niciodata nimic.
Anna - aberand pseudo-artistic:).
P.S. - Se poate ca A. si N. sa se recunoasca in aceste randuri, daca insa nu o vor face, le voi linisti
nedumeriirea pasagera spunand ca personajele si povestea sunt doar rodul imaginatiei mele in ceas tarziu de nesomn.
img5.jpg)
