Valentine...

Odată era un împărat roman al cărui nume era Claudiu al II-lea. Acesta era un luptător îndârjit şi a avut multe războaie. A vrut o armată puternică dar majoritatea bărbaţilor lui nu au vrut să meargă în luptă. Fin sociolog, Împăratul s-a gândit că bărbaţii voiau să stea acasă cu soţiile şi copiii lor în loc să se lupte pentru el (oare de ce?!).
Claudiu a găsit o soluţie pentru această problemă. A decis ca niciunul dintre soldaţii din Roma să nu se mai poată căsători. Împăratul s-a gândit că această lege îi va face pe bărbaţi să meargă la război şi să lupte ca nişte adevăraţi soldaţi. De parca nu iubirea, ci casatoria ii facea pe bietii lancieri sa lancezeasca in alcov decat sa imbratiseze bravi calea razboaielor sangeroase...
Valentin, care era un preot, credea că oamenii trebuiau să se căsătorească (probabil avea darul ironiei...vorba ceea: "cum e mai bine: sa ma casatoresc sau nu? Raspuns: oricum faci, vei regreta mai tarziu"). Astfel el a căsătorit în secret cupluri, slabind puterea militara si potentialul de propasire al propriului regat... El făcea cununiile în locuri secrete, deci împăratul nu-l putea găsi (caci desigur, daca erau locuri secrete, nimeni nu le stia locatia...nici macar mirii).
Dar Claudiu l-a găsit. Valentin a fost arestat şi adus în faţa împăratului (caci daca era adus in spatele sau...). Lui Claudiu i-a plăcut de Valentin (mai bine ca nu i-au pus fata in spate!!!) şi a crezut că este un om tânăr şi înţelept (oare ce i-a spulberat aceasta prima impresie? ). L-a încurajat să renunţe la creştinism şi să devină un soldat roman (prietenos, Claudiu asta...). Valentin a refuzat. El a fost întemniţat şi condamnat la moarte. Până în ziua execuţiei, el a trimis scrisori de adio către prietenii săi şi le-a semnat scriind "Adu-ţi aminte de Valentin al tău."
Valentin a fost probabil ucis pe 14 februarie în anul 269 sau 270. Totuşi este necunoscută data datorită faptului că nu se ştie dacă legenda este adevărată dar este oricum o poveste frumoasă. Nu există dovezi pentru a arăta dacă această poveste este adevărată sau nu dar oricum ziua de Sfântul Valentin este celebrată în onoarea sa. In sensul ca il comemoram pe sarmanul om despre care nici nu stim daca a existat? sau daca a murit, in cazul in care a existat?

Randurile de mai sus reprezinta una din povestile vehiculate despre ziua de 14 februarie (mai sunt niste adaosuri care apartin unei subsemnate putin ofuscate).

Un nene (ba doctor, ba preot, cand tanar, cand batran, cand calare, cand pe jos...) a murit in aceasta zi, iar praznuirea sa a devenit peste multi ani pretext de uriase vanzari de dulciuri, treburi invariabil rosii, de preferat cordiforme...

Fiecare intelege ce vrea... unii poarta lucrusoare rosii pentru ca alienii nedumeriti sa priceapa ca sunt indragostiti, altii consuma ori daruiesc portii generoase de romantism, fiecare incearca sa profite cumva de pe urma unei zile pe care daca o ignori, se razbuna. Am vazut cupluri "cerebrale" , care au hotarat dezicerea de aceste manifestari infantile dar care, contaminati de atatea declaratiuni, inimaciuni, dulcegarii si promovari tasnitoare a sangelui din nas, ar fi cedat... doar asa... de dragul uniformitatii... Dar s-au tinut tari pana la adaportul serii care a adus plansete si reprosuri...

Pardalnica inimioara asta...

Si eu, ca altii nu inteleg de ce sa sarbatorim iubirea, casatoria, romantismul (ori ce o mai fi...) intr-o unica zi, atata timp cat originile celebrarii sunt cam departe de sensul perpetuat... Si oricum, parca manifestarile desacralizeaza...Se cronometreaza saruturi, se concureaza declaratii de dragoste, oamenii pot deveni bigami, dodecagami intr-o unica zi gratie falselor casatorii cu durata determinata... intr-un fel de turma sub semnul inimioarei....

Imi plac sarbatorile, imi place enorm Dragobetele nostru, care are noima si rezonanta dulce, insa praznicul de maine are un iz suspect.

Anna - dorindu-si ca oamenii sa se iubeasca si sa isi arate acest lucru zilnic, sa se luniverseze, nu doar aniverseze:), sa isi inventeze propriile sarbatori pline de semnificatii si sa creada in cele care adevarate, nu in surogate importate...