Dragobete pupa fete!

Dragobete - zeu al dragostei pe plaiurile romanesti
Opozitia Dochiei (anul vechi) este nora sa, tot un personaj feminin care apare, in unele legende, este sotia lui Dragobete, (Dragomir, Iovan). Dragobete, numit si Cap de Primavara, era sarbatorit, in functie de zona etnografica, in una din zilele de la sfarsitul lunii februarie si inceputul lunii martie. Dupa legenda, el este fiul Babei Dochia si reprezinta, in opozitie cu aceasta, principiul pozitiv. Dragobetele, purtatorul dragostei si al bunei dispozitii pastreaza unele atributii ale zeului dragostei, Cupidon.
Dragobete - sarbatorit in ziua imperecherii pasarilor
El este sarbatorit in ziua imperecherii pasarilor care se strang in stoluri, ciripesc si incep sa-si construiasca cuiburile. De aceea, fetele si baietii asteptau cu nerabdarea si sarbatoreau Dragobetele pentru a fi si ei indragostiti tot anul. In aceasta zi, considerata, local, prima zi de primavara, fetele si baietii se adunau in grupuri si ieseau haulind si chiuind in camp, de unde adunau viorele si tamaioare. La Sanziene culegeau alte doua flori, roji (un fel de trandafir salbatic) si oglici (flori mici galbene), numite surioarele viorelelor si tamaioarelor, le faceau buchete si le slobozeau pe apa. Traditia sustine ca impreunarea florilor surori, vitregite de natura sa nu se intalneasca niciodata, echivala cu o fapta buna, reprezentand jumatate de sarindar.
Dragobete - Cap de Primavara, Cap de Vara, fiu al Babei Dochia
Dragobete este un zeu tanar al Panteonului autohton cu data fixa de celebrare in acelasi sat, dar variabila de la zona la zona (24 si 28 februarie; 1 si 25 martie), patron al dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile romanesti. In unele traditii este numit Cap de Primavara, Cap de Vara, fiu al Babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational Lazarica. Dragobete este identificat cu Cupidon, zeul dragostei in mitologia romana, si cu Eros, zeul iubirii in mitologia greaca (Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Transilvania).
Se crede ca la ziua lui pasarile nemigratoare se strang in stoluri, ciripesc, se imperecheaza si incep sa-si construiasca cuiburile. Pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere si fara pui pana la Dragobetele din anul viitor. Asemanator pasarilor, fetele si baietii trebuiau sa se intalneasca pentru a fi indragostiti pe parcursul intregului an. Pretutindeni se auzea zicala: "Dragobetele pupa fetele!" Daca timpul era favorabil, fetele si feciorii se adunau in cete si ieseau la padure haulind si chiuind pentru a culege primele flori ale primaverii. Din zapada netopita pana la Dragobete fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania).
Dragobete identificat cu Navalnicul
Dragostea curata a tinerilor, asociata de romani cu ciripitul si imperecherea pasarilor de padure, este pusa sub protectia unei indragite reprezentari mitice, Dragobetele. El este identificat si cu o alta reprezentare mitica a Panteonului romanesc, Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului in planta de dragoste care ii poarta numele (o specie de feriga). Celebrarea lui Dragobete este prefatata de o alta zi indragita de tineri, Vlasie.
Sfantul mucenic Vlasie (11 februarie) din calendarul ortodox a devenit in Calendarul popular protector al pasarilor de padure si al femeilor gravide. De ziua lui s-ar intoarce pasarile migratoare, li s-ar deschide ciocul si ar incepe a canta. Peste doua saptamani, la Dragobete, se strang in stoluri, ciripesc, se imperecheaza si incep sa-si construiasca cuiburile in care isi vor creste puii. De frica sa nu ciricaie ca pasarile, nimeni nu lucra in ziua de Dragobete. Din pacate, aceasta frumoasa zi a dragostei, nascuta pe pamant romanesc, inca vie in satele oltenesti, intim legata de ritmurile naturii (infloritul florilor de primavara, imperecherea pasarilor) se incearca a fi inlocuita de Sf. Valentin, sarbatoare de import, aparuta de cativa ani pe trotuarele si pietele publice ale oraselor.

In dimineata zilei de 24 februarie, tinerii ieseau din sat la padure, faceau o hora, se sarutau si se strangeau in brate. Fetele adunau flori de primavara pe care le foloseau pentru descantecele de dragoste. Viorelele si tamaioarele erau pastrate pana la Sanziene, pe 24 iunie, cand erau aruncate pe o apa curgatoare. Exista credinta ca cele care nu faceau acest lucru, ramaneau nelogodite. Pretutindeni se auzea zicala: "Dragobetele saruta fetele!".Nu cred ca este intamplator faptul ca tinerii ieseau la padure in aceasta zi, daca tinem seama ca Dragobetele locuia prin paduri, pentru a pedepsi persoanele care au lucrat in ziua praznuirii sale. De aici a luat nastere si expresia "Nu te-o prinde Dragobetele prin padure".In apropierea pranzului, fetele incepeau sa coboare in fuga spre sat. Aceasta fuga era numita "zburatorit". Flacaii urmareau fetele dragi si acestea se lasau prinse daca tinerii erau dupa placul inimii lor. Avea loc o imbratisare, ce era urmata de un sarut, care semnifica logodna pentru cel putin un an de zile. Multi parinti abia acum aflau simpatiile tinerilor. Se intampla ca unii sa fie multumiti, iar in cazul in care nu erau de acord cu alegerea facuta, logodna virtuala era respectata. Din zapada netopita pana la Dragobete, fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii.Dragobetele trebuia tinut cu orice pret: Daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalnea la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, iar daca o fata iesea impreuna cu un baiat si nu se sarutau, se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel an.Etimologia cuvantului Dragobete
Unii filologi sustin ca numele "Dragobete" provine de la doua cuvinte vechi slave "dragu" si "biti", care s-ar traduce prin expresia "a fi drag". Alti filologi sustin ca vine din cuvintele dacice “trago” - tap (mai tarziu devenit “drago”) si “bete” - picioare. Tapul simbolizand la romani fecunditatea!
Exista si ipoteza ca "Dragobetele” se traduce prin "chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tanarul frumos, ales ", de la cuvintele dacice "drag”, ce semnifica "chip frumos”, "chip de lumina’’ si "betel”- "casa lui Dumnezeu”.
Etnograful Marcel Lutic sustine ca „Majoritatea denumirilor pentru aceasta sarbatoare sunt calchieri dupa numele din slava veche a sarbatorii crestine a "Aflarii Capului Sfantului Ioan Botezatorul", sarbatoare numita in spatiul slav "Glavo-Obretenia". Romanii au adaptat aceasta denumire din slava, asa aparand in veacurile evului de mijloc denumirile "Vobritenia", "Rogobete"," Bragobete", "Bragovete" (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), pana cand, probabil si sub influenta principalelor caracteristici ale sarbatorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales in sudul si sud-vestul Romaniei, denumirea "Dragobete".Floarea dragostei
In lumea satului, plantele erau de mare ajutor pentru a afla daca tinerii se casatoresc. Una din aceste plante era numita Floarea dragostei, o planta cu frunze in forma de lance si flori roz-purpurii, care crestea in locuri inalte. Se plantau in gradina doua fire de Floarea dragostei pentru tinerii indragostiti si daca cele doua plante se apropiau, era semn ca ei se vor casatori.Daca in unele legende, Dragobete apare ca fiu al Babei Dochia, in altele ca fiind Navalnicul sau cumnatul lui Lazarica cel mort din dor de placinte, un lucru e sigur: este tanar si este protectorul dragostei si al indragostitilor. (crestin-ortodox.ro)

Anna - pur si simplu fermecata...

Maimute-margelute:)

Celebrarea inceputului, noului, iubirii, (re)gasirii... Pentru mine aceasta sarbatoare coincide cu un inceput de pasiune, o cale de evadare, de vorbire fara cuvinte, de simtire fara sentimente... Incepand de astazi, maimutele-margelutele mele vor starui in lumina internautica... putin, pentru a dezlipi praful de pe istoriile lor si a le elibera intru grai din sipetul amintirlor si ne-luminii. Cu ceva timp in umbra, am apucat sa croiesc povesti in lut, modeland sentimente in forme colorate divers... Imi place mult sa imi confectionez diverse lucruri..fulare, margele, cercei, bratari, brose... pentru ca mai mereu nu reusesc sa gasesc ceva exact cand imi trebuie...exact cum imi trebuie...si atunci am purces a-mi croi singura din lut vise si amintiri... Subscriu cu un set "inimos" confectionat din lut, vopsit prin procedeul veseliei si hazului, exact cu 10 zile in urma... O prietena draga se plangea ca nu are si ea bijuterii in ton cu ziua valentineasca... Atunci am "crosetat" primele inimioare, in numar par, in culori de iubire si viata, bucurie si triumf... I-au placut... De atunci nu m-am putut opri... cum am un bob-zabava fug la maimutzicile mele, mai visez putin, mai vopsesc, mai zambesc, mai joc de-a creatia si-mi place teribil... Este minunat sa vezi cum din doua maini stangi lutul prinde contururi si se inveseleste povestind fara oprire si fabulatie:). Nu folosesc forme rigide pentru decupare, caci mi s-ar parea putin procust-ian si necinstit, insa ne completam reciproc imperfectiunile inaltand vise tot mai sus... Iata fotomodelul "inimos", cu insertii de dragoste si pasiune:

Multumesc din suflet pentru elan, sustinere si intelegere Iubitului meu, Su' - rioarei mele dragi, lui G., Elenei, Roxanei, Adelei...

Saru' mana ca visati alaturi de mine!

Anna - aliniind de zor margele pe ite, visand in nestire...

Din experienta unei octogenare...

Astazi am primit un e-mail interesant, pe care vi-l impartasesc mai jos:

O FEMEIE TREBUIE SA AIBA:

O palarie mov, un palton calduros, cizme anti-derapante, un fixativ bun, un ruj "trainic" si un parfum care sa o "defineasca".
Suficienti bani in contul ei ca sa se poata muta / inchiria o locuinta, chiar daca ea nu vrea niciodata asta......dar poate va fi nevoita sa faca asta...
Ceva pentru imbracat care sa fie perfect pentru serviciu si ceva pentru intalnirea cu cel visat pentru care trebuie sa fie gata intr-o ora.
O tinerete pe care sa o lase multumita in urma...
Un trecut suficient de "suculent", pe care il va putea povesti cind va fi batrana.
Un set de surubelnite, o masina de gaurit, un ciocan si un sutien negru de dantela.....
O prietena/prieten care sa o faca intotdeauna sa rada.......si una care sa o lase sa planga.
O piesa de mobila buna care sa nu fi fost proprietatea nimanui din familia ei.
Un set de farfurii care sa se asorteze, pahare cu picior pentru vin si o reteta de mancare care ii va face pe musafiri sa ii aduca laude.
Sentimentul de control asupra destinului ei.
Lumanari parfumate, un film preferat, o carte buna si un pat cald..

O FEMEIE TREBUIE SA STIE:

Cum sa "intre" in iubire fara sa se piarda.
Cum sa paraseasca un servici, sa intrerupa o dragoste si sa se confrunte cu o prietena, fara sa intrerupa prietenia.
Cand poate sa insiste mai tare.......si cand trebuie sa plece.
Ca nu poate schimba lungimea picioarelor, latimea soldurilor sau natura parintilor sai, dar ca isi poate fauri un viitor luminos.
Ca poate nu a fost perfecta copilaria ei, dar ca s-a terminat...
Ce trebuie sa faca, sau sa nu faca, pentru a fi iubita mai mult...
Cum sa traiasca singura.......chiar daca ei nu-i place asta...
Pe cine sa creada, pe cine sa nu creada, si de ce ea nu trebuie sa ia anumite fapte ca pe o ofensa personala......
Ce poate sau ce nu poate indeplini intr-o zi, intr-o luna.....si intr-un an.
Ca ridurile nu sunt din pricina batranetii, ci datorita rasului...

Anna - confectionand o palarie din vise si un palton din caldura sobei...

Valentine...

Odată era un împărat roman al cărui nume era Claudiu al II-lea. Acesta era un luptător îndârjit şi a avut multe războaie. A vrut o armată puternică dar majoritatea bărbaţilor lui nu au vrut să meargă în luptă. Fin sociolog, Împăratul s-a gândit că bărbaţii voiau să stea acasă cu soţiile şi copiii lor în loc să se lupte pentru el (oare de ce?!).
Claudiu a găsit o soluţie pentru această problemă. A decis ca niciunul dintre soldaţii din Roma să nu se mai poată căsători. Împăratul s-a gândit că această lege îi va face pe bărbaţi să meargă la război şi să lupte ca nişte adevăraţi soldaţi. De parca nu iubirea, ci casatoria ii facea pe bietii lancieri sa lancezeasca in alcov decat sa imbratiseze bravi calea razboaielor sangeroase...
Valentin, care era un preot, credea că oamenii trebuiau să se căsătorească (probabil avea darul ironiei...vorba ceea: "cum e mai bine: sa ma casatoresc sau nu? Raspuns: oricum faci, vei regreta mai tarziu"). Astfel el a căsătorit în secret cupluri, slabind puterea militara si potentialul de propasire al propriului regat... El făcea cununiile în locuri secrete, deci împăratul nu-l putea găsi (caci desigur, daca erau locuri secrete, nimeni nu le stia locatia...nici macar mirii).
Dar Claudiu l-a găsit. Valentin a fost arestat şi adus în faţa împăratului (caci daca era adus in spatele sau...). Lui Claudiu i-a plăcut de Valentin (mai bine ca nu i-au pus fata in spate!!!) şi a crezut că este un om tânăr şi înţelept (oare ce i-a spulberat aceasta prima impresie? ). L-a încurajat să renunţe la creştinism şi să devină un soldat roman (prietenos, Claudiu asta...). Valentin a refuzat. El a fost întemniţat şi condamnat la moarte. Până în ziua execuţiei, el a trimis scrisori de adio către prietenii săi şi le-a semnat scriind "Adu-ţi aminte de Valentin al tău."
Valentin a fost probabil ucis pe 14 februarie în anul 269 sau 270. Totuşi este necunoscută data datorită faptului că nu se ştie dacă legenda este adevărată dar este oricum o poveste frumoasă. Nu există dovezi pentru a arăta dacă această poveste este adevărată sau nu dar oricum ziua de Sfântul Valentin este celebrată în onoarea sa. In sensul ca il comemoram pe sarmanul om despre care nici nu stim daca a existat? sau daca a murit, in cazul in care a existat?

Randurile de mai sus reprezinta una din povestile vehiculate despre ziua de 14 februarie (mai sunt niste adaosuri care apartin unei subsemnate putin ofuscate).

Un nene (ba doctor, ba preot, cand tanar, cand batran, cand calare, cand pe jos...) a murit in aceasta zi, iar praznuirea sa a devenit peste multi ani pretext de uriase vanzari de dulciuri, treburi invariabil rosii, de preferat cordiforme...

Fiecare intelege ce vrea... unii poarta lucrusoare rosii pentru ca alienii nedumeriti sa priceapa ca sunt indragostiti, altii consuma ori daruiesc portii generoase de romantism, fiecare incearca sa profite cumva de pe urma unei zile pe care daca o ignori, se razbuna. Am vazut cupluri "cerebrale" , care au hotarat dezicerea de aceste manifestari infantile dar care, contaminati de atatea declaratiuni, inimaciuni, dulcegarii si promovari tasnitoare a sangelui din nas, ar fi cedat... doar asa... de dragul uniformitatii... Dar s-au tinut tari pana la adaportul serii care a adus plansete si reprosuri...

Pardalnica inimioara asta...

Si eu, ca altii nu inteleg de ce sa sarbatorim iubirea, casatoria, romantismul (ori ce o mai fi...) intr-o unica zi, atata timp cat originile celebrarii sunt cam departe de sensul perpetuat... Si oricum, parca manifestarile desacralizeaza...Se cronometreaza saruturi, se concureaza declaratii de dragoste, oamenii pot deveni bigami, dodecagami intr-o unica zi gratie falselor casatorii cu durata determinata... intr-un fel de turma sub semnul inimioarei....

Imi plac sarbatorile, imi place enorm Dragobetele nostru, care are noima si rezonanta dulce, insa praznicul de maine are un iz suspect.

Anna - dorindu-si ca oamenii sa se iubeasca si sa isi arate acest lucru zilnic, sa se luniverseze, nu doar aniverseze:), sa isi inventeze propriile sarbatori pline de semnificatii si sa creada in cele care adevarate, nu in surogate importate...

Orbul gainii

A fost candva pe lumea asta o gainusa draguta, isteata si complet dusa... Dusa pe drumul catre idealul ei. Pasea alene si uneori mersul ei parea sovaielnic altor vietuitoare ale ograzii, dar ea plutea cu aripile retezate si imaginatia inaripata catre orizonturi neivite inca... si din pricina ca uneori confunda drumul cu norul, parea ca bantuie prin ograda plina de moine ca o impiedicata trista.

Dar gainusa noastra idealista nu era de fel trista, ci dimpotriva...artista. Cotcodacea cat era ziulica de lunga despre universul galinaceean, despre concepte, despre nedreptatile bataturii, despre iubire, ouaciuni si alte treburi neprofitabile... Suratele ei vorbeau mai putin, se impaunau mai mult si rand pe rand isi croisera un drum limpede si plat in viata dinaintea ciorbei, alaturi de cate un pintenat - responsabil cu trezia, dar cu potential de racitura aromata cu fire de usturoi.... Ouat, clocit, piuit, crosetat, dereticat... trezit, culcat...
Gainusa citea in stele, invata sanscrita de la o surata "deportata", iubea libertatea si se visa astro-gaina tisnind inspre inima universului intr-o naveta sub chip de ou de Paste...inchistat si ferchezuit special pentru intalnirea cu marele raspuns...
Tot sapand cu ciocul ei subtire prin mituri ale pesterii, prin stepe cu lupi singuratici, pe munti vrajiti si insule cu psiho-magicieni, gainusa a jurat ca menirea ei nu are cum sa fie doar o gasca de piuituri agramate, un cocosel cu budigai gri si perciuni rosii si un final aburind alaturi de galustile din gris cu avortoni...
Avea sa revolutioneze istoria tagmei sale, sa inventeze lucruri, sa rastoarne lumi, reinventand stiinte, credinte, axiome, lasand o dara de lumina in urma cand va decide sa civilizeze si alte colonii cotcodacinde in plenitudinea naivitatii lor...
Timpul trecea, proiectele se inmulteau, pofta de cunostere a gainusei crestea precum Fat-Frumos, iar viitorul parea ca o asteapta cu bratele deschise in lumea faurita de creierul ei micut si vointa ei uriasa. Isi urma Calea precum un catel fidel stapanul nabadaios.
Dar iata ca intr-o zi, in cadrul conciliului privind originea ouatoarelor, pe celebra disputa a universalilor: "Ce a fost mai intai? Oul? Gaina?Incubatorul?", gainusa buclucasa a cunoscut un fante zambitor, cu creasta pe-o ureche, ce privea cu fiecare ochi separat dar admirativ inflacararea eroinei noastre.
Si in scurt timp, eroina noastra deveni a lui, intr-un mod lipsit de finete, eruditie si viitor luminos, doar cu pelinci in jur, piuituri, graunte asezate in fata, covor rosu sub pinteni, uitari si lipsuri.
Toata lumea se mira cum de idealurile s-au spulberat dupa un an de convietuire cu pintenatul lenes, dependent si incapabil?
Gainusa se mira si ea de viata ei, de parca se uita la un film in care personaja centrala era surda la indemnurile spectatorilor. Privea uneori in jur si nu recunostea nimic...nici macar pe ea. Cocoselul ei nu era un orisicine... nuuu...nicidecum!
El era suma defectelor de care fugise ea mereu: o inselase, o batuse, o jignise, o uitase, o lasase prada ulilor - rude de craca genealogica cu el... Si totusi ea inca ii era alaturi, inghitind rahat cu polonicul, dar zambind suav si ingaduitor, gasind mereu o vorba buna, chiar si in dojanele pe care i le mai servea cocoselului vremelnic, doar asa, pentru ea... si mereu cu servet curat si parfumat alaturi.
Era in noua batatura ca o straina, un musafir vesnic nepoftit si aratat cu degetul, cauza de mutre si bombaneli, soldatel inregimentat in Noua Ordine Mondiala care nu trebuia sa respire dupa stingere, sa nu viseze, sa nu ceara si mai ales sa nu gandeasca prea mult.
Intr-o buna zi, cu minele anti-idei pulsandu-i sub ghearele-i neingrijite, ramase o secunda privind in zari.
"Ce caut aici?"
Privind in jur nu recunostea nimic... Vedea idei materializate, vedea mizerie si ranjete...nu vedea nimic al ei. Pintenatul era sub aripa clocitoarei sefe si privea doar cu un ochi neintelegand nimicuta din peisajul vazut doar pe jumatate.
Si-atunci si-a dat seama ca in timp, ochii ei se aliniasera pe aceeasi parte a fetei ridate de-acum... si imaginea pe care o vedea era adevarul. Dupa o stanga-imprejur impecabila (dobandita in anii de detentie in casa-tacerii-si-imbecilitatii), gainusa Pusa a trantit si usa...
Si de atunci toti au trait pana la adanci batraneti, fericiti...unii - actori ai jumatatii luminate de scena, altii pe tot parcursul unui destin luminos amintit.

Anna - dorindu-va pofta buna, ochi alaturati si plini de cer, obscur putin, vedere limpede si... uitari senine.