Radacini retractabile

Zilele trecute, privind prin geamul masinii fara de tinta, ma gandeam la adaptare... Ma gandeam ca de-a lungul vietii am locuit in 4 orase. Am ales acest lucru din toate celelalte posibilitati si inca nu regret niciuna din schimbari... Ma gandeam la fiecare oras, la oamenii frumosi pe care am avut ocazia minunata sa ii intalnesc, la locurile superbe prin care m-au purtat pasii, la amintirile care inca imi locuiesc sufletul si gandurile...
Rememorand locurile si trairile, ma gandeam ca in fiecare loc am trait sentimentul ca sunt acolo de ani buni... In fiecare oras am trait fara nostalgia precedentului, fara tristeti, fara sa caut ceva ce nu aveam cum sa gasesc. La ultima mutare, toti m-au privit fara incredere in alegerea pe care o facusem si imi asteptau intoarcerea cu o certitudine de neclintit. Ma mutam in “Bucale” – loc evident de pierzanie, anonimat ciudat, agitatie necontenita si oameni cel putin dubiosi...
Dupa ce am “descalecat” aici, se faceau pariuri pentru cat voi rezista in lumea impersonala si ghidajul bazat doar pe interese pecuniare si nu numai...
Insa m-am “adaptat” si aici... La trei zile dupa mutat mi se parea ca stau aici de cand ma stiu. Nu pretind ca asimilez locurile ca si cum as anula experientele anterioare, insa ma gandesc mereu “ok, sunt aici...asta e casa mea si este ok”. Iau lucrurile semnificative exact cum vin, imi mobilez sufletul si casa astfel incat sa beneficiez de maxim confort si nu astept de la nimeni sa ma poarte pe brate. Insa as fi ipocrita sa neg ca am avut parte de vant bun in panze pana acum, insa acest aspect se datoreaza unor cauzalitati dincolo de vointa mea sau a oamenilor care mi-au urnit de cateva ori barca pe apele Destinului.
Tot gandind eu la aceste treburi, am observat un pomisor foarte frumos, care insa avea pamantul zgarmat printre radacini, iar vinele datatoare de viata locuiau suprafata pamantului ca si cum asa ar fi trebuit sa fie de cand lumea...
Si atunci mi-a venit ideea ca umanul, ca si vegetalul, mineralul etc este uneori mutat din locul in care a fost mai intai celula, mladita... Unii se adapteaza noului sol, climei si tuturor aspectelor noilor imprejur(imi)ari, altii nu. Ca si oamenii... unii se usuca de dor, de negasire, de instrainare, altii insa traiesc cu intregul univers in interior, asa incat oriunde ar fi, lumea lor este cu ei, asa incat decorul se schimba nesemnificativ, resursele intrinseci ramanand egale si identice oriunde si oricand...

Si ma gandeam apoi la origini... atunci mi-a venit ideea cu radacinile retractabile...ca si cum unele persoane, plante... au un sistem de auto-aparare, conservare, indiferenta - poate - sau valorizare care le permite ajustarea la noile date psiho-spatiale.

Flexibilitate? Adaptabilitate? Nici macar nu stiu daca exista vreo reteta sau chiar daca e tocmai bine sa fii semi-nomad asa, insa cred ca depinde toata treaba de acel "Bine" personal care, ca toate conceptele lumesti, este de o mirabila relativitate.

Anna - amintindu-si de Ada Milea care da glas unui cantec numit "Granita-n ranita".

Tolba cu instantanee...

Cotidian

Dimineti inrouate, credinte la pachet...
Timp alergand, sperante in buchet...

Un cantec, un planset, o raza, o floare...
Un urlet, o ruga, un vis, o splendoare...

Trei zambete, pitici, apoi o ciocolata...
Dementa, iritare si-o neguroasa pata..


Multi cai si pasari, zabrele si garduri...
Rujuri, creioane si luminoase farduri...

Claxoane de surzi si matinale baruri...
Muste si fluturi acaparati de faruri...

Oameni stupizi, absurd si moine...
Pe vremuri amarul plutea incifrat doar in doine...

Riduri, incrancenari, lupte marunte si declin...
Crini, orhidee si trandafiri albi ofiliti de venin...

Mirosuri dulci, arome diafane...
Supa de melci, tocanita din bame...

Plete in vant, noapte si vis,
Vise plecand, cosmar si-abis...

Zi dupa zi, visand doar bunastare...
Uitam de multe ori sa contemplam o floare...

Anna - fugind dupa Timp aidoma unui paianjen cu carut prin toropeala desertului...

Imi place...

Imi place crema de zahar ars putin racita, cu sos mult si dulce, nu amarui...

Imi place supa de pui calduta...cu galuste din gris si putin patrunjel presurat pe deasupra...

Imi place inghetata prajita...Imi plac diminetile racoroase si concediile lungi...

Imi place sa citesc in compania unui pahar de lapte si a pricomigdalelor...

Imi place sa ma plimb pe strazi la prima ora din zi, cand orasul abia isi dezamorteste articulatiile, oamenii au fete botite parca de somn si mers de somnambuli...

Imi place inghetata cu prajituri si dulceatza...

Imi place ciorba de burta cu ardei iute murat, smantana din belsug si lipii...

Imi place mirosul de cartofi copti, dar si gustul acestora, asezonati cu putin unt si telemea alunecoasa...

Imi plac mult cateii cu fete dezorientate, urechi asimetrice si nasucuri lipite de pamant...

Imi plac freziile albe si lila, lacramioarele, brandusele mov si portocalii, florile de colt, orhideele, clematitele, floarea soarelui pitica...

Imi plac paturicile pufoase si usoare, sosetele groase si incaltarile comode...

Imi plac bijuteriile grupate in seturi, desi nu imi place simetria, ma simt confortabil in tonuri armonioase...

Imi place tochitura, bulzul bine facut si gulasul de pui... apoi coltunasii, placintele cu varza murata si pasca de ciocolata.

Imi place muntele in orice ipostaza, iar marea doar iarna sau la apus...

Imi plac lucrurile unice, creioanele cu figurine, mirosul de vanilie si mosc...

Imi plac mult culorile, muzica si razele soarelui insinuandu-se prin jaluzele...

Imi place cand ploua iar eu vizionez un film sau scriu sau beau vin fiert...

Imi place sa privesc in ochi doar copii necunoscuti, pentru ca puritatea imi alina sufletul...

Imi place toamna racoroasa si plina de ploi spalatoare de moine...dar imi plac si primaverile cu pomii infloriti si cu pasari logoreice...

Imi plac noptile la tara, in case luminate doar de lumina focului din soba...

Imi place mirosul de curat... Imi plac arhaismele si calatoriile spontane...

Imi plac esarfele si fularele, obiectele din lut si jucariile din plus.

Imi plac prajiturile facute de mama si bluzele crosetate... Imi plac sfesnicele si costumele de epoca... Imi plac mirosul cremei pentru pantofi si clopoteii...

Imi plac ouale incondeiate, copacii cu frunze rosii, "ghetisoara" si bonsaii...

Imi place seninatatea "maicutelor" din manastiri, felinarele si piticii de gradina...

Imi plac fundele pentru cadouri, aranjamentele florale si lampile din fier forjat...

Imi plac brosele, canile ciudate si intrerupatoarele luminate...

Imi place sa pocnesc foliile cu bule si sa confectionez obiecte artizanale...

Imi place sa crosetez, sa impletesc si sa inventez retete culinare inedite...

Imi plac persoanele sincere, atente si deschise cu mintea si sufletul...

Imi place apa rece de la munte... Imi plac baloanele, ornamentele de Craciun, colindele si muzica folk...

Si mai imi plac o sumedenie de lucruri, insa cred ca este de ajuns pentru moment.

Uneori simt nevoia sa ma gandesc la lucruri placute si dupa cum se vede treaba, nu e greu sa le gasesc usor in memoria afectiva din dotare... ori sa le actualizez.

Voua ce, cum, cat, cand va place?

Anna - incantata de darul amintirii momentelor frumoase:)

Sfintii Ioachim si Ana

Sfânta Ana, care prin harul lui Dumnezeu deveni bunica dupa trup a Domnului Nostru Iisus Hristos, se tragea din neamul lui Levi, ultima nascuta a marelui Preot Matan si a sotiei sale Maria. Ana s-a cununat cu inteleptul Ioachim din Galileia si a nascut pe Maria Prea Sfânta Maica Domnului. Dupa ce a nascut pe Maica Domnului, pe care Dumnezeu o rostuise ca cea mai sfânta din neamul omenesc, singura atât de curata ca sa primeasca in ea pe Mântuitorul lumii, si dupa ce a incredintat copilul la Templu, la vârsta de trei ani, ca o ofranda pura si neprihanita, Sfânta Ana si-a petrecut restul vietii sale in post, rugaciune si faceri de bine celor lipsiti, asteptând sa se indeplineasca ceea ce promisese Dumnezeu. Si-a dat sufletul in pace in mâinile lui Dumnezeu la vârsta de 69 de ani. Sfântul Ioachim a murit la vârsta de 80 de ani ; dar nu se stie care dintre cei doi a murit mai întii. Singurul lucru pe care ni l-a transmis Traditia Bisericii este ca Prea Sfânta Maica Domnului isi pierduse deja parintii la vârsta de 11 ani pe când era inca in Templu.

Tatal Sfintei Fecioare, Ioachim, se tragea din neam imparatesc. Credea cu tarie in Dumnezeu si, fiind bogat, le facea multe daruri celor nevoiasi. Cel mai mare necaz al lui era ca nu putea avea copii. Textele spun ca Ioachim a urcat pe munte sa se roage la Dumnezeu, Care l-a ascultat si a dat sotiei sale Ana rod sfant pantecelui, pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu - de unde numele pus copilului: Maria, care inseamna 'copil dorit'. Dar Ana se tragea din Matan, al 23-lea din neamul lui David si al lui Solomon. Este motivul pentru care Evanghelia incepe prin afirmatia ca Iisus e un descendent, prin Mama Sa, al regilor iudei Solomon si David.

Sărbătorirea în aceeaşi slujbă a Sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului şi bunicii lui Isus, este un omagiu adus bunicilor şi o reamintire a datoriei de a cinsti pe părinţii părinţilor noştri.

Ioachim este numele folosit şi în Vechiul Testament; se compune din numele lui Dumnezeu, Iahvé, şi un alt cuvânt care poate însemna: "a acorda, a împlini" sau "a ridica, a uşura (pe un nenorocit)"; împreună au înţelesul: "Dumnezeu acordă" ceea ce i s-a cerut sau "Dumnezeu ridică", scapă pe cel nenorocit de ocară. Numele acesta se dădea copiilor doriţi şi ceruţi în rugăciune de la Dumnezeu; prin naşterea lor împlineau rugăciunea părinţilor şi ridicau ocara ce apăsa familia fără copii.

Ana este unul dintre cele mai răspândite prenume feminine. După diferitele forme ale unui cuvânt ebraic, poate avea înţelesul de "graţioasă, amabilă, drăguţă" sau "Iahvé - Dumnezeu - a avut milă, a fost îndurător, a fost darnic", cu înţelesul de: "a revărsat multe daruri, calităţi".

Nasterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria mica

Naşterea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, care este sărbătorit în 8 septembrie.
Presfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu Maria s-a născut din părinţi în vârstă, care mai înainte fuseseră fără copii, pe nume Ioachim şi Ana, ca răspuns la rugăciunile lor. Creştinii ortodocşi nu mărturisesc doctrina romano-catolică a Imaculatei Concepţii a Mariei, prin care se presupune că Maria a fost ferită de păcatul strămoşesc pe care noi toţi îl purtăm ca urmare a descendenţei din Adam şi Eva, anticipând astfel naşterea lui Hristos cel fără de păcat. Biserica Ortodoxă mărturiseşte, bineînţeles, că Maica Domnului a primit păcatul strămoșesc, fiind concepută la fel ca întreaga omenire şi astfel a avut nevoie de mântuire ca și noi. Credinţa ortodoxă nu tratează subiectul foarte clar, reținând doar mărturisirea că Maica Domnului ar fi primit păcatul originar și că Maria a devenit Preacurată în momentul Bunei Vestiri.

Intre sfintii Bisericii Ortodoxe, Binecuvantata Fecioara Maria ocupa un loc aparte.Biserica o numeste "mai cinstita decat heruvimii si mai marita, fara de asemanare decat serafimii".Ea este onorata ca Maica Dumnezeului nostru, dar este foarte clar inteles ca ea nu face parte din Sfanta Treime si nu este slavita ca Dumnezeu.
Cele mai importante epitete pe care le folosim cu referire la Fecioara Maria sunt: Theotokos (Maica Domnului sau Nascatoare de Dumnezeu), Aeiparthenos (Pururea Fecioara) si Panagia (Preasfanta)."Maica Domnului" a fost introdus la Sinodul din Efes din anul 431 iar "Pururea Fecioara" la Sinodul din Constantinopol (553). "Preasfanta" nu a fost niciodata definit din punct de vedere dogmatic, dar este acceptat si folosit de intreaga Biserica Ortodoxa.Numele de Theotokos este de o deosebita importanta, intrucat ne explica bazele devotiunii noastre pentru Fecioara Maria: noi o onoram pentru ca este Maica Dumnezeului nostru. Parintii de la Sinodul din Efes au introdus termenul Theotokos pentru a defini latura umana a lui Iisus (pe langa cea dumnezeiasca).
Daca ne gandim adanc la semnificatiile frazei biblice "Cuvantul a devenit trup", intelegem cat de important a fost rolul Fecioarei Maria in implinirea acestei taine.Dumnezeu, care tine seama de libertatea de a alege a oamenilor, nu a vrut sa se intrupeze fara acceptul Sfintei Fecioare si a asteptat consimtamantul ei: "Iata-ma, roaba Domnului sunt; sa se implineasca ceea ce ai spus" (Luca i,38).Iata ce spune Nicolae Cabasila: "Intruparea nu a fost numai lucrarea Tatalui, a Puterii Sale si a Sfantului Duh, dar si cea a vointei si credintei Fecioarei. Asa cum Dumnezeu S-a intrupat din proprie vointa, tot asa El a dorit ca mama Sa sa Il poarte in pantece din proprie vointa".
Biserica Ortodoxa crede ca Maica Domnului dupa ce a murit in trup, s-a inaltat in ceruri si sade acum la picioarele lui Dumnezeu si intervine pentru cei ce i se roaga ei. Desi inaltarea in ceruri a Maicii Domnului nu a fost dogmatizata de catre Biserica Ortodoxa, ea este unanim acceptata si face parte din Traditia Bisericii.
Calendaristic, Sfanta Maria Mica inseamna sfarsitul verii si inceputul toamnei. Sf. Maria Mica se pazeste prin nelucrare, la fel ca Sf. Maria Mare. Tot in preajma acestei sarbatori, romanii nu aprind focul in vatra, timp de doua zile, acest lucru fiind aducator de ghinion si boala. Este ziua in care pasarile migratoare, in special randunelele, pleaca in stoluri spre regiunile mai calde, iar insectele si reptilele se ascund in pamant, semn ca e timpul sa inceapa lucrarile agricole de toamna. Incepe sezonul targurilor si al nuntilor. De la Sfanta Maria Mare pana la Sfanta Maria Mica se culeg plante bune de leac, dar si vita-de-vie. Iar pentru ca este timpul innoirilor, se organizeaza targurile si nuntile (sezonul nuntilor incepe in 16 august si se sfarseste la 14 noiembrie). In unele zone, femeile care isi doresc copii trebuie sa mearga in aceasta zi la biserica, precum Ioachim si Ana, caci Dumnezeu le poate indeplini dorinta. Acelasi lucru trebuie sa-l faca si femeile insarcinate, pentru ca Maica Domnului sa le ajute sa nasca usor. In fiecare casa de crestini trebuie sa existe icoana Maicii Domnului, iar in aceasta zi candela trebuie sa arda neincetat. Cercurile Sfintei Marii Zilele de 7 si 9 septembrie se tin si ele prin nelucrare. E rau de arsuri: cine lucreaza in aceste zile va avea parte de multe nenorociri. Sarbatoarea este tinuta indeosebi de mame, care, temandu-se ca arsurile se pot abate asupra copiilor lor, nu gatesc in aceste zile. Traditia spune ca oala cu mancare aflata pe foc in aceste zile se va varsa si va provoca arsuri copiilor. Din batranii se stie ca aceia care nu vor tine aceste zile si vor lucra vor avea parte de izbituri, de lovituri, de dureri circulare in jurul capului. Nerespectarea sarbatorii aduce paguba casei.

Manastirile din Moldova

Daca in concediu am "vizitat" manastiri din Maramures, cu specificul inconfundabil, simtirile frumoase si turlele semetite intru rugaciune, in acest sfarsit de saptamana am fost la manastirile din Moldova, mai precis cele din jud. Neamt: Agapia, Sihastria, Secu, Neamt si Schitul Sihla.
Fiecare este unica prin materialul constituent, frumusete si trairile incercate: Agapia este o manastire de maici, unde curatenia si coloritul felurit al nenumaratelor flori care te inconjoara te fac sa uiti de tot si toate.

Manastirea Sihastria este un amestec de stiluri, de flori, lemn si piatra care parca se unesc intr-un tot indestructibil si vesnic.

Manastirea Secu se individualizeaza prin colajul arid la prima vedere, insa plin de semnificatie, caldura si semetie...dar aceasta semetie este mai curand respectul impus de un batran cu pletele carunte si privirea albastra de vazduh datatoare de pace si echilibru...

Manastirea Neamt este ca o fortareata in care piatra parca nu este rece ca in alte parti, ci emana delicatete si piosenie indemnand la introspectie si neclintire.

Insa dintre toate, voi zabovi cu gandul mai mult inspre schitul Sihla, pentru ca, desi nu aparea pe harta itinerariului nostru este de departe cea mai frumoasa experienta, bogata in sentimente fara de seaman.

De la Agapia am purces pe un drum forestier ce parea ca nu are sfarsit... insa cei 8 km de cale neasfaltata sunt strajuiti de padurea care pare ca participa alaturi de drumet la incercarile firii, atenta tovarasa de calatorie.

Peisajul este minunat, urcusul parca nu asa de anevoios ca pe alte meleaguri, iar cararea ascendenta iti da fiorii bucuriei si izbanzii, nicidecum ai fricii sau intrebarilor.

Cand am ajuns la schit, linistea pogorase peste toata suflarea care isi ducea pasii prin curte...se vorbea in soapta, iar maretia peisajului indemna la visare cu ochii deschisi larg si sufletul primenit de griji si piedici...

Biserica oarecum micuta, din lemn incercat de vremi prevestea un lacas grijit si domol.

Insa in momentul in care am pasit spre altar inspre reculegere, astampararea curiozitatii artistice si rugaciune, am trait un soi de fior al evidentei lui Dumnezeu... iar toata fiinta mea a concluzionat armonios, fara zbucium sau umbra de tagada ca da, este clar ca El este... exact ceea ce este. Este un sentiment pentru care cuvintele sunt prea sarace, este o traire deplina, intacta si definitiva, fara trecut si fara viitor, fara amurg ori rasarit, o bucurie a regasirii, a plenitudinii si asezarii in matca a tuturor sentimentelor importante care locuiesc un suflet, un cuget, o viata...

Nu imi amintesc foarte clar interiorul, nu stiu daca l-as recunoaste in fotografii, insa stiu ca nu am ajuns acolo intamplator si ca acel lacas este un fel de "acasa" pentru oricine.

Am iesit de acolo coplesita de intensitatea momentului, cu sufletul plutind de fericire, iar exteriorul m-a facut sa ma clatin de parca statusem acolo ani intregi... Am simtit nevoia sa imi sprijin trupul, iar cand ai mei s-au speriat ca mi se facuse rau si s-au apropiat, am simtit ca nu pot vorbi, iar singura reactie pe care am fost in stare sa o exteriorizez a fost sa izbucnesc in hohote de plans...insa suvoiul de lacrimi era unul linistitor, ca atunci cand un preaplin frumos curata toate moinele si indoielile, raspunde tuturor intrebarilor si garanteaza certitudini nesperate.
Nu sunt fanatica religioasa, nu falsez si nici nu privesc in jur de parca as detine adevaruri sau mirari de care altii sunt incapabili, insa imi mentin cugetul treaz si sufletul deschis pentru miracol, fericire si bine. Iar sansa primita in chip de dar la schitul Sihla este o incununare a tot ce as fi putut visa vreodata...impacare, liniste si armonie.

Cu inima usoara am pornit urcusul inspre pestera Sfintei Teodora, pe niste poteci sapate in stanca, sub stanca prin stanca....este un peisaj care te face sa uiti de crampe musculare, de haul cascat in dreapta urcusului...desi la prima vedere pare anevoios, cu totii am simtit ca am dori sa nu se termine vreodata.

Ajunsi la pestera unde Sfanta a locuit o vreme, mireasma de mir biruia orice curent sau urma de umezeala datatoare de fiori in mod obisnuit.

Cred mult in semne, cred ca nimic nu este lasat in voia intamplarii si mai cred ca daca suntem atenti putem simti magia si miracolul aproape palpabil...ghidandu-ne viata printre profunzimi, semnificatii, invataturi si evolutii inimaginabile.

Destinul Sfintei Teodora este unul special, iar locurile pe care le-a locuit odinioara mai pastreaza inca puritatea si desavarsirea unor sentimente pe care descoperi ca le-ai trait abia dupa ce parasesti zona. Cat pasesti pe stancile care poate se suprapun peste un Timp absolut, nu simti decat plutire si bucurie, desi dupa cum deja am amintit, peisajul nu ar putea fi considerat lipsit de pericole totusi...

"Imponderabilitatea spirituala" te paraseste parca brusc in momentul in care revii la asa numita "civilizatie", de parca Sfanta te poarta pe brate pana la capatul coborasului, apoi iti lasa trupul in stapanire pentru a se intoarce la inceputul calatoriei calauzind alti pasi pe aceleasi poteci...

Nu stiu daca aveam nevoie de raspunsuri sau de intrebari...daca eu am invocat sau trairea aceea ma cauta... sincer nici nu stiu daca are importanta...

Pentru mine este important ca am trait un moment special care m-a facut sa ma gandesc poate pentru prima data la Marea Trecere cu liniste, impacare si senin.

Daca sunteti curiosi sa aflati povestea unui Destin luminos, a vietii si credintei Sfintei Teodora, puteti gasi aici: http://209.85.129.132/search?q=cache:_ub50omaOKIJ:www.crestinism-ortodox.ro/html/10/10c_cuvioasa_teodora_de_la_sihla.html+sfanta+teodora&cd=11&hl=ro&ct=clnk&gl=ro