Visul continua...

Uneori, printr-o miscare de semanat a firii, simtim muguri de aripi care dau sa cresca precum Fat-Frumos, tanjind spre cer sfidand aproape "sonicitatea"... Cu aripile intinse acum, incepem sa le asimilam fiintei, sa ne obisnuim cu statutul de cioara sau de inger...oricum, o fiinta inaripata suntem...deci trebuie sa invatam a zbura...
Este dificil, insa ne convingem ca este o noua etapa a exitentei noastre si ca trebuie sa facem tot posibilul sa ne ridicam deasupra terestrului ingust si mirosind a hoit...
Stangaci in inceputuri, dar perfectionandu-ne zi si noapte, reusim sa ne tinem echilibrul printre stele, sa le pipaim, sa le indragim, sa ne consideram de-ai casei printre nouri si astri...
Imaginatia este direct proportionala cu anvergura aripilor, asa incat plutim si pe dinlauntru si pe dinafara intr-un nou firesc, cu reguli de care nu stim, dar pe care le presupunem in capul nostru hiperventilat.
Visam noi cursuri de ape, inedite fapte, urcus lin...avanturi dese si aterizari incununate de succes urlator...
Desavarsim...desavarsim cu patos, cu furie uneori, la capatul puterilor fizice dar cu vointa treaza si cu visul pulsand prin vene...
Ni se pare ca suntem primii sau chiar singurii din specia noua, ne aburcam pe sfori catre buna-stare, liniste si lipsa de griji, suprapunem dorinta peste cotidian si nu pricepem de ce gustul fazanului servit seamana atat de repede cu tocanita din cartofi...
Mastile mai cad uneori, insa dam vina pe oboseala datatoare de vedenii...gandul prabusirii apare uneori, insa il izolam definitiv in pulberea trecutului...
Cu privirea atintita drept in fata, vaslim robotico-habotnic, ne dorim, speram, luptam...
Si cand suntem aproape de poarta catre un vis, observam imbulzeala mare... Mirati insa incetinind putin zborul ne apropiem de pestriteala vorbitoare pe mai multe limbi...
Stupoare!
Toti stau la coada in fata mea, in propriul meu vis!!!
Aripile se pleostesc ca un trandafir asiatic expus prea mult in sori...penele se sleiesc de dor si curg lacrimilor planse cu inima...
In duhoarea de hoit un cap galben de copil rade la stele...prinde voios o pana si zambeste ca si cum ar avea 100 de ani.
El stie... El are o colectie de pene infrante de la fosti zburatori idioti ajunsi in raiul viselor dupa inchiderea programului...
El stie ca pila sau speraclul deschid mai multe usi de vis decat munca pana la istovire si talentul primit la intrupare...
In timp ce scriu aceste randuri o pana s-a prelins pe monitor... Privesc inspre "inaltul" si pregatesc iod pentru cel cu aripa strivita de pasagerii aeroplanelor care au ajuns inaintea lui...
Ochi goi, sangele dureros palpand acum prin vene, lipsa de rost si putere de a re-invata a merge...
Stiu, puiule, nu e usor...dar ce sa-i faci...inspiri, expiri, iti zugravesti zambet pe chip si pornesti la un nou drum, intrebandu-te daca nu cumva ai visat...
Apoi nu mai conteaza... Pur si simplu te confunzi cu ce ai devenit si mai privesti in zari uneori...si sufletul tresare ca un murg plin de dor. Sufletul tau stie ca nu ai incetat o clipa sa visezi si sa crezi, sa inventezi aripi, chiar daca aparent ochii si-au pierdut culoarea ierbii...
Poate ai invatat sa te cufunzi in vazduh, nu sa zbori prin el...
Poate esti doar putin cretin si nu esti in stare sa pricepi cand ti se refuza ceva, biet alienat fixist si slab de...inger:)...




Asculta mai multe audio Muzica

Anna - privind mirata indarat si mozaicand:)) cioburi de vis...
P.S. - Cantarile nu au legatura prea mare cu textul, insa imi era dor de Acvila si imi place sa imi impart bucuriile...