img5.jpg)
Se facea ca era frumos afara, chiar daca ploua cu frig... Eram fericiti, radeam din toate cele, ne pretuiam, ne cautam...ne stiam fara prea multe vorbe... Totul in jur era viu colorat si o muzica frumoasa ne insotea pasii desi nimeni nu o canta... Ne cautam pretutindeni, ne vorbeam fara cuvinte, ne intelegeam din priviri si parea ca nimeni si nimic nu exista in afara dragostei noastre, decat pentru a ne incanta... Indrageam copii, flori, baloane, artificii, locuri noi, apusuri si mai ales rasarituri spre care priveam gales dupa cate o noapte albita de impartasiri...Vorbeam mult... si vorbeam si mai mult cand pe poarta buzelor nu iesea nici macar un sunet...
Dormeam putin, ne trezeam des si parca abia asteptam sa ne regasim dimineata, mereu imbratisati intr-o noua taina dezvelita...
Ne surprindeam cu mici atentii si jocuri inventate, cu noi cuvinte si trairi din ce in ce mai frumoase...
Sorbeam clipele fara apasari si griji, de parca ne hraneam cu dragoste, respiram prin saruturi, ne adapam cu vise, ne imbracam in stele si dormeam pe nori...
Era de ajuns ca unul sa lipseasca un timp scurt pentru ca celuilalt sa i se innegureze privirea de dor, iar cand cel dus reaparea, lumina inflorea pe chipul "asteptatorului" si totul in jur parea poleit magic.
Vedeam totul altfel, de parca o pereche de priviri se suprapusera peste cele cunoscute si ne faceau sa vedem un film nemaipomenit si sa simtim tot, pana la ultimul detaliu frumos...
Parca pasisem pe o scena goala pe care o decoram pe masura ce replicile sufletului spargeau linistea prafuita. Lucruri, sentimente, trecut si viitor paseau in scena vietii noastre de parca locuisera pana atunci un con de umbra care le anihila vizibilitatea, dar ele, intocmai precum copitele renilor fara de rabdare asteptau sa se intoarca la viata, intr-un univers permutabil.
Se dantuia mereu... gateam in pasi de dans, spalam tinand ritmul cu mansetele bluzelor imbaiate, dansam cand ne intersectam in timpul comun dintre doua gesturi... suprafetele de lemn sau sticla deveneau baluri sub pasii lascivi ai lavetelor "universale"...
Aproape din fiecare lucru ni se nazarea o Sarbatoare... micul (si marele!?) dejun erau prilej de desfatare interpapilara si discutii fara final despre nimicuri existentiale..., cina era un festin strajuit de lumanari, miresme diafane si licori datatoare de ranjet natang...
Imparteam fiecare umbra si fiecare suras, plangeam putin si doar de bucurie...uitasem de Timp.
Si timpul nu iarta...
S-a crapat de dimineata... Si ce bine... era.
Anna - aberand in asteptarea unei revederi....
P.S. - Vi se intampla sa distorsionati realitatea pentru ca nu este cum poftiti? Nu in sensul de auto-mintire drastica, ci in sensul de infrumusetare prin omisiune sa zicem:)?
Da, cum zicea cineva amintirile devin mai dulci o data cu trecerea timpului, tocmai pentru ca avem tendinta de a da la o parte ce nu ne convenea si ne amintim doar ce ne facea placere... Nostalgia locului unde am copilarit ne insoteste de-a lungul vietii tot mai intens pe masura ce inaintam in varsta, desi daca ne-am intoarce in timp nu am avea acea senzatie de bucurie pe care doar amintirile partiale ti le ofera.
RăspundețiȘtergereSincer... nu stiu daca dam la o parte amintiri neplacute ca pe un balast inutil, insa stiu ca atunci cand prezentul dezamageste, amintirile sunt unica hrana ce poate ajuta sufletul sa se mentina la o suprafata convenabila...
RăspundețiȘtergereAmintirile sunt subiective, asa incat de fapt actualizam stari placute...
Frumoasa treaba cu copilaria, insa eu incerc sa aflu daca de exemplu un om are doar paine pe masa...si se pacaleste ca mananca o halca de ceafa pe gratar...la un moment dat papilele chiar vor identifica in miez gustul carnii...
Anna - incercand sa desprinda realitatea de vis si intrebandu-se ce sa faca ulterior cu adevarul natang...