Abordea: Imi place...

miercuri, 9 septembrie 2009

Imi place...

Imi place crema de zahar ars putin racita, cu sos mult si dulce, nu amarui...

Imi place supa de pui calduta...cu galuste din gris si putin patrunjel presurat pe deasupra...

Imi place inghetata prajita...Imi plac diminetile racoroase si concediile lungi...

Imi place sa citesc in compania unui pahar de lapte si a pricomigdalelor...

Imi place sa ma plimb pe strazi la prima ora din zi, cand orasul abia isi dezamorteste articulatiile, oamenii au fete botite parca de somn si mers de somnambuli...

Imi place inghetata cu prajituri si dulceatza...

Imi place ciorba de burta cu ardei iute murat, smantana din belsug si lipii...

Imi place mirosul de cartofi copti, dar si gustul acestora, asezonati cu putin unt si telemea alunecoasa...

Imi plac mult cateii cu fete dezorientate, urechi asimetrice si nasucuri lipite de pamant...

Imi plac freziile albe si lila, lacramioarele, brandusele mov si portocalii, florile de colt, orhideele, clematitele, floarea soarelui pitica...

Imi plac paturicile pufoase si usoare, sosetele groase si incaltarile comode...

Imi plac bijuteriile grupate in seturi, desi nu imi place simetria, ma simt confortabil in tonuri armonioase...

Imi place tochitura, bulzul bine facut si gulasul de pui... apoi coltunasii, placintele cu varza murata si pasca de ciocolata.

Imi place muntele in orice ipostaza, iar marea doar iarna sau la apus...

Imi plac lucrurile unice, creioanele cu figurine, mirosul de vanilie si mosc...

Imi plac mult culorile, muzica si razele soarelui insinuandu-se prin jaluzele...

Imi place cand ploua iar eu vizionez un film sau scriu sau beau vin fiert...

Imi place sa privesc in ochi doar copii necunoscuti, pentru ca puritatea imi alina sufletul...

Imi place toamna racoroasa si plina de ploi spalatoare de moine...dar imi plac si primaverile cu pomii infloriti si cu pasari logoreice...

Imi plac noptile la tara, in case luminate doar de lumina focului din soba...

Imi place mirosul de curat... Imi plac arhaismele si calatoriile spontane...

Imi plac esarfele si fularele, obiectele din lut si jucariile din plus.

Imi plac prajiturile facute de mama si bluzele crosetate... Imi plac sfesnicele si costumele de epoca... Imi plac mirosul cremei pentru pantofi si clopoteii...

Imi plac ouale incondeiate, copacii cu frunze rosii, "ghetisoara" si bonsaii...

Imi place seninatatea "maicutelor" din manastiri, felinarele si piticii de gradina...

Imi plac fundele pentru cadouri, aranjamentele florale si lampile din fier forjat...

Imi plac brosele, canile ciudate si intrerupatoarele luminate...

Imi place sa pocnesc foliile cu bule si sa confectionez obiecte artizanale...

Imi place sa crosetez, sa impletesc si sa inventez retete culinare inedite...

Imi plac persoanele sincere, atente si deschise cu mintea si sufletul...

Imi place apa rece de la munte... Imi plac baloanele, ornamentele de Craciun, colindele si muzica folk...

Si mai imi plac o sumedenie de lucruri, insa cred ca este de ajuns pentru moment.

Uneori simt nevoia sa ma gandesc la lucruri placute si dupa cum se vede treaba, nu e greu sa le gasesc usor in memoria afectiva din dotare... ori sa le actualizez.

Voua ce, cum, cat, cand va place?

Anna - incantata de darul amintirii momentelor frumoase:)

9 comentarii:

Dan Ioanitescu12 septembrie 2009 la 15:27
Imi place ca sunt in viata.
E fabulos!!!!
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Anna12 septembrie 2009 la 19:24
@Dan Ioanitescu: Eu mai cred ca orice mod/tip de existenta este fabulos, insa vorba lui Voltaire... imi place lumea/viata pe care o traiesc pentru ca este cea mai buna dintre toate lumile/vietile posibile.

Anna - multumindu-ti pentru maniera prin care, folosind cuvinte putine reusesti sa asezi optimismul si frumusetea acolo unde le este locul...
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Dan Ioanitescu13 septembrie 2009 la 03:02
Viata e frumoasa.
Imi place inauntru!
Me gusta la vida. Me gusta todo.
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Dragos14 septembrie 2009 la 15:38
Imi place sa calatoresc, in special cu masina ceea ce-ti ofera posibilitatea de a vedea atat peisaje cat si orase. Imi plac filmele vechi, mai ales cele cu scene in care apar ploaia si case intunecate si misterioase :), imi placeau diminetile cand eram mai tanar... prin liceu, acum imi plac mai mult serile de vara, cand temperatura e mai suportabila ca ziua iar orasul pare mai frumos. Imi place sa lenevesc in diminetile friguroase de iarna. Imi place senzatia de liniste pe care ti-o ofera privirea unui lac sau a marii, imi place sa impartasesc bucuriile mele cu cat mai multi oameni si cel mai mult imi place sa discut cu prietenii mei atunci cand trec printr-o perioada mai grea si sa-mi dau seama ca exista intotdeauna o alternativa mai placuta si reconfortanta.
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Anna14 septembrie 2009 la 21:21
@Dan Ionitescu: Mi-nu-nat!
@Dragos: Frumos...multumesc pentru ca ti-ai impartasit placerile aici.

Mult bine!

Anna - intrebandu-se daca inainte de Platon gusturile se discutau:))...
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
ela17 septembrie 2009 la 23:50
Si stiu ca iti place sa mergi desculta (prin noroi la Durau), iti plac florile si lucrurile care pentru altii nu au importanta, iti place sa poti face cu o vorba pe cel de langa tine sa fie mai vesel ,iar mie imi place ca esti prietena mea.
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Anna18 septembrie 2009 la 11:28
@Ela: Este drept ca imi place sa pasesc desculta prin moine, insa doar daca ma strang pantofii de imi ies ochii din orbite ca la melc:)))).
Iti multumesc pentru rabdarea de a-mi parcurge gandurile asternute aici, pentru blandetea si frumusetea vorbelor si sentimentelor tale, pentru intelepciunea si prietenia ta...
Marquez zicea ca "Un prieten adevarat te prinde de mana si iti atinge inima", iar altii spun ca prietenii sunt ca stelele...chiar daca nu ii/le vezi mereu, stii ca sunt acolo.
Iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine sau alaturi de mine, cu stiinta ta sau fara.

Anna - amintindu-si fotografiile-martori ai ciclicelor inceputuri scolare, de plaiurile magice unde am prins a intelege treaba cu Miorita, unde am invatat obiceiurile poporului meu in ceas de Sarbatoare,...amintindu-si de cainele lu' Maddy si de blestematele scoici..., dar si gandindu-se la 23 de ani minunati de impartasire...
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
dreeandreea25 septembrie 2009 la 16:32
Imi place soarele care imi bate dimineata in geam.
Imi plac ouale Kinder ( stiu stiu...)
Imi place sentimentul pe care il am cand termin de citit o carte buna
Iubesc intelepciunea celor batrani
Imi place cand spun un banc si ceilalti il gasesc amuzant...
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Anna29 septembrie 2009 la 16:59
@dreeandreea: Foarte dragute lucruri.
Imi place sa impartasesc aceleasi frumuseti alaturi de oameni care mai au timp sa observe, sa se bucure, sa simta, sa...traiasca.
Imi amintesc ades de ouale Kinder - acelea de pe vremea cand eram si eu mai...tinerica. Era un tot -gust, forma, jucarii funny si interesante. Recent am mai achizitionat cateva, insa dezamagirea a fost imensa: nu mai era ciocolata aceea catifelata care se topea in ritmul unui vis frumos...nu mai erau jucarioarele distractive...In schimb erau doua guguloaie dulci dar ciudatele, jucarii grosolane care nu se mai asamblau ori puzzle suspect...
Sic transit gloria mundi.

Anna - gandindu-se la faptul ca multe placeri se devalorizeaza in timp, iar noi ramanem doar cu amintirea - vis ce nu mai stim cu siguranta daca s-a intamplat, dar presupunem amar ca nici nu va mai fi vreodata...
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri

Adăugați un comentariu

Cartea zilei:

"Viata pe un peron" - Octavian Paler: Am ezitat mult intre a copia un paragraf din acest roman sau a incerca sa povestesc unul din firele parcurse printre ganduri...sau randuri... Am decis in final sa marturisesc intelesuri care cu siguranta ma vor urmari ceva timp... Peronul poate fi un soi de purgatoriu, dar nu doar intre rai si iad, ci intre desertul vizibil si cel interior. Peronul poate fi un inceput, un final, o stare, un vis, o uitare sau o amintire... Peronul poate sa nu fie nimic ori poate sa fie tot ce numin viata, iubire, credinta, valoare, teama sau izbanda... De noi depinde cum ajungem pe peron, ce asteptam locuindu-l, depasindu-l ori dorindu-l. Fiecare dintre noi alege sa fie cobra, mangusta (imperfecta sau nu), imblanzitor de cobre, victima... caci in alegere nu e loc de predestinare, ci grad al fricii. Fiecare am ales in viata sa actionam sau ba, sa ne gasim scuze ori sa ne punem la zid, sa condamnam ori sa iertam. Intre copertile acestei carti am regasit un univers clarificat si amplu, in care este loc pentru oricine... si pentru judecatori si pentru calai...si pentru victime si pentru jurati ori simpli privitori...Ca si in viata...este loc pentru toate, insa nu este timp pentru toate, asa incat de fiecare din noi depinde de ce parte a baricadei ne pozitionam, daca devenim si calai si victime...sau indiferenti.
"Magicianul" - J. Fowles: "A fost odata un tânar print, care credea în toate lucrurile în afara de 3: nu credea în Dumnezeu, în printese, si în insule.Împaratul, tatal sau,îi spuse ca aceste lucruri nu exista si cum nu erau nici printese, nici insule, nici vreun semn al existentei lui Dumnezeu în împaratie, tânarul print îi dadu crezare.Dar într-o zi fugi în împaratia vecina, aici spre mirarea sa, vazu insule lânga coasta si pe aceste insule niste fapturi stranii si tulburatoare carora nu îndrazni sa le dea un nume.În timp ce cauta o barca, un barbat în tinuta de seara se apropie: - Insulele de acolo sunt adevarate?, întreba printul. - Bine înteles. - Si fapturile acelea stranii si tulburatore? - Sunt printese adevarate si autentice. - Atunci trebuie sa existe si un Dumnezeu!, striga printul. - Eu sunt Dumnezeu, îi raspunse domnul înclinându-se. Printul se întoarse acasa si îi reprosa tatalui: - Am vazut insule, printese si pe Dumnezeu. Împaratul ramase impasibil: - Nu exista insule adevarate, nici printese adevarate, nici Dumnezeu adevarat. - Dar l-am vazut cu ochii mei. - Avea mânecile suflecate? Printul îsi aminti ca da si împaratul zâmbi: - E un costum de magician ai fost pacalit. Auzind acestea printul se întoarse în împaratia vecina si îi spuse indignat omului în haine de seara: - Tata mi-a spus cine esti, data trecuta m-ai pacalit, dar acum nu, stiu ca insulele si printesele nu sunt reale pentru ca tu nu esti decât un magician. Omul în tinuta de seara zâmbi: - Nu eu te pacalesc.La tine acasa sunt multe insule si multe printese, dar tatal tau le tine sub vraja si nu le poti vedea. Printul se întoarse acasa gânditor si se uita drept în ochii tatalui: - E adevarat ca nu esti împarat, ci doar magician? Împaratul zâmbi si îsi sufleca mânecile: - Da, fiule, sunt magician. - Atunci barbatul de pe mal era Dumnezeu. - Acela era doar un alt magician. - Trebuie sa cunosc adevarul adevarat, adevarul de dincolo de magie. - Nu exista adevar dincolo de magie. Printul zise cu tristete: - Am sa ma omor. Prin vrajile sale împaratul chema Moartea ca sa vina.Moartea aparu în usa si facu semn tânarului print sa vina cu ea.Printul se înfiora, îsi aminti de insulele frumoase, dar ireale si de printesele ireale, dar frumoase. - Prea bine, zise printul.Voi putea îndura totul. - Vezi fiule, zise împaratul, acum esti si tu magician."
"In clipa mortii" - J. Crase - "Iubirea si moartea fac pereche buna intre dunele de sare de la Baritone Bay, Joseph si Celice, profesori de zoologie, isi joaca ultima carte a destinului in acelasi loc in care a inceput povestea lor de dragoste, in urma cu treizeci de ani. Golful incantator, personajul principal al romanului, devine un fel de Mare Inchizitor naturalist, relansand intrebari nelinistitoare. Ce urmeaza dupa moarte? In niciun caz vreun purgatoriu crestin, cu prezente angelice si imnuri in surdina. Ci sase zile de gratie, al alt fel de Geneza, in care trupurile lui Joseph Si Celice vor fi adjudecate dunelor sau iubirii - indelung asteptate - a unei fiice risipitoare."
"Pendulul lui Foucault" - U. Eco: Safiroti, credinta, dogme, drum inspre Centru, re-creatie si Adevar, povestiri despre templieri si magia momentului, fragmente intru Tot... un megaroman in care realul, irealul si imaginarul se impletesc si se diversifica pentru ca in final, desi porniti intr-o incursiune spre Altceva, sa ajungem la noi ca intr-o experienta necesara pe care altfel greu am putea-o cunoaste. La finalul acestei trairi incepem noi care va trebui sa traim intru umplerea vidului, devenind noi insine in singurul timp ingaduit.Cineva afirma ca acest roman este "Alice in Tara Minunilor" pentru adultii care si-au pastrat spaimele copilariei.
"Un veac de singuratate" - G. G. Marquez: Publicat pentru prima data in 1967, romanul "Un veac de singuratate" a fost cel care l-a consacrat pe autorul sau ca fiind unul dintre maestrii narativei contemporane, aducandu-i in 1982 Premiul Nobel pentru literatura. Nu exista nici timp, nici spatiu. Generatii, fapte, personaje se amesteca intre ele. O epoca se suprapune cu cealalta, visul se confunda cu realitatea, lucrurile evolueaza, si totusi nimic nu pare a se schimba. Totul se petrece la limita dintre tragic si comic, dintre viata si moarte.O lume extravaganta, pe cat de indepartata de a noastra, pe atat de familiara, cuprinsa intr-un vartej de repere care se regasesc in toate amintirile, in toate istoriile marilor familii.
"Bebelusul" - Marie Darrieussecq: Romanul este o incursiune într-o zonă de care scriitorii în genere se feresc: maternitatea şi experienţele cu totul aparte prin care modifică identitatea femeii. Deşi nici un nume nu e pomenit aici, cartea a fost citită ca o confesiune personală a scriitoarei care se analiza din ipostaza de mamă. Fără clişeele dulci ale genului, fără exagerări şi fără observaţii edulcorate, romanul deschide un spaţiu delicat şi tensionat deopotrivă: cel al intimităţii dintre mamă şi bebeluş, două fiinţe legate prin fragilitate, putere şi dragoste. Metamorfoza este însă experienţa care fixează miza acestui raport rar investigat
"Domnilor copii" - Daniel Pennac: In acest roman, Pennac se întoarce la decorul său preferat - şcoala - pentru a vorbi despre educaţie, despre memorie şi toleranţă, dar mai ales pentru a-l face pe cititorul adult să regăsească puţin din acea plăcere pe care o simţea, în vremea copilăriei, în faţa unei poveşti. Un profesor le cere elevilor să scrie o compunere, în care să-şi imagineze un scenariu bizar: într-o dimineaţă să se trezească adulţi, iar părinţii să se transforme în copii. Domnilor copii este una dintre cele mai frumoase invitaţii la retrăirea, prin lectură, a unei vîrste imposibil de şters din memoria adultului.
"Nu ti-am promis niciodata o gradina de trandafiri" - H. Green: "Tanara Deborah traieste in propria ei lume aparte, un loc stralucitor cu zei luminosi, zeite si pajisti verzi. Ea insa si-a pierdut contactul cu realitatea, cu lumea brutala din care simte ca trebuie sa fuga. Intoarcerea ei in lumea reala ofera speranta tuturor celor care au incercat sa refuze viata, evadand in fantezie si vis."
"Lupul de stepa" - H. Hesse: "Nu, sunt convins ca nu si-a pus capat zilelor. Mai traieste, urcand undeva scarile unor case straine cu picioarele sale obosite, privind fascinat la vreun parchet stralucind de curatenie, la araucarii curate, bine intretinute, isi petrece zilele in biblioteci si noptile in localuri sau pe o canapea inchiriata, ascultand dindaratul vreunei ferestre cum toata lumea, toti oamenii traiesc, stiindu-se alungat, dar fara sa se omoare, caci i-a mai ramas un strop de credinta care ii spune ca va trebui sa bea pana la fund suferinta din inima lui, aceasta suferinta amara din care va fi sa i se traga moartea. Ma gandesc adesea la el, nu mi-a usurat intru nimic viata, nu a avut darul de a incuraja si de a intari in mine sentimentul fortei si al bunei dispozitii, dimpotriva!"
"La fel de iute ca dorinta" - L. Esquivel: "De data aceasta, registrul epic sufera modificari, peisajul fiind puternic ancorat in realitate. Scriitoarea dedica romanul tatalui ei, telegrafist intr-un oficiu postal, la fel ca protagonistul povestii. Acesta traieste sub semnul unui clivaj perpetuu: [...] se ocupa cu transmiterea cuvintelor, dar exceleaza in intuirea si prelucrarea gandurilor celor din jur; e capabil sa medieze fericirea tuturor, dar face din propria familie captiva unei nefericiri neintrerupte. Mintea lui e un laborator unde se desfasoara experiente benefice pentru cunostinte si distrugatoare pentru sine."
"Ca apa pentru ciocolata" - L. Esquivel: "Ati mancat vreodata prepelite in petale de trandafir, curcan cu migdale si susan sau champandongol? Stiati ca in Mexic fiica cea mica nu avea voie sa se marite, fiind obligata sa poarte de grija mamei varstnice? Stiati ca focul dragostei de care e cuprinsa o femeie incendiaza totul in jur? Stiati ca bucataria e centrul universului si ca exista o stransa legatura intre arta culinara si amor? Stiati ca apa e mai buna decat laptele pentru a face o cana de ciocolata buna si ca fasolea fierbe foarte repede daca ii canti? "

Abordea

ALT BLOG AL MEU:

Cine sunt...

Jurnalele pasiunilor

Persoane interesa(n)te:

Postari trecute dar inca actuale...

Capitole

Faceți căutări pe acest blog

Proiect

Increngaturi

miercuri, 9 septembrie 2009

Imi place...

9 comentarii:

Site-uri inspre frumos...

Cartea zilei: