sâmbătă, 22 august 2009

Vice-slav si Lud-mila sau de-a iubirea...


In acea zi plina de praf, lancezeala si uitare si se hotara sa continue jocul in singurul mod posibil: retragandu-se gratios...
Lud-mila era o femeie nici frumoasa, nici urata, nici slaba nici grasa, nici inalta, nici prea scunda, nici satena, nici bruneta, nici prea buna, nici prea rea... Pe vremuri fusese frumoasa, fusese parca mai slaba, mai inalta si satena, dar si bruneta si roscata...chiar si blonda... Era o femeie care se deosebea de celelalte prin faptul ca atunci cand intra pe poarta unei relatii se transforma in mod miraculos: devenea alt om iubind cu toti porii, toate visele si amintirile, zambetele si lacrimile, zilele si noptile...se daruia total neretinand pentru sine nici macar un fir de par sau felie de paine - rezerva de univers propriu nededicat celuilalt.
In ultimul timp insa, colegii de la Fabrica de papusi mecanice dar sufletiste observara ceva schimbat la ea... parca o parasisera licarul din privire si voiosia cu care se obisnuisera si care ii dispunea spre frumos in fiecare zi de munca. Nu spunea nimic, nu era genul care sa se planga, insa parea ca peste fiinta ei se asternuse un val cernit ca acela pe care il poarta fiintele suferinde.
In adevar, Lud-mila nu era in apele ei de ceva vreme, din pricina intuirii abisului care se casca lacom intre ea si iubitul ei, Vice-slav - un functionar cam nesimtit si arogant al Federatiei de pierdut vremea in sport, arta si religie.
Erau impreuna de ceva timp, insa cu cat se departau in alte zari temporale, pareau ca drumurile li se bifurca iremediabil. Lud-mila iubea arzator si definitiv, insa ca orice lucru minunat avea si reversul pe masura...astepta de la celelalt lucruri multe si marunte, dovezi de afectiune constanta sau pur si simplu pasiune incifrata in viata de zi cu zi. Se agata mult de viata asta, nestiind ce sa creada despre o alta lume sau existenta post-mortem, asa ca se hotarase in a stoarce clipele de toata seva de iubire si frumos, fara a lasa loc pentru regrete si pustiu.
Astazi insa Lud-mila avu o proiectie ciudata a propriei relatii care o bulversase peste masura. Poate ca din pricina luminii sau a zgomotului asurzitor al masinilor de pictat ochi cu farmec si pudoare...sau poate pentru ca minciuna are picioare extrem de scurte...Lud-mila realiza in acea zi ca petrecuse timp pretios din viata ei alaturi de un necunoscut frustrat, inca ne-copt si rece ca gheata in fata iubirii absolute. Se trezise in fata evidentei ca Vice-slav nu o iubea (sau cel putin nu o iubea cum si-ar fi dorit ea) si nu reusea sa se obisnuiasca sa clipeasca si respire sub imperiul groazei care o cuprinsese.
Vice-slav nu fusese niciodata un tip aratos, insa nemultumirile adunate de-a lungul (si de-a latul ) vietii ii confereau un soi de semetie dispretuitoare dupa care femeile se dadeau in vant.
El si Lud-mila se cunoscusera la un bal mascat datorita unei confuzii: el crezuse ca sub masca ei se ascunde o tipa care ii dadea tarcoale de ceva timp, iar ea crezuse ca el este un fost coleg de la cursurile de viso-mecanica pe care il simpatiza in secret. Hazardul sau gluma destinului facuse ca ei sa nu se desparta dupa de-mascare, luandu-si ramas-bun de la reprezentarile dorinte si multumindu-se sa apuce impreuna pe acelasi drum.
La inceput traisera intens fiecare clipa de iubire, cu gingasii si renuntari de care niciunul nu se credea capabil. Pe parcurs insa, fiecare avea senzatia ca celalalt a fost substituit in somn cu o alteritate deranjanta, insa toate eforturile de remediere a situatiilor neplacute se transformau in amanari, cu speranta ca "maine" va aduce prada rapita in ajun si ca iubirea va inflori din nou sub asternutul lor...
Insa zilele se scurgeau univoc inspre incercarea de-a nu il stanjeni pe celalalt...
Vice-slav incepuse sa lipseasca mult...lipsea chiar si cand era de fata, absorbit de lucruri care nu aveau de-a face cu relatia lor sau cu indeletnicirile de partener si iubit care odinioara ii produceau placere... Se credea de neinlocuit si mai nou il enervau la culme infatisarea Lud-milei, felul in care se comporta, felul in care vorbea, manca sau mergea; il enerva sinceritatea cu care Lud-mila il dezgolea de cuvinte si ii arata ca greseste - caci el nu intelegea cum poate gresi daca in loc sa plateasca facturile mergea la birt si se rasfata cu felurite licori si deserturi, atata timp cat in drum spre casa ii lua iubitei sale - din ultimii banuti, nu oricum! - un buchet imens de trandafiri rosii. Ea spunea ceva despre alergie la polen si despre faptul ca o singura culoare nu ii placea, insa cine avea timp sa o asculte, atata timp cat "intentia conteaza"... Vice-slav ii pusese in vedere, cu autoritatea specifica unui functionar bine re-format ca trebuia sa devina mai supusa, mai intelegatoare, mai slaba, mai inalta, bruneta (ca tipa din parc) sau roscata (ca aia din tren), insa facuse asta doar pentru ea, ca sa fie ea mai placuta si ca el sa o iubeasca astfel mai mult...
La randu-i, Lud-mila adormea din ce in ce mai mult lacrimand, ofta tot mai mult si ramanea ades cu ochii tristi privind fara de tinta asteptand...nici ea nu mai stia ce... Simtea ca se indepartasera mult, insa cautand in cufarul memoriei, isi dadu seama ca totul fusese doar o iluzie de proportii. Incercase a se minti ca i se pare, ca e firesc sa intervina probleme, raceala sau uitare, caci fiecare are zile bune si proaste, insa simtea un gol imens undeva in capul pieptului, gol care parca se adancea cand privea pe strada cupluri in varsta care inca se mai priveau cu pasiune, se tineau de mana si sopteau zambind intr-o lume care parea ca le apartine definitiv.
In acea zi, ceva s-a intrerupt, parca un angrenaj s-a defectat in fiinta ei... un arc din acela cum vazuse la papusi, un arc ce facea tot angrenajul sa functioneze... parca nu mai putea pasi, gandi sau respira cum o facea cu cateva clipe mai devreme...
Si atunci ii veni ideea.
Muncise de ceva vreme la un proiect care i se parea stupid, insa decat sa mearga in locuinta instrainarii, prefera sa se dedice acestei munci care nu stia daca ii va folosi vreodata cu adevarat. Acum se felicita in gand si ochii isi recapatara pentru o clipa licarul veseliei pierdute.
O duse pe Rada acasa, o imbraca frumos intr-o rochie identica cu e ei, ii aranja coafura si o aseza pe scaunul ei favorit din bucatarie... Isi stranse doar lucrurile care nu pastrau parfumul lui Vice-slav sau amintirea lui in vreun alt fel, impacheta totul atent, isi lua ramas-bun de la casa pe care parca o vedea pentru prima data - nu pentru ultima - si pleca transformandu-se parca cu fiecare pas spre departare...Spatele parca i se indrepta, pe buze parca ii inflorea un zambet, privirile parca incepeau sa lumineze frumos, ca pe vremuri...
Cand Vice-slav veni acasa destul de "afumat" si altoit cu arome de felinar rosu, il intampina o liniste suspecta... Lud-mila nu iesi sa il boscorodeasca, in casa mirosea frumos a mar si scortisoara si casa parea mai luminoasa.
O gasi pe Lud-mila stand cuminte pe scaunul ei in bucatarie, probabil botoasa si ofuscata, insa cu o placinta aburinda naucindu-i simturile... Vice-slab turui pe nerasuflate vrute si nevrute, insa spre stupoarea definitiva Lud-mila nu scoase niciun sunet, parca nici nu misca. El nu indrazni sa o priveasca, pentru ca deja stia ca ochii ei erau umflati si rosii de plans si ca avea probabil aerul acela absent pe care il arbora cand el uita de ea. Ii trecuse prin cap ca serbeaza ceva in acea zi, insa nu isi batu prea mult capul... stia ca daca a ratat ceva ea ii va aminti cu varf si indesat, asa ca la ce bun sa iroseasca timp? O saruta mecanic pe frunte si merse la culcare... I se paru iarasi ciudat ca nu aude zgomot de vesela sau usi trantite anuntand o furtuna de intrebari, reprosuri si amenintari de-a parasitul...
Vice-slav adormi repede cu gandul la bruneta de la Salarii care il privea intr-un anume fel, mai explicit decat toate cuvintele inutile.
Dupa un timp se intoarse normalitatea peste toti si toate... Ludmila revenise la viata parca, dintr-un vis adanc, era din nou vesela, mai frumoasa parca si cu toate ca devenise mamica, arata mai supla, eleganta si multumita de la o zi la alta. Dupa ce plecase in seara aceea, colataise mult sperand ca el o va cauta, ca vor reinvia sentimente inhumate, ca totul va din nou cu aroma de fondanta liliachie... La un moment dat a incetat sa il mai astepte, sa spere... si atunci fostul coleg de la cursurile de viso-mecanica pe care il simpatizase odinioara in secret aparu discret in viata ei, fara flori rosii (pentru ca stia ca e alergica la polen si ca uraste culoarea rosie), fara minciuni si tradari, fara frustrari si functionarisme penibile.
Ludmila credea ca e un vis din care refuza sa se trezeasca...uneori se intreba daca nu cumva o fi murit si e in rai.
Dar nu, era cat se poate de vie, cu un sot minunat alaturi, care o pretuia, o iubea si o facea sa infloreasca. O dezmierda, o mangaia, se trezea cu ea in brate, adormea doar cu ea in gand, ii stia starea in fiecare clipa, o privea mereu, parea ca nu se mai satura de ea, faceau planuri impreuna, le realizau, calatoreau impreuna, se imbaiau impreuna, traiau ca doua trupuri cu acelasi suflet si Iubire mare, unica si adevarata. Congratulov - caci asa se numea sotul Ludmilei - era un om normal, impacat cu sine, isi iubea nevasta si copilul, traia prin ei si pentru ei. Pentru el nu exista o femeie mai frumoasa ca Ludmila, nu avea ochi pentru alta, timp pentru nimeni altcineva, nu simtea nevoia sa uite de ea lasandu-se prada fanteziilor la semafor ori acordand mul mai multa atentie anturajului, simtea ca ziua e prea scurta si ca nu reuseste sa ii arate indeajuns cat de mult o iubeste, nu trebuia sa se prefaca fericit sau implinit, pentru ca era asa mereu. Orice grija sau tristete ar fi avut la serviciu ori din pricina banilor ori a sanatatii, cand aparea sotia lui totul se destrama si uita orice rau alaturi de fiinta iubita. Se sarutau mereu, cu pasiune nestinsa, se plimbau mult sporovaind in soapta, intr-o lume ce parea ca le apartine, fara pata, umbre sau incertitudine.
Ludmila s-a mai intalnit o singura data cu Vice-slav, de fapt s-au privit timp de cateva clipe. El parea fericit de mana cu Rada - papusa mecanica dar sufletista pe care Lud-mila o lasase in locul ei inainte de a pleca, alaturi de ultima placinta cu mar si scortisoara facuta din lacrimi si deznadejdi. Lucrase mult la acest proiect, ii daduse chipul ei, ii atasase un dispozitiv care ii permitea papusii sa isi schimbe culoarea parului, marimea sanilor, lungimea picioarelor dupa amprenta vocii poruncitoare a lui Vice-slav, o programase tandra, supusa, tacuta si indiferenta, o invatase programatic sa nu spere, sa nu viseze, sa nu sufere ori sa exulte.
In clipa cand privirile Ludmilei si a lui Vice-slav s-au intalnit, pe chipul lui a trecut parca norul intelegerii, a privit la Rada - Lud-mila lui - , apoi la Ludmila cea adevarata, a dat din cap alungand parca un gand nastrusnic si a trecut mai departe. Insa intre gandurile lui se succedau flash-uri ametitoare: aceeasi rochie parca de ani buni, alergia care disparuse brusc, lipsa bombanelilor, faptul ca faceau dragoste doar in bucatarie, loc in care o lasa seara si o gasea dimineata, tacerea prelunga - chiar, o fi zis ceva de o gramada de timp? - parul care parca dimineata era blond iar acum, dupa intersectia in care se privise incitant cu roscata apetisanta de vis-a-vis, parea cu nuante ruginii...lacrimile care disparusera, visele ei care nu ii mai intunecau diminetile de duminca la cafea, planurile care trebuiau facute zilnic lipseau cu desavarsire...
Ajunsi acasa, Vice-slav si Rada avura singura conversatie din viata lor de robo-binaj: el o ceru de nevasta, oar ea se ridica de pe scaun - parea foarte inalta astazi !- , il privi sticlos si indiferent, ii spuse ca il paraseste si pleca unduind soldurile parca mai naucitoare astazi.
Apoi traira toti fericiti pana la adanci batraneti, chiar si Vice-slav care nu a inteles niciodata nimic.


Anna - aberand pseudo-artistic:).
P.S. - Se poate ca A. si N. sa se recunoasca in aceste randuri, daca insa nu o vor face, le voi linisti
nedumeriirea pasagera spunand ca personajele si povestea sunt doar rodul imaginatiei mele in ceas tarziu de nesomn.

9 comentarii:

  1. Cat de frumos reprezentat....chiar daca povestea e la granita dintre real si imaginar...atat de fabulos si totusi...cat de real, privit din perspectiva:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Iti multumesc inca odata pentru cuvintele datatoare de curaj si prospetime:).
    Indiferent de distanta fata de realitate a povestioarei mele, cred ca fiecare dintre noi are in gradina vietii o astfel de experienta, traita diferit, desigur:). Ma refer la un act ratat pe care nu dorim sa ni-l asumam, pacalindu-ne perioade lungi de timp ca doar ni se pare, ca realitatea este de fapt iluzia cu care ne alimentam... Poate fi vorba despre o relatie, un om, o dragoste, un drum sau orice alta experienta...
    Iti doresc trezie grabnica daca te vei afla vreodata impletit in itele unei astfel de povesti!

    Anna - "cu granita-n ranitza":)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cam cruda soarta cu Vice-slav :)Recunosc ca mie personal mi-este mai greu sa-mi dau cu parerea despre problemele care apar intr-o relatie o data cu trecerea timpului, pe care nu le observi la inceput din cauza euforiei. Insa am cunoscut fete care stateau intr-o relatie desi de multe ori se simteau nefericite. O parte din ele s-au desteptat dupa multe luni, cu altele n-am pastrat legatura ca sa stiu deznodamantul. Bineiteles ca m-am intrebat de ce accepta o astfel de situatie niste fete tinere, dragutze, fara obligatii fata de partnerii lor. Din ce am inteles din explicatiile lor cred ca frica de singuratate si necunoscut le facea sa accepte o relatie care nu le convenea de fapt, visand ca intr-o zi o sa apara acel "Congratulov" care sa le aduca fericirea :)... Poate ca ar fi trebuit sa ma concentrez pe partea cu happy -end a povestirii tale. Si, mai grea mi se pare situatia in care o fata nu este atat de nefeiricita intr-o relatie, dar cunoaste pe altcineva cu care se potriveste mai bine. O sa stie ea sa aleaga? Dupa ce repere? Ca sa-si dea seama ca se potriveste mai bine cu altcineva, trebuie sa-l cunoasca mai bine ceea ce inseamna implicit inselarea partenerului. Cum iti dai seama daca esti pe cale sa dai cu piciorul la sansa de a fi cu cineva mai potrivit, sau e doar o iluzie?

    RăspundețiȘtergere
  4. @Dragos: Cruda sau coapta:), situatia lui Vice-slav este a oricarei fiinte care in loc sa-si priveasca partenerul de drum privesc in ograda vecinului sau...in vitrine admirandu-si propriul chip. Este situatia oricarui om care crede ca o relatie/iubire inseamna potolirea nevoilor primare si in rest...uitare.
    Intr-adevar, exista persoane care stau in relatii care le produce doar suferinta si declin...in virtutea unei inertii ciudate, din mila, obisnuita sau teama, asteptand un zburator intarziat in loc sa inchida usa dupa ele, preferand mai degraba singuratatea provizorie decat deziluzii si compromisuri inutile...
    Cat despre problema din ultimul paragraf, eu stiu doar un raspuns: niciun om intreg la minte si la suflet nu lasa vrabia din mana pentru cioara de pe gard (fie ea vopsita sau ba) decat daca exista o fisura interioara, un vid resimtit.
    Daca o femeieeste implinita alaturi de barbatul ei, nu are cum sa observe niciun alt barbat din lume ori sa-i/si permita sa ii trezeasca interesul. Daca insa ea poarta o nemultumire cu care se strofoaca sa vietuiasca, dar simte ca el nu o merita sau nu o poate face fericita, fii sigur ca la primul semn de fericire maxima intuita la un altul,isi va face repejor bagajelul si va disparea in bratele celui nou venit, pentru simplul motiv ca celalalt oricum nu ii mai poate oferi nimic nou sau dorit. Normal ca se poate insela din nou, dar macar a incercat si apoi poate da vina pe lipsa acuta de noroc sau pe tagma barbateasca care e asa si pe dincolo...
    Cat despre partea cu incercatul, din pacate sunt si astfel de persoane, care pasesc o vreme in doua sau chiar mai multe luntri pana cand simt teren solid sub picioare si abia atunci aleg un singur drum...
    Personal sunt de parere ca daca esti intr-o relatie in care 6 din 10 lucrurile visate nu rimeaza, e timpul sa iti iei talpasita discret, sa te aduni o perioada si apoi sa purcezi la vanatoare. Caci daca pornesti sa gonesti dupa 2 iepuri, cu unul in tolba deja, se prea poate sa ii pierzi pe ambii si apoi sa descoperi ca si cel din tolba s-a imputit intre timp.
    Repet, aceste lucruri se pot aplica persoanelor intregi la minte, corp si suflet; nu discutam de persoanele dependente fizic, financiar, afectiv sau posesoare de deviatii comportamentale si sexuale.
    In adevar, nu poti cunoaste gradul de compatibilitate cu un om decat dupa mult timp, insa multe persoane se ghideaza dupa instincte primare si deci singurul reper sunt fluturasii din stomac. Depinde cine esti, ce vrei si mai ales cum vrei...

    Anna - gandindu-se ca traiul intr-o relatie este ca preparatul si servitul unei ciorbe: nu poti pune toate ingredinetele la inceput si apoi sa uiti de ea pe foc...mai mesteci, mai adaugi, mai gusti, sarezi, condimentezi, dai focul mai iute sau mai mic, stingi cand este gata, servesti in farfurii frumoase, asezonezi, aduci paine,tacamuri, servete inflorate, smantana, putin ardei iute...

    RăspundețiȘtergere
  5. Chiar ai talent!!!
    Oameni rupti in doua (prin cratima:), intregiti prin vise comune... Minunata proza!

    "Traiul intr-o relatie este ca preparatul unei ciorbe!" Asta e de tinut minte.:)))
    Dar si ca ciorba reincalzita nu mai are acelasi gust!
    Sa stii ca mama lui vice-slav este de vina. Ea l-a crescut ca pe un bou.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Dan Ioanitescu: nu stiu daca e chiar talent, insa imi place mult sa ma joc printre cuvinte si alaiul lor de frumuseti uitate... Multumesc frumos oricum pentru apreciere...
    Ma bucur ca ai inteles treaba cu jumatatile, imi era teama ca cititorii sa nu creada ca m-a parasit ortografia:), iar continuarea ta in registrul "culinariadei" relationale este inspirata.
    Cat despre mamica lui Vice-slav, are partea ei de vina, ca si fiu-sau care s-a pitit la umbra culpabilitatii materne, refuzand sa isi invete propriile lectii si sa isi asume o existenta autentica...

    Anna - zambind la gandul discutiilor moralizatoare dintre barbati:)

    RăspundețiȘtergere
  7. Saru'mana Anna,

    Am sa-ti fac o propunere decenta. Intra te rog pe rodulpamntului si incearca sa dai drumul povestii aceleia "Mitu lu' Sisif" mai departe, prin comentariul tau. Vor fi cat de multi autori talentati posibili. Aceasta poveste se va tese prin voi, fara nicio intelegere prealabila. Fiecare ii va completa destinul cum va crede de cuviinta.
    Te prinzi?
    E valabil si pentru ceilalti comentatori ai tai.

    O seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  8. Anna,
    Iti multumesc.
    Si eu si Ioana.
    Mergem mai departe?

    RăspundețiȘtergere
  9. @Dan Ioanitescu: Iti multumesc frumos pentru ambele invitatii si pentru creditul acordat. La prima am dat curs, iar inainte de a o declina pe a doua, probabil voi mai incerca cel putin odata, insa trebuie sa recunosc faptul ca acest gen de experiment, dincolo de interesul primelor etape nu ma incanta in masura pe care poate as dori-o...
    Iti voi marturisi ceva...Imi place sa scriu si daca s-ar putea, as face asta tot timpul, insa imi place libertatea, imi place cand ma asez in fata tastelor sa mi se deruleze povestea prin fata "ochilor", sa imi apartina in totalitate universul creat ca scop/scuza pentru evadarea din cotidianul stramt.
    Imi amintesc un astfel de experiment propus la o lectie de Romana cand eram prin generala...insa acolo scriam doar o propozitie fiecare...iar concentratia ideilor si rasturnarile de situatie mi s-au parut fascinante, acum descopar insa ca nu mai e atat de facil...
    Este ca in bucatarie - ca tot imi place mie sa fac trimiteri la acel loc:) - 5 persoane contribuie la acelasi fel de mancare...poate iesi ceva sofisticat sau un ghiveci banal. Finalul depinde de scop, de mijloace si de experienta fiecareia.
    Poate ca, tributara ideii voastre, voi scrie la un moment dat ceva despre un Mitu' al unui Sisif asa cum a incoltit in imaginatia mea, iar daca voi gasi resurse voi reveni la jocul vostru, desi stilul meu, nu cel pe care l-am exersat acolo, se potriveste cam precum nuca in perete:)).
    Sper sa fi inteles motivatiile mele si sa nu ma judeci pre aspru:).
    O zi cat mai placuta,

    Anna - Uimita ca din toate ideile sclipitoare ale unui popor genial se nasc doar filme scaldate in abjectiuni, derizoriu si platitudine, asezonate cu un limbaj - sper eu - inca nereprezentativ pentru acest neam...

    RăspundețiȘtergere