img5.jpg)
Din ce in ce mai des raman uimita de modurile in care unii oameni cauta sa iasa in evidenta. Pretul si decenta nu mai conteaza de ceva vreme... Femei aproape despuiate, machiaje stridente, masini-aspirator din care urla basii (in ritm de manele de cele mai multe ori), voci ridicate, priviri staruitoare, scrasnet de roti, claxoane, nervi si ochi dati pe spate...
Aspecte deranjante care ar produce tulburare si celor mai limpezi ori linistite albii.
M-am tot intrebat de ce toate acestea? La ce bun?
Merita ani de diete, abstinente crunte, fitness pana la epuizare, masaje istovitoare si timp pierdut aproape exclusiv intre coafor, cosmetica si shopping pentru cateva ore de pasit lasciv printre babuini cu priviri pofticioase? Privesc surate care este clar ca au pierdut ore in fata oglinzii proband de-a valma pana cand au atins "maximum de minim", adica acele batistute in chip de acoperamant trupesc despre care bunicul meu ar fi spus ca "incep prea tarziu si se termina prea repede"...in schimbul a...ce? Ce tip de barbati poti atrage in acest fel? Doar pe cei interesati exclusiv de invelisul oricum perisabil... Atat gandesc oare acele femei ca valoreaza? Atat de putin cred oare ca au de oferit, mizand pe faptul ca generozitatea dezvelirii bustului ori a picioarelor sunt garantia fericirii eterne? Cand mi se plangeau prietene de grotescul suratelor care au uitat de misterul feminin le radeam banuindu-le de gelozie, insa apoi am observat un fenomen ciudat...femeile care se cred vampele cluburilor sau soselelor sunt mai mereu singure... Desigur ca nu din cauza ca barbatii se tem ori le idolatrizeaza de la distanta..., pentru ca intreband masculi diversi am aflat ca toti le privesc, insa nici unul nu si-ar intemeia o relatie sau o familie cu o femeie care isi petrece jumatate din timp construind show-ul desfatarii privirilor si cealalta jumatate din timp prezentand efectiv spectacolul evidentei trupesti si...cam atat...caci nu iti poti petrece viata doar in pat.
In anonimatul oraselor mari doar daca iti stii masura foarte clar poti sa iti traiesti viata firesc, fiindu-ti egal, pastrandu-te intact si nedevenind o copie a ceva ce doar miroase a fericire. Daca priviti atenti in jur, sunt sigura ca veti observa femei (si barbati, desigur) care seama ingrijorator de mult intre ele/ei: aceeasi coafura, culoare de par, haine, machiaj, accesorii si atitudine.
E aproape magie: daca ma imbrac si ma comport precum x, voi avea si eu succes/bani/cine mai stie ce... De ce insa privirile sunt mai mereu goale sub genele false, iar rictusul tristetii razbate totusi prin machiaj?
Pentru ca fericire nu vine odata cu hainele stramte si cu atitudinea provocatoare...dimpotriva. Oamenii te cumpara dupa cum te vinzi. Putini mai au rabdare sa descopere un suflet odata frumos ori complexele unei iubiri ratate, a unor esecuri existentiale din care lectia a fost inteleasa pe dos.
Si atunci m-am gandit mai mult la complexele oamenilor. Fiecare idi gestioneaza bagajul de complexe din dotare cum stie mai bine...unii isi asuma complexele si rad pe seama lor, altii si le asuma dar decid sa le transforme in atu-uri, altii le intuiesc dar le tin sub cheie ca si cum ar fi o boala rusinoasa, iar altii le mascheaza in arme care se intorc impotriva lor.
O femeie frumoasa care nu a lasat praful fardului sa i se aseze si pe neuroni va straluci si in cea mai lunga rochie care ii ascunde formele, raspandind bine si mister greu de uitat... Un zambet luminos izvorat dintr-un suflet minunat face mai mult toate perechile de "silicoane" sau "craci" munciti din greu "la sala". O femeie instabila insa nu isi permite luxul de a fi ea insasi...deghizandu-se mereu intr-un chip care in capul ei ametit de atata fixativ este garantia succesului.
Complexele pot fi diverse si desigur ca difera si motivele sau conjuncturile in care s-au cristalizat, insa in mare cred ca putem subsuma tot in nevoia de a fi remarcat..asa cum uleiul iese la suprafata castigand lupta cu alte lichide, exista persoane care nu sufera ideea de a trai in anonimat, adica o viata normala in care sa fii remarcat prin calitati reale si nu fabricate facil.
Totul in jur urla pentru o clipa de atentie... "uite ce masina tare am!", "uite ce smecher sunt", "auzi ce bass puternic...si daca tot ma privesti, uite ce ochelari de soare mi-am luat", "uite ce frumoasa sunt", "priveste-ma, sunt aiiiicii!!". Doar asa imi pot explica penuria de stridente care coexista cu normalitati frumoase care sunt remarcate...culmea! fara a se da peste cap pentru asta.
O persoana ancorata in valori si dotata cu inteligenta nu va claxona niciodata pe cel din fata pentru cateva secunde in plus la urmatorul semafor.
O persoana care stie cine este si de ce nu va urla niciodata la amicul care se afla la 30 de centimetri distanta, nu va rade scremand zbierate si nu va asculta muzica cu volumul la maxim in masina decapotata in timp ploios...
Toate acestea nu sunt de fapt defulari ale sufletelor innegrite de defecte renegate?
In loc sa recunosc faptul ca sunt nesimtita sau insipida si sa remediez ceva, aleg sa ma maimutzaresc si sa ma ascund sub o masca limitativa...
In loc sa recunosc faptul ca nu stiu sa imi gestionez corect problemele, dau vina pe ceilalti si ma razbun in orice chip...
De ce este as agreu sa recunostem ca unii au niste calitati, ca unii sunt poate mai buni decat noi, mai isteti? Dam vina pe noroc pentru succesele altora, dam vina pe altii pentru insuccesele proprii fara a ne opri o secunda in loc si a sonda ce este de remediat...ne bulucim sa judecam pe oricine si orice fara a privi mai intai in curtea noastra (pentru a vedea daca e rost/loc de capra vecinului care teribil ne-ar trebui)?
De ce ne chinuim sa fim mai falsi in loc de mai buni?
De ce ne strofocam sa clonam ceva care chiar nu ni se potriveste?
De ce nu scoatem la iveala frumosul existent in fiinta proprie in loc sa iscodim aparentele din jur?
Sunt scandalizata de lumea care ne inconjoara, de non-valorile care capata teren ca o caracatita fara sfarsit...
Uneori ma intreb cum imi voi creste copii doriti sau cat de mult trebuie sa se chinuie cei cu coloana vertebrala sa nu cada in plasa molustelor cretinoide si sa nu se abata de la drumul drept si frumos...
Poate ca ignorarea ar fi o solutie...insa tare mi-e teama ca e ca in cazul unei boli...daca te faci ca nu exista, de multe ori descoperi prea tarziu ca ea a evoluat dupa propria vrere...
Daca privim in alta parte, clonele se vor perpetua pana cand cei care vor veni se vor trezi intr-o realitate confuza bazata doar pe fals, inselaciune si complexe manipulate abil de cei mult mai perversi decat papitzoii xerox.
Ni se vand imagini, false valori bazate doar pe nevoi primare de hrana, sex si satietate...
Cu spiritul cum ramane, xeroxatilor neverosimili?
Dragi cititori, oameni autentici, cum coexistati cu clonele care inca mai cred ca Hamlet e un magazin sau o mancare pentru caini?
Anna - sufocata uneori de cretinoizi si renuntand la platosa "Atata poate, ce sa-i faci?"
E foarte trist ceea ce se intampla in ziua de azi, dar putini inteleg fenomenul...tot noi, cei carora ne mai pasa de unul, de altul, ne luam suturi in fund pe spinarea lor, pentru ca nu sunt in stare sa aprecieze si arunca cu noroi...cotinuam sa ne pese(atat cat se poate) pentru ca altceva(zic eu) nu prea avem de facut si ar fi pacat sa vedem ca cei dragi pica in aceste plase ale societatii
RăspundețiȘtergereTrist, ingrijorator sau evervant...oricum am privi lucrurile,cred ca trebuie sa intelegem ca schimbarea este inevitabila, insa ar fi potrivit ca aceasta sa nu fie sinonima cu regresul...
RăspundețiȘtergereMa tot gandesc ce am putea face - noi, cei putini, cu iz de dinozauri - pentru a starpi ignoranta si prostia. Poate ca ar fi ok sa-i tragem de maneca pe cei care comit fapte de o morala indoielnica, insa mi-e greu sa cred ca o astfel de abordare ar starni furtuni pe creier...datatoare de sperante...poate doar o injuratura strivita intre dinti si guma:). Poate daca profesorii si-ar da interesul mai mult sa inoculeze valori adevarate elevilor...poate daca parintii si-ar face timp mai mult pentru o educatie frumoasa daruita copiilor, poate daca filmele nu s-ar reduce la exploatarea preponderenta a instinctelor primare ori mass-media nu ar mai promova anti-valori ar mai fi o sansa, insa intr-o lume a singuratatii si sclaviei inaintea banului nu imi vine in minte nimic optimist...
Anna - multumita ca mai exista Oameni care isi amintesc de ei si de ceilalti fara ca totul sa se reduca la vreun interes pecuniar.
Sa stii ca acum cateva zile incepusem un comentariu la acest articol, de care nu am fost multumit. Nu stiu, cred ca l-am sters.
RăspundețiȘtergereIn mare arata ca:
Femeia descrisa de tine devine unul dintre accesoriile cu care tre'sa fii la moda:
masina de-aia, ceas de-ala, iphone de-ala,, ochelari de-aia si o tipa "de-aia". Numai atunci esti un barbat de succes si "cool".
Invers, pantofi, geanta, bratara, inel,stilist, masseur, parfum, blana si un tip din aia "cool".
Forme fara fond care se cupleaza tot cu forme fara fond.
@Dan Ioanitescu: din pacate trebuie sa iti cam dau dreptate. Lumea in care traim se confunda cu luciul unei ape sub care putini se mai aventureaza sa fie interesati de ce ar putea dori sau afla.
RăspundețiȘtergereNe petrecem timp mult la serviciu, pe terase si in cluburi, uitam sa mai frecventam parcuri, biblioteci sau teatre, uitam mult si regretam putine...
Dam vina pe viteza, pe stres, pe ceilalti, insa nu miscam un deget sa schimbam unica lume pe care deocamdata o avem de locuit si trait...
Anna - gandind la dialogul precar, probabil abundent in prescurtari gen "mess" care ar putea exista intre doi tineri aflati la prima intalnire... Unde sunt sentimentele de alta data?
Oare tinerii mai rad cu pofta sau zic doar lol si trec mai departe?