
Anna, Sanzaiana...
Ielele sunt făpturi feminine supranaturale din mitologia românească, foarte răspândite în superstiţii, cărora nu li se poate stabili însă un profil precis, din cauza inconsecvenţei folclorului; totuşi, forma mitologică preferată este a unor fecioare zănatice, cu mare forţă de seducţie şi cu puteri magice, cumulând atributele Nimfelor, Naiadelor, Driadelor, întrucâtva şi a Sirenelor. Se sugerează ca ar fi posibil ca in trecut sa fi fost preotesele unei zeităţi dacice.
Ielele se crede că apar mai ales noaptea la lumina lunii, în hore, în locuri retrase (poieni, silvestre, iazuri, maluri de râuri, răscruci, vetre părăsite sau chiar în văzduh), dansând goale, mai rar cu veştmânt de zale, sau înfăşurate în văluri transparente şi cu clopoţei la picioare; fostul lor ring de dans rămâne ars ca de foc. Uneori doar cu trup aparent, alteori sunt doar năluci imateriale, cu aspect iluzoriu de femei vesele.
Numărul în care Ielele îşi fac apariţia e sau nelimitat, sau redus la 7, uneori chiar 3, în ultimul caz (Oltenia) legenda considerându-le pe fiicele lui Alexandru Macedon şi numindu-le: Catarina, Zalina şi Marina.
Locuiesc în cete, în aer, pe stânci singuratice sau în munţi, prin păduri sau anumiţi copaci ca paltinul şi nucul (preferaţi şi pentru horele lor), rareori la răspântii.
De obicei, nu sunt socotite genii rele: se răzbună doar când sunt stârnite, ofensate, sau văzute în timpul dansului, iar atunci pedepsesc pe culpabil pocindu-l, după ce l-au adormit cu cântecul şi cu vîrtejul horei jucate în jurul acestuia de 3 ori. În această ipostază, au similitudini cu fecioarele Erinyes din mitologia greacă. Unele descântece le portretizează aşa:
- Voi Ielelor
- Măiastrelor
- duşmane oamenilor
- stăpânele vîntului
- doamnele pământului
- ce prin văzduh zburaţi
- pe iarbă lunecaţi
- şi pe valuri călcaţi
- vă duceţi în locuri depărtate
- în baltă, trestie, pustietate
- unde popă nu toacă
- unde fată nu joacă.
- Vă duceţi în gura vîntului
- să vă loviţi de toarta pământului."
- Adesea "Ielele beau apă de prin fântâni şi oricine va bea după dânsele, îl pocesc".
- După caracteristicile globale mai frecvente, Ielele sunt nemuritoare, frumoase, acorporale, voluptoase şi seducătoare, excelente dansatoare şi cântăreţe corale; îşi poartă despletit părul lung şi se îmbracă în veşminte vaporoase de mătase ori in, de obicei translucide sau chiar străvezii; invizibile ziua, pot fi văzute noaptea, cu mari riscuri pentru observator; deşi adesea cu aripi, pot zbura şi prin levitaţie, cu viteze teribile (într-o noapte, nouă mări şi nouă ţări), dar alteori călătoresc în trăsură cu cai de foc.
- Nu se poate stabili totuşi o tipologie fermă, ea fiind variabilă de la o zonă folclorică la alta; astfel, Dimitrie Cantemir le numea cu unul dintre epitete, Frumoasele, simplificându-le funcţia mitologică la domeniul erotic şi considerându-le deci nişte "Nimfe ale aerului, îndrăgostite cel mai des de tinerii frumoşi".
Mereu visataore, de idei nascatoare,si iubitoare de frumos pentru cei din jur este aceeasi Ana _ MAria
RăspundețiȘtergerecu admiratie de la M. Roxana
Iti multumesc din suflet pentru cuvinte...sper sa le onorez prin tot ce gandesc si faptuiesc.
RăspundețiȘtergereCu mult drag, Anna