Lepadarea umanizarii...

      In ultimele zile pe unde ma plimb cu gandurile mele bune si visele mele frumoase intalnesc din ce in ce mai des oameni incruntati, care se iau la intrecere sa aiba intaietate la metrou, care - tot la metrou - asteapta sa intre fix prin locul, din ce in ce mai stramt, pe care ar trebui sa iesi tu si daca nu te fofilezi abil exista sanse mari sa nu mai reusesti sa iesi in timp util..., sunt oameni care cearta batrani ca nu sunt gheparzi pe trecerea de pietoni, care isi altoiesc pruncii pentru ca merg prea incet, care se iau la harta in trafic si se lovesc din nimic...
Inteleg ca se strang frustari la locul de munca, in familie/cuplu, ca fiecare om poarta cu el poveri poate nebanuite de ceilalti, insa poate ar fi bine sa intelegem ca nimeni nu este scutit de probleme la o adica, cu totii avem in doze comparabile tristeti, nelamuriri, boli, oameni dragi care sufera, nemultumiri, vise care asteapta, rate si facturi neachitate care asteapta, operatii care asteapta, copii ori parinti care tot asa...asteapta, iar noi nu mai stim in cate persoane ori functiuni sa ne dividem pentru a impaca toate cele...
In tot noianul de fracturari de timp, suflet, renuntari, compromisuri, omisiuni, foame de abdicare de la toate si toti macar pentur un timp care parca nu va mai veni in aceasta viata, un copil a fost omorat de un caine.
Si parca timpul a inghetat. Parca si vad scena in care a luat totul nastere. doua mii de oamnei sa zicem paseau preocupati catre serviciu, spital, parc, alimentara, piata...Varste diferite, preocupari diferite, mananti in lupta existentiala de resorturi poate inca nebanuite ori dimpotriva clare, cu par galben, rosu, negru, imbracati felurit si fiecare incercand sa solutioneze mental cate o problema sau un exercitiu dificil de depasit.
Si dintr-o data, un zvon, un murmur ca o ceata verzuie, deasa, precum matasea-broastei ii cuprinde pe toti. Se opresc. Incremenesc. Totul se clarifica parca in capul lor. Cainii sunt problema. Daca azi a fost omorat un copil, maine pot urma ei sau copiii lor sau nepotii sau vecinii (aici desigur, nu ii includem doar pe toti...c-asa-i in tenis :)). Daca un caine este tampitel toti trebuie ca sunt la fel. Rationamentul pare simpul, desi imi scapa propozitia secundara... Un caine a omorat un copil deci toti cainii pot omora toti copiii. Prin urmare e fie cainii, fie copiii, asa ca vom ucide toti cainii.
Suntem Dumnezei, nu-i asa?! Ne permitem orice. Taiem copaci sa ne facem mobila ori ii taiem doar asa...ca nu se vede bine casa, rupem flori si le daruim cadou cu fala, ucidem furnici, fluturi, albine, soareci...acum urmeaza cainii pentru ca sunt un potential pericol, apoi vom ucide ursii ca ce sa mai vorbim de pericol in cazul lor...si tot asa...
Cum spun unii ...maine-poimaine vom realiza ca suntem in pericol din cauza oamenilor fara adapost...ii vom uri si pe ei si apoi ucide fara mila? Sau vom demola blocurile ca nah, ne pun in pericol viata (daca se darama pe noi, ori ne cade un ghiveci in cap cand trecem pe acolo?!?!). Sau vom arde toate masinile, trenurile, avioanele caci iata alte surse de potentiale finaluri groaznice?! Lista ridicolului poate continua la nesfarsit.
Inteleg si mi se pare groaznica moartea micutului, am vazut multi caini (inclusiv cei pe care i-am crescut eu de-a lungul timpului) reactionand ciudat in apropierea unor copii si am observat ca nelinistea este reciproca. Poate irationalul accesat mai facil de ambele fiinte reactioneaza nefericit in anumite situatii. Nu stiu ce s-a intamplat acolo sau in alte cazuri de agresiune a cainilor impotriva oamenilor. Sau aparare a cainilor sau... Dar acest aspect cred ca poate fi lesne ignorat si e legitim, nu-i asa, sa fie lovita o catea dupa ce a fatat si e vulnerabila, sa fie lovit un pui care nu a aflat inca de dusmanie ori nu are putere sa se apere...
Stiu persoane care au fost muscate de caini, care pe langa teama si aspectul estetic mai mult au fost deranjate de injectiile in burta... si care dupa experienta din pacate au generalizat morbid incercand sa se razbune cumva pentru timpul pierdut ori piele ori bani ori incredere...
Si cum lucrul la care omul(acest zeu, nu oricum!) se pricepe de minune este generalizarea, ia te uita cum statuile mele umane incep sa se destinda din amorteala insa capata ochi din aceia parca de peste, translucizi care nu vad desi privesc, de o intransigenta totalitarista care dintr-o data au realizat ca sursa tuturor nefericirilor personale, motivelor de temere, problemelor nerezolvate...insasi sursa mortii care le atarna deasupra fruntii in fiecare secunda sunt cainii!!!
Nu stiu detaliile politico-economice ale acestui eveniment social, nu stiu daca suntem manipulati ori ba, nu stiu care este in realitate finalitatea acestor demersuri triste, nu stiu daca se vrea ca noi sa privim in alta parte in timp ce se intampla ceva cu adevarat important care daca ar fi avut intreaga noastra atentie nu s-ar fi desfasurat in acelasi mod...nu stiu multe asa ca nu vorbesc decat din ce vad, simt, aud...
Pe mine ma sperie nonsalanta cu care cineva poate lua o viata, o mie de vieti doar banuind ceva apocaliptic.

Astazi dimineata priveam la stiri...vine toamna mea minunata, insa vin si ploile mai putin minunate... An de an, primavara si toamna vad la stiri case care se transforma in insule plutitoare, oameni care traiesc cu teama cuibarita in podul casei unde se aciueaza si ei uneori de groaza finalului.Uneori scapa macar oamenii, alteori de duc si ei pe cea lume alaturi de animale, grane, agoniseala de o viata...
Si vad aceleasi catastrofe, in fiecare an in cam aceleasi zone... Vreti sa punem osul la munca si sa votam, sa ajutam oamenii aceia din zonele net defavorizate? Vreti sa mergem sa punem manuta si sa facem ceva inainte sa fie prea tarziu? Acolo nu se presupune ca va urma ceva nasol, exista certitudinea!

Nu vreau sa diminuez intamplarea cu pricina, nu vreau sa ridiculizez manii, fobii ca deh, oameni suntem...:). Vreau doar sa spun ca privind in ochii celor care cu atata usurinta si vehementa au gasit scuza perfecta pentru crima, mi se face teama...Mi se face teama ca maine li se va nazari ca eu reprezint un pericol pentru ei si pana s-or apuca sa gandeasca ma "trezesc" plutind printre norisori.
Ma ingrozeste faptul ca atunci cand e violata o femeie se gasesc surate ale ei care ii gasesc aluia circumstante atenuante ca nah, daca ea nu umbla asa dezbracata...?!?!?!?!?!
Mi se face sila ca atunci cand o femeie este injurata ori agresata fizic e un barbat exista mereu mama lui sau sora sau vara sau vecina care ii gasesc tot femeii vina (prea e cicalitoare, prea e cu nasul pe sus...?!?!?!?!)...
Mi se face pielea gaina ca oamenii se impusca in plina zi, in plin centru, in plina capitala...
Argumentul definitiv (de fapt singurul) este cel emotional potentat apocaliptic: daca maine cineva din familia ta ar pati la fel? Si atunci, normal ca ti se face teama, scuipi de trei ori in san, in vant...unde apuci si te gandesti ca nah, daca toata lumea zice ca acesti caini sunt moartea si daca 1 caine a ucis 1 om, e clar ca sunt sanse colosale ca asta sa ni se intample tuturor, nu? Asa ca...sa ii ucidem noi pe ei inainte sa ne ucida ei pe noi.

Ma gandeam acum ca poate e usor sa dai din gura si pentru cei multi e distractiv si important sa fii de partea curentului, majoritatii, dar ca ei sunt eminamente buni, adica sper ca niciunul din cei care sustin sa starpim specia caineasca de pe pamantul romanesc ar pune efectiv mana pe spada ori pe piatra sa ucida un biet animal. La fel cum e usor sa zicem vai, saracii cei din Rosia Montana ori cei din Galati ori cei din Delta ori... Nu mergem efectiv acolo sa punem manutza la treaba, ci doar comentam, ne offf-uim, mai tragem o fuga pe la o adunare cetateneasca, mai dam un like pe FB, mai donam ceva si gata, suntem cetatenii model ai acestei tari, constant preocupati de problemele vitale ale ei/noastre si, in capul nostru, printr-un singur clik am salvat mii de vieti.
De ce insa, in loc sa tragem cu ochiul la cei care au rezolvat probabil de zeci de ani problema aceasta si au pus la punct un sistem functional, in loc sa ne unim neuronii si sa facem un plan viabil prin care si cainii sa traiasca si noi si tot asa...toata lumea fericita..., ei bine "primul impuls" este sa facem rau, sa ucidem, sa facem sa dispara ce nu ne convine???
Vecinul a parcat pe locul nostru? Ii tragem una in cap, ii vandalizam masina...nu ne gandim ca poate a parcat acolo ca si locul lui era ocupat, ca nu se simtea bine si era in graba...
Ne-a trecut o masina prin fata? Cat tupeu! Pai sa il urmarim, injuram, injunghiem eventual, sa il dam pe nemernic cu capul de portiera sa il invatam minte, nu-i asa?
Am fost la o bauta si abia ne tinem pe picioare? Ce conteaza? Conducem de 12-15 ani, ce se poate intampla? Omoram un copil, o familie...
.
.
.
Si in aceasta lume, in care daca e sa fim ingrijorati, ar trebui sa ne mutam pe Pluto, caci altfel pericolele ne pandesc in fiecare clipa..., am gasit sursa tuturor relelor si acum, fericiti nu avem decat sa convingem pe cat mai multi, sa sterilizam, sa omoram, sa lovim...
Si in aceasta lume, in loc sa ne amintim sa fim mai buni, mai blanzi, mai ingaduitori, mai fericiti, caci orice clipa de manie poate fatala pentru noi, pentru celalalt,... pentru ambii, in loc sa gasim solutii cautam vinovati, lacrimam pe la tv si...cam atat.

In timp ce scriam aceste randuri, o prietena m-a sunat si mi-a zis ca a gasit la un centru de plasament o copila absolut minunata si ca abia asteapta sa o revada, ca vrea sa mergem si sa facem bine acestor puisori de oameni fara de noroc.

Acum este soare din nou si stiu sigur ca oamenii sunt buni, doar ca avem parte de situatii, conjuncturi nefericite..., iar alti oameni, in loc sa evalueze situatia, de obicei judeca "vinovatii"  cu sau fara vina reala si apoi extrapoleaza...si genocidul e gata!

Haideti sa sadim bine, oameni buni!!!! Se poate!!!!


Anna - jucandu-se de-a rasul-plansul si intrebandu-se daca nu cumva asa au disparut si dinozaurii...si oamenii acum...niste anisori? :)

Diamonds never made a lady

    Zilele trecute am parcurs un articol foarte interesant al unui Om pe care il admir foarte mult si care poate fi un model de urmat datorita atator motive incat as scrie pana dimineata si tot nu cred ca as epuiza valentele unui caracter puternic, frumos, care a reusit in primul rand sa isi ramana fidel intr-o societate in care oamenii valorosi de ieri astazi o iau razna , dau in mintea copiilor ori divorteaza prin mass-media ori isi spala lenjeria intima in mijlocul strazii. Persoana la care fac referire este domnul Virgil Iantu, iar articolul de la care pornesc in incercarea de a deslusi niste ite il puteti lectura aici. De-a lungul timpului si eu m-am intrebat care-i treaba cu o lady, cum reuseste sa se pastreze intacta langa suratele ei atat de diferite, ce o face sa fie asa, sa ramana asa..., se naste o lady sau devine, ce inseamna o lady contemporana...
Am observat in jurul meu personaje feminine care in acceptiunea mea sunt veritabile ladies, le-am inregistrat si pe cele care nu par a fi si m-am tot intrebat la ce sa raportez acest… aproape concept pentru a reusi sa ii captez toate ramificatiile sau oricum...cat de multe posibil. M-am gandit ce as raspunde fetitei mele - daca as avea una si m-ar intreba ce e o Doamna/lady -, sau ce as raspunde fiului meu in aceleasi circumstante, m-am
intrebat/ de ce nu toate femeile sunt niste Doamne ori de ce unele chiar stramba din nas a nesuferire cand aud ori sunt in preajma unei astfel de femei.
Pornind pe firul apei ori povestii despre Doamne si nu numai, imi amintesc partenere de joaca din vremurile copilariei... ori colege de scoala care erau mereu ca scoase din cutie si indiferent cat colb, nisip ori moine erau prezente in locul nostru de joaca ele erau singurele curatele la final, desi de multe ori purtau rochite ori hainute deschise la culoare, desi se jucau cot la cot cu toti ceilalti copii... Este drept ca de obicei fetitele imaculate de ieri - doamnele de astazi, probabil - nu prea se cocotau in copaci, nu despaducheau pisicile cartierului, nu prea imi amintesc sa le fi vazut nici sarind garduri, dar in rest faceau cam de toate... Iar cele enumerate nu le faceau tocmai pentru ca probabil nu se prea potrivea firii lor, nu ca ar fi fost niste mici pretioase care sa strambe din nasuc motivand ca "plintesele nu fac asa ceva!"
Multa vreme am considerat ca cele care se credeau "plintese" sunt doamnele de mai tarzior, insa nu este asa. "Printesele" de alaltaieri se pare ca au devenit femeile pisicesti de astazi, cele care au invatat felurite metode prin care sa manipuleze frumos pe cei din jur pentru bunul plac, cele care fac botic atunci cand ceva nu le convine, cele care miorlaie cand se alinta si scot gherutele ori bat din piciorus atunci cand ceva nu rezoneaza cu dorintele lor. Personal acestea mi se par delicioase si irezistibile...; poate fiecare dintre noi femeile ar fi bine sa pastram in noi ori sa invatam sa fim in anumite momente femei-pisicute...insa in doze controlate si doar atunci cand nu se poate altfel!:))
Crescand putin am mai observat diverse “candidate” la potentiale ladies, dar care totusi s-a dovedit in timp ca nu au reusit sa ajunga chiar unde isi propusesera . Am cunoscut fete care erau educate aproape draconic pana la un punct sa isi insuseasca abil si definitiv reguli de port-frumos in societate, erau invatate cum sa stea la masa, cum sa serveasca bucatele, cum sa tina corect tacamurile, cestile, painea…dar desi ele erau sarguincioase si dedicate unui scop care nici nu mai stiu daca era al lor ori a mamelor, bunicilor…, ceva nu rezona…era o tensiune aparte, o fortare de nota undeva…un elefantel in fustita roz…
Cand insa ma aflam in preajma unei lady, simteam ca totul este firesc…fiecare gest era o poezie suava, fiecare dialog o poveste cu zane, totul era de o armonie care parca ma facea sa imi tin respiratia ca nu cumva sa tulbur vraja care plutea peste toate…
Imi este greu sa imi imaginez o astfel de lady, in copilarie, luand rigle peste palme pentru ca papa cu manutele direct din farfurie ori statea neadecvat la masa ori hahaia cat o tineau plamanii la desene animate. Asa ca eu cred ca o lady se naste asa…eleganta fiecarei clipe nu cred ca poate fi invatata riguros, armonia intre interiorul calm, sigur pe sine, bland, cunoscator al propriei valori… si exteriorul cuceritor prin curatenie, decenta, adecvare permanenta la diverse situatii si temperare in toate... nu cred ca se poate dobandi chiar si in ani de exersare…
Ce mi se pare interesant este ca nu toate ladies sunt niste frumuseti rapitoare, insa felul lor de a fi farmeca iremediabil. Pur si simplu nu te saturi sa le privesti si probabil conteaza doar modul in care te fac sa fii, sa vrei sa devii cand te afli in preajma lor, uitand ca trebuie doar sa le etichetezi ca pe cele care nu lasa in urma lor decat o dara greulutza de parfum...
M-am tot intrebat, apropos de parfum, daca resursele financiare pot diferentia o lady de o...ne-lady:). Nu cred ca ne putem erija cu asemenea scuza. Am cunoscut femei care nu castigau colosau, isi faceau hainute singure ori reciclau diverse pe cat se putea...si aratau impecabil. De fapt, probabil orice pune o lady  pe ea ii sporeste farmecul, nu i-l umbreste, pentru ca o lady stie cum sa poarte ceva,nu sa se lase purtata de haina... Am cunoscut si femei care castigau cat sa nu le pese de pretul articolelor achizitionate...dar pareau versuri cu rima alba...

Imi amintesc plina de emotie campionatele de patinaj…cand la probele de dans-perechi as fi ghicit dintr-o mie de perechi care sunt dansatorii-patinatori rusi. Atat de lin alunecau pe gheata, atat de firesc era totul in miscarile lor, atat de profund atingeau sufletul povestile lor incifrate in dans, incat imi doream sa nu se mai termine. Insa inevitabil feeria dansului lor se finaliza si urmau alte perechi… urmau perechi de dansatori-patinatori care stapaneau tehnica, incercau sa faca a parea usor ce fac, perechi ce inserau in dans elemente mult mai spectaculoase ori dificile fata de perechile rusesti. Ii admiram, insa lipiti de suflet ramaneau tot rusii care pareau ca plutesc nu pasesc, pareau ca viseaza nu patineaza…
Si atunci imi devine si mai clar ca o lady foarte, foarte rar devine asa in urma unor ani de studiu, exercitiu si premeditare…pentru ca trebuie sa admit posiblitatea exceptiilor existente, insa majoritatea Doamnelor sunt femeile candide, calme, care pastreaza limita bunul simt in toate, straine de exagerari de orice fel, mereu egale propriei fiinte si care nu simt nevoia niciodata sa convinga, sa se valorizeze prin altceva decat prin ele insele, la modul cel mai firesc si neostentativ…Acestea nu simt nevoia sa atraga atentia asupra propriei persoane si culmea este ca poate tocmai prin acest firesc atrag priviri si vise…

Cam atat pentru moment, Ladies! :)
Va pup cu drag!

Anna - adulmecand sensuri si incercand sa nu disece sub-lupatic, ci mai degraba sa sporeasca farmecul...Mai reusind, mai ratand...

Dance me...to the end of...time...

Final de luna...plina..Copaci glasuind cu flori, flori zambind cu parfumuri suave, rotunde, frumos colorate, vise adiind cu zefir si priviri suave de cer...
O zi care nu prevestea nimic special, aceleasi clipe dragalase fugarindu-se spre niciunde, aceeasi veselie, oamenii aceiasi...simpatici, uneori seriosi dar apoi abandonandu-se jocului...jocului meu de-a viata, iubirea si fericirea...
Printre hohotele de ras, cuvinte spuse pe jumatate si ganduri cu terminatii intrebatoare ti-am daruit cateva momente de viata fara sperante, fara trecut, viitor sau asteptare...
Te visam de ceva vreme,... te visam cand imi era bine, te cautam cand imi era greu...te purtam in ganduri si iti vorbeam cu sufletul desi nu te aflasem inca...
Primul vis al primei noastre intalniri a fost aproape sublim...uitasem de mine asa cum nu o facusem vreodata...imi placea zambetul tau, stangacia ta aproape copilareasca, apoi maturitatea vorbelor care capatau un soi de greutate fizica atunci cand deveneai serios...imi placea de mine atunci cand eram cu tine...puteam fi noi fara masti, fara minciuni, fara ieri sau maine, fara promisiuni, valuri sau artificii de calcul.
Visul coborase peste noi si tu imi citeai gandurile iar eu iti scriam sufletul...
Dansam in ploaie, vorbeam uneori fara cuvinte, eu iti spalam cu saruturi tampla de tristeti iar tu imi mangaiai inima cu muzica ta ciudata, venita din alt vis...vis pe care nu eram sigura daca il visasem eu sau tu...
Parea ca pamantul s-a inlantuit de cer, ca bratele copacilor ating timid stelele, ca luna umbla pe poteci si isi odihneste zambetul pe banci pustii sub felinare cu design antic si lumina incerta...
Parea ca pentru o clipa Divinitatea s-a hotarat sa priveasca in alta parte lasandu-ne sansa unicei daruiri definitive...doi lunateci intalniti ca din greseala sub acelasi cer...
Am sorbit pana la capat timpul apoi l-am desirat inapoi, in sus, in jos, inspre vest ori sud...am dilatat clipele asa cum cresc baloanele rozalii sub presiunea buzelor iubinde...
Te visam in nestire, abia asteptam sa treaca realitatea pana la ultimul strop pentru a te reintalni in vis...
Nu mai exista nimic cert, minunat si plin de sentimente decat momentul trait alaturi de tine...
Erai tot ce mi-am dorit in visele de copila atunci cand prietenele de joaca isi aranjau tiarele cu perle ori voalul miresesc. Nu stiam cum va arata nunta mea, nu mi se parea interesant buchetul de care oricum se bucura alta fata in final - gir al implinirii maritale ulterioare...
Eu doar te visam, visam cum valsam prin parcuri pe melodii doar de noi auzite, cum ne sarutam gandurile, cum ne cautam dupa statui prin realitate, cum ne visam cu ochii deschisi pana cand caile ni se uneau...
Visam cum totul devenea usor si frumos, cum soarele rasarea altfel pentru noi, cum serile se transformau in dimineti pe nesimtite, cum vorbele picurau de pe buze catre fapte, cum iubirea plutea de la un suflet catre altul confundand apoi personajele...si ea uimita ca nu ne mai recunoaste decat cu multa sarguinta...
Ma purtai pe brate catre stele, te calauzeam inapoi, eram atat de fericita incat uneori uitam de tot si simteam ca sunt plamadita doar pentru tine si pentru iubirea noastra...
Intr-o zi m-am trezit infricosata.
Visasem ca nu mai puteam visa, ca tu zaceai dupa gratiile neputintei mele si implorai clipa sa ne ingaduie un ultim sarut.
Demiurgul insa revenise in simtire si inlatura urmele faptei infricosatoare de iubire. Calauza din vis insira cuvinte fara noima...distingeam cu greu...suflete pereche, recunoastere, prea devreme...alta viata...noroc, accident, hazard...greseala!
Sufletul meu se chircise de teama, de teama de uitare, de final, de adevar...
A doua zi am avut impresia ca am trecut pe langa tine, dar nu stiam sigur, nu mai stiam nimic sigur...plangeam...dar nu cu lacrimi, ci cu dor...ochii mei, sufletul izvorau dor si speram sa ai tu puterea sa nu ma uiti...
Apoi imaginea ta a inceput sa devina neclara in inima mea...ma luptam cu uitarea asa cum o mama isi apara copilul de stihii, simteam ca pierd tot si neputinta ma amutea luni in sir...
Apoi, ca intr-o gluma am visat ca visasem uitarea...eram din nou impreuna, din nou fericiti, din nou unul pentru celalalt, din nou un tot ermetic si plin de o frumusete traibila doar in spatiul oniric...
Pluteam printre astri necunoscuti, cu fluturi in plete si mantii din flori felurite, cusute de gargarite aranjate de sarbatoare...
Rosteam cuvinte intr-o limba nestiuta si fericirea plenara ne rupea forma transfigurandu-ne in particule simetric oglindite...
Dimineata insa m-a chemat pe nume si cu un ultim sarut nefizic dar plin de toata insemnatatea lumii mi-am luat ramas-bun de la tine nestiind daca ne vom revedea vreodata. Am implorat sa nu ma mai trezesc, am urlat in cele patru zari pana au explodat in mii de raze palate de clestar, am cersit indurare pana din ranile genunchilor au rasarit bujori, m-am revoltat pana am maniat tot ce se putea, am intrebat, am cercetat,...totul...in zadar...

A trecut parca o vesnicie de atunci...Probabil te-am uitat...am si uitat sa te recunosc...probabil si tu...

Intr-o zi, cand asteptam culoarea cruda a semaforului o femeie cu privire blanda s-a apropiat de mine timid si mi-a soptit complice ca am un fluture aninat de plete.
Timpul s-a oprit.
Totul s-a topit in jur ca atunci cand te deplasezi cu un autovehicul intr-o viteza ametitoare.
Priveam fluturele coborat in palme si nu intelegeam cum, de unde, cat si cand...Ma roteam in jurul propriului destin si din cateva miscari mi-au crescut plete rubinii pana la glezne, hainele se dematerializau in crampeie de mozaic ce se modifica la fiecare adiere...Totul parea cunoscut, familiar si totusi pustiu si nelocuit...
M-am intors pentru un ultim gest sa multumesc femeii cu soapta mirosind a inger si... acolo erai tu.
Ma priveai zambind cum nu cred ca te invatasem vreodata, purtai in brate un buchet de sanzaiene din raze de spice desfatate in soare si ma iubeai...
Stiam...Stiam totul amandoi. Am pornit inlantuiti catre oriunde...intr-o realitate de netagaduit...
Te iubesc niciodata plecatul meu...

Anna - iubinda, fericita si retraind clipa de clipa acelasi vis...cel mai frumos din toate posibile...cel care inca n-a sosit...