Abordea

Intrebatoare...

2011-10-12T15:06:00.000+03:00

Ce ati face daca ati avea toti banii din lume, posibilitatea teleportarii si...doar 24 de ore ramase de trait?
Aceasta idee mi-a venit savurand niste galusti cu prune dupa care sunt pur si simplu lesinata...
Rontaind la ele cu o pofta sora cu inanitia ma gandeam ca este una din placerile vietii mele si cu toate acestea, in caz de cine stie catastrofa eu ce ma fac daca nu voi mai putea manca vreodata asa ceva? Ori amandine...cum arata o viata eliptica de savoarea amandinelor ori lipsita de crema de zahar ars???
Pe sistemul tara arde si babele se gandesc la cai verzi pe pereti, m-am gandit cum ar fi sa pot ajunge in orice clipa a existentei unde vreau... intr-o clipita. Sa ma trezesc in creierul noptii si sa dau o fuga moleculara pana la o cofetarie, intr-un parc ori intr-o tara de care mi-e drag?
Sa nu stau mult...sa trag o gura de aer, sa infulec o amandina, sa inspir un parfum, sa mangai o fantana si sa revin apoi in pijamale cu un ranjet imens si sa adorm cat ai zice..."teleportare"...
Cum o fi sa ai o gramada de bani si fiecare gest sa il incep cu "ce pot face pentru tine?" Sa ma ingrop in mormane de carti, sa imi sap tunele printre personaje in drum catre o cana cu apa, sa construiesc, sa croiesc, tivesc, incurajez, sustin si daruiesc dincolo de orice inchipuire?
Gandul rau spune ca m-as plictisi...probabil are dreptate...cat poti calatori, manca, visa, darui, iubi, intreba, raspunde, cauta, afla...fara urma de plictis?
Si atunci m-am gandit sa condensez putin jocul si sa adulmec o conditie...eliminatorie in peisaj...finalul.
Poimaine nu voi mai fi...il am pe "azi", am spatiu cat cuprinde, bani cat incape insa...nu am Timp dupa pofta inimii, nu am Timp de pierdut, de irosit, de uitat si amanat...
Ce as face atunci? Cat as sta sa fac planuri? As avea posibilitatea sa regret...dupa? As tisni in 20 de locuri in acelasi timp? As mai dormi? As mai pune intrebari, as mai asculta muzica, as mai citi?
As mai gasi rost sa ma plimb prin tot felul de locuri stiind ca nu totul va fi intr-o goana nebuna si de nestravilit?
As mai gasi putere sa ma ridic din pat dimineata si sa asist la propriu-mi sfarsit?
As reusi sa discern cui sa ii las mostenire zambetele, cartile, prunele, zacustile, muraturile, amandine, visele, ratele si...trecutul meu care brusc nu mai pare asa pretios?
As reusi sa imi imbratisez toti oamenii dragi, as reusi sa spun te iubesc exact cat as simti si cui mi-as dori?
As dovedi sa misc macar un milimetru lumea intr-o singura zi?

Probabil mi-as oferi luxul a vreo doua ore de zbenguiala catre destinatii dragi, as infuleca pe drum cateva placeri lacrimand de dor si...as fugi la ai mei...le-as face toate poftele vremelnice, i-as iubi la culme, m-as purta ca si cum nimic nou nu se va intampla in viata mea si a lor, ne-am hlizi o multime, le-as lasa in constructie o casuta, cu toate detaliile bine definite si...am merge inspre somn la o ora destul de micutza pentru sufletul meu, insa rezonabila in universul lor....
Apoi as pleca in soapta, cu urlet in inima dar zambet pe chip si, ca o tornada as purcede la toti cei cunoscuti pentru a le darui celor care au un vis posibilitatea implinirii...
Apoi...puff!

Anna - fericita ca toamna a revenit pe meleaguri cu toate culorile ei dureros de frumoase, cu ploile datatoare de sperante, palariile cu flori...si poate...cu un "poimaine" traibil...

Vis si iasomie...

2011-06-17T14:42:00.000+03:00

Se facea ca nu asteptam, nu visam de ceva timp si nu imi aminteam mare lucru...
Stateam asa pironita intr-un prezent ciudat care parca nu imi apartinea... S-a deschis o usa iar prin fanta creata o clipa in mijlocul naturii inlemnite ai intrat zambind cu priviri in care ce citea ceva indescriptibil.
M-ai intrebat ce fac, pe unde am haladuit si de ce am intarziat atatea...lumi.
Eu am inceput sa rad expirand flori de nu-ma-uita, iar in jur totul se reorganiza. Copacii, norii, florile, pasarile, ciutele si apele, muntii si ogoarele...toate se realiniau asteptand cuminti semne venind de niciunde.
Imi povesteai despre bacania din colt, despre prajituri inexistente si despre iubire devenita matematica superioara. Auzeam cumva ca unu si cu unu nu mai fac de ceva vreme doi, ci fac tot unu...adica noi.
Radeam cu fluturii de pe perdea alaturi de un apus colorat straniu parca pe o panza bidimensionala aspra la pipait...
Muzica diafana si ne imbaia in falduri si pene de bal.
Paseam. Desi nu inaintam, decorurile se succedau haotic si uneori absurd.
Parea ca ni se combina gandurile, trecuturile, himerele si nalucile intr-o hora halucinanta si apoi...liniste.
Trezita la malul raului, m-am invelit in valurile devenite pled si am pus crestetul pe muschi mirosind a balsam de iasomie... Soarele urcase pe cer si isi sorbea cafeaua cu scortisoara iar imaginea ta devenea neclara.
Am purces inspre o noua zi trainda in uitare, cu tine alaturi insa absenta pe retina existentei ingemanate.

Anna - privind de dupa cortina firii catre un viitor construit din amintiri...

Bregovic sau despre timpul...viselor:)

2011-06-08T15:09:00.000+03:00

Pentru mine muzica lui Goran Bregovic inseamna joc, inseamna radere de moarte si bucurie de viata. Acest artist si muzica sa m-au:) invatat ca imaginatia nu are cum sa zaca in acelasipeisaj cu regulile stramte, iar creativitatea poate trece usor dincolo de nori.

La pachet cu muzica lui a venit originalitatea "de-a rasu'-plansu'" a regizorului Emir Kusturica, pentru ca intaia oara cand am ascultat "Underground cocek" - cred - se intampla in timpul liceului cand am avut imensa sansa de a cunoaste o persoana cu totul speciala care mi-a aratat primii pasi in multe aspecte ale vietii, printre care muzica si filmul. Afland ca un film nu inseamna doar o succesiune manifesta de acte, sentimente si cadre, am ajuns ca uneori sa nu imi amintesc foarte clar parti din aspectele narative, dar sa retin clar lumina, muzica, mesajele ticluite printre randuri si alte sumedenii de aspecte intamplate in planurile secundare ce pot deveni mult mai interesante decat primul plan de multe ori. Imi plac destule filme si mai multe texte si pretuiesc in egala masura lumile noi in care patrund si sentimentul covarsitor care se isca la finalul vizionarilor sau lecturarilor, cand nu am putere sa misc pentru a nu tulbura vraja momentului in care ma intreb cum poate exista cineva care sa imagineze atat de plenar, complex si nemaiintalnit aspecte la care suntem toti martori dar ne multumim sa privim doar, obtuz si liniar un univers care astfel perceput continua sa se refuze...

Nu stiu cum ar fi fost muzica lui Bregovic fara filmele regizate de Kusturica si invers. Cert pentru mine este ca le-am interiorizat impreunate. Pot asculta foarte bine muzica din filme fara sa imi amintesc aspectele ilustrative...poate as putea privi si filmele fara sonor, insa nu exista aceeasi magie...

Fiecare din cei doi au pasit separat pe drumurile creatiei si fiecare face genial ceea ce stie mai bine, iar eu mi-am implinit acum cateva zile un vis.

Am ascultat live melodiile care au devenit parte din viata mea de zi cu zi de mai bine de 10 ani... Dupa atatea cd-uri tocite de ascultat acasa, pe drum ori la servicii, in clipe de fericire ori abis, am reusit sa imi intalnesc visul si sa fiu "hic et nunc" alaturi de artistul care interpreta tot ce stiusem eu pana atunci si inca pe atat.

A fost o seara superba cand, dupa atatia ani de amanari, lipsuri si vise ramase cu buzele umflate, am reusit sa rezist tuturor figurilor de vedete din carton presat care spargeau seminte si barfeau la colturi, sa ma abtin sa ii trag una fatucii care, intrebata fiind "cine mai canta?" sa raspunda "unul care o sa cante cu salam(majuscula imi permit sa mi se para de prisos)"(hahahaha, va dati seama...Bregovic identificat dupa... acela si nuuuu invers:)))...

Am amutit cand a trecut pe langa noi (am asistat la spectacol chiar de langa intrarea artistilor) si nu imi venea sa cred...

Desi pana in acel moment m-am zbantuit pe melodiile autohtonilor nostri extrem de talentati si ei...cand a aparut Bregovic parea ca s-au estompat toate in jur si nu imi venea sa ma agit foarte tare pentru a nu rata nimic...nicio nota, niciun gest....

In mutenie am ramas si dupa ce se pare ca voia sa intrerupa concertul din pricina sonorizarii ingrozitoare si cand a reusit totusi sa performeze asa cum ii este caracteristic...

O seara superba, muzica speciala, un artist spectaculos, o trupa senzationala cu oameni senini, veseli si indragostiti de ceea ce fac...

Urmeaza Cesaria Evora cu stilul ei inconfundabil si Roxana Moisanu cu harpa ei magnifica...

Anna - Et in Arcadia ego!

A fost sau nu a fost...Valeria...

2011-05-30T10:06:00.000+03:00

Intoarsa de curand in lumea celor care pornesc o noua zi cu speranta si zambet pe chip, am luat calea blogosferei caci imi era dor de slove, de Adevar, de prietenii mei de aici si de realitatea pe care am neglijat-o in ultimul timp...
Se fac doua luni acusica de cand Valeria mea s-a intors, la numai 9 saptamani si 6 zile printre ingerasii ei.
La mine primavara calendaristica a debutat cu aflarea vestii ca sunt insarcinata. In urma unui control ecografic de rutina pentru a elucida misterul unor dureri abdominale, am aflat ca minunea pe care o asteptam de atata timp poposise in viata mea.
Nu imi amintesc sa fi fost fericita vreodata atat de plenar inainte de vestea aceasta imensa. Pluteam...Era un vis ferice in tot ce faceam...Nimic nu conta si totul era mai frumos, mai aromat, mai vesel si plin de semnificatie...
Micutza a fost o cumintenie a pamantului...Nu am avut greturi, nu am avut pofte, nu ma mai durea nimc...totul era de un firesc aproape mirabil. Singurul lucru putin...altfel a fost somnul care parea mereu insuficient.
Mica perioada a sarcinii a insemnat constientizarea minunilor esentiale. Ma simteam mai inalta, dar nu in sensul fizic ori arogant...
Ma simteam importanta...viata capata sens...cel mai frumos!
Tot ce mi-am imaginat eu despre aceasta perioada nu a avut nicio legatura cu ce am trait. A fost mult mai mult(e), mai intens si mai special. Fiecare clipa insemna semnificatie. Vorbeam mult cu moatza mea, ii povesteam despre oameni, despre ce faceam, unde era, despre culori, parfumuri si viata.
Ne-am distrat mult impreuna si voiam sa se treaca mai repede totul sa imi vad minunea si sa ii aduc lumea la picioare... Atatea planuri facusem...o si vedeam cu coditele in vant zburand prin parcuri si rostind cuvinte stiute doar de noi...Ii simteam parca manutzele si ii sarutam in vis piciorushele, ii rontzaiam urechiusele si ii impleteam codite cum imi facea mie mama...
Totul era poveste si parca simteam cum mana nevazuta a destinului dadea usor filele pentru a nu ne tulbura.
Am iubit-o cu sentimente atat de noi incat am simtit ca renasc alaturi de ea.
Mi-am facut griji pentru ea, as fi mutat muntii din loc pentru ea si m-as fi lasat sfartecata in locul ei...
A fost cea mai intensa poveste de iubire pe care am avut norocul sa o traiesc...
Intr-o zi mohorata am mers la ecografia de la aproape 11 saptamani pentru a ma asigura ca e totul in regula.
Am vazut mogaldeata si cred ca este cel mai frumos lucru pe care l-am vazut in aceasta viata...
Un ghemotoc de om statea acolo si mie imi parea ca imi zambeste...
Dar...ea...nu mai era ea...
Medicutza s-a precipitat la un moment dat... apoi au urmat cuvinte din care nu voiam sa inteleg nimic..."sarcina oprita in evolutie", "rh negativ", "chiuretaj", "anestezie"...

NU!

Atat am reusit sa spun si m-am prabusit in mine...Totul s-a naruit intr-o clipa, la fel de fulgerator precum incepuse totul...
Au urmat cateva zile in care am umblat ca un sicriu ambulant purtand cu durere povara unui trupsor care nu mai apartinea nimanui...
De dragul meu medica a voit sa ma asigur ca nu minte si sa ma impac cu gandul ca s-a stins miracolul din mine inainte sa ma scape de hoitul fara de care as fi crezut ca am visat totul...
Au urmat cosmaruri multe in care finalul nu se rostise, in care inimioara celei mai iubite batea totusi, in care pluteam, nasteam, muream de drag si inviam...Au urmat dimineti groaznice in care trebuia sa infrunt adevarul, sa ma ridic si sa umblu, sa ma prefac a pricepe ca viata continua si soarele rasare in fiecare zi...
Intunericul pogorase peste toate...Doar lacrimile mai dadeau ca sunt vie...
Continuam sa vorbesc cu o burtica stearpa de viata cea noua si nu ma puteam obisnui sa folosesc cuvantul "eu" in loc de "noi".
Impietrita am purces la internare, am trecut prin iadul unor povesti de viata si...am inceput sa vad raze de lumina...
Am intalnit femei care treceau ori trecusera prin interventii groaznice, femei care de ani de zile urmau tratamente crunte si nu reusisera macar o data sa ramana insarcinate, femei zdruncinate in credinta, in speranta...ca si mine.
Dar atunci am realizat ca eu eram practic cea mai...bine dintre toate... Moazta mea era micutza, se oprise din evolutie in loc poate ca sa se nasca fara a vedea lumina, auzi privighetorile ori intelege frumusetea lumii in care intrase...
Am inceput sa gandesc la faptul ca poate am primit o lectie...si am multumit ca totusi a fost usoara in comparatie cu ce putea fi mai rau...
Am prins curaj si mi-am spus ca poate e totusi un rost in toate...desi imi venea greu sa inteleg de ce mi s-a dat ceva miraculos ca apoi sa mi se ia atat de curand...
Apoi am inceput sa nu mai caut scuze, relationari si motive...
Oricum nu mai conta...
Conteaza doar ca sunt vie, ca moatza mea mi-a aratat ca exista si ca va veni cand vom fi amandoua pregatite pe deplin pentru o viata fericita impreuna, ca am avut sansa de a trai un miracol...

Anna - privind cu drag catre un vazduh care de ceva timp are intr-un coltisor de nor o pata mica, dulce si roz...ca un colt de guritza pornita catre zambet...

NU - ul plantei din pervaz

2011-02-03T15:27:00.000+02:00

Vine un moment in viata cand o fiinta trebuie sa isi puna stavila sentimentelor dictate preponderent chimic si sa lase aritmetica ratiunii sa preia haturile parcand milimetric sareta numita destin...
Vine un moment in care planta care in mod normal are radacinile intrinseci simte ca i-au dat radacinile pe afara si se ancoreaza periculos intr-un sol neprielnic- procedeu numit dependenta, obisnuinta... In momentul in care primele frunze s-au parlit de lipsa orizontului, declinului si pustietatii, planta trebuie sa isi retraga discret partea radacinoasa si sa o ia la sanatoasa...
Vine o clipa de luciditate in care te simti planta se simte captiva in propriul ghiveci si totusi straina, ca si cum altcineva ii traieste viata cu frunzele ei, cu petalele... cu tot...
In clipa aceea planta stie ca oglinda in care priveste nu mai e tulburata de nouri si ca acela este Adevarul de urmat.
Este greu...radacinile au impanzit o realitate care dintr-o data nu ii apartine, de care vrea sa scape si totusi e singura seva pe care o are la dispozitie.
Se minte...
Se pacaleste ca fotosinteza i-a fost perturbata de o perdea prea deasa si ca poate maine se va scalda in soare si veselie... Zilele trec si plantutei i-a crescut un vrej imens in loc de gat cu care se tot incapataneaza sa cuate lumina cea mare si adevarata...
Lumina i se refuza. Caci ea nu este in locul potrivit... Doar nu se va modifica geometria camerei pentru o biata planta incapatanata...
Planta urla. Insa urletul nu se aude caci planta nu are buze, corzi vocale...nici macar glas? Si atunci cum urla o planta? Nu are nici urechi...
Planta isi urla neputinta, se zdruncina in pamantul prea batatorit care ii paralizeaza viitorul... Planta retine oxigenul si se hotaraste sa isi reprime orice gest, gand, floare si stralucire...
Va fi o planta banala, cu radacini incolacite in jurul propriului ax pana cand se va transforma in cenusa cu radacini.
Planta arde... O dogoresc necazurile, ne putinta, limitele pe care si le deseneaza cu polen in fiecare dimineata.
Planta ar vrea sa paraseasca ghiveciul neincapator, insa viseaza de-a valma maini, florari, ghivece noi si fapte bune prin care ea sa fie transmigrata fara efort sau riscuri din ghiveciul stramt in vasta jardiniera meritata...
Visele nu o ajuta nici macar un centimetru... Se viseaza peste...Peste sarind din bol in bol in cautarea oceanului plin de anonimat dar valurit de libertate...
Intr-un final planta se resemneaza...ghiveciul parca nu e atat de stramt...iar daca isi mai strange putin radacinile inspre stanga, poate chiar sa mai incapa o planta...O planta micuta, firava, numai bine de crescut si inoculat adevaruri strambe si frustrari milenare...
Planta ofteaza... Radacinile ei simt pericolul si parca se indesesc vizibil...
Planta face liste...pune bune si rele si egale si urate si frumoase si...
Planta isi da seama ca de ea depinde totul...ca pasii ei, facuti tocmai din capsorul ei firav vor face diferenta, ca de ea depinde daca isi va picta zilnic o minciuna pe paravanul interior ori va infrunta fiecare zi ca pe o coala alba pe care va adauga treptat alte bucurii, impliniri, saruturi...fiori...
Cu o smucitura planta zbura din ghiveci, iar cadrele caderii se succedau cu un incetinitor fantastic, de credeai ca in orice moment poate reveni de unde a pornit totul...
Insa nu se opri...la fel de incetinit ateriza pe caldaram, apoi isi aduna in sacosa frunzele strivite, florile mocirlite si porni sonticaind pe un nou drum, inaripata de speranta, veselie si liniste...
Lumea ii apartinea iar radacinile ramase in ghiveciul stricat se transformau in scrum, intuneric si uitare...

Anna - stergandu-si colbul de pe haine...

O iubire, o patrie, un vis, o durere...in rest...astazi... peste tot se aude...tacere...

2010-11-05T10:57:00.000+02:00

Anna - mai pustie cu un viitor, mai bogata cu un trecut in care a crescut si apoi s-a confundat treptat cu versuri ce pastreaza incifrate atatea adevaruri, frumuseti si amintiri despre un neam care nu are voie sa uite...

Carteafetei - retea de tembelizare pe alocuri...

2010-10-21T14:20:00.004+03:00

De ceva timp, am aflat ca "daca nu ai cont pe FB nu existi"...Si cum mie imi place sa exist, m-am aburcat si eu pe aceasta "retea de socializare" sa vad ce, cum si in ce fel...
E adevarat ca am aflat multe lucruri noi, am intalnit virtual oameni minunati, am regasit fosti colegi de scoala, oameni apropiati desi departati de vreme si spatiu...o minune FB asta si alta nu..
Insa, in multitudinea de postari, legaturi (unele foarte interesante, articole-forta, clipuri speciale sau foto ale unor creatii deosebite care te fac sa uiti de toti si toate si sa te bucuri...doar sa te bucur ca exista asa ceva pe lume)...intre toate acestea exista personagii cu un comportament hilar care te face sa iti pui intrebarea "cand mai au timp sa traiasca oamenii acestia???". Fie existenta lor se centreaza pe FB, fie doar atata au si in goana dupa "vizibilitate" devin ridicoli si greu de driblat intru linistea mult dorita...
Sunt genul de persoane care verbalizeaza tot ce fac, gandesc, spera, isi amintesc, uita, sufera....
Aveam o colega de camera in facultate care era asa...spre uciderea definitiva a oricaror intentii de a iti trai viata pe un fagas molcom, plin de trairi interioare de diverse intensitati: mi-e foame...cred ca voi manca...dar daca voi manca acum, ma ingras teribil...poate doar o inghititura...nooo, mai stau putin... acum chiar o sa mananc...vaaaiii, sunt lesinata de foame...ok, asta e...doar nu o sa mor de foame...merg sa mananc..
Am mancat...cine m-o fi pus? am mancat cam mult...mereu fac asa...o sa ajung obeza...nu mai puteam rabda putin...tre sa beau apa...merg sa ma schimb...imi sta bine cu bluza asta...o am de vreo 3 ani...imi sta bine cu roz...e o culoare faina...roz? hmmm...parca nu e nimerit...merg la baie...tu crezi ca imi sta bine?
Si tot asa...interminabile conversatii cu nimeni, monoloage aberante si informatii care nu folosesc nimanui...
Astfel de omuleti se intalnesc frecvent pe FB: merg sa pap ceva bun...yamyyy...am papat...acum merg sa dorm putin...m-am trezit...mi-e sete...am baut un kil de apa...yaaammmyyy, bun a mai fost...
Cui ii pasa?
Cui ii pasa de cate ori ai mancat, de cate ori ai baut, ce ai mancat/baut/pisat/suflat nasul...?
Dar iata ca minunea nu se opreste aici...turnateii au prozeliti...prietenii virtuali se grabesc sa dea "like" la aceste inutilitati, se initiaza astfel discutii, se cearta, se impaca, ies la iveala lucruri suspecte...si totul pare fara final.
Am incercat sa blochez "activitatea" genului acesta de persoane, insa in fiecare zi mai apare cate unul care sa debiteze inutilitati.
Nu am pretentia ca toti sa fim Einstein, nu am pretentia sa se discute despre mecanica fluidelor, gnoseologie ori genetica...insa as aprecia strasnic daca oamenii inutili, care nu prea au ce sa zica/faca si-ar nota banalitatile in alta parte, daca ar trai si altfel...fara martori, ei...doar cu ei, fara sa se iroseasca.
Exista oameni faini, care inventeaza minuni, care posteaza lucruri grozave...munca lor, contributia lor la faurirea unei lumi...altfel, mai buna, mai curata, mai frumoasa, mai plina de oameni liberi si speciali in ganduri, fapte si dorinte.
Exista atatea spatii virtuale unde se pot posta ciudatenii...bloguri, site-uri...locuri unde cei asemeni isi castiga/pierd timp...de ce trebuie ca orice farama de spatiu sa fie infestat de ineptii gradinitesti?
Inteleg ca exista uscaturi in orice padure, ca fiecare are dreptul la orice...chiar si la auto-irosire ori lipsa de bun-simt, dar nu inteleg de ce acesti oameni singuri de culoare in viata lor nu isi iau seama ridicolului, alaturi de cei care isi coloreaza viata zilnic in noi vise, credinte si valori, care impart din frumosul lor si al altora...
De ce contagiunea nu functioneaza dinspre cel special inspre cel care e in stare sa posteze si faptul ca a tras un vant si sa se extinda asupra celor care vor considera cool faptul ca ala a avut curajul sa posteze asa ceva?
Oare privitul in alta parte, incercarea de ingnorare a acestor existente cumplit de banale le face sa dispara? Oare uitam ca buruienile care fac degeaba umbra gradinii distrug plantele bune sau ne pacalim ca radacinile lor "afaneaza" solul?

Anna - acoperind inima cuiva cu frunza altcuiva:)

P.S. - si pentru ca treaba da fie oabla, pe FB circula acum o "campanie" de solidarizare pentru lupta impotriva cancerului la san. Puteau fi 5000 de initiative, insa e pentru sunt moment sunt doar vreo 3... Cea la care ma refer e haiosa si inseamna sa fim impreuna, sa impartasim ceva..o idee...niste cuvinte, locuri...
Evident ca s-au gasit istete care nu inteleg, care nu sunt de acord, care sunt probabil Gica-contra mai mereu, exceptand cazurile in care au ele cate o idee care desigur este cea mai buna... cunoastem genul. Nu cunosteam insa alt gen: cel al unei tipe absolut geniale care era si ea de acord ca treaba asta e o idiotenie, apoi intreaba de fapt despre ce este vorba?!?!?!?!?! Deci s-a nascut o sub-specie noua care emite judecati de valoare in lipsa de... cunostinte:))).
Traim in Romania...o tara minunata...pacat ca e locuita...

La multi ani!

2010-09-09T17:49:00.001+03:00

La multi ani Anelor (pentru astazi), Mariilor (pentru ieri) si tuturor Celorlalti (de maine incolo:))).

Anna - mirata ca a venit toamna... de parca ar fi stat pitita dupa un crang si...cum nu am fost putin atenti si-a asternut intr-o clipita pletele ruginii peste campii....

Probejenia

2010-08-06T14:21:00.000+03:00

An de an, de doua milenii, lumea crestina celebreaza sarbatoarea "SCHIMBARII LA FATA" sau PROBEJENIA (cum ii spun oamenii satelor) la data de 6 august, cind schimbarile astronomice si meteorologice specifice zonei temperate - in cicluri de patru anotimpuri - anunta si prima zi de toamna.
Schimbarea la Faţă a Mântuitorului este unul din Praznicele împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe.

Iisus Hristos împreună cu cei trei ucenici, Apostolii Petru, Iacov şi Ioan au mers pe Muntele Tabor unde, în timp ce Îl priveau, Mântuitorul a început să strălucească foarte puternic. În timpul acestei străluciri, au venit Ilie şi Moise şi au vorbit cu El. Ucenicii au fost foarte uimiţi şi înspăimântaţi.
Această întâmplare dezvăluie divinitatea lui Iisus Hristos, înainte de Patimile Sale, astfel încât ucenicii să înţeleagă, după Înălţarea Sa, că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu Tatăl şi că Patimile Sale au fost acceptate cu bună ştiinţă (Marcu 9:2-9). De asemenea, ne arată pobilitatea propriei noastre îndumnezeiri.
Această întâmplare a subiectul unei dispute între Sfântul Grigorie Palama şi Varlaam de Calabria. Varlaam credea că lumina strălucirii lui Iisus era lumină creată, în timp ce Grigorie Palama susţinea că ucenicilor le-a fost dat harul de a percepe lumina necreată a lui Dumnezeu. Acest fapt susţine argumentul lui Grigorie, mai larg, cum că noi nu-l putem cunoaşte pe Dumnezeu în esenţa Sa, dar Îl putem cunoaşte în energiile Sale, pe măsură ce El Însuşi se revelează.
La şase zile după ce a spus ucenicilor Săi: "Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere" (Matei 16, 28; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi: Petru, Iacov şi Ioan; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt - muntele Taborului în Galileea - ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca "fiu al tunetului" teologia Cuvântului întrupat.

El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.
"Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimbă şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul" (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti - inclusiv trupul - şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.
Spre deosebire de faţa lui Moise care strălucise de o slavă venită din afara după revelaţia din Muntele Sinai , faţa lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieţii dumnezeieşti făcută accesibilă omului şi care se răspândea şi pe "veşmintele" Sale, adică asupra lumii din afară dar şi pe lucrurile făcute de activitatea şi civilizaţia omenească.
"El s-a schimbat la Faţă, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători". Hristos deschise ochii Apostolilor Săi iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci ei înşişi schimbaţi la faţă şi primiră prin rugăciune puterea de a vedea şi cunoaste schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul (Sf. Grigore Palama).
"Precum soarele pentru cele ale simţurilor, aşa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului" (Sf. Grigore Teologul), de aceea autorii Evangheliilor spun că faţa Dumnezeului-Om, care este "lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume". sclipea ca soarele. Dar această lumină era în fapt incomparabil superioară oricărei lumini a simţurilor şi, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii căzură la pământ.
Lumina nematerială, necreată şi situată în afara timpului, aceasta era Împărăţia lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi. Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină va deveni moştenirea veşnică a aleşilor în Împărăţie, când Hristos va veni din nou, strălucind în toată scânteierea slavei Sale. Va reveni învăluit în lumină, în această lumină care a strălucit în Tabor şi care a ţâşnit din mormânt în ziua Învierii Sale, şi care, răspândindu-se asupra sufletului şi trupului celor aleşi, îi va face să strălucească şi pe ei "precum soarele".
"Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină" - Sfântul Simeon Noul Teolog. Asemeni Apostolilor în vârful Taborului, numeroşi Sfinţi au fost martorii acestei revelări a lui Dumnezeu în lumină. Totuşi lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplaţie, ci şi harul îndumnezeitor care le permite sa "vadă" pe Dumnezeu, astfel încât se confirmă cuvintele Psalmistului : "întru lumina Ta vom vedea lumină".
Pe vremuri, sărbătoarea Schimbării la Faţă se situa în Postul Mare, dar a fost considerată o sărbătoare prea veselă pentru perioada respectivă. Sfântul Grigorie Palama, un mare propovăduitor al înţelesurilor Schimbării la Faţă este prăznuit în zilele noastre într-una din Duminicile Postului Mare.
În Grecia şi Romania, anotimpul recoltelor începe, în mod tradiţional, în ziua Schimbării la Faţă. Strugurii, în special, nu se mâncau înainte de 6 august. În unele parohii, primii struguri sunt aduşi la biserică pentru a fi binecuvântaţi şi împărţiţi enoriaşilor.
In traditiile populare romanesti, aceasta zi este marcata de sacre analogii, definite de etnologi ca "imitatio dei". Ca si momentul biblic, aceasta zi era considerata de lumea satelor ca un "prag", din perpetua curgere a anotimpurilor, ca punte de legatura intre vara si toamna, intre pirguirea holdelor, a pomilor, a viilor si toamna implinirilor si a belsugului.

PROBEJENIA avea si valente premonitive in credintele populare: daca aceasta zi era insorita si calda, toamna urma a fi roditoare, iar daca ploua, toamna va fi trista, innegurata.
Primul semn al toamnei in aceasta zi era schimbarea culorilor padurii, de la verdele intens, stralucitor, la galben si ruginiu, dealurile si muntii parind ca ard
Apele riurilor devin reci, copiii nu se mai scalda in unda, caci "o spurca jivinele"- spun credintele populare. Cerbii si ursii coboara spre ape, inainte de a-si pregati adaposturile pentru hibernare. Spuneau batrinii ca de la aceasta zi intreaga Fire "da-napoi", regreseaza, iarba ingalbeneste, pasunile secatuiesc, iar "copacii pling, ca nu-si mai vad crescind lastarii".

Pasarile migratoare dau puilor lectii de zbor, iar berzele si stircii pornesc cu vaier spre alte zari, lasindu-si cuiburile prada vintului si vijeliilor toamnei. Toate vietuitoarele se pregatesc sa intre in ascunzatori si in borte, serpii, sopirlele, broastele se retrag la caldura "din inima pamintului". Doar serpii albi, pazitori ai caselor, se cuibaresc la temelia acestora, "caci vai de locuinta sub care nu se aude ticaitul sarpelui"- spuneau oamenii satelor. Acesta, ca un "genius loci" (spiritul locului) atrage norocul si sporul in toate.
Oamenii satelor - care la vremea solstitiului de vara (la Sinziene) isi scoteau patul pe prispa casei, in cerdac sau in "tirnat", pentru a respira aerul curat al noptii sau pentru a numara stelele (care adesea le erau calauzitoare in urmarea etapelor muncii) - de la Probejenie isi duceau din nou patul in casa, caci semnele apropiatei toamne se aratau. Acest gest uman, dependent de miscarea astrelor si de "curgerea" calendarului era cuprins in sugestiva sintagma populara:
"Numa-atita-i vara vara,
Cit sta patu mindrii afara"
(inf. Ionita G.Andron, Negreni, jud. Satu-Mare)
PROBEJENIA marca si inceputul culesului viilor, "pe rod de vara". Fiind in perioada Postului Sfintei Marii, era dezlegare la peste si la struguri, ca si la miere, caci se "descapaceau stupii" si se aduna in camari "dulceata florilor".

In aceasta zi se culegeau si plantele de leac ce purtau numele Maicii Domnului: "Parul Maicii Domnului", "Palma Maicii Domnului", "Rugul sintamaresc", busuiocul, ca remedii "pentru bolile copiilor si ale batrinilor".
Pentru sufletul mortilor se dadea pomana din "coliva de struguri", alaturi de colacul sau piinea din griu nou, pentru a-i face partasi la rodul anului si bucuria omului. In cuptoare se aprindea focul cu "pahuiul" de la Armindeni, pentru a se coace piinea sfinta din griu nou, consumata de toti membrii familiei, ca act "sacramental". Era marea sarbatoare a "degustarii piinii cu bobul de strugure", caci acestea reprezentau in sens "euharistic" insusi rostul muncii si esenta Credintei!

Anna - cu sufletul preschimbat in speranta, cu lacrima prefacuta in zambet, cu gandul inspre alte zari...

False amintiri magico-religioase

2010-07-23T15:09:00.000+03:00

De o perioada Lilian se simtea rau. Il durea capul, se enerva usor, avea palpitatii, respira greu, nu se putea odihni, visa urat, pofta de mancare il parasise ca si niste multe fire de par din scalp...
Fusese la medici de diverse specializari, il ascultasera, il pipaisera, il ciocanisera, il investigasera si pe dinlauntru si pe dinafara, centimetru cu centimetru. Diagnosticul invariabil reprezenta o ridicare neputincioasa din umeri, o tentativa de reteta si urari de sanatate rostite cu voce slaba si reticenta... Era aproape disperat. Nu se mai putea concentra la nimic, privea in gol, simtea ca se macina pe picioare si nu intelegea cum nimeni nu ii descopera hiba. Apoi a aflat despre domnul Cici, un vraci batran, iscusit, vestit pentru vindecari miraculoase in randul populatiei suferinde de boli nediagnosticabile. Lilian a luat legatura cu Cici-vraciul si a purces a ii face o vizita, cu partea stanga plina de indoieli si partea dreapta plina de sperante.
Cici vraciul era o persoana cu adevarat speciala. Arata ca un ascet, dar cu alura sportiva, mustea de intelepciune si raspandea o aroma ciudata de afinata combinata cu rozmarin, foi de dafin si betisoare chinezesti.
Lilian i-a explicat detaliat cum si in ce fel i se intampla, iar Cici-vraciul scotea cate un "ihim" la fiecare 5 cuvinte. La final, Cici-vraciul i-a zis ca e simplu si ca problema lui are o solutie pe care o vor explora impreuna chiar in ziua respectiva, iar la capatul zilei Lilian va fi un om complet sanatos, cu pofta de viata, mancare si alte lucruri lumesti.
Tras de maini de Cici-vraciul si apoi impins, Lilian a bufnit intr-o camera ciudata, slab luminata azuriu, in care la fiecare pas facut simtea in nari alte si alte arome stranii. S-au asezat la o masuta, au inceput sa fumeze, sa bea o licoare ce parea ca pulseaza in pahar si sa palavrageasca. La final Cici-vraciul i-a pus in palma lui Lilian un obiect ciudat, de mici dimensiuni, care nu semana cu nimic. I-a zis ca e o mirabilis roka, o piatra cu puteri miraculoase si ca trebuie sa o poarte mereu cu el, sa ii vorbeasca, sa doarma cu ea...ce mai, sa devina parte a fiintarii lui clipa de clipa. "Trebuie sa ai incredere in ea, caci si ea va avea incredere in tine" a mai zis Cici.
Lilian a plecat, ametit de licori, intuneric, vorbele vraciului, fum, intrebari, indoieli si rasuceli, strangand in palma roca-minune.
Uimitor, insa, se simtea bine. Nu il durea nimic, ii era cam foame, casca de zor si zambea din ce in ce mai larg. Revenise la normal si parca mai ceva ca inainte. Se simtea senzational.
Zilele care au urmat au fost la fel. Se simtea bine, se regasea parca, desi nu se cautase in veci, manca bine, dormea pe rupte, facea totul cu drag, era activ si mereu vesel.
La un timp dupa acest eveniment, Lilian a cautat pe Cici-vraciul sa ii multumeasca.
Cici-vraciul arata la fel, totul parea ca incremenise in forma si aromele de la prima vizita. Lilian a povestit extrem de incantat ca viata ii este minunata, parca a renascut si l-a rugat pe vraci sa ii spuna ce fel de roca este miracolul care l-a salvat.
Au intrat in camera cunoscuta, iar Cici-vraciul care pana atunci nu spusese multe l-a intrebat daca a existat vreo zi in care Lilian a uitat roca pe undeva. Rusinat, Lilian a recunoscut ca o ratase de cateva ori, o ratacise de alte cateva ori...dar totusi ca si fara ea s-a simtit minunat.
Cici-vraciul a inceput sa vorbeasca pe ton egal, monoton, privea fix si zambea calm. Lilian simtea ca ii vajaie capul, i se succedau in cap imaginile pe care le vorbea batranul, se simtea relaxat si parea ca pluteste.
"A fost odata un vraci, Zizi-vraciul, care avea o casuta pe un deal, era inconjurat de natura, oratanii domesticite,ucenici si oameni care veneau sa ceara leacuri pentru diverse.
Intr-o dimineata a venit o femeie care i-a zis ca a visat cum se gaurise acoperisul casei in care locuia. Era o gaura mare, ca un hau negru si groaznic. Zizi-vraciul a privit-o cu blandete si i-a interpretat cum ca va purcede grea si va naste un baiat. La ceva timp femeia iarasi a venit. Nascuse un baiat, insa iar avusese acel vis. Zizi-vraciul i-a zis ca e bine, sa mearga acasa...va naste din nou in scurt timp, insa o fata. Si treaba se repetase ani buni.
Intr-o zi,vraciul a trebuit sa plece la o femeie cu care se tinea, caci primise veste cum ca ea a cazut la pat de bolnava ce era.
A lasat vorba ucenicilor sa nu dea sfaturi oamenilor care vor veni, caci nu sunt inca pregatiti, ci sa ii amane pana la venirea lui.
Dupa un timp, Zizi-vraciul s-a intors si a cerut sa stie ce a fost in lipsa lui. Ucenicii i-au povestit cum ca nu a fost nimic deosebit, doar o femeie care visase ca i s-a gaurit si surpat acoperisul. Zizi-vraciul a sarit ca ars intreband ce i s-a spus femeii. Pai ce sa-i spunem altceva decat ca va muri? Stim cu totii ca asa se talmaceste visul. Zizi-vraciul se albise de parca viata se scurgea din el, sleindu-l de puteri.
Criminalilor! a suierat. Tocmai ati ucis o biata femeie!"
Lilian era fascinat de poveste, desi nu pricepea o iota.
"Sugestia, dragul meu, face minuni cu un creier ca o masina perfecta de lupta. creierul este minunea, miracolul trait zilnic. El face si desface, in functie de stimuli si nevoi. Nu e nicio alta smecherie. Totul este manipulare astfel incat creierul sa fie ok sau dimpotriva. Toti vracii, samanii, chiar si medicii din lume folosesc aceasta informatie. Unii insa au har si credinta, altii nu cred pe deplin. De aici apar diferentele. Toate cutumele, toate actele magico-religioase, ritualurile, superstitiile se bazeaza pe aceasta. Ele pot fi usor explicate stiintific. Insa omul are nevoie de miracol. Daca iti spuneam asta la inceput, credeai ca bat campii, asa ca ai fost si tu un cobai in prorpiul experiment. Acum iti va fi mult mai usor caci deja ai intuit ca piatra nu e miezul vindecarii tale, ci altceva. Roca miraculoasa este pur si simplu o piatra adusa de nepotelul meu din parc. Nu are nimic miraculos. Miracolul este creierul tau care acum este ok, debarasat de moine, frica si alti demoni. Totul este creiero-logie, chimie, biologie...stiinta pura asezonata cu credinta, din belsug. Credinta in orice...in Dumnezeu, in minuni, in sine, intr-o piatra...orice. In momentul in care a incoltit ideea Binelui, a sansei, a sperantei, creierul face restul si omul e bine. Capacitatile vindicative ale asa-zisilor curatori ambulanti se bazeaza doar pe naivitatea sa zicem a oamenilor devenita mediul fertil formulelor de sugetionare, apoi mecanismele psiho-somatice ale individului fac toata treaba.
Cand ai venit la mine, te-am adus in camera asta care nu are ceva extraordinar, decat ceva aspecte altfel: o lumina neasteptata, arome care relaxeaza. Vracii, samanii, taumaturgii stiu toate astea. Drogurile dau, e adevarat, niste stari aparte, insa vedeniile sunt interpretabile, caci fiecaruia i se da dupa cerinta. Unul care vrea sa vada un zeu nu va vedea un Audi, iar un om care vrea sa fie vindecat nu va castiga la Loto. Asta e clar ca lumina zilei. Asa cum superstitiile se fundamenteaza pe similaritate, pe coincidenta, asa multi profitori folosesc aceste relatii cauza-efect pentru a trasa engrame adanci pe creierul nefamiliarizat cu aceste treburi; ei mizeaza pe un outfit spectaculos, care scoate gandirea din matca preconceptiilor si o muta, prin formule de sugestionare pe fagasul vindecarii. Atat. De ce absolut toti paravindecatorii spun mieros ori imperativ Trebuie sa crezi ca sa se intample? Iar daca ceva nu iese, e vina ta... ca nu ai crezut. Tu faci totul, nu ei! Asta e clar! Or fi creiere pe lumea asta care s-au dezvoltat mult peste medie si, dezbarate de oprelistile inoculate din copilarie, muta muntii din loc, insa cred ca sunt putini, caci muntii par a fi totusi la locul lor...ori poate ca au devenit intelepti intre timp si s-au prins ca muntii stau foarte bine exact acolo unde sunt...si atunci au devenit invizibili, au prins a zbura, citi cu gandul si vedea cu palmele, insa ei nu cersesc la colt de strada remuneratii pentru reprezentaii, ci se autodesavarsesc perpetuu. Dar ei nu sunt nici Alesi, nici speciali, ci sunt normalitati pe fagasul firesc al lucrurilor. Insa noi ceilalti, afundati in cotidian pana la gene, cu job-uri stabile, griji si nevoi, ne detasam mai dificil de toate astfel incat sa putem strivi zagazurile spre libertatea aproape deplina. Cand creierul are mii de comenzi pe zi de genul Nu este frumos sa...Nu este bine sa... Nu ai voie sa..., cand sa mai aiba timp saracutul de el sa se burice acolo unde ii este locul, cum sa creasca el mare si frumos printre atatea balarii? Unii reusesc sa paraseasca pestera, altii nu, unii reusesc sa ramana la suprafata, altii nu, unii cred, altii ucid pe cei care cred... si tot asa".
"Si abia pleca batranul...ce mai freamat, ce mai zbucium..." era intr-un Lilian mut de uimire, neincredere, neintelegere... Iar in mijlocul tuturor se auzea un zgomot plapand si duios parca...incoltea increderea si toate capatau sens.
Bine, dar daca stau asa lucrurile, poate ca absolut totul este manipulare...si vorbele despre manipulare ale vraciului Cici - la fel: manipulare?!?
Lilian se opri la un moment dat, ridica privirea spre cer si zambi ca si cum i s-ar fi aprins un bec ecologic intre urechi. In urma lui mirosea ciudat a foi de dafin, scortisoara, arome de betigase chinezesti si alte cele...
Cici-vraciul zambea si el indaratul perdelelor privind urma inca unui om extras din cuviinta si pus pe drumul catre libertate, devenind Axis Mundi al propriei existente.
Si au trait fericiti pana la adanci batraneti...

Anna - jucandu-se printre traduceri...:)

Sfintii Petru si Pavel

2010-06-29T09:55:00.001+03:00

Sfintii Apostoli Petru si Pavel se bucura de o cinstire deosebita din partea Bisericii, fiindca au fost “capetenii apostolilor” si “lumii invatatori”, contribuind, prin ravna lor, la raspandirea cuvantului evanghelic in multe parti ale lumii.

Informatiile pe care le avem despre Sf. Petru sunt furnizate in special de Evanghelii, Faptele Apostolilor, Epistola catre Galateni a Sf. Apostol Pavel si traditia bisericeasca. Petru a fost de origine din Bethsaida, localitate in apropierea Lacului Tiberiadei. Locul chemarii lui Petru la apostolat este prezentat de Ioan Evanghelistul ca fiind Betania.
Numele lui Petru a fost Simon. La acceptarea lui ca apostol, el primeste numele de Chifa, echivalentul lui Petru in arameica, ceea ce inseamna piatra. Asemenea fratelui sau, el a fost pescar. In rastimpul activitatii de pe pamant a Mantuitorului, Petru a fost de fata in toate ocaziile, cand doar un grup restrans dintre ucenici au fost admisi. Adeseori, el devine purtatorul de cuvant al celorlalti apostoli. Petru se numara intre primii ucenici care au sosit la mormantul Mantuitorului, dupa ce femeile anunta invierea Sa, iar dupa inaltarea la Cer, se erijeaza, fara a fi ales de cineva, in conducator al apostolilor, isi exercita rolul de conducator in numirea celui care il inlocuia pe Iuda; vorbeste la Pogorarea Duhului Sfant; este unul din cei dintai apostoli care savarseste o minune in numele lui Iisus; ii condamna pe Anania si Safira; savarseste multe minuni; il primeste pe Cornetius in Biserica, ceea ce a fost interpretat ca un prim gest de deschidere a invataturii crestine catre neamuri, desi in disputa cu Sf. Apostol Pavel, este cel care sustine cererile iudeo-crestinilor privind observarea practicilor impuse de Lege; iese in evidenta cu ocazia sinodului apostolilor de la Ierusalim.
Sf. Petru a fost rastignit cu capul in jos, dupa propria lui dorinta, si a fost inmormantat, potrivit marturiei preotului roman Caius, slujitor in timpul episcopatului lui Zefirin, pe dealul Vatican. Descoperirile arheologice de sub Basilica Sf. Petru au confirmat traditia. Pe langa cele opt cuvantari pastrate in Faptele Apostolilor, de la Sf. Petru au ramas doua epistole care ii poarta numele: I si II Petru.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost la aceeaşi înălţime religioasă şi morală, neavând alt scop al vieţii şi activităţii lor, decât a mărturisi pe Hristos, a vesti cuvântul Lui, a fi de folos oamenilor şi a-şi împăca cugetul lor.
Sfântul Apostol Petru a fost pescar si impreună cu fratele său Andrei îşi câştigau cele de lipsă pentru trai, pescuind în apele lacului Ghenizaret. Aceasta până când auziră glasul de chemare al Mântuitorului: “Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni”. Era într-o dimineaţă. Trudiseră o noapte întreagă fără să prindă nici un peşte.
La îndemnul lui Iisus aruncară din nou mreaja şi, spre uimirea lor, – căci experienţa de până atunci îi făcea să creadă că dimineaţa nu se poate pescui cu rod – mreaja se umplu de peşte, atât de mulţi încât abia au putut să o tragă la mal.
După această minune, ascultară de chemarea lui Iisus şi îi urmară. Au lăsat uneltele, familia, rude şi au devenit apostoli, primind o misiune nouă plină de răspundere de a vesti tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi de a împărtăşi harul divin. De atunci cei doi fraţi au fost nedespărţiţi de Hristos şi martori ai minunilor pe care le-a făcut.
În vremea Patimilor Domnului, Apostolul Petru, deşi făgăduise că nu se va despărţi de Iisus, chiar dacă toţi ceilalţi Îl vor părăsi, a avut o clipă de slăbiciune, spunând că nu-L cunoaşte pe Iisus şi că nu face parte dintre ucenicii Săi. Îndată, însă, s-a căit de fapta sa şi ieşind afară din curtea arhiereului, a plâns cu amar.
Greşeala i-a fost iertată căci, după Învierea Sa, Mântuitorul s-a arătat Apostolilor şi l-a întrebat pe Petru de trei ori dacă îl iubeşte. Cel ce a zis în Joia Mare de trei ori că nu-L cunoaşte, acum spune de trei ori: “Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc”, iar Iisus i-a zis: “Paşte oile Mele”, reaşezându-l în misiunea de apostol.
După Înălţarea Mântuitorului la cer, plin de curaj şi de Duh Sfânt, Sf. Apostol Petru a propovăduit pe Hristos în Ţara Sfântă, în cetăţile din Asia Mică, şi până a ajuns la Roma împăraţilor păgâni.
De mai multe ori a fost închis în temniţă.
Şi-a sfârşit viaţa şi osârdia apostolică în Roma cezarilor, fiind răstignit cu capul în jos, acolo unde se înalţă astăzi magnifica bazilică San Pietro.
Sf. Apostol Pavel, înainte de convertire se chema Saul (“cel dorit”) şi era iudeu de origine din oraşul Tars, capitala provinciei Cicilia. Venind de tânăr la Ierusalim, el a studiat “legea”, adică Scriptura Vechiului Testament, în şcoala învăţatului Gamaliel, spre a deveni “rabi”. Într-adevăr, a devenit un cunoscător şi apărător al “legii” şi tradiţiilor iudaice, aparţinând la secta fariseilor.
În anul 33 este întâlnit la uciderea cu pietre a arhidiaconului Ştefan; el păzea hainele ucigaşilor, fiind cunoscut ca un prigonitor al creştinilor. În zelul lui anticreştin, a cerut învoire de la sinedriu, ca să se ducă la Damasc, spre a-i prinde pe creştini şi a-i aduce la Ierusalim, unde să fie judecaţi şi condamnaţi la moarte. Pe drum însă, a fost convertit, în chip minunat, la credinţa cea nouă. O lumină puternică l-a învăluit şi i-a luat vederea; el a căzut cu faţa la pământ, apoi a auzit un glas care i-a grăit: “Saule, Saule, de ce mă prigoneşti ?”.
El a zis: “Cine eşti Doamne ?”. Acelaşi glas i-a răspuns: “Eu sunt Iisus pe care tu îl prigoneşti”. Tremurând şi plin de groază, Saul a întrebat: “Doamne ce voieşti să fac ?”. Domnul i-a zis: “Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci”. Saul s-a ridicat de la pământ, dar nu mai vedea. Însoţitorii l-au dus în Damasc, unde a primit Botezul de la preotul Anania. Din Damasc s-a dus în Arabia, unde a petrecut trei ani în post şi rugăciune, şi s-a pregătit, spre a fi cu adevărat “vas ales care să-i ducă numele înaintea neamurilor, a împăraţilor, a fiilor lui Dumnezeu”.
Marele duşman al creştinilor devine cel mai mare apărător al lor, fariseul fanatic devine mare propovăduitor al Evangheliei pe care o vesteşte în întreg cuprinsul imperiului roman.
Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că “este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos”.
A călătorit pe uscat şi pe mare, de multe ori aflându-se în primejdii din partea oamenilor sau din cauza furtunilor pe apă. Niciodată nu şi-a pierdut râvna şi curajul. Cine ar putea înşira toate necazurile şi primejdiile prin care a trecut marele Apostol Pavel, cum însuşi spune: în primejdii de la fraţii iudei, de la păgâni, bătut, închis, lovit cu pietre, dar dumnezeu l-a apărat şi i-a purtat de grijă în tot locul şi în diferite chipuri.
Sanpetru
In traditia populara exista numeroase obiceiuri si superstitii legate de aceasta sarbatoare. In ceea ce priveste Sanpetru, este interesanta transformarea celor doi sfinti crestini (Pavel si Petru) intr-unul, dar si atributiile primite de acesta in Calendarul popular, intrucat marcheaza miezul verii agrare si perioada secerisului. Sanpetrul de Vara, a preluat data (29 iunie) si numele Sfantului Apostol Petru din Calendarul crestin. In Panteonul romanesc Sanpetru de Vara este despartit de fratele sau, Sanpetru de Iarna, patron al lupilor, de aproximativ o jumatate de an. In traditia populara Sanpetru apare fie ca personaj pamantean, fie ca divinitate celesta. In povestirile si snoavele populare Sanpetru este un om obisnuit: se imbraca in straie taranesti; se ocupa cu agricultura, cresterea animalelor si, mai ales, cu pescuitul.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au greşit mult în faţa lui Hristos, Petru s-a lepădat de El, iar Pavel i-a prigonit pe creştini, dar după căinţă puternică au fost iertaţi, deci pot fi un exemplu de iertare şi încredere în bunătatea lui Dumnezeu pentru cei ce greşesc;
Amândoi au fost închişi, nu pentru că au făcut ceva rău, ci pentru vina de “a-L fi predicat pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitorul oamenilor”,
Au fost consideraţi, a fi cei mai potriviţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România.
Protocoalele semnate între Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei, privind desfăşurarea Asistenţei Religioase în sistemul penitenciar românesc, primul din anul 1993 – la articolul 15, iar al doilea din anul 1997 – la articolul 10, prevăd că “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor fi consideraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România”, iar Legea 293 din 28 iunie 2004, privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor – la articolul 77 stipulează: “Ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare”.

Anna - dorind multi ani cu sanatate si bucurii celor care isi sarbatoresc astazi onomastica!

Alb orbitor

2010-06-25T12:37:00.000+03:00

Aseara am vazut franturi din filmul Alb orbitor (Bilindness). Abia astept sa il revad integral.
Am vazut cam asa: intr-o localitate a aparut un soi de molima ciudata - oamenii deveneau orbi. Nu exista leac, asa ca i-a inchis pe toti ramasii fara vedere (plus o femeie care vedea dar pentru a ramane cu sotul ei s-a prefacut orba o perioada) intr-un ospiciu-carantina. Contrabanda cu provizii contra bijuterii si sex, scindari umane, indobitocire, moarte, iubire, prietenie, lupta si sacrificii...
Intr-un final supravietuitorii au reusit sa evadeze intr-un oras pustiit de culori, amintiri si frumusete...din nou lupte pentru mancare, pentru identitate, viitor si existenta.
O scena mi-a amintit de o carte citita in copilarie, despre un cuplu el-orb, ea-nu care incercau sa desfiinteze bariera luminii datatoare de raspunsuri si siguranta. Ea disparea din peisaj in fiecare duminica intr-un anumit interval orar...pentru a se retrage la o cabana unde, legata la ochi isi petrecea ziua in intuneric deplin pentru a intelege lumea lui...
Interesanta abordarea filmului si naucitoare lumea surprinsa intre lumini orbitoare si umbre abia schitate...

Anna - privind orbii din jur, cu melcii lor cu tot, cu suflete ermetice si minti ingustate de egoism si ignoranta...

Local color

2010-06-25T12:02:00.000+03:00

Astazi mi-au fugit gandurile la un film pe care l-am vazut acum ceva timp... Se numeste Local Color...
Se povesteste despre arta, despre viata, oameni, artisti, invatare si re-dobandire...
Este vorba despre un tanar dintr-o suburbie a New York-ului care, in cautarea destinului artistic, il intalneste pe genialul pictor rus Nicolai Seroff, a carui ucenic devine... si alaturi de care traieste timp de o vara o traiectorie initiatica in tainele picturii, vietii si sinelui...
Insa uncenicul devine maestru prin inocenta, pudoare si pofta de viata, iar maestrul devine invatacel adus la viata parca din lumea lui urzuza si blamata...schimbul de roluri din care fiecare iese mai vesel, mai imbogatit si mai limpezit este asezonat de comentariile sarcastice ale rusului care pare trezit dintr-un vis adanc...visul banalului plin de praf, a suprarealismului care i se pare aberant si a suferintei provocate de decesul sotiei pentru care se crede raspunzator prin simplul fapt ca i-a supravietuit...

Anna - nauca de cap dupa alta pelicula...Alb orbitor (Blindness) despre care sper sa visez ceva mai incolo...

Ana, Sanzaiana...

2010-06-24T10:55:00.000+03:00

Sanzienele sunt sarbatorite pe 24 iunie, ziua in care se face pomenirea nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta si sub denumirea de "Cap de vara”, pentru ca acum soarele ajunge la apogeu.
Hora sanzaienelor
Potrivit traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile, tamaduiesc bolnavii si apara semanaturile de grindina.
Legendele spun că Sânzâienele sunt nişte fete deosebit de frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă şi "dau puteri" deosebite florilor şi buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. Ele cânta si împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmultesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină. Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără, devenind surate bune cu inrăitele Iele sau Rusalii. Sânzâienele se răzbună pe femeile care nu tin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici bărbaţii nu scapă uşor. Pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi aşteptă pedepse îngrozitoare, despre Sânzâene ştiindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.
Sânzienele reprezintă şi un prilej de intâlnire a tinerilor ce doresc să-şi unească destinele, o sărbătoare iubirii, cinstită cum se cuvine, cu cântec şi joc. In ajunul Sânzienelor, fetele şi băieţii care urmează a se căsători se adună spre seară in sat. Se tin bâlciuri cu tiribombe şi căluşei. Flăcăii aprind ruguri. Fetele mari culeg de pe câmp flori de sânziene şi impletesc cununi. Apoi aruncă peste case coroniţele. Dacă se lovesc sau se agată de horn, vestesc o cununie apropiată. In zorii zilei flăcăii se adună in cete şi străbat satele, cu flori de sânziene la pălării. Se alege "Drăgaica". Este propusă una dintr-un grup de şapte fete. Ea trebuie sa fie cea mai frumoasă, cea mai cuminte şi cea mai bună dintre fetele satului. Va fi impodobită cu spice de grâu. Celelalte tinere se imbracă in alb. Astfel format, alaiul Drăgaicei porneşte prin sat şi pe ogoare. La răscruci fetele fac o horă şi cânta voioase. Flacaii canta: "Du-te, Soare, vino, Luna / Sanzienele imbuna, / Sa le creasca floarea - floare, / Galbena, mirositoare, / Fetele sa leadune, / Sa le prinda in cunune, / Sa puna la palarie, / Floare pentru cununie, / Babele sa le rosteasca, / Pana-n toamna sa nunteasca."
Adesea "Drăgaicele" sunt confundate cu "Sânzienele". După unii specialişti, sărbătoarea Sânzienelor işi are originea intr-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci inlăntuite intr-o horă care se invârteşte ametitor.

Ceremonialul cuprinde apoi intreg satul. Gospodarii primesc câte un spic de grâu, pe care il aşază pe grindă, in şură. Ei speră că până la acea inăltime să li se adune grânele. Bătrânii vorbesc ca in noaptea de Sânziene, ielele se adună şi dansează in pădure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna sau se sminteste, pentru a nu povesti celorlati taina a carui martor a fost, la fel si oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau schiloditi. Toti cei care au reusit sa invete si sa cinte cintecele Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Cine nu respectă Drăgaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spală, coase sau mătură in acea zi poate muri inecat ori fulgerat.
Poporul a inventat si remedii impotriva acestor actiuni ale Ielelor, fie preventive - pelinul si usturoiul purtate la briu, in sin ori la palarie - fie medical-exorciste, jocul caluseresc dansat pe trupul unui bolnav "de Iele" (Calusarii).
In popor se spune că fetele care vor să se mărite repede trebuie să se spele cu rouă. Insă, pentru ca acest scăldat ritual să aiba efectul scontat, se respectă anumite condiţii: in zori, din locuri necălcate, babele strâng roua Sânzienelor intr-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storc intr-o oală nouă. In drum spre casă, ele nu vorbesc deloc şi mai ales nu trebuie să intâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea sunt implinite, cine se spala cu roua respectivă va fi sănatos şi drăgăstos peste an. Femeile măritate pot face si ele acest ritual, ca să fie iubite tot anul de sot si să aibă copii frumosi şi sănătoşi. (texte culese si pensate pe alocuri de pe site-urile http://www.crestinortodox.ro/, http://www.obiceiuri-populare.ro/)

Anna - dorindu-va o vara frumoasa, bucurie si magie:)...
La multi ani, mami si tati cu ocaziunea sarbatoririi a 32 ani de casnicie (nunta de cupru)!!!

Scrumiera...

2010-06-18T14:46:00.001+03:00

Cand broscul pseudo-ganditor si-a interogat jumatatea...despre posibilitatile ei de supravietuire eliptica de el, broscuta Nela a inteles... Ca urmatoarea zi nu va mai fi la fel...ca in scurt timp va fi destul de singura de el...ca el, cel mirat, depresat si obsedat...problema a rezolvat, dand-o la...reciclat.
Cu carapacea peste ea, pornind spre Marea Marmara, broscutza Nela se-intreba...menirea ei...care era?
In capul ei vise avea...si pe o scena se vedea...cu microfon de ton si sabii de lumina...cu corn, cu lapte si miere de albina...
In visul ei nu se vedea cum peste paispe zile-asa...ea scrumiera ajungea, la malul Marii Marmara, cu broscauti pe langa ea...toti fierti si, sa ma ierti...
cam goi..si de trecut si de nevoi. Cu capul atarnand de un picior...ea a aflat un lucru-ngrozitor...ca raiul brostelor testoase se afla intre niste case, langa un ciur si un butoi...unde miroase a gunoi.

Anna - scrumand de zor in carapacea sparta si putin patata ...de vise, griji si viata zbuciumata...

Caldura mare...

2010-06-15T10:48:00.000+03:00

Au inceput caldurile, sfarseala pre-concediu, leneveala specifica soparlitelor parlite de soare si reveriile care poarta in orice peisaj o umbreluta colorata cu veselie...
Un vis zboara spre poieni racoroase de munte, altul alearga un val inspumat de bucuria revederii, un altul zace pe nisip idiferent...iar cu totul altul sparge vazduhul oglindit in ape la carma unui yacht imaculat...
Toate incetinesc...vorbim aproape in soapta, mergem alene...privim in reluare si auzim doar ce avem puterea sa dorim.
Asfaltul incinge talpile, dar cu toate acestea oamenii nu intetesc pasii...picioarele se misca din inertia utila atingerii de destinatii, umerii biciuiti de raze coboara, iar bratele se balangane inutil pe langa un trunchi prelins mai mult pe stradute stralucitoare.
Hainutele, desi vaporoase par a avea tone de lana incifrate in tesatura, apasand pe trupul deshidratat si radiat intens la timpul pranzului...
Ca vinovata o fi tiroida, aparatul circulator, fotofobia sau pur si simplu faptul ca m-am nascut iarna:), nu stiu si nici nu conteaza...cert este ca nu imi place canicula, soarele usturator si poleiala orbitoare.
Orfane de umbra, toate lucrurile capata (di)forme noi, amploare si personalitate iritanta pentru retina, defectele, rebuturile se lafaie sub luminile rampei. Vorba unei prietene, parca ies toate in lumina, ingramadindu-se spre vizibilitate maxima, confuzand, ranind.
Nu, hotarat lucru, nu sunt topita dupa vara (sunt topita in timpul verii:))! De fapt, nu am nimic cu vara in sine, ci cu soarele intens, cu toropeala...
Anotimpul are destule aspecte care ma fac sa il indragesc...se cheama cirese, caise, piersici, mare calduta, harbuz, zamos :P, cartofiori noi caliti cu ceapa si marar sau marar si smantanica, pastai galbene si pruneee...desi acestea ar putea fi considerate copilele altui anotimp...
Mai imi plac vara plimbarile pe inserat, insa ma crispeaza ganganiile insistente, cu tendinte vampirizante.
Imi plac si calatoriile spontan croite sambata dimineata, cand mai intai pornim la drum, cu multa apa si cateva gustari reci si abia apoi stabilim destinatia...insa detest faptul ca Rory (a se citit masinutza mea) nu are "aer conditionat", drept pentru care trebuie sa suportam falfaiala vantului prin plete, printre ochii uscati peste care cu greu gliseaza pleoapele care par doldora de nisip...
Dar asta e viata mon cher...caldura mare...

Anna - infulecand de zor inghetata cu pricomigdale si dulceata de nuci...

Nuuuu mor caii cand vor cainiii!!!

2010-06-14T17:01:00.000+03:00

Periodic organismul se curata de toxine...la fel ar trebui sa invatam si noi sa ne detoxifiem vietile de evenimente-virusi, oameni-capuse, cuvinte-moine, zile-neguri si dupa-amieze-temeri.
Tot ce dezagrega in loc sa uneasca, tot ce intuneca in loc sa lumineze trebuie eliminat cu tot cu radacina si, chiar daca va durea ca naiba, va merita efortul cand, peste un timp vom re-descoperi bucuria, visele si incantarea trezirii in aceasta lume peste ranile inchise.
Imi place mult zicerea cu supravietuirea cailor deasupra latratului de javre naucite de...caldura.
Imi da aripi uneori cand aerul pare insuportabil in preajma unor jumatati de oameni.
Parca si vad o herghelie de cai frumosi, alergand liberi, plini de viata, vise si lipsa de stavile ridicate de semeni patrupezi. Totul pare ireal, copita care parca nu atinge pamantul, coama ravasita de vantul schimbarii, arcuiri maiestuoase si praf mirat de atata vointa si putere...
Si in peisajul de poveste cu iz de western apar niste caini jigariti care, in loc sa isi curate blana si ghearele hamaie de zor impleticindu-se prin goana de muschi si capete itite inspre viitor ori stele...
Nu am sa inteleg niciodata de ce alearga cutzei dupa masini, cai, carute si alte alea in loc sa faca ceva util cu viata lor, asa cum nu inteleg de ce anumite sortimente umane nu prididesc a face rau, a zgarma la icre si a freca ridichi in loc sa isi traisca timpul in frumos, curatenie, fara barfe, mornaieli si icnete teatrale de putori desalate de lancezeala...
Nu reusesc sa inteleg de ce unii se bucura doar verbal, in rest simtind doar incrancenare si ciuda.
Cu fetele inchircite de ridurile atator rictusuri, cu sufletele ingreunate de plumbii carcotelilor si calcatura in strachini, jumatatile humanoide imprastie venin si uraciuni.
Iar ceilalti, cei ce vor sa construiasca unde altii doar darama, cei ce viseaza cand ceilalti pandesc, cei ce muncesc ce altii dorm, cei ce cresc langa cei care se micsoreaza, din neputinta de a-i calca pe cap si a-i starpi inainte de vreme, trebuie sa isi castige dreptul la fericire in fata propriei persoane, sa iasa din mocirla si sa se ridice.
Curatenia a inceput.

Anna - cu deparazitarea la zi:)

Unii si altii ziceau...

2010-06-09T17:43:00.000+03:00

Ca nu trebuie sa ne temem de perfectiune...Nu o vom atinge oricum vreodata! (S. Dali).
Ca pentru cei mai multi dintre noi, marele pericol nu este ca tintim prea sus si nu reusim, ci ca tintim prea jos si reusim (Michelangelo).
Ca nu mor caii cand vor cainii...
Ca soarele rasare si cand esti trist, infrant sau...mort...
Ca nimeni nu are voie sa iti decida fericirea...
Ca timpul nu se masoara in numarul respiratiilor, ci in momentele care iti taie respiratia...
Ca pestele care lupta impotriva curentului… moare electrocutat.
Ca cei cinstiti sunt inadaptatii societatii.
Ca exista doua cuvinte care iti deschid multe usi: trage si impinge.
Ca fluierul piciorului este un dispozitiv de gasire a mobilei pe intuneric.
Ca intuitia este o calitate a femeii care o ajuta sa-si contrazica barbatul inainte ca acesta sa apuce sa deschida gura.
Ca o concluzie marcheaza intotdeauna momentul in care ai obosit sa gandesti.
Ca orice lucru bun in viata e ilegal, imoral sau ingrasa.
Ca hotii iti cer banii sau viata; femeile le vor pe amandoua.
Ca ochii care nu se vad, se uita… dupa altii.
Ca cine se culca odata cu gainile …. se culca si a doua oara.
Ca daca viata iti ofera lamai, fa-ti o limonada delicioasa!
Ca mintile ilustre discuta idei, inteligentele medii discuta evenimente, iar mintile reduse ii discuta pe altii.
Ca a avea constiinta curata inseamna a avea memorie proasta.
Ca poti invata o pisica sa faca orice vrea ea.
Ca toată lumea vrea să meargă în Rai, dar nimeni nu vrea să moară.
Ca omul a inventat limbajul pentru a-si satisface nevoia de a se plange.

Cu cat esti mai plin de datorii cu atat traiesti mai mult. Datoriile stimuleaza:).
Cine zambeste atunci cand lucrurile merg prost s-a gandit deja pe cine sa dea vina.

Anna - cautand...

Casa mea de vis si iubire...

2010-06-04T15:40:00.001+03:00

Casa mea de vis si de iubire, arata cam asa:

Inlauntru miroase a lemn fraged, a soapte de vant caldut, a iasomie la un pas, a busuioc la altul, a trandafir la urcat, a scortisoara la coborat...

Casa mea are ferestre orientate doar catre un viitor luminos, senin de cer si sentimente frumoase.

In rame sunt incifrate vise de flori, trairi line si duioase, povestile bunicului si cantecele bunicii, culorile veseliei, iubirii si vietii.

Camerele sunt plapande din perimetru dar puternice prin trairile emanate, certitudini si reverii dulcege...

Totul imi aminteste de mine, de noi...de intamplari hazlii, romancioase si pline de magie...

Magic este aproape tot in casa mea. Lucrurile discuta intre ele, plantele danseaza, cateii fac de mancare, fluturii schimba peisajul din tablou in fiecare zi...peretii devin lava ori iglu ori piei in functie de filmul vizionat sau temperatura ceaiului...

Condimentele merg la curse de Feng-shui si in rest se antreneaza cu funiile de usturoi si ardeii iuti aliniati la start pe un fir de romanita...

In casa mereu se aude cate o melodie...si de multe ori mai multe melodii in acelasi timp, pentru fiecare ureche, fiecare emisfera, fiecare geana...astfel incat toate moleculele sa vietuiasca armonios si sa isi recunoasca sinele cand il intalnesc...

E mult bine aici...lumina isi schimba tonul in functie de momentul zilei, serii, amintirii sau uitarii...

Lemnul spune basme si uneori pocneste bosumflat in soba itind balauri din flacari...sau invers uneori...

Iubirea pompeaza Bine si Frumos prin pori, invaluind chiar si acarienii incruntati si tantaritele plangacioase...

Desi nu e strop de bautura in casa in afara de siropuri de felurite nume si culori, ochii stralucesc de dorinta prin priviri ce mangaie tandru...

Vorbele sunt line, totul este adevarat...textele cartilor inexistente scrise pe scoarta de prun...tesaturile vaporoase in culori nemaivazute, glasul catifelat al ciutelor care mai vin sa isi bea cafeaua la noi uneori...pasii fara zgomot si foamea care nu semnifica nimic...izvorul soptitor de stiri care trece prin bucatarie fix la ora 17,00, care insa aduce doar vesti bune si uneori coji de oua rosii...

Bucatele au gust diferit, galustile plutesc prin aer aidoma fulgilor de nea...gastronomia este mai mult o joaca a poienitei, caci toti ne indestulam doar veselindu-ne...

Desi facem foc, nu exista horn sau fum, ci doar arome suave de frunze coapte in ceas de toamna tarzie...

Spalam, insa doar pentru a da sanse noilor culori sa isi serbeze majoratul...

Totul se schimba, insa in ordine si pe asezate...fara graba, fara deranj, fara scrasnete sau plictiseala.

Fiecare gest abia asteapta sa fie facut, fiecare cuvant e frumos oranduit rostirii, fiecare imagine nu intineaza nimic si pe nimeni, fiecare pasire se intampla in universul potrivit.

Nu exista rascruci, dileme, probleme, exercitii, lipsuri, nevoi, moine sau rautate...

Nimic nu prisoseste, nimic nu se iroseste...Universul se introverteste creand raiuri inedite si omuleti portocalii.

Timpul a ramas aninat in cuier de la inceputul traiului aici, sforaind alene si plescaind satisfacut de atata hodina...

Spatiul este relativ... turnat in ceramica usor modelabila capata mereu alte semnificatii si trecuturi...

Curtea din jurul casei are plantute personalizate de amintiri... Toate infloresc mereu, fara oboseala sau tanjeala...

Ierburi felurite, aranjamente fanteziste si culori imprumutate dupa tendintele sezonului fac totul bombonistic si parfumat diafan...

Ai mei stau mai mereu pe vernada admirand in nestire, brodand cu flori nemuritoare, discutand ca si cum fiecare noua zi ar fi prima, in care s-au cunoscut...

Iar tu...tu esti mereu pus pe sotii frumoase, atent si vesel, hoinar printre bondarei cu pantalonasi galbeni si pufoaice maronii... Pari mereu odihnit, linistit, dezpovarat..uneori spui versuri si parca le descoperi savoarea pe masura ce se desira slovele...alteori urli de prin copaci speriind bufnitele aflate la seminarul de oftalmologie...Dar cel mai des iti place sa ne plimbam imbratisati in dans alaturi de prieteni dragi, consacrati in perechi de suflet...domnii pomi fructiferi si-au unit destinele arboricole cu domnitele gradinii, sensibilite firi si fragile personalitati in cautare de radacini solide...

Iti place sa discuti ore in sir cu stejarul din colt, asezat pe jilt din spori muschiulosi...

Mai joci table uneori si sah cu gutuii parfumati grijuliu sau nucii plini de rod si snoave aluzive...

Si avem prunci multi, cu par felurit si irisi plini de zambet...

E veselie multa...fericire si joc.

Anna - doinind prin salcami, cu margarete si clemate...

Ferestre...

2010-06-04T10:14:00.001+03:00

Am visat ca imprejuru-mi neplacut se exfolia aidoma unui autocolant scorojit de vreme rea, lasand loc universului meu perfect...cu oameni frumosi, intamplari minunate, gesturi si cuvinte blande, sprancene arcuite diafan, fara cute intre sprancene si zbarceli de obraz, cu zambete largi si sincere, nuante parfumate si arome multicolore...
Personajele pluteau pe aripile dantuirii lente, bogati in dinamica interioara si visari proiectate pe noua ceruri...
Nu imi incapeam in piele de atata bucurie...toate bolile ramasesera la o masa retrasa, intretinute de craciunita ipohondra, toate durerile se tranformau pe ring in vindecari, lacrimile in margaritare (desigur!:)), atelele in araci infloriti de rochita-randunicii, orbirile in vedenii perfecte ale realitatii preferate...
Cand catapeteasma s-a rasfrant peste perechi, au aparut oameni dragi de Departe..oameni iubiti, oameni pe care ii stiam doar din fotografiile rudelor...
Fara imbratisari si urlete de bucurie, ne purtam ca si cum nu ne-am fi vazut de ieri...fiecare intrare sporea bucuria personala care se intorcea in vahduh inmultind atomii timpului perfect...
Culorile se amestecau nascand personaje noi, sentimente din ce in ce mai blande si frumoase...pline de bucurie si daruire...
Imi placea mult totul...nu as fi schimbat un fir de par in tabloul fericirii depline...totul era asezat la locul lui, peste toate unduia valul armoniei, desi nu era nicio respirare de vant in preajma...
Ningea cu flori de cires iar pasarile cantau folosind cuvinte atent pigulite de textieri-grauri...
Spatiul parea fara sfarsit, iar timpul...inexistent...
Zburam printre planete, hoream alaturi de meteroriti, eram dalbi si frumosi...nu mai semanam cu noi, insa ne stiam pe nume dupa sentimente...
Iubirea devenise aproape insuportabil de ingerat, iar lipsa trairilor uratele ne facea usori ca niste baloane urcatoare pe inaripatele zari.
Zurgalai cristalini, inorogi sidefii, calesti imaculate, trupuri de lumina, multe flori, buburuze si curcubee, fluturi satinati...copaci din vata de zahar, roz pe stanga, bleu pe dreapta, ciuperci dantuitoare si codobaturi gurese...

Anna - asternuta spre drum:)

Sssttt!!!!!

2010-06-02T12:51:00.001+03:00

Uneori nu reusesc sa imi adun gandurile, disipate de groaza prin unghere pline de liniste.
Intalnesc tot mai des oameni care verbalizeaza fiecare gand, plan, gest...
Hai sa ne imaginam un om care vrea sa fie cu el...adica sa ii fie respectat dreptul la tacere. Si apare in peisajul incremenit pentru moment o creatura ce turuie fara sa respire parca, gesticuleaza intens, se fataie de colo pana colo fara vreun sens clar, spune doar treburi banale si groaznic de plictisitoare pentru a umple un gol care oricum nu are capat...

"Mi-e foame...
...
As manca ceva...dar nu stiu ce. (se scarpina pe burdahan)
...
Da. Este clar, trebuie sa mananc! (se intinde si casca cu un zgomot asemanator ragetului... Cade o muscata de la balcon...ca s-o fi sinucis ori o fi fost curent puternic...nu voi afla niciodata)
...
Ma apuc sa mananc!(pe moment mi-e teama ca va incepe sa ma rontaie pe mine la ce privire de capcaun are)
Pofta mare!
Multumesc. Tu nu vrei?
Nuuuuu, multumesc.
(Plescaie, ragaie, clefaie intens, dugheste apa, se rascracaneaza pe scaun).
Nu mai pooooot! Am mancat ca o scroafa! (Si cu toate astea mai da gata un copanoi).
Trebuie sa tin regim! Nu se mai poate! Uite cat mananc! Simt ca pocnesc! Zi si tu!
....
Extraordinar! Cred ca mananc cel mai mult din blocul asta...ce bloc?! din cartierul asta...din orasul asta chiar!
....
Sa strang acum...
...
Mai bine nu.
...
Mai bine fac un dus.
...
Da, e clar, merg la dus.
Bine.
Ce nebuna sunt! Eu asa sunt, ma distrez la maxim, vorbesc, cunosc oameni, sunt zapacita asa...toata lumea rade in jurul meu (si rasufla usurata la plecare!!!!).
As fuma o tigara.
...
Fumez mult! Prea mult. Fata, vreau sa ma las, dar nu pot! Pur si simplu nu pot! Si apoi, stiu pe una care dupa ce s-a lasat, s-a ingrasat! Fata s-a ingrasat mult!!!
Nasol.
Ce nasol...groaznic, nu-i mai vine nimic, e in depresie, fata! Nu mai iese pe strada.
Dar vorbeste?
Ei nah, cum adica? Normal ca vorbeste...ce are gura cu slanina???
Nu stiu.
Fata tu ai ceva? Esti prea tacuta, fata, mai zi si tu ceva. Ce citesti acolo? Mai da-l naibii de citit! Nu-i asa ca sunt hazlie? Sunt nebuna rau...caterinca scrie pe mine, fata, nu?
Evideeent.
Fata, sper ca nu voiai sa dormi...adica eu sunt nebuna rau...eu dorm putin. Sa imi zici daca vrei sa dormi.
Vreau sa dorm!
Bine fata, eu merg la dus. (Se aud trosnete, pocnete, oftaturi, ragaieturi, iarasi oftaturi si dupa ceva timp apa...).
Fataaaaaaaa! (in acest moment, toate muscatele au rupt-o in picaj de la balconul subsemnatei. Era un urlet gajait si fasait...Am sarit din somn de groaza).
Ce e?
Fata, am uitat sa iti povestesc ceva. Vina incoa. Dormi??? Nu dormi, fata, vina sa iti zic una tare!
In acel moment, am luat pusca, am armat si am tras prin usa, tintind zgomotul infernal al suvoiului neobosit de cuvinte.
S-a asternut linistea....Liniste, tacere...nu imi venea sa cred...incet, gandurile mirate de lipsa tolocanelilor, se inturnau buimace, privind cu teama totusi in jur...
Muscatele care ramasesera atarnate in carceii de vie se ridicau incet spre glastre, privind la fel de fricoase inspre locul cu pricina...
Ne-am imbratisat cu totii, pana cand am simtit ca ceva sau cineva se smulge din imbratisare...
Abia atunci m-am trezit, zgaltita de creatura care se strofoca sa imi ia perna de pe cap.
Fata, sa nu te sufoci. E curent, nu? Si eu am simtit. De asta stateai cu perna pe urechi. Si eu mai fac asa uneori. Fata, eu plec in oras putin...ma intalnesc cu mumu, bubu, tzutzu, lulu, dudu si vava.
Priveam muscatele abia respirande...si gandurile mele care pareau felii de piftie, tremurande in ungherele lor ciobite de atatea cuvinte pe milisecunda...
In momentul in care s-a trantit usa dupa creatura, am urlat SAAAA FUGIIIIMMM!!!"

A nu se intelege gresit...respect dreptul liberei exprimari, nu sunt fan al pasivitatii si incerc sa pricep resorturile care ii mana pe oameni la diverse activitati, insa uneori simt ca unii depasesc limita suportabilitatii, eliberati de bun simt, de un minim al decentei si linistii datatoare de sperante inspre aleea din ce in ce mai stramta a Sapientei.

Anna - alegand intre plasturi buzali si dopuri pentru urechi...

La multi ani, copile!

2010-06-01T11:28:00.002+03:00

„O, ramâi, ramâi la mine,

Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu stiu sa le-ascult;

In al umbrei întuneric
Te asaman unui print,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri si cuminti;

Si prin vuietul de valuri,
Prin miscarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taina
Mersul cârdului de cerbi;

Eu te vad rapit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
In a apei stralucire
Intinzând piciorul gol

Si privind în luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri."

Astfel zise lin padurea,
Bolti asupra-mi clatinând;
Suieram l-a ei chemare
S-am iesit în câmp râzând.

Astazi chiar de m-as întoarce
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot? (M. Eminescu)

Amandine fara grija supraponderabilitatii, prajitura cu bezea si gem de trandafiri, dantuire prin ploaie, acadele, pantofii mamei mult prea mari, rujuri cu gust ciudat, leagane si sirop de cirese, aer curat, nesfarsite alergari, jocuri ciudatele, codite cu fundite, buburuze, descaltari prin iarba inrourata, galagii duioase, veselie in hohote, lipsa de temeri, de griji si de notiuni despre timp si spatiu, desene animate cuminti, struguri cruzi, barcute din hartie, telefoane din pahare de inghetata, vata de zahar, rochite cu flori, sapun de casa...apoi clemate si liliac...si...baloane...multe baloane colorate cu zbaterea copilariei...
La multi ani, copile, oriunde te-ai afla!!!
La multi ani si tuturor celor care uneori uita de costumele rigide si de pronuntia hilara de oameni mari si se zbenguie printre gesturi imperfecte dar datatoare de bucurii!!!

Copilul râde:

"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"

Tânărul cântă:
"Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"

Bătrânul tace:
"Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"

Anna - poftind mere coapte cu scortisoara si tolaniri sub un visin graitor...

Despre fluturi si alte culori insufletite...

2010-05-28T16:39:00.002+03:00

Afara ningea cu fluturi uimiti de trilurile magnoliilor...
Gladiolele crosetau clopotei la cositele unei salcii triste. De tristetea oglindirii firele smaraldii s-au despletit sfichiund prin aerul caldicel al unui anotimp inexistent...
Trandafirii cataratori se buricau timid pe scara evolutiei catre o mansarda rustica, punand planuri la cale...de disparitie impotriva pisoiului verde care le rontaia pruncii rozalii abia izbanditi din leaganul peduncular...
Macesul reusise la facultatea de homeo-patologie si descrenga de zor o catina cocheta...
Iarba fardata cu dungi subtiri de abanos plutea pe armonii auzite doar de ea, leganandu-si duios capetele spre vis...
Clemata tesea cu frunze in jurul unui arac cu silueta invidiata de curpenul unui dovleac imbufnat...
Fericirea plutea peste gradina plina de culoare, muzica, viata si uitare...
Pe linistea atent studiata, un bondar picta cu soare vrejuri de lumina si credinta.
Petuniile inventau pomezi colorate cu care apoi protejau sevaletele imaculate ale unui viitor ce astepta infaptuirea...
Boabe de struguri barfeau soriceii care le ravasea comuniunea...
Floarea soarelui paste duios o turma de ghiocei strajuiti protector de niste vajnice zambile...
Brandusele fac semne de carte din flori de nu-ma-uita...
Cari infometati inaintau labirintic in maruntaiele stejarului indiferent...
Scranciobul se legana ca o fetita adormita, imbratisat de alizeul buclucas...La un moment dat a scancit de pustiu si atunci m-am trezit...
Dunele de nisip, pietrele incinse si drumul cu platfus ereditar ma lovesc in trezia brusca dintr-un alt univers...
Ma intorc alene in mine, cu genele stoarse de un trecut care imi refuza prezenta...

Anna - caniculata si pe jumatate dormind...jumatatea stanga, desigur:))

Cand iubire inseamna dans si amandine...

2010-05-27T15:53:00.000+03:00

El sta cu chipul sprijinit de palmele umede privind in gol...
Ea face slalom printre masini, copaci in floare, rasete de copii si acadele, gonind inspre parcul lacului albastru...
El nu stie cauza molesirii pe care o simte in membre, dar priveste fara sa vada... in continuare...
Ea si-a mai domolit pasii facandu-si timp sa observe imprejurul diafan mirosind a tei...
El se ridica de la masa alene, isi ia de pe scaunul pustiu gandurile razletite de vantul mirarii si porneste spre usa...
Ea se impiedica de un barbat care parea ca pluteste pe nori si se imbolnaveste de vis...
De unde sa stie ei ca au dansat impreuna la un bal cand erau micuti si apoi au impartasit taina unei amandine sub un astru palid si flori de trandafir?
Privirile au refuzat intalnirea...ea a prins ca din zbor un umar de camasa ivorie, iar el a zarit o glezna subtire...
Fiecare si-a continuat drumul ca si cum destinul nu ar fi locuit niciodata pe strada lor, mereu infometati, mereu visatori, mereu grabiti spre un tarm necunoscut...
Cand el s-a pensionat, colegii au dat o mare petrecere si in acordurile unei melodii care parea dezlipita din sufletul sau... a invitat la dans vecina de scaun, caci asa este frumos. Nu o stia, nu stia la ce departament lucreaza, daca s-au intalnit vreodata sau ce nume poarta...
In timp ce se indreptau catre ringul cu dans, ea a zarit un cot de camasa ivorie...iar el privea o glezna -pereche subtire...
S-au intalnit in vis... plutind catre un timp ratat... lacrimati de emotia regasirii, imbratisandu-se cu blandete din gene si reluand un dans neterminat... La inceput ea nu stia sa danseze, insa el i-a purtat pasii cu tandretea barbatului implinit, fericit si iubind...
Din pacate dansul nu continua in eternitatea fiintei-suflet, dezrobind zagazurile temporale cu forta Iubirii...
Dansul se sfarseste la capatul ultimului acord, viata traita condensat in cele cateva clipe de alunecare pe note se continua in aceeasi uitare...
Fiecare s-a intors la poverile proprii, la jumatatile ilicite...
Singurul lucru care a mai contat a fost gandul visului ca exista totusi iubire...ca exista totusi destin:) si ca ei au reusit sa le intalneasca pe ambele...

S-au prapadit de ceva vreme...normal ca mormintele odihnesc alaturi sub un falnic tei...
Normal ca in aceasta clipa exista 321324580 de persoane care danseaza intamplator valsul destinului, alaturi de alte persoane pe care le vor iubi toata viata, desi exista cele mai mare (ne)sanse ca ei sa nu se revada/recunoasca dupa invatarea dansului, dupa pulberea timpului...

Anna - visand in pasi de dans o amandina insiropata...

Trandafirul alb (Byala roza)

2010-05-25T09:52:00.001+03:00

Anna - visand la acel Nessebar al uitarilor de rau si amintirilor de sine...al regasirilor, curatiei si invatarii de iubire prin armonie si veselie...

Sfintii Constantin si Elena

2010-05-21T09:57:00.000+03:00

Biserica Ortodoxa ii praznuieste astazi, 21 mai, pe Sfintii Imparati Constantin si mama sa, Elena. Constantin cel Mare, imparat roman (306-337), a devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. In ziua premergatoare luptei cu Maxentiu, in anul 312, Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si o inscriptie: In hoc signum vinces (prin acest semn vei birui). Imparatul va insemna toate steagurile armatei sale cu semnul sfintei cruci si va intra biruitor in Roma. Prin Edictul de la Milano (313) a acordat libertatea de cult a crestinismului, acesta devenind religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare.

Imparatul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El. La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.
Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Cezareea. A murit la scurt timp in Nicomidia si a fost inmormntat in Constantinopol, in biserica ctitorita de el.
Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasa Elena. Acesta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau. A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Potrivit traditiei, in urma sapaturilor s-au gasit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost rastignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a inviat in momentul in care a fost atins cu Crucea Domnului.

Imparateasa Elena a zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.
Semnificatia numelor Constantin si Elena
Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis ("constant", "ferm").
Elena - Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane ("torta", "faclie", dar si "foc sacru", la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele ("lumina arzatoare a soarelui").

In aceasta zi, de pomenirea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, in calendarul popular intalnim o sarbatoare adresata pasarilor de padure, numita Constandinu Puilor sau Constantin Graur. Se crede ca in aceasta zi, pasarile isi invata puii sa zboare.

Tinand seama ca o noua generatie ameninta recoltele, era interzis sa se munceasca in acesta zi. Prin acesta odihna de la muncile campului, se credea ca recoltele nu vor fi mancate de pasari.

Anna - dorind multa sanatate tuturor celor care "se cheama" Constantin si Elena, mult spor si veselie!
La multi ani, Su' a mea!!!!

Balada celui bolnav de vis...

2010-05-20T15:18:00.000+03:00

Balada celui bolnav de vis

de Mircea Cruceanu

Sunt bolnav de imagini, o mama,
si-s numai lumina si-s tot numai rana!
Sunt bolnav de miresme salbatice, crude
de ferigi, de jnepeni, de stancile nude.
Sunt bolnav de izvoare, de poieni si de ciute,
de doinele planse pe vers si laute.
Ma-nabus de vise, de brazi si zapada,
vreau spatiu si chiot, vreau cer si balada!
Cand altii, ca lemnul, dorm somnul lor vid
prin codru-amintirii eu calea-mi deschid.
Cu Dragos si Molda cobor prin paduri,
descalec cu Tara, gonind aprigi bouri.
Cu Stefan la lupta, pornesc impreuna,
rapun varcolacii valhovnici sub luna.
Tin sfat cu haiducii-n padurea valceana,
domnite si zane mi-adorm langa geana.
Mi-e inima arsa de cald curcubeu
si roua din doine imi cere mereu.
Cu-aprinse dorinte si dragoste-amara
astept soarele-nalt sa coboare pe Tara.
Si-mi scapara visul - izbit amanar-
de sufletul greu de steme si jar.
Pe fruntea mea arsa, asterne zapada,
din piept scoate-mi inima si pune balada.
Sunt bolnav de atatea imagini, o mama,
si-s numai lumina, si-s tot numai rana!

Anna - lumind de zor prin visele apuse...

Bazar pre-sentimental...

2010-05-19T13:19:00.001+03:00

S-a deschis un nou super-magazin!!!
Lumeeee! Lumeeee!!!
Haideti cu mic cu mare la bazar! Este un bazar in care nimeni nu stie ce cauta, dar fiecare gaseste...
Pentru ca un elfo-gnom cu irizatii financiare a trecut peste plaiurile mioritice si a observat ca aici toata lumea cauta cate ceva cu ardoare, fara a sti clar ce ii lipseste si in ce fel, s-a gandit sa investeasca in inconstientul colectiv, aducand un suflu nou economiei supra-aerisiene speculand foamea "ancestrala" a unor concetateni care au apucat niste cai speciale pe drumul spre cunoastere...
Micutul elf-de-afaceri a deschis un super-centru-comercial pentru toti cei care nu mai disting nuante, ci doar amesteca fara oprire culori, manjindu-se cu tonurile obscure obtinute facil...
Sunt omuleti care ingurgiteaza orice idee...cu cat este mai ciudata, mai sarita de pe un fix al decentei, mai gargaristico-psihedelica, cu atat este mai apetisanta si teribil de laudata sau...mai rau...contro-versata...
Si culmea este ca cei care cred cu tarie ca suntem o colonie extraterestra, ca ne tragem din giganti, ca suntem reincarnari ale muscatelor salbatice sau soparlitelor verzi...ei, taman acesti "vizi(er)onari" stramba din nas cand aud de crestinism care li se pare...cam tras de par:)).
Pricep eu bine ca omul are nevoie de basm, de suspans, de fantezie, dar cand este vorba de simple sinapse care au cuplat anapoda datorita unor neuroni strulubatici, e jaleeee.
Ma mir ca nu exista mai multe secte...chiar ma mir! De exemplu secta Agartha:)).
Oameni explica cu patos cum au ei viziuni, cum au fost cel putin odata Napoleon intr-o viata anterioara (toti?!?!?!?!?), cum vorbesc pe seara cu pisoii (si acestia le raspund, basca ii mai si "iluminesc" dezvaluindu-le taine grele ale trecutului si viitorului), cum se fugaresc ei prin tuneluri catre cea viata si inapoi, cum zburda pe campii verzi, cu caii coborati de pepereti, cum simtesc ei tot felul de entitati buclucase...
Aceste specimene sunt usor de reperat: sunt cei care privesc asa tamp intr-o parte, ca si cum ei ar sti...ei nu ar mai avea intrebari...si acum ne privesc pe noi, cursantii soareci cum ne balanganim printre erori si ne asteapta sa ne alaturam cohortelor de aflatori de adevar.
Cum dau de urma unui tampitel care vorbeste cu patos despre o lume pierduta si regasita intr-un bob de orez, pe o coada se stea, pe fundul oceanului sau pe crestetul muntilor, cum elaboreaza teorii, se burica pe scara cunoasterii fermi convinsi ca au mai urcat 5 etaje dintr-o suflare...
S-a deschis magazinul...
Omuletii nostri, insotiti de pisici, entitati, lumini, voci, globuri,...mereu pe fuga printre rafturile cu idei, figuri, mutre, cuvinte, imagini...agata din viteza articole cu care umplu cosul existential pana la refuz, tinand cu dintii de fiecare articol chiar daca nu prea inteleg de ce se afla acolo si pana cand...
Se pierd printre siruri, isi revin, uneori o iau pe aratura unui vis care nu le apartine si sunt expulzati dureros, caci, precum capusile, deja se asezasera confortabil pe fotoliile altor vieti, extragand lacomi seve incompatibile...
Aud un cuvant ciudat si il rastalmacesc...aud o frantura de melodie si o calculeaza...aud o poezie si sunt convinsi ca e un cifru...un tablou - poarta spre Altundeva, un gest - mesaj masonic... si tot asa...
Multi cauta raspuns la o singura intrebare: NU ESTE ASA CA AM DREPTATE? Si evident ca, sclavi ai propriilor pseudo-teorii, gasesc in carul cu fan exact acul lipsa, caci normal, fiecare pai poate semana cu un ac daca stii cum sa il privesti...
Si cand apare tampitelul care ridica la rang de Idee o enormitate, cautatorul de pretexte imediat sare de la locul sau urland: v-am zis eu...exact asa simteam si eu...aveam nevoie de dovada... Iar faptul ca un tampitel diletant a aparut de nicaieri balbaind niste cuvinte inseamna ca s-a distribuit dreptatea...Si noaptea ce urmeaza va exista un somn linistit peste inca un chip ce a doua zi va zambi tamp...
Belicoasa, am iesit din bazarul pre-sentimental, unde fusesem si eu sa caut ceva: becuri de schimb pentru aparatul meu de uitat:))))), insa nu aveau asa ceva. Puteam, in schimb sa aflu daca bunica mea a fost vegana sau alcoriana. Am preferat sa nu stiu. Am refuzat politicos si protezele auditive pentru cei care nu mai auzeau bine vocea stramosilor...
Am primit insa cadou un pachet de servetele parfumate cu care mi-am sters inceputul de zambet cretin, lasand loc uimirii perpetue. Unii se plangeau ca nu sunt bune de nimic...iar lacrimile lor hidratau surasul strambat spre niciunde...

Anna - intelegand ca fiecare are loc sub soare, dar plictisita uneori de ochelarii de cal ale celora care se declara deschisi oricaror idei...
Si nu m-ar exaspera daca s-ar zice...da, se prea poate...cine stie...
Dar cand iei in brate un soi de idee si te inchini la ea urland din toti rarunchii ca este Adevarul, permite-mi sa fug de tine cat ma tine memoria:)...

Astazi am ascultat pentru ultima data un post de radio...

2010-05-13T15:32:00.001+03:00

Voi incerca sa nu ii spun numele, caci nu merita prea multa atentie, dar cu siguranta multi vor pricepe la ce ma refer...
Imi plac diminetile...imi place sa savurez zorii, sa ma pregatesc frumos pentru o noua zi, sa imi incarc sufletul cu energie si ganduri bune...
In drum spre serviciu, ascult in masina de obicei muzica de pe cd, iar uneori mai ascult cele 2-3 melodii pe care le repeta obsesiv un post de radio specializat in hahaiala si "bataie de batjocura"...
Uneori am ascultat farse...inteleg sa luam atitudine in fata inculturii, non-valorilor, insa cand facem asta doar pentru audienta, ducand mult prea departe limita unei decente cu care ne laudam de zor, ceva incepe sa nu rimeze...
Am ascultat tot felul de provocari in care amarati saraci cu duhul se incoloneaza in prostie sub semnul COOL...Pustanii rad pe saturate, altii se roaga sa fie ei idiotii zilei sa mai castige un ban "cinstit", iar cei 2 martafoi se tavalesc de bucurie.
Probabil ca as fi fost mai ingaduitoare daca astazi nu sareau calul ca din prastie...
Astazi s-au hlizit filantropii de ei de o emisiune in care vedete se strofoaca sa implineasca vise participand in pasi de dans la schimbarea unor destine triste...
Si un om s-a straduit sa aduca un pic de senin...daruind o suma in numele unei marci de bautura.
Cat au oracait astia 2, zici ca jucau bambilici pe sufletele oamenilor...Bautura de lux si DOAR 2000 de euro. Vaaiiiii, la cati bani are ala, la cati bani au aia... Si hop! se prelinse de pe chipul impietrit masca umanitatii..."Telectualii"sunt de fapt niste mamai CeAPiste, pline de rautate si micime spirituala.
Au incercat sa o dreaga ca unul din martafoi plateste o bursa de studii cuiva...suma era cam mica totusi, nu?(daca ar fi sa judecam dupa aceeasi masura...)
Si au tinut-ooooo laaaangaaaa, facand un amplu proces unui om care a ajutat, unei firme care a ajutat...mult, putin, cine sunt ei sa judece???????
Astfel incat, i-am lasat in plata Domnului cu neuronii lor anchilozati si cu vorbele mari dar faptele mici.
A! si au mai ras pe saturate si de un om care este in proces de divort... lasand la o parte compasiunea si non-amestecul specific fiintelor dotate cu creier si cu suflet...
Si ne mai intrebam...DE CE?!...
Mai bine ne intrebam...CU CINE?????

Anna - amintindu-si de povestea cu posmagii...

Inaltarea Domnului!

2010-05-13T11:09:00.000+03:00

Numită şi Ispas, Înălţarea este celebrată de fiecare dată, joia, la şasea săptămâni după Paşte, când Iisus Hristos s-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, în prezenţa apostolilor săi.

În această zi, în anumite zone se ţin Moşii de Ispas: casele şi mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Tot azi se fac şi pomeni pentru morţi.
E ultima zi în care se mai pot înroşi ouă.
Sărbătoarea Înălţării Domnului are loc la 40 de zile de la Paşti şi precede sărbătoarea Rusaliilor. Dintre evanghelişti, doar Luca, în capitolul 24, versetele 50-53, ne relatează, pe scurt, Înălţarea lui Iisus la cer. "El i-a dus afară din Betania şi, ridicându-şi mâinile, i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, a fost despărţit de ei şi a fost înălţat la cer...". După ce a înviat, Iisus s-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, care s-a dus şi a dat de ştire celor care fuseseră împreună cu El, dar aceştia nu au crezut-o. Apoi, s-a arătat într-un alt fel la doi dintre ei. Aceştia au vestit celorlalţi, însă nici pe ei nu i-au crezut. După aceea, s-a arătat celor unsprezece şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor. De asemenea, s-a arătat lui Toma, zis Geamănul, şi s-a mai arătat ucenicilor la Marea Tiberiadei, acolo unde vesteşte moartea lui Petru. Aşadar, în ziua Înălţării, Iisus era printre ucenicii Săi, cărora le-a poruncit să vestească Evanghelia. Astfel, după ce a vorbit cu ucenicii, Iisus a fost înălţat la cer şi S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu.

Inălţarea lui Iisus este amintită si în Simbolul Apostolilor şi în Crezul niceeano-constantinopolitan. Inaltarea la cer a Mantuitorului nu reprezinta numai un eveniment esential din viata Sa ci, in acelasi timp, constituie inaltarea omului din umilinta catre fiinta libera creata de Dumnezeu, deci indumnezeirea fapturii. Inaltarea Domnului ne intareste credinta ca Iisus va reveni iarasi, in glorie, asa cum au spus cei doi îngeri, asa cum L-au vazut Sfintii Apostoli inaltandu-se si, apoi acoperit de nor; este norul din care a vorbit Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, este norul care a invaluit pe Iisus si pe cei trei ucenici pe Muntele Toborului; este norul pe care va veni Dumnezeu pentru marirea Sa sa judece vii si mortii la sfarsitul veacurilor.

Dar sarbatoarea Inaltarii Domnului pentru noi, Romanii, mai are un sens : acela ca cinstim si pomenim pe Eroii si Martirii Neamului, care si-au dat viata pentru apararea si intregirea tarii, pentru dreptate si adevar. In credinta noastra ortodoxa marturisim ca acei crestini cu viata curata, care au murit cu credinta in inviere, nu mor, ci raman vesnic vii. La moartea trupului, sufletele lor se inalta la ceruri, in Casa lui Dumnezeu, si asteapta ziua cand toate trupurile vor invia. De aceea, de Inaltare sarbatorim Ziua Eroilor, Biserica Ortodoxa Romana din Tara si din Exil savarsind, prin preoti si Ierarhi, parastase sau slujbe de pomenire si rugandu-se pentru iertarea pacatelor si vesnica odihna a sufletelor celor care, din dragoste de Tara, Neam si Biserica, si-au dat viata.

Anna - Sperand ca totul sa nu fie in van...

Pe vremuri...

2010-05-07T15:22:00.000+03:00

Pe vremuri mergeam cu ai mei cel putin in doua concedii pe an la mare sau munte...acum abia mergem intr-un concediu...de preferinta in afara pentru conditiile mai bune si preturile mai mici...dupa ce jumatate de an am tot pus bani la tescherea abtinandu-ne de la diverse..., avem rate peste rate si insomnii infloritoare...
Pe vremuri terminai facultatea, te pomeneai cu job, casa -si uneori masina- si in mod normal de acolo ieseai la pensie... acum termini o facultate, dai 15 mii de examene, umbli un an dupa un angajator care sa priceapa ca experienta solicitata nu o poti dobandi pe bancile scolii din care ai iesit..., apoi tremuri de grija zilei de maine, iti faci probleme ca daca iti schimbi prea repede job-ul pentru bani mai multi se va considera ca nu esti serios...apoi iti faci probleme ca daca stai prea mult pe un post te plafonezi...
Pe vremuri purtam uniforme si singura grija a parintilor era sa apreteze gulere, funde si sa curate sarafane dupa o "prinsa" prin parcul de langa scoala...acum la scoli sunt adevarate parade de moda, iar grijile parintilor sunt achizitiile de telefoane mobile, epilatoare, boarfe scumpe pentru niste plozi care nu pricep ca valoarea nu sta in forma/firma, ci in continut...
Pe vremuri luam paine si alimente pe cartela...si uneori se terminau in fata noastra...acum nu se termina nimic, insa nu avem bani pentru toate cele de multe ori...
Pe vremuri se construia mai mult si se vorbea mai putin...
Pe vremuri se iubea mai mult, se respectau mai multe...acum se inseala amarnic, se minte colosal si se fura mai rau ca in codru...
Pe vremuri ajutai o batrana sa treaca strada, astazi o injuri daca, desi trece regulamentar strada, iar lumina semaforului verde, merge mai incet decat fuge un alergator de viteza...
Pe vremuri femeile erau misterioase, erau curtate prin flori si poezii, astazi, gratie emanciparii...este cu totul altfel...
Pe vremuri se bea mult...si apoi se canta...acum se bea si mai mult si...se omoara frati intre ei, sunt ucisi copii de catre parinti...si invers!!!
Pe vremuri aproape toti aveau acces la bilete in statiuni prin sindicat...acum abia ne permitem un bilet la teatru...
Pe vremuri se citea mult, acum se priveste aproape exclusiv...
Pe vremuri nu prea se simtea mirosul acru al invidiei...astazi se uraste simpla intentie de achizitie a unei capre in vecinatati...dar sa mai si fie dusa in act si vecinul sa isi ia capra....
Pe vremuri ne jucam pana la epuizare in aer liber...astazi copii trebuie sa fie atenti cand ies din locuinta...sa nu fie batuti, rapiti, violati, ucisi...
Pe vremuri eram soimi...astazi suntem gusteri fraieriti de un guvern impotent...
Apoi eram pioneri...acum suntem finalieri...mereu la capat de drum...cu luminita de la capatul tunelului stinsa pe motiv de economie...
Pe vremuri ne relaxam la gradinita si invatam prin joc sa fim prieteni...astazi "socializam" din fasa, apoi executam matematici, caligrafii si limbi straineze...cand inca nu stapanim bine limba materna...
Pe vremuri, rapper-ii erau negri revoltati din black-ghetto-uri..., astazi, cel mai bun rapper este alb...cel mai bun jucator de golf este negru si cel mai inalt baschetbalist din NBA este chinez.
Inainte, despre nunta se canta:

Bine-i mirelui

Că nu-i nime-n lume ca mireasa lui.
Uită-te la ea
Ruptă e din cer şi mândră ca a stea.
Mă ce-om mai juca,
Şi ce-om mai cânta.
Ce-om mai rupe la opinci
Şi-om face gropi adânci
Dară nu ne vom opri,
Până în zori de zi.
Naşii mirelul,
Le duc fraga, grana. Câmpului,
Iară naşii ei,
Roua norilor şi florile de tei,
Mă ce-om mai juca,
Şi ce-om mai cânta... (PHOENIX!!!)

Acum se zice cam asa:
Mi-a ajuns baiatul mare,

La vreme de insuratoare,
Haida muiere in sat,
Luam nora de om bogat.
Sa luam nora de valoare,
Tanarui de vita tare,
Da si sa facem nunta mare,
Ca avem neamuri de valoare. (ce mai conteaza cine canta...si daca textul este mai lung, am si eu niste limite:D...).

Pe vremuri ne uitam la televizoare cu imagini alb-negre si ascultam Europa libera in surdina...astazi privim 3D si ascultam manele fie ca dorim sau nu, in sistem sorround..
Pe vremuri nu aveam voie sa intram in biserici la Sarbatori...si totusi ne strecuram cumva...macar putin...Astazi se sta pana dimineata in cluburi, pana noaptea la serviciu...de unde sa mai ramana timp si pentru biserici...?
Pe vremuri nu aveam voie sa ne inchinam si sa vorbim despre Dumnezeu...astazi rastalmacim totul...caci deh, suntem telectuali...si ne declaram atei...scientologi si alte alea...
Pe vremuri faceam cozonaci si pasca si dulceturi si zacusca...astazi cumparam de gata...
Pe vremuri colindam de dragul traditiei si pentru un banut de ciunga...astazi lucram part-time in fast-food-uri, impartim pliante ori spalam masini...
Pe vremuri ne scriam scrisori cu tremur in stilou, cu parfum in plic si cu emotii de nuante diferite...
Azi ne conv pe mess fol prescurtari de nu mai stii kare ce inseamn...nb e un fel de noapte buna:)...iar pentru emotii exista fete galbene care sugereaza starea ta de spirit...
Pe vremuri bunicii dadeau banuti nepotilor pe sest pentru bombone...acum dau pentru tigari...in cazul in care sunt fosti demnitari sau ceva...caci marea majoritate a pensionarilor au ei nevoie de ajutor de la nepoti...
Pe vremuri, sa fii medic, preot sau dascal era o onoare...acum e fie o afacere, fie o corvoada...
Si tot asa...

Anna - visand la inelul lui Gyges pentru a afla interesele dincolo de cortina presedintiei... si bagheta lui Harry Potter pentru a transforma tot raul in flori de...gutui...
P.S. - Felicitari realizatorului fotografiilor/colajelor cu Iasi-ul vechi si nou!!!

Dor...

2010-05-06T15:50:00.000+03:00

Ostoire de dor de casa prin melo-teleportare prin spatii si timpi inspre clipe ferice:

Asculta mai multe audio Muzica

Asculta mai multe audio Muzica

Asculta mai multe audio Muzica

Cantarea ce urmeaza imi place sa cred ca este pentru mine...:)

Asculta mai multe audio Muzica

Piesa aceasta o canta bunica mea, intr-o alta varianta, insa ideea este cam aceeasi...

Anna - privind aievea parca surasul tatalui, mangaierea mamei...,magnoliile de la Teatru, apusul de la Pacea, casa bunicilor cum era pe vremuri, liliacul de la poarta, leganul sudat de bunicul meu, galeria pictata cu oja, usa pictata cu tempera pentru a continua o stampa pe bambus, "caldele" cu cartofi, sarmalele cu crupe, "scrijelele" din cartofi rumenite pe plita, surasul mamei, mangaierea tatalui...

Visul continua...

2010-05-05T11:12:00.001+03:00

Uneori, printr-o miscare de semanat a firii, simtim muguri de aripi care dau sa cresca precum Fat-Frumos, tanjind spre cer sfidand aproape "sonicitatea"... Cu aripile intinse acum, incepem sa le asimilam fiintei, sa ne obisnuim cu statutul de cioara sau de inger...oricum, o fiinta inaripata suntem...deci trebuie sa invatam a zbura...
Este dificil, insa ne convingem ca este o noua etapa a exitentei noastre si ca trebuie sa facem tot posibilul sa ne ridicam deasupra terestrului ingust si mirosind a hoit...
Stangaci in inceputuri, dar perfectionandu-ne zi si noapte, reusim sa ne tinem echilibrul printre stele, sa le pipaim, sa le indragim, sa ne consideram de-ai casei printre nouri si astri...
Imaginatia este direct proportionala cu anvergura aripilor, asa incat plutim si pe dinlauntru si pe dinafara intr-un nou firesc, cu reguli de care nu stim, dar pe care le presupunem in capul nostru hiperventilat.
Visam noi cursuri de ape, inedite fapte, urcus lin...avanturi dese si aterizari incununate de succes urlator...
Desavarsim...desavarsim cu patos, cu furie uneori, la capatul puterilor fizice dar cu vointa treaza si cu visul pulsand prin vene...
Ni se pare ca suntem primii sau chiar singurii din specia noua, ne aburcam pe sfori catre buna-stare, liniste si lipsa de griji, suprapunem dorinta peste cotidian si nu pricepem de ce gustul fazanului servit seamana atat de repede cu tocanita din cartofi...
Mastile mai cad uneori, insa dam vina pe oboseala datatoare de vedenii...gandul prabusirii apare uneori, insa il izolam definitiv in pulberea trecutului...
Cu privirea atintita drept in fata, vaslim robotico-habotnic, ne dorim, speram, luptam...
Si cand suntem aproape de poarta catre un vis, observam imbulzeala mare... Mirati insa incetinind putin zborul ne apropiem de pestriteala vorbitoare pe mai multe limbi...
Stupoare!
Toti stau la coada in fata mea, in propriul meu vis!!!
Aripile se pleostesc ca un trandafir asiatic expus prea mult in sori...penele se sleiesc de dor si curg lacrimilor planse cu inima...
In duhoarea de hoit un cap galben de copil rade la stele...prinde voios o pana si zambeste ca si cum ar avea 100 de ani.
El stie... El are o colectie de pene infrante de la fosti zburatori idioti ajunsi in raiul viselor dupa inchiderea programului...
El stie ca pila sau speraclul deschid mai multe usi de vis decat munca pana la istovire si talentul primit la intrupare...
In timp ce scriu aceste randuri o pana s-a prelins pe monitor... Privesc inspre "inaltul" si pregatesc iod pentru cel cu aripa strivita de pasagerii aeroplanelor care au ajuns inaintea lui...
Ochi goi, sangele dureros palpand acum prin vene, lipsa de rost si putere de a re-invata a merge...
Stiu, puiule, nu e usor...dar ce sa-i faci...inspiri, expiri, iti zugravesti zambet pe chip si pornesti la un nou drum, intrebandu-te daca nu cumva ai visat...
Apoi nu mai conteaza... Pur si simplu te confunzi cu ce ai devenit si mai privesti in zari uneori...si sufletul tresare ca un murg plin de dor. Sufletul tau stie ca nu ai incetat o clipa sa visezi si sa crezi, sa inventezi aripi, chiar daca aparent ochii si-au pierdut culoarea ierbii...
Poate ai invatat sa te cufunzi in vazduh, nu sa zbori prin el...
Poate esti doar putin cretin si nu esti in stare sa pricepi cand ti se refuza ceva, biet alienat fixist si slab de...inger:)...

Asculta mai multe audio Muzica

Anna - privind mirata indarat si mozaicand:)) cioburi de vis...
P.S. - Cantarile nu au legatura prea mare cu textul, insa imi era dor de Acvila si imi place sa imi impart bucuriile...

Prietenie...

2010-04-26T16:38:00.000+03:00

Am primit un e-mail foarte dragut pe care il voi traduce aici, cu adaugirile de rigoare:):
Un simplu prieten , cand vine in vizita se comporta ca un invitat.
Un prieten adevarat, iti deschide frigiderul si se serveste.
Un simplu prieten nu te-a vazut niciodata plangand.
Un prieten adevarat are umerii umezi de la lacrimile tale.
Un simplu prieten nu stie prenumele parintilor tai.
Un prieten adevarat are numarul de telefon al parintilor tai in agenda telefonica.
Un simplu prieten aduce la ziua ta o sticla de bautura.
Un prieten adevarat soseste mai devreme pentru ca sa te ajute la pregatiri si ramane mai tarziu ca sa te ajute sa faci curat.
Un simplu prieten nu agreeaza cand il suni in preajma orei lui de culcare.
Un prieten adevarat te intreaba de ce ti-a luat atat de mult pana l-ai sunat.
Un simplu prieten considera ca prietenia voastra a luat sfarsit cand apare prima cearta intre
voi.
Un prieten adevarat te suna imediat dupa cearta.
Un simplu prieten se asteapta sa fii mereu la dispozitia lui.
Un prieten adevarat este mereu in preajma ta.

Anna - visand la prietenii frumoase, ciocolata calda alba, paturici pufoase si rasarituri nedormite...

Sf. Gheorghe

2010-04-23T09:55:00.000+03:00

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe sau George (versiuni: Georgiu, Georz, Giurgiu, Iorgu; din greacă Gheorghios «agricultor»; c. 275/280 – d. 23 aprilie 303) este un sfânt megalomartir, pomenit de aproape toate Bisericile tradiţionale, de obicei pe data de 23 aprilie. Patron al unui număr de ţări(printre care Anglia), regiuni şi oraşe (BOTOSANI). Sfântul Mare Mucenic Gheorghe/George s-a născut în Cappadocia, într-o familie creştină, şi a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistând nici un document al epocii, care să conţină date despre viaţa sa. Ceea ce se ştie despre el a fost scris ulterior, în Evul Mediu.
S-a înrolat în armata romană şi, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creştinilor, emis de Diocleţian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-şi mărturisească public credinţa creştină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemniţat şi supus torturii pentru a-şi renega credinţa. Loviri cu suliţa, lespezile de piatră aşezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălţamintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou şi toate celelalte torturi nu au reuşit să-l facă să renunţe la credinţa sa.

Martorii suferinţelor Sfântului Gheorhe, uimiţi de puterea sa de a rezista la durere, au renunţat la credinţa în zeităţi păgâne, îmbrăţişând creştinismul. O dovadă a sfinţeniei sale o reprezintă o minune săvârşită de Sf. Gheorghe în timpul întemniţării sale. Atingând trupul unui deţinut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să se creştineze. Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunţării la creştinism, Diocleţian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe şi a soţiei sale.
Obiceiuri vechi, pierdute in negura anilor.

Sf. Gheorghe este stãpânul verii; oamenii aduc câte un pom verde pe care-l pun înaintea casei si, dacã se prinde, se spune cã Sf. Gheorghe l-a dat. Se pun în prag brazde verzi în care se înfig crengi de salcie, ca sã stie mortii de venirea Sf. Gheorghe cu primãvara; dacã douãzeci si patru de ore se pãstreazã verzi, se zice cã anul are sã fie vesel si oamenii sãnãtosi. Cine doarme în noaptea de Sf. Gheorghe în ieslea boilor îi aude vorbind. Cerul se deschide si în noaptea de Sf. Gheorghe, când dã putere tuturor pomilor sã înfloreascã: nucul, salcia si toti pomii pãdurilor. Paparudele tin într-una din cele nouã joi dupã Pasti. Se tine de oamenii cu plugul si de femei în casã. Se lucreazã pânã la amiazã, când, întorcându-se cu plugul de la arat, se udã boii de la plug pentru a invoca ploile. Bãieti, fete si femei grele se udã cu apã unii pe altii, având credinta cã vor urma ploi regulate. O tin mai ales femeile, care în mare parte umblã din casã în casã cu gãletile cu apã, udã pe ai casei ca sã plouã, si cu banii strânsi chefuiesc toatã ziua; sustin ele cã bãrbatii n-au drept sã le zicã nimic în acea zi.
La hramul bisericii se asezau mese în curtea bisericii si se fãcea o masã comunã pentru tot satul. Se pregãteau bors cu peste, sarmale, pilaf, fripturã, brânzã. Se fãcea colac si colivã. Alesul: sãrbãtoare a ciobanilor – se aleg ciobanii, locul unde se va face strunga sau stâna; se aleg mieii din oi, sunt pregãtite oile pentru primul muls; se face primul cas. În timp de secetã, copiii se îmbracã în trente si unii cu boji în cap si pe la brâu, pleacã seara din casã în casã strigând: „Paparudã, rudã,/ Vino de ne udã/ Cu o gãleatã plinã,/ Ploaiele sã vinã;/ Cu o gãleatã rasã,/ Ploaia sã ne lase”. La auzul acestor cuvinte, fiecare stãpân al casei iese si udã cu apã pe copii. Dacã nu fac aceasta, se întâmplã sã nu plouã încã o sãptãmânã.
Pentru bunul mers al vietii si al treburilor: Mai toatã noaptea stau destepti, crezând cã astfel vor fi vioi si sãnãtosi tot anul. Unii rãmân douã nopti cu vitele pe câmp, pãscându-le ca sã fie sãnãtoase si lãptoase, ca, precum oamenii, asa si vitele sã capete putere pentru tot anul. Oamenii se bat cu urzici, spre a fi harnici si iuþi tot anul. Spun cã dacã tin aceste zile, Paparudele, le dã Dumnezeu ploaie la timp.

Anna - urand la multi ani tuturor celor a carui nume este Gheorghe, cu derivatiile de rigoare:).
La multi ani, tata-George!!!

Fericiti cei saraci cu duhul...

2010-04-19T10:58:00.000+03:00

Duminica m-am trezit infometata...imi era foame de o hrana speciala, de un loc unde sa plec pentru a ma regasi. Am descoperit uimitor de aproape de casa o bisericuta infrumusetata de oameni simpli, cu trairi adevarate, smeriti si incantatori prin port si chip...
In cadrul slujbei s-au recitat "Fericirile"..., iar la momentul "fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este imparatia cerurilor", m-am blocat in uimire... Inteleg ca aceasta saracie a duhului nu inseamna un soi de prostie incurabila sau doar intretinuta, ca are, in contexul Evangheliei, o acceptie mai extinsa decât a saraciei materiale, dar nu poate sa o neglijeze total pe aceasta. Iisus cere înainte de toate saracia cu duhul, dar probabil ca dovada a saraciei interioare vazut sub forma gradului de suportare sau de acceptare a saraciei reale, a suferintei, a renuntarii voluntare, a umilintei si abnegatiei, insa formularea respectiva mi-a manjit un ranjet idiot pe fata...
Intorcandu-ma pe un fel de drum al Golgotei, ma gandeam la diverse "specimene" umane cu care ma intersectez zilnic... Oameni falsi, rai, boscoridori, cautatori avizi ai nodului din papura, razbunatori, prosti, ingalati, impiedicati doar de grija celuilalt, de vanarea faptelor care nu corespund ineptiilor din capul lor...si care trec uneori neobservati tocmai pentru ca sunt "sarmanii"...saracii cu duhul cum se zice, si lumea incearca sa nu le acorde prea multa importanta pentru a se feri de venin...
Si priveam zambind spre acele Ceruri...si ma intrebam daca la Judecata acestia vor obtine clementa asa cum primesc si de-a lungul vietii de la cei pe spinarea carora vietuiesc...si daca dupa Proces, lipitorile umane vor strajui de-a dreapta Tatalui, rontzaindu-i ficatul si daruindu-i colosale si permanente dureri de cap, organizand raiul dupa pofta inimii lor negrite de mofturi si figuri jenante...iar ceilalti, oameni buni, smeriti, la locul lor, cu o viata de chin si de suportabilitate intinsa pana la boli de inima si nervi din cauza mizeriilor servite cu polonicul de lipitorile humanoide isi vor parjoli viata ce va sa vie pentru ca locurile vacante au fost repede ocupate de ingalatii mai sus numiti...
Stiu ca ar fi frumos sa fiu mai toleranta, mai ingaduitoare, mai blanda si iertatoare...dar uneori ma sufoc de atata cretinitate si lipsa de bun simt! Uneori imi vine sa urlu cand fiecare pas imi este contorizat, fiecare gest si cuvant morsocait intre buze extrem de subtiate de atataea barfe si priviri peste gard...si cand mereu sunt privita ca un intrus, ca o problema...de ce fac asa si nu altfel, de acum si nu maine, de ce aici si nu in alta parte, de ce?...de ce!!! Si as intelege daca eu as fi o caisa a discordiei :D, insa toti cei intrati in sfera ganganiilor imense au parte de acelasi tratament, doar ca...ei stau putin:)...
Si apoi aprind o lumanare si incep ca caut o urma de dreptate pe lumea aceasta...caci razboaie se pot castiga, insa consumul de energie, timp si sanatate nu prea se justifica:(, dar nici nu imi place sa dezertez din fata infamiei si prostiei dusa biped cu o eleganta de buldozer...

Anna - ajunsa la capat si hotarata sa puna cumva punct fibrilatiilor provocate de stupizeniile unora pe care uimitor, ii numim "semeni"...satula de vise cu serpi si pene dosite prin colturi!!!:))))

Despre depresie...

2010-04-15T09:33:00.002+03:00

"- Cum este un om smerit?

Cei smeriti socotesc orice om mai presus decat ei - si nu numai pe om, ci si toata faptura.
- Cum putem socoti o faptura mai presus de noi, daca Dumnezeu ne-a inzestrat cu gandire, ne-a numit fii ai Sai?
Daca veti pune mana pe inima si veti fi sinceri cu voi insiva, veti intelege ca sunteti mai mici decat multe fapturi. Luati aminte la albina, cum se zoreste si trudeste. Se daruieste fara crutare si fara oprelisti. Albina traieste, cu totul, o luna si o jumatate de zi, si adesea piere muncind, pe camp, si nu se mai intoarce la stupul ei. Si cat se gandeste omul la sine si cat isi plange de mila. Sau priviti furnica, cum nu osteneste sa poarte neincetat ceva. Iar atunci cand ii cade sarcina, o ridica si isi continua munca cu rabdare. Iar noi, daca nu apucam imediat ceva in maini, ne luam degraba mainile de pe acel lucru."
(Staretul Tadei de la Manastirea Vitovnita: Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata).
Raspunsul este de multe ori in lucrurile simple, curatite de moine, inflorituri si obstacole autozidite...

Anna - infometata de inceputuri limpezi...

I wait!

2010-04-15T09:24:00.000+03:00

Terminalul reprezinta un punct nodal, un soi de purgatoriu, o sala de asteptare, de unde se pleaca sau se vine...
Filmul este magistral prin idee, tehnica, mesaj si joc...
Intr-o postare mai veche discutam despre asteptare...despre cum fiecare dintre noi asteapta cate ceva. Acest film are ca leitmotiv asteptarea... se asteapta o plecare, o venire, implinirea unui vis, o chemare, o iubire, un final, o viata noua, un act de curaj sau o infatuare... fiecare dupa destin si posibilitati.
Nu voi povesti filmul, pentru ca fiecare are dreptul la propria vizionare, la propriile sanse ori lectii..., insa va recomand sa il vedeti daca nu ati facut-o deja.
Asteptarea ca stare de traire, in antecamera visului implinit este alegerea in locul fugii, a lasitatii, a slalomului printre oportunitati si idealuri care nu ne apartin...
Viata poate fi un sir de asteptari, cu termen limita mai scurt sau mai lung, in functie de dimensiunile visului, lectiile asumate si vointa de implinire, curaj si, desigur, determinare intru atingerea astrului tintit.
Va doresc asteptari placute, multe...dar scurte:).

Anna - asteptand la cotitura unui vis....

Tango...

2010-04-14T10:09:00.000+03:00

Mai intai a fost Milonga...

La inceputul secolului 20, Milonga (in care exista miscarea specifica scurta si oprita de cap si de umeri) era dansata in sali mici de inalta societate din Brazilia. Tango
„The dandies” (baietii in voga) au schimbat dansul in doua directii. In primul rand au schimbat asa numita „Polka rhythm” in „Habanere rhythm” si l-au denumit Tango deoarece numele de Milonga amitea prea mult de „Barria de Las Ranas” unul din ghetourile Buenos Aires-ului ..
Din 1900 mai multi amatori din comunitatea argentiniana au incercat fara succes sa introduca Tangoul (36 de masuri pe minut) in Paris.
Profesorul parizian Robert a facut eforturi uriase pentru a face Tangoul popular si totusi drumul nu a fost pavat cu trandafiri. Tango
Au fost multi adepti da si multi oponenti. In special episcopii francezi erau impotriva dansului, ei atragand atentia asupra naturii tentante si senzuale a acestuia, dansatorii punand in pericol sfintele invataturi bisericesti.
Tangoul nu a fost acceptat nici la Londra, fiind considerat un dans erotic.
In 1907 dupa cateva schimbari de stil si in urma unui concurs de dans din Riviera Franceza unde dansatorii au fost foarte apreciati, Tango-ul a fost acceptat atat la Paris cat si la Londra la petreceri - ceaiuri sau cine dansante, („Tango teas” „Tango Soupier”), care aveau ca invitati dansatori profesionisti.
Pana si presa din SUA era scandalizata. In 30 mai 1915 in New York Times se publica un articol cu titlul „Pericolul Tangoului, mai mare decat Imperialismul German”
In 1924 dr. Boheme din New York a descoperit si o noua boala: „the Tango-foot”. Masura muzicala este de 4/4, tempoul fiind de 30-33 masuri pe minut.
Caracterul dansului este dat de miscãrile sincopate si de pauzele dramatice, iar maniera de abordare depinde în mare mãsurã de abilitatea dansatorilor de a se adapta caracterului pasional al acestuia.
Este un dans plin de personalitate, cu multã trãire interioarã care invaluie publicul cu parfumul sau.
Mai importanta decat istorioara acestui dans, tango mi se pare o traire pura, o replica a vietii si iubirii, un act de traire plenara, dorinta (de dominatie), tensiune, detasare, daruire, greseala si iertare... uitare si unitate...
Cand merg la nunti si vad dansul mirilor...un vals... frumos, desigur, insa lesinat parca, prea asezat si lipsit de sare si piper, de trairi intense...o letargie amnezica...de parca mariajul ar insemna anulare si contopire (intr-o fiinta noua, lenta si stangace)...imi vine mereu in minte o reclama de la detergenti...
Este ca si cum am diferentia din prima un cal salbatic de o martoaga tragatoare de carute...
Sper sa inteleg vreodata de ce dansul mirilor nu este tango-ul. Pana atunci sper sa fie vorba doar de complexitatea dansului si de incapacitatea perechilor ca pe termen scurt sa patrunda tainele acestei trairi. Dar oare, cine nu stie a simti tango...poate iubi definitiv?

Anna - intrebandu-se daca nu cumva unele lumanari ard totusi mai repede decat altele, luminand intens peste negura platitudinii...

Frunza verde de albastru...

2010-04-08T18:04:00.000+03:00

I'm Gonna Be (500 Miles) Lyrics

When I wake up yeah I know I'm gonna be
I'm gonna be the man who wakes up next to you
When I go out yeah I know I'm gonna be
I'm gonna be the man who goes along with you
If I get drunk yes I know I'm gonna be
I'm gonna be the man who gets drunk next to you
And if I haver yeah I know I'm gonna be
I'm gonna be the man who's havering to you
But I would walk 500 miles
And I would walk 500 more
Just to be the man who walked 1000 miles
To fall down at your door
When I'm working yes I know I'm gonna be
I'm gonna be the man who's working hard for you
And when the money comes in for the work I'll do
I'll pass almost every penny on to you
When I come home yeah I know I'm gonna be
I'm gonna be the man who comes back home to you
And if I grow old well I know I'm gonna be
I'm gonna be the man who's growing old with you
But I would walk 500 miles
And I would walk 500 more
Just to be the man who walked 1000 miles
To fall down at your door
When I'm lonely yes I know I'm gonna be
I'm gonna be the man whose lonely without you
When I'm dreaming yes I know I'm gonna dream
Dream about the time when I'm with you.
But I would walk 500 miles
And I would walk 500 more
Just to be the man who walked 1000 miles
To fall down at your door

Anna - fugind in acest film de fiecare data cand viata pare in alta parte:)
P.S. - Pentru moment am gasit doar textul melodiei aducatoare a zambetului pe buze...mai caut video aferent si revin:)

Inlauntru

2010-04-07T10:15:00.000+03:00

"Eu sunt Iona. Si acum, daca stau bine sa ma gandesc, tot eu am avut dreptate. Am pornit-o bine. Dar drumul, el a gresit-o. Trebuia s-o ia in partea cealalta. (Striga) Ionaa, Iooonaaa! E invers. Totul e invers. Dar nu ma las. Plec din nou. De data aceasta, te iau cu mine. Ce conteaza daca ai sau nu noroc? E greu sa fii singur. (Scoate cutitul) Gata, Iona? (Isi spinteca burta) Razbim noi cumva la lumina". (Marin Sorescu - "Iona").

PASTE FERICIT!

2010-03-31T14:58:00.000+03:00

Serbarea Invierii Domnului este o celebrare speciala, cu semnificatii fundamentale si trairi intense...
Pentru mine este cea mai frumoasa Sarbatoare, cu toate ritualurile, cu metaforele si intelesurile ei...
Aproape tot ce se intampla pare un ritual continuu pe care il urmam aproape cu inima, fara a mai da atentie de ce-urilor enervante.
Curatirea prin post, spovedanie si impartasire alina un drum spinos odinioara, ne face sa devenim mai buni, mai blanzi, mai rabdatori, toleranti si constienti de rosturi...
Pastele inseamna unirea terestrului, trecatorului, finalului cu celestul, eternul si inceputul... Este simbioza prin care trupul devine spirit, iertarea devine iubire, datul devine soarta si moartea devine viata...alt fel de viata, dar totusi ceva, dincolo de moartea seamana sfarsit...
Eliberarea sufletului, a energiei creatoare catre alte ceruri decat cele cunoscute, tradarea-iertarea-iubirea dincolo de puteri de intelegere, invierea naturii sau re-aducerea intru viata a fortelor latente in iarna... toate ne pot face sa ne redam blanzeniei, iubirii si iertarii...
Bucuria inceputului, maririi perioadei de lumina in zi, soarelui deja datator de veselie si caldura, fac din aceasta Sarbatoare un festin al tuturor simturilor, credintelor, amintirilor si sperantelor...
De ceva vreme, pentru ca nu petrec foarte multe amintiri cu parintii mei din cauza ca Moldova mea e la ceva distanta..., de Sarbatori ii vizitez, pentru ca Sarbatoare pentru mine inseamna familie, iubire, intelegere, duiosie...
Abia astept sa parcurgem pasii cunoscuti intru intampinarea cum se cuvine a unui Adevar fundamental, primenindu-ne cugetele si sufletele, casele si mesele:).

Pentru ca pana dupa Paste nu va voi fi "in preajma", va urez de pe acum Paste Fericit!, sanatate, impliniri, toleranta, iubire, credinta, armonie si intelepciune...
Fie ca Lumina sa va insenineze sufletul, curatandu-l de temeri, urateli cotidiene si moine care nu va apartin, iar raspunsul dat sa fie zalog de viitor luminos...

Anna - visand la calatorii in Timp, la spalarea obrazului de dupa slujba (cu flori, banuti, ou alb, ou rosu, busuioc si apa sfintita), la pasca cu ciocolata, la mangaierea mamei si zambetul tatalui, la corul celor care simt si cred, la casa bunicilor (pe vremea cand ei o locuiau...).

Plangeri...

2010-03-22T16:28:00.004+02:00

Buna, suntem noi: lacrimile tale. Te cautam.

Suntem toate lacrimile neplanse vreodata... suntem lacrimi dorite de obrajii uscati de soare, vant si patimi.

Suntem aici, in prag de durere, fericire, abis ori vazduh... suntem de toate felurile, marimile si culorile, gusturile si...gramajele.

Suntem specializate pe nuante afective, perioade ale anului, momente ale zilei, personalizate in functie de imbracaminte, machiaj si anturaj...

Suntem pregatite pentru orice fel de sentiment, de la emotionarile romanticizante ale filmelor de profil pana la paroxismul alungarilor, povarnisul uitarilor si desertul pierderilor finale...

Suntem mereu dupa cortina pleoapei, imbracate frumos si pregatite de marea, singura, ultima aparitie...

Privim cu dor si tristete suratele pornite in cadere libera spre umeri... incurajam cunostintele agatate sub forma de nod sub barbii...si toate acestea pentru ce? Pentru o clipa de glorie, pregatita din adancurile fiintei... care uneori trece neobservata, confundata cu multimea suvoistica a exteriorizarilor apoase. De atata tensiune a asteptarii, uneori tasnim ca un arc de gheizer din cavitatea neincapatoare, alteori, privind o scena, ascultand o melodie sau amintindu-ne ceva, alunecam spre nu-stim-unde, intr-o prelingere discreta si cuminte, ca un abur mangaietor.

Se zice despre noi ca facem bine...curatim suflete si inviem priviri... dar cu toate acestea unii pur si simplu ne inlantuie indaratul cuvantelor barbatie, mandrie...

Altii totusi lasa prea larg deschisa poarta, iar unele dintre noi pur si simplu nu rezista tentatiei si se pravalesc in iuresul finalului apoteotic. Ha-ha-ha! Ceapa si hreanul mai ales fac luciu de oglinda pe care oricat de experimentat esti, preferi sa te lasi prada destinului decat sa lupti impotriva curentului.

Avem un singur regret: nu am intalnit niciodata o lacrima de crocodil, sa vedem este asa de dezvoltata dupa cum ii merge buhul, desi am auzit ca de fapt aceste lacrimi sunt doar unelte de viclesug, dupa chipul si asemanarea tuturor lacrimilor din lume, doar ca mai parsive...

Dar vom uita tot...chiar si visele de fertilizare, de refacere a Marii Primordiale sau de aducere la viata a pacientilor englezi, picurandu-ne ultima suflare peste buzele arse de febra si amnezie...

Ceasul isi canta aria trezirii in odaia golita de mobila si plina de ecou.

Pleoapele se trasera in laturi lasand ziua sa patrunda in sala de bal unde lacrimile tocmai votau legea 11/1234 privind regulile prin care trebuie sa se sincronizeze traitoarele celor doua cavitati organice pentru a se evita ambuscadele confundatoare...

Se asternu linistea peste toate, iar in continentul lacrimal se dau coate si se chicoteste intens pentru ca gazda tocmai scoate de sub perna fotografia marinarului plecat.

Pe caaaiiiiiii!!!!

Anna - surzita extrem de placut de plesnetul de viata al mugurilor nou-nascuti...

DE ZIUA TA, MAMICO...

2010-03-08T11:59:00.003+02:00

Iti multumesc din suflet, maicuta, pentru tot ce sunt si pentru toate cate esti!

La multi ani, tuturor femeilor! Sa fiti frumoase, iubite, sanatoase, fericite! Sa aveti blandetea ghiocelului in privire dar si forta sa de a razbi prin moine sau tristeti!

Sa alegeti mereu sa fiti fericite, sa va fie bine, sa aveti parte doar de lucruri minunate, de oameni buni, de intamplari frumoase, de belsug, de veselie si impliniri. Si daca ochii vor mai prelinge vremelnic lacrimi, nu uitati ca doar invingatoarele transforma problema in solutie si nu abandoneaza cursa!

Din dor de mama mea care este departe, mi-am amintit cateva poezii care parca imi aduc aproape glasul sau si alinarea...

De ziua ta, MAMICO...

De ziua ta, mamico,

In dar ti-am adus inima si crede-ma, mamico,

Un dar mai frumos nu se putea.

Am vrut sa-ti culeg o floare,

Un mic ghiocel frumos,

Dar pana la urma moare

Si cui e de folos?

Am vrut sa-ti culeg stelute,

sa-ti fac un frumos colier,

Dar cine nu stie oare

Ca in zori stelutele pier?

Am vrut sa-ti culeg o raza

De soare, sa-ti prind in par,

Dar tu stralucesti mai tare

De dragoste si dor.

MAMA - N. Labis

N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune

Un om ce de pe-acasa a venit

Cum c-a-nflorit la noi malinul

Si c-ai albit, mamuca, ai albit.

Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnava.

Eu nu stiu cum sa cred atatea vesti,

Când din scrisori eu vad precum matale

Din zi în zi mereu intineresti.

Mama m-a crescut in poala

De la leagan , pana la scoala.

Zile-ntregi si nopti de-a randul,

Mi-a vegheat somnul si gandul.

M-a invatat sa ganguresc

Sa zic mama, sa zambesc,

Apoi m-a-nvatat prin casa

Primii pasi pana la masa.

Mama buna! Mama draga!

Te-oi iubi... o viata intreaga!

Pentru ca tu m-ai nascut,

Pentru ca tu m-ai crescut.

Anna - de dor si din iubire...

Martisor - speranta si viata....

2010-03-01T11:47:00.006+02:00

A fost odata ca niciodata, o vreme in care Soarele intruchipat intr-un barbat chipes obisnuia sa coboare pe pamant pentru a dansa hora in sate. Stiind care este noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmarit si intr-una dintre aceste incursiuni pe pamant, l-a rapit si l-a aruncat intr-un beci, in castelul sau.
Pasarile au incetat sa cante iar copiii nu mai puteau sa rada, dar nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe dragon.
Intr-una dintre zile, un tanar curajos a decis sa coboare in beci si sa salveze Soarele. Majoritatea oamenilor l-au insotit, dandu-i tanarului din puterea lor, pentru a reusi sa invinga puternicul dragon.
Calatoria sa a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. La sfarsitul ultimului, tanarul a reusit sa gaseasca castelul dragonului, unde era intemnitat Soarele. Si a inceput lupta, care a durat zile pana cand dragonul a fost infrant.
Fara puteri si ranit, tanarul a eliberat Soarele, reusind sa faca fericiti pe toti cei care-si pusesera ultimele sperante in el. Natura a reinviat, oamenii au inceput sa zambeasca din nou, doar flacaul nu a mai apucat sa vada primavara venind. Sangele cald din ranile sale cadea pe zapada.
In timp ce zapada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primaverii, rasareau din pamantul destelenit. Cand ultimul strop de sange al tanarului s-a scurs pe zapada imaculata, a murit fericit ca viata sa a servit unui scop atat de nobil.
De atunci oamenii obisnuiesc sa impleteasca doi ciucuri: unul alb si altul rosu. La inceputul lunii martie, barbatii ofera aceasta amuleta, numita martisor, fetelor pe care le iubesc.
Culoarea rosie reprezinta dragostea pentru tot ceea ce e frumos si ramane simbolul sangelui bravului tanar. Albul simbolizeaza puritatea, sanatatea si ghiocelul, prima floare care apare primavara.
Semnificati literara a martisorului este: micul martie. Un martie mai mic pe care sa-l purtam la piepturile noastre pentru ca iarna sa fie uitata si noul an sa inceapa.

Martisorul este strans legat de traditia romaneasca: el nu se intalneste decat in spatiul carpatic si in zonele limitrofe, la romani si la unele populatii invecinate, care l-au preluat de la acestia. Obiceiul este cu mult anterior crestinismului, stand in legatura cu scenariul ritual al anului nou agrar, celebrat primavara. Pana in veacul trecut, martisorul se daruia copiilor si tinerilor - fete si baieti deopotriva - de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui. Snurul de martisor, format din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, lumina-intuneric, fertilitate-sterilitate. Snurul era legat la mana, prins in piept si purtat, dupa zone, pana la Macinici, Florii, Paste, Armindeni, sau pana la inflorirea unor pomi fructiferi. Apoi era agatat, ca semn benefic, pe ramurile inflorite de macesi, vita-de-vie, visin, cires, se punea sub closca ori se agata la icoana. Ziua scoaterii martisorului era marcata de o petrecere numita "bautul martisorului". Cu trecerea timpului, de snurul bicolor s-au legat monede de argint si de aur. In ziua de astazi, de acest snur se atarna obiecte artizanale, intruchipand diferite animale, flori, litere etc. Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia, probabil o veche zeitate agrara, care, ajunsa la varsta senectutii, moare si apoi renaste la echinoctiul de primavara."Funia anului" Martisorul ramane peste veacuri "funia anului", care aduna laolalta saptamanile si lunile in cele doua anotimpuri stravechi ale calendarului popular: vara si iarna, simbolizate de snurul bicolor. La geto-daci si la latini anul nou incepea la 1 martie. Martie (mens Martius, "luna zeului Marte") era prima luna a anului. Astfel se explica numele lunilor septembrie (luna a saptea), octombrie (a opta), decembrie (a zecea). Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie.Impletirea alb-rosie a snurului se regaseste in steagul calusarilor, la bradul de nunta, la podoabele junilor, la sambra oilor si in multe alte obiceiuri stravechi. Arheologii romani au gasit in asezarea preistorica de la Schela Cladovei, veche de 8000 de ani, pietre de rau cu urme de vopsea alba si rosie. Impletirea celor doua culori simbolizeaza geneza si regenerarea vietii.

Anna - fericita in pragul primaverii, catand inlauntru dupa renastere, viata, iubire, triluri si culori, zambete si flori...

Va doresc Bine...sa fiti sanatosi, norocosi, veseli si iubiti, impliniti si fericiti!

Sa purtati vesnic in suflet primavara, ramanand tineri si frumosi la chip, suflet si port:)...

1 Martie calator...

2010-03-01T11:24:00.010+02:00

...sa v-aduc-un martisor!

"Vleau un maltisor!"

A strigat de zor

Sora mea mai mica

Care-i cam peltica.

"Sa fie-o pisica

Cu ochi de malgica

Cu bot neglicios

Cu colpul pufos!"

De lucru eu m-apuc de zor

Sa fauresc un martisor.

Am luat din curte ghiocei

Si-am împletit apoi din ei

Lipind cu-o raza de lumina

Un trup pufos, ca de felina

Drept ochi i-am pus doi licurici

Picioare- patru tepi de-arici

Dar coada din ce pot s-o fac?

Din fruzele unui copac!

Articol propus de: Chivu Alexandra GeorgianaLiceul Pedagogic - Clasa a-VI-a C

"Au innebunit salcamii

De atata primavara,

Umbla despuiati prin ceruri

Cu tot sufletu-n afara

Si l-au scos de dimineata

Alb si incarcat de roua

Cu miresme tari de ceruri

Smulse dintr-o taina noua

Au innebunit salcamii

Si cu boala lor odata

S-a-ntamplat ceva imi pare

Si cu lumea asta toata

Pasarile aiurite

Isi scot sufletul din ele

Pribegind de doruri multe

Calatoare printre stele

S-a-mbatat padurea verde

Nu mai e asa de calma,

Tine luna lunguiata

Ca pe-o inima in palma

Nu-mi vezi sufletul cum iese

In haotice cuvinte,

Au innebunit salcamii

Si tu vrei sa fiu cumïnte?"

Antiprimavara...

(A. Paunescu)

Ce daca vine primavara

Atata iarna e in noi

Ca martie se poate duce

Cu toti cocorii inapoi

In noi e loc numai de iarna

Vom ingheta sub ultim ger

Orbecaind pe copci de gheata

Ca un stingher spre alt stingher

Primavara care-ai fost

Nu veni, n-ai nici un rost

Poti sa pleci, suntem reci

Iarna ni-i pe veci.

Si vin din patriile calde

Cocorii toamnei ce trecu

Si cuiburi au murit la stresini

Si langa mine nu esti tu

Schimbari mai grave decat moartea

Au fost si sunt si vor mai fi

La mine-n suflet este vifor

Si vin nebuni sa faca schi

Si ninge pana la prasele

Ninsoarea-mi intra-n trupul tot

E-un dans de oameni de zapada

Ce-mbratisarea n-o mai pot

In noi e iarna pe vecie

Doi fosti nefericiti amanti

Ia-ti inflorirea primavara

Si toti cocorii emigranti!

Andreei mele dragi, cu toata coregrafia stiuta doar de sufletele noastre, lacrimi si amintiri...

Dragobete pupa fete!

2010-02-24T10:43:00.004+02:00

Dragobete - zeu al dragostei pe plaiurile romanesti
Opozitia Dochiei (anul vechi) este nora sa, tot un personaj feminin care apare, in unele legende, este sotia lui Dragobete, (Dragomir, Iovan). Dragobete, numit si Cap de Primavara, era sarbatorit, in functie de zona etnografica, in una din zilele de la sfarsitul lunii februarie si inceputul lunii martie. Dupa legenda, el este fiul Babei Dochia si reprezinta, in opozitie cu aceasta, principiul pozitiv. Dragobetele, purtatorul dragostei si al bunei dispozitii pastreaza unele atributii ale zeului dragostei, Cupidon.
Dragobete - sarbatorit in ziua imperecherii pasarilor
El este sarbatorit in ziua imperecherii pasarilor care se strang in stoluri, ciripesc si incep sa-si construiasca cuiburile. De aceea, fetele si baietii asteptau cu nerabdarea si sarbatoreau Dragobetele pentru a fi si ei indragostiti tot anul. In aceasta zi, considerata, local, prima zi de primavara, fetele si baietii se adunau in grupuri si ieseau haulind si chiuind in camp, de unde adunau viorele si tamaioare. La Sanziene culegeau alte doua flori, roji (un fel de trandafir salbatic) si oglici (flori mici galbene), numite surioarele viorelelor si tamaioarelor, le faceau buchete si le slobozeau pe apa. Traditia sustine ca impreunarea florilor surori, vitregite de natura sa nu se intalneasca niciodata, echivala cu o fapta buna, reprezentand jumatate de sarindar.
Dragobete - Cap de Primavara, Cap de Vara, fiu al Babei Dochia
Dragobete este un zeu tanar al Panteonului autohton cu data fixa de celebrare in acelasi sat, dar variabila de la zona la zona (24 si 28 februarie; 1 si 25 martie), patron al dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile romanesti. In unele traditii este numit Cap de Primavara, Cap de Vara, fiu al Babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational Lazarica. Dragobete este identificat cu Cupidon, zeul dragostei in mitologia romana, si cu Eros, zeul iubirii in mitologia greaca (Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Transilvania).
Se crede ca la ziua lui pasarile nemigratoare se strang in stoluri, ciripesc, se imperecheaza si incep sa-si construiasca cuiburile. Pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere si fara pui pana la Dragobetele din anul viitor. Asemanator pasarilor, fetele si baietii trebuiau sa se intalneasca pentru a fi indragostiti pe parcursul intregului an. Pretutindeni se auzea zicala: "Dragobetele pupa fetele!" Daca timpul era favorabil, fetele si feciorii se adunau in cete si ieseau la padure haulind si chiuind pentru a culege primele flori ale primaverii. Din zapada netopita pana la Dragobete fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania).
Dragobete identificat cu Navalnicul
Dragostea curata a tinerilor, asociata de romani cu ciripitul si imperecherea pasarilor de padure, este pusa sub protectia unei indragite reprezentari mitice, Dragobetele. El este identificat si cu o alta reprezentare mitica a Panteonului romanesc, Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului in planta de dragoste care ii poarta numele (o specie de feriga). Celebrarea lui Dragobete este prefatata de o alta zi indragita de tineri, Vlasie.
Sfantul mucenic Vlasie (11 februarie) din calendarul ortodox a devenit in Calendarul popular protector al pasarilor de padure si al femeilor gravide. De ziua lui s-ar intoarce pasarile migratoare, li s-ar deschide ciocul si ar incepe a canta. Peste doua saptamani, la Dragobete, se strang in stoluri, ciripesc, se imperecheaza si incep sa-si construiasca cuiburile in care isi vor creste puii. De frica sa nu ciricaie ca pasarile, nimeni nu lucra in ziua de Dragobete. Din pacate, aceasta frumoasa zi a dragostei, nascuta pe pamant romanesc, inca vie in satele oltenesti, intim legata de ritmurile naturii (infloritul florilor de primavara, imperecherea pasarilor) se incearca a fi inlocuita de Sf. Valentin, sarbatoare de import, aparuta de cativa ani pe trotuarele si pietele publice ale oraselor.

In dimineata zilei de 24 februarie, tinerii ieseau din sat la padure, faceau o hora, se sarutau si se strangeau in brate. Fetele adunau flori de primavara pe care le foloseau pentru descantecele de dragoste. Viorelele si tamaioarele erau pastrate pana la Sanziene, pe 24 iunie, cand erau aruncate pe o apa curgatoare. Exista credinta ca cele care nu faceau acest lucru, ramaneau nelogodite. Pretutindeni se auzea zicala: "Dragobetele saruta fetele!".Nu cred ca este intamplator faptul ca tinerii ieseau la padure in aceasta zi, daca tinem seama ca Dragobetele locuia prin paduri, pentru a pedepsi persoanele care au lucrat in ziua praznuirii sale. De aici a luat nastere si expresia "Nu te-o prinde Dragobetele prin padure".In apropierea pranzului, fetele incepeau sa coboare in fuga spre sat. Aceasta fuga era numita "zburatorit". Flacaii urmareau fetele dragi si acestea se lasau prinse daca tinerii erau dupa placul inimii lor. Avea loc o imbratisare, ce era urmata de un sarut, care semnifica logodna pentru cel putin un an de zile. Multi parinti abia acum aflau simpatiile tinerilor. Se intampla ca unii sa fie multumiti, iar in cazul in care nu erau de acord cu alegerea facuta, logodna virtuala era respectata. Din zapada netopita pana la Dragobete, fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii.Dragobetele trebuia tinut cu orice pret: Daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalnea la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, iar daca o fata iesea impreuna cu un baiat si nu se sarutau, se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel an.Etimologia cuvantului Dragobete
Unii filologi sustin ca numele "Dragobete" provine de la doua cuvinte vechi slave "dragu" si "biti", care s-ar traduce prin expresia "a fi drag". Alti filologi sustin ca vine din cuvintele dacice “trago” - tap (mai tarziu devenit “drago”) si “bete” - picioare. Tapul simbolizand la romani fecunditatea!
Exista si ipoteza ca "Dragobetele” se traduce prin "chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tanarul frumos, ales ", de la cuvintele dacice "drag”, ce semnifica "chip frumos”, "chip de lumina’’ si "betel”- "casa lui Dumnezeu”.
Etnograful Marcel Lutic sustine ca „Majoritatea denumirilor pentru aceasta sarbatoare sunt calchieri dupa numele din slava veche a sarbatorii crestine a "Aflarii Capului Sfantului Ioan Botezatorul", sarbatoare numita in spatiul slav "Glavo-Obretenia". Romanii au adaptat aceasta denumire din slava, asa aparand in veacurile evului de mijloc denumirile "Vobritenia", "Rogobete"," Bragobete", "Bragovete" (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), pana cand, probabil si sub influenta principalelor caracteristici ale sarbatorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales in sudul si sud-vestul Romaniei, denumirea "Dragobete".Floarea dragostei
In lumea satului, plantele erau de mare ajutor pentru a afla daca tinerii se casatoresc. Una din aceste plante era numita Floarea dragostei, o planta cu frunze in forma de lance si flori roz-purpurii, care crestea in locuri inalte. Se plantau in gradina doua fire de Floarea dragostei pentru tinerii indragostiti si daca cele doua plante se apropiau, era semn ca ei se vor casatori.Daca in unele legende, Dragobete apare ca fiu al Babei Dochia, in altele ca fiind Navalnicul sau cumnatul lui Lazarica cel mort din dor de placinte, un lucru e sigur: este tanar si este protectorul dragostei si al indragostitilor. (crestin-ortodox.ro)

Anna - pur si simplu fermecata...

Maimute-margelute:)

2010-02-23T20:59:00.019+02:00

Celebrarea inceputului, noului, iubirii, (re)gasirii... Pentru mine aceasta sarbatoare coincide cu un inceput de pasiune, o cale de evadare, de vorbire fara cuvinte, de simtire fara sentimente... Incepand de astazi, maimutele-margelutele mele vor starui in lumina internautica... putin, pentru a dezlipi praful de pe istoriile lor si a le elibera intru grai din sipetul amintirlor si ne-luminii. Cu ceva timp in umbra, am apucat sa croiesc povesti in lut, modeland sentimente in forme colorate divers... Imi place mult sa imi confectionez diverse lucruri..fulare, margele, cercei, bratari, brose... pentru ca mai mereu nu reusesc sa gasesc ceva exact cand imi trebuie...exact cum imi trebuie...si atunci am purces a-mi croi singura din lut vise si amintiri... Subscriu cu un set "inimos" confectionat din lut, vopsit prin procedeul veseliei si hazului, exact cu 10 zile in urma... O prietena draga se plangea ca nu are si ea bijuterii in ton cu ziua valentineasca... Atunci am "crosetat" primele inimioare, in numar par, in culori de iubire si viata, bucurie si triumf... I-au placut... De atunci nu m-am putut opri... cum am un bob-zabava fug la maimutzicile mele, mai visez putin, mai vopsesc, mai zambesc, mai joc de-a creatia si-mi place teribil... Este minunat sa vezi cum din doua maini stangi lutul prinde contururi si se inveseleste povestind fara oprire si fabulatie:). Nu folosesc forme rigide pentru decupare, caci mi s-ar parea putin procust-ian si necinstit, insa ne completam reciproc imperfectiunile inaltand vise tot mai sus... Iata fotomodelul "inimos", cu insertii de dragoste si pasiune:

Multumesc din suflet pentru elan, sustinere si intelegere Iubitului meu, Su' - rioarei mele dragi, lui G., Elenei, Roxanei, Adelei...

Saru' mana ca visati alaturi de mine!

Anna - aliniind de zor margele pe ite, visand in nestire...

Din experienta unei octogenare...

2010-02-18T10:50:00.004+02:00

Astazi am primit un e-mail interesant, pe care vi-l impartasesc mai jos:

O FEMEIE TREBUIE SA AIBA:

O palarie mov, un palton calduros, cizme anti-derapante, un fixativ bun, un ruj "trainic" si un parfum care sa o "defineasca".
Suficienti bani in contul ei ca sa se poata muta / inchiria o locuinta, chiar daca ea nu vrea niciodata asta......dar poate va fi nevoita sa faca asta...
Ceva pentru imbracat care sa fie perfect pentru serviciu si ceva pentru intalnirea cu cel visat pentru care trebuie sa fie gata intr-o ora.
O tinerete pe care sa o lase multumita in urma...
Un trecut suficient de "suculent", pe care il va putea povesti cind va fi batrana.
Un set de surubelnite, o masina de gaurit, un ciocan si un sutien negru de dantela.....
O prietena/prieten care sa o faca intotdeauna sa rada.......si una care sa o lase sa planga.
O piesa de mobila buna care sa nu fi fost proprietatea nimanui din familia ei.
Un set de farfurii care sa se asorteze, pahare cu picior pentru vin si o reteta de mancare care ii va face pe musafiri sa ii aduca laude.
Sentimentul de control asupra destinului ei.
Lumanari parfumate, un film preferat, o carte buna si un pat cald..

O FEMEIE TREBUIE SA STIE:

Cum sa "intre" in iubire fara sa se piarda.
Cum sa paraseasca un servici, sa intrerupa o dragoste si sa se confrunte cu o prietena, fara sa intrerupa prietenia.
Cand poate sa insiste mai tare.......si cand trebuie sa plece.
Ca nu poate schimba lungimea picioarelor, latimea soldurilor sau natura parintilor sai, dar ca isi poate fauri un viitor luminos.
Ca poate nu a fost perfecta copilaria ei, dar ca s-a terminat...
Ce trebuie sa faca, sau sa nu faca, pentru a fi iubita mai mult...
Cum sa traiasca singura.......chiar daca ei nu-i place asta...
Pe cine sa creada, pe cine sa nu creada, si de ce ea nu trebuie sa ia anumite fapte ca pe o ofensa personala......
Ce poate sau ce nu poate indeplini intr-o zi, intr-o luna.....si intr-un an.
Ca ridurile nu sunt din pricina batranetii, ci datorita rasului...

Anna - confectionand o palarie din vise si un palton din caldura sobei...

Valentine...

2010-02-13T19:40:00.005+02:00

Odată era un împărat roman al cărui nume era Claudiu al II-lea. Acesta era un luptător îndârjit şi a avut multe războaie. A vrut o armată puternică dar majoritatea bărbaţilor lui nu au vrut să meargă în luptă. Fin sociolog, Împăratul s-a gândit că bărbaţii voiau să stea acasă cu soţiile şi copiii lor în loc să se lupte pentru el (oare de ce?!).
Claudiu a găsit o soluţie pentru această problemă. A decis ca niciunul dintre soldaţii din Roma să nu se mai poată căsători. Împăratul s-a gândit că această lege îi va face pe bărbaţi să meargă la război şi să lupte ca nişte adevăraţi soldaţi. De parca nu iubirea, ci casatoria ii facea pe bietii lancieri sa lancezeasca in alcov decat sa imbratiseze bravi calea razboaielor sangeroase...
Valentin, care era un preot, credea că oamenii trebuiau să se căsătorească (probabil avea darul ironiei...vorba ceea: "cum e mai bine: sa ma casatoresc sau nu? Raspuns: oricum faci, vei regreta mai tarziu"). Astfel el a căsătorit în secret cupluri, slabind puterea militara si potentialul de propasire al propriului regat... El făcea cununiile în locuri secrete, deci împăratul nu-l putea găsi (caci desigur, daca erau locuri secrete, nimeni nu le stia locatia...nici macar mirii).
Dar Claudiu l-a găsit. Valentin a fost arestat şi adus în faţa împăratului (caci daca era adus in spatele sau...). Lui Claudiu i-a plăcut de Valentin (mai bine ca nu i-au pus fata in spate!!!) şi a crezut că este un om tânăr şi înţelept (oare ce i-a spulberat aceasta prima impresie? ). L-a încurajat să renunţe la creştinism şi să devină un soldat roman (prietenos, Claudiu asta...). Valentin a refuzat. El a fost întemniţat şi condamnat la moarte. Până în ziua execuţiei, el a trimis scrisori de adio către prietenii săi şi le-a semnat scriind "Adu-ţi aminte de Valentin al tău."
Valentin a fost probabil ucis pe 14 februarie în anul 269 sau 270. Totuşi este necunoscută data datorită faptului că nu se ştie dacă legenda este adevărată dar este oricum o poveste frumoasă. Nu există dovezi pentru a arăta dacă această poveste este adevărată sau nu dar oricum ziua de Sfântul Valentin este celebrată în onoarea sa. In sensul ca il comemoram pe sarmanul om despre care nici nu stim daca a existat? sau daca a murit, in cazul in care a existat?

Randurile de mai sus reprezinta una din povestile vehiculate despre ziua de 14 februarie (mai sunt niste adaosuri care apartin unei subsemnate putin ofuscate).

Un nene (ba doctor, ba preot, cand tanar, cand batran, cand calare, cand pe jos...) a murit in aceasta zi, iar praznuirea sa a devenit peste multi ani pretext de uriase vanzari de dulciuri, treburi invariabil rosii, de preferat cordiforme...

Fiecare intelege ce vrea... unii poarta lucrusoare rosii pentru ca alienii nedumeriti sa priceapa ca sunt indragostiti, altii consuma ori daruiesc portii generoase de romantism, fiecare incearca sa profite cumva de pe urma unei zile pe care daca o ignori, se razbuna. Am vazut cupluri "cerebrale" , care au hotarat dezicerea de aceste manifestari infantile dar care, contaminati de atatea declaratiuni, inimaciuni, dulcegarii si promovari tasnitoare a sangelui din nas, ar fi cedat... doar asa... de dragul uniformitatii... Dar s-au tinut tari pana la adaportul serii care a adus plansete si reprosuri...

Pardalnica inimioara asta...

Si eu, ca altii nu inteleg de ce sa sarbatorim iubirea, casatoria, romantismul (ori ce o mai fi...) intr-o unica zi, atata timp cat originile celebrarii sunt cam departe de sensul perpetuat... Si oricum, parca manifestarile desacralizeaza...Se cronometreaza saruturi, se concureaza declaratii de dragoste, oamenii pot deveni bigami, dodecagami intr-o unica zi gratie falselor casatorii cu durata determinata... intr-un fel de turma sub semnul inimioarei....

Imi plac sarbatorile, imi place enorm Dragobetele nostru, care are noima si rezonanta dulce, insa praznicul de maine are un iz suspect.

Anna - dorindu-si ca oamenii sa se iubeasca si sa isi arate acest lucru zilnic, sa se luniverseze, nu doar aniverseze:), sa isi inventeze propriile sarbatori pline de semnificatii si sa creada in cele care adevarate, nu in surogate importate...

Orbul gainii

2010-02-06T23:23:00.005+02:00

A fost candva pe lumea asta o gainusa draguta, isteata si complet dusa... Dusa pe drumul catre idealul ei. Pasea alene si uneori mersul ei parea sovaielnic altor vietuitoare ale ograzii, dar ea plutea cu aripile retezate si imaginatia inaripata catre orizonturi neivite inca... si din pricina ca uneori confunda drumul cu norul, parea ca bantuie prin ograda plina de moine ca o impiedicata trista.

Dar gainusa noastra idealista nu era de fel trista, ci dimpotriva...artista. Cotcodacea cat era ziulica de lunga despre universul galinaceean, despre concepte, despre nedreptatile bataturii, despre iubire, ouaciuni si alte treburi neprofitabile... Suratele ei vorbeau mai putin, se impaunau mai mult si rand pe rand isi croisera un drum limpede si plat in viata dinaintea ciorbei, alaturi de cate un pintenat - responsabil cu trezia, dar cu potential de racitura aromata cu fire de usturoi.... Ouat, clocit, piuit, crosetat, dereticat... trezit, culcat...
Gainusa citea in stele, invata sanscrita de la o surata "deportata", iubea libertatea si se visa astro-gaina tisnind inspre inima universului intr-o naveta sub chip de ou de Paste...inchistat si ferchezuit special pentru intalnirea cu marele raspuns...
Tot sapand cu ciocul ei subtire prin mituri ale pesterii, prin stepe cu lupi singuratici, pe munti vrajiti si insule cu psiho-magicieni, gainusa a jurat ca menirea ei nu are cum sa fie doar o gasca de piuituri agramate, un cocosel cu budigai gri si perciuni rosii si un final aburind alaturi de galustile din gris cu avortoni...
Avea sa revolutioneze istoria tagmei sale, sa inventeze lucruri, sa rastoarne lumi, reinventand stiinte, credinte, axiome, lasand o dara de lumina in urma cand va decide sa civilizeze si alte colonii cotcodacinde in plenitudinea naivitatii lor...
Timpul trecea, proiectele se inmulteau, pofta de cunostere a gainusei crestea precum Fat-Frumos, iar viitorul parea ca o asteapta cu bratele deschise in lumea faurita de creierul ei micut si vointa ei uriasa. Isi urma Calea precum un catel fidel stapanul nabadaios.
Dar iata ca intr-o zi, in cadrul conciliului privind originea ouatoarelor, pe celebra disputa a universalilor: "Ce a fost mai intai? Oul? Gaina?Incubatorul?", gainusa buclucasa a cunoscut un fante zambitor, cu creasta pe-o ureche, ce privea cu fiecare ochi separat dar admirativ inflacararea eroinei noastre.
Si in scurt timp, eroina noastra deveni a lui, intr-un mod lipsit de finete, eruditie si viitor luminos, doar cu pelinci in jur, piuituri, graunte asezate in fata, covor rosu sub pinteni, uitari si lipsuri.
Toata lumea se mira cum de idealurile s-au spulberat dupa un an de convietuire cu pintenatul lenes, dependent si incapabil?
Gainusa se mira si ea de viata ei, de parca se uita la un film in care personaja centrala era surda la indemnurile spectatorilor. Privea uneori in jur si nu recunostea nimic...nici macar pe ea. Cocoselul ei nu era un orisicine... nuuu...nicidecum!
El era suma defectelor de care fugise ea mereu: o inselase, o batuse, o jignise, o uitase, o lasase prada ulilor - rude de craca genealogica cu el... Si totusi ea inca ii era alaturi, inghitind rahat cu polonicul, dar zambind suav si ingaduitor, gasind mereu o vorba buna, chiar si in dojanele pe care i le mai servea cocoselului vremelnic, doar asa, pentru ea... si mereu cu servet curat si parfumat alaturi.
Era in noua batatura ca o straina, un musafir vesnic nepoftit si aratat cu degetul, cauza de mutre si bombaneli, soldatel inregimentat in Noua Ordine Mondiala care nu trebuia sa respire dupa stingere, sa nu viseze, sa nu ceara si mai ales sa nu gandeasca prea mult.
Intr-o buna zi, cu minele anti-idei pulsandu-i sub ghearele-i neingrijite, ramase o secunda privind in zari.
"Ce caut aici?"
Privind in jur nu recunostea nimic... Vedea idei materializate, vedea mizerie si ranjete...nu vedea nimic al ei. Pintenatul era sub aripa clocitoarei sefe si privea doar cu un ochi neintelegand nimicuta din peisajul vazut doar pe jumatate.
Si-atunci si-a dat seama ca in timp, ochii ei se aliniasera pe aceeasi parte a fetei ridate de-acum... si imaginea pe care o vedea era adevarul. Dupa o stanga-imprejur impecabila (dobandita in anii de detentie in casa-tacerii-si-imbecilitatii), gainusa Pusa a trantit si usa...
Si de atunci toti au trait pana la adanci batraneti, fericiti...unii - actori ai jumatatii luminate de scena, altii pe tot parcursul unui destin luminos amintit.

Anna - dorindu-va pofta buna, ochi alaturati si plini de cer, obscur putin, vedere limpede si... uitari senine.

Hapuri

2010-01-26T16:16:00.003+02:00

Viata e scurta,

incalca regulile,

iarta repede,

saruta incet,

iubeste cu adevarat,

razi din toata inima

niciodata

nu regreta ceva ce te-a facut sa zambesti!

Stropi...

2010-01-25T11:46:00.006+02:00

Sunt momente in viata cand, post-factum, resimti ca absolut nimic nu va mai fi la fel...

Sunt momente in care, trecand indaratul unei intamplari care nu ar impiedica pe multi, ramai impietrit... Indaratul ochilor se succed clisee din trecut care, prin gaura noii chei se vad altfel...

Se pot vedea cumplit de altfel...

Dorinta de a crede in ceva frumos anihileaza ori distorsioneaza de multe ori realitatea uratita de diversitate. Te astepti ca "semenii" sa iti fie cel putin apropiati ca structura sufleteasca, valori si fapte... Iar cand descoperi ca lucrurile nu sunt ceea ce par a fi, echilibrul fragil se clatina inspre dorinta de uitare... Uitarea, doar ea ar putea ostoi uimirea dureroasa a unui adevar infam, ascuns cu grija intre zambete si cuvinte...

Insa darul uitarii nu ne este accesibil tuturor, asa ca trebuie sa luptam cu esecul, sa repetam greselile ori sa invatam sa le evitam...

Dar ce te faci cand abisul este mai tentant decat platitudinea unor sentimente care nu fac iarba sa creasca si muntii sa iti mute poalele spre alte zari?

Stropul de roua in care vietuim, alaturati de constienta ca soarele ar putea zvanta intr-o clipa existenta precara nu ne ajuta mereu sa privim doar inainte...

Si privirea fuge peste umar, ochii se umplu de lacrimi si sufletul de amaraciunea lectiei invatate dar lipsita de practica adecvata.

Dezlipirea de viitorul nebulos este mai dificila decat de proiectia unui timp vicios si poate nefericit...

Imi place sa vizionez filme alaturi de alti oameni. Este fascinant cum 10 oameni, privind aceeasi scena, vad cel putin 10 lucruri/aspecte diferite...

Am invatat sa inteleg lucruri privind dincolo de invelis, am invatat priviri, cuvinte, doruri, vise, ratari, rabdari, parsivitati si incrancenari, frumuseti si indolente...

Dar mai am de invatat cum sa trec peste aspecte neplacute fara sa le permit sa imi tulbure drumul si linistea...

Anna - visand la un buton declansator de amnezie controlata care sa stearga suferinta oamenilor, dar nu si lectia si faptele frumoase.

De prin lume adunate...

2010-01-22T10:42:00.012+02:00

Stelele-n cer - M. EMINESCU

Stelele-n cer
Deasupra marilor
Ard departarilor
Pâna ce pier.

Dupa un semn
Clatind catargele,
Tremura largele
Vase de lemn;

Niste cetati
Plutind pe marile
Si miscatoarele
Pustietati.

Stol de cocori
Apuca-ntinsele
Si necuprinsele
Drumuri de nori.

Zboara ce pot
Si-a lor întrecere,
Vecinica trecere
Asta e tot...

Floare de crâng,
Astfel vietile
Si tineretile
Trec si se stâng.

Orice noroc
Si-ntinde-aripele
Gonit de clipele
Starii pe loc.

Pânanu mor,
Pleaca-te, îngere,
La trista-mi plângere
Plina de-amor.

Nu e pacat
Ca sa se lepede
Clipa cea repede,
Ce ni s-a dat?

Noi, nu! - N. LABIS

O parte din noi ne-am învins
Greşeala, minciuna şi groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Pînă-n zarea ce-şi leagănă oaza.
Generaţii secate se sting,
Tinerii rîd către stelele reci -
Cine-şi va pierde credinţa-n izbîndă
Pe-aceste mereu mişcătoare poteci ?

Cine din noi va muri
înainte ca trupul să-i moară ?
Cine-o să-şi lepede inima-n colb -
Insuportabil de mare povară ?
Ca un vînt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rînduri trecu.
- Ascultă, ascultă, ascultă !
Noi, nu! Niciodată ! Noi, nu!

De-a v-ati ascuns - T. Arghezi

Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu stiu cand o sa fie asta, tata,
Dar, hotarat, o sa ne jucam odata,
Odata, poate, dupa scapatat.

E un joc viclean de batrani
Cu copii, ca voi, cu fetite ca tine,
Joc de slugi si joc de stapani,
Joc de pasari, de flori, de cani,
Si fiecare il joaca bine.

Ne vom iubi, negresit, mereu
Stransi bucurosi la masa,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr-o zi piciorul va ramane greu,
Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa.

Jocul incepe incet, ca un vant,
Eu o sa rad si o sa tac,
O sa ma culc la pamant.
O sa stau fara cuvant,
De pilda, langa copac.

E jocul sfintelor Scripturi.
Asa s-a jucat si Domnul nostru Isus Hristos
Si altii, prinsi de friguri si de calduri,
Care din cateva sfinte tremuraturi
Au ispravit jocul, frumos.

Voi sa nu va mahniti tare
Cand ma vor lua si duce departe
Si-mi vor face un fel de inmormantare
In lutul afanat sau tare.
Asa e jocul, incepe cu moarte.

Stiind ca si Lazar a-nviat
Voi sa nu va mahniti, s-asteptati,
Ca si cum nu s-a intamplat
Nimic prea nou si prea ciudat.
Acolo, voi gandi la jocul nostru, printre frati.

Tata s-a ingrijit de voi,
V-a lasat vite, hambare,
Pasune, bordeie si oi,
Pentru tot soiul de nevoi
Si pentru mancare.

Toti vor invia, toti se vor intoarce
Intr-o zi acasa, la copii,
La nevasta, care plange si toarce,
La vacute, la mioare,
Ca oamenii gospodari si vii.

Voi cresteti, dragii mei, sanatosi,
Voinici, zglobii, cu voie buna,
Cum am apucat din mosi-stramosi.
Deocamdata, fetii mei frumosi,
O sa lipseasca tata vreo luna.

Apoi, o sa fie o intarziere,
Si alta, si pe urma alta.
Tata nu o sa mai aiba putere
Sa vie pe jos, in timpul cat se cere,
Din lumea ceealalta.

Si, voi ati crescut mari,
V-ati capatuit,
V-ati facut carturari,
Mama-mpleteste ciorapi si pieptari,
Si tata nu a mai venit...

Puii mei, bobocii mei, copiii mei!
Asa este jocul.
Il joci in doi, in trei,
Il joci in cate cati vrei.
Arde-l-ar focul.

Alb - G. BACOVIA

Orchestra începu cu-o indignare gratioasă.
Salonul alb visa cu roze albe --
Un vals de voaluri albe ...
Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă ...

În aurora plină de vioare,
Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări --
Cântau clare sărutări ...
Larg, miniatură de vremuri viitoare ...

Daţi-mi un trup, voi munţilor - L. BLAGA

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
şi totuşi
flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru straşnicul suflet
ce-l port.

Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când as iubi,
mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi,
spre cer,
să-l cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.

Testament - N. STANESCU

Mă cirpesc cu vorbe, cu substantive,
îmi cos rana cu un verb.
Nobile paleative
de serv.

Îţi scriu cu trupul meu viaţa
şi mersul stelelor ţi-l scriu.
Vocala cea mai lungă este aţa
în care mortu-l cos, de viu.

Căci trebuie să dăm şi mărturie,
altfel nimica n-ar mai fi,
în dulce scriere târzie
ţinând alături morţii şi vii.

Tu ombilic din care curge
vorbirea numai altor guri
fără să ştim unde ne duce
în care dalbe viituri.

Încât nu ştim cine trăieşte -
cuvântul poate, poate trupul.
Zâpada albâ Doamne, poate,
sau urma-n ea, pe care o lasă lupul...

Albatrosul - Ch. Baudelaire

Adesea marinarii, voind să se desfete,
Atrag pe punţi în cursă gigantici albatrozi
Ce însoţesc corăbii, în legănate cete,
Pe-abisuri îmblănzite prin jertfe de matrozi.

Dar cum se văd pe scînduri, stăpînitorii slăvii
Devin ne-ndemînatici şi înduioşător
Îşi poartă vastele-aripi tîrîş pe puntea năvii
Ca vîsle ostenite pe laturile lor.

Fochistu-i necăjeşte şi, şchiopătînd, dă zorul
Să imiteze mersul sfioşilor captivi -
Ridicol, slab şi trîndav s-arată zburătorul
Intimidat de rîsul matrozilor naivi.

Poetul e asemeni monarhului furtunii
Ce vizitează norii rîzîndu-şi de arcaşi -
Proscris pe sol, în prada prigoanei şi-a minciunii,
De aripile-i vaste se-mpiedică în paşi.

Final....?

2010-01-15T12:40:00.005+02:00

Postarea unei colege de...blogg-istica m-a facut sa gandesc la lucruri pe care nu le puteam spune acolo...

Moartea cuiva, fie cunoscut sau nu, ne duce mai aproape de prapastie... Cum va fi, va mai fi ceva? cum? cand? si mai ales...de ce?

Intrebarea pe care o pun rudele celui dus este cel mai frecvent "de ce mi l-a luat?". Intr-un fals dialog cu Dumnezeu cam asta e problema, uitand ca de fapt plecatul dintre noi nu apartinea nimanui. Uitam ca nu este un bun de care am fost deposedati, ci un invelis efemer pe care l-am confundat cu o anexa personala, alaturi de care poate am trait clipe minunate, crezand ca va fi pentru totdeauna.

Viata noastra e altfel cu martori in ea...

Ne atasam enorm de lucruri, de persoane, de evenimente... ne confundam cu ele uneori. Ne obisnuim. Este usor sa te obisnuiesti cu o realitate in care esti inconjurat de parinti din care cu adevarat simti ca te-ai despartit, de frati frumosi, de bunici ingaduitori, de rude care iti sunt destul de dragi, de prieteni cu care obisnuiesti sa petreci multe intamplari minunate... Si, care orice lucru bun, ne dorim sa tina vesnic.... Observam ca mama care odinioara nu statea locului, de parca avea 100 de maini si 200 perechi de picioare...care la culcare ne saruta zambind pe frunte si, indiferent cat petrecea, a doua zi se trezea dimineata tot zambind, acum rade mai rar, iar coltul buzelor coboara des in rictus de durere, observam ca tata care ne tabarcea in spinare cand eram micuti acum abia cara o plasa, bunicii imbatranesc si ei...si peste privirile unora se asterne intunericul, peste irisul altora...uitarea...si nu intelegi boala cruda ce face ravagii cand bunicul nu mai recunoaste vocea nepotului, iar in locul privirilor odinioara afectuoase citesti teama de necunoscut...

Oricate semne ar fi, tot amani sa te gandesti la ziua cand nu vei mai fi copil in casa mirosind a gutui, cand soba care rumenea mere si sarmale alta data va ramane rece, iar zidurile intre care ai visat atat se vor darapana sub povara timpului si singuratatii...

Poate daca am accepta mai repede ca ziua despartirii poate veni oricand, nu am mai amana gesturi, cuvinte, vizite si managaieri.

Dar nu stim... stim doar ca intr-o zi primim un telefon, ajungem intr-un loc unde oglinzile sunt acoperite, chipurile cernite, negrul domina peste tot si toate...si toti plang in jurul unui trup care pare impersonal, o copie inerta a chipului atat de drag.

Dupa ce a murit mamaia mea, o simteam mai vie decat oricand. Traind mult timp imobilizata in casa...apoi aproape doar la pat, o confundam cu locul acela exclusiv. Dupa ce nu a mai fost printre noi, simteam ca este peste tot calauzindu-mi pasii, urmarindu-mi cu nesat gesturile si gandurile, veghindu-mi somnul... Din pacate eu mi-o amintesc doar traind privata de darul vederii, asa ca imi amintesc modul in care ma privea cu degetele dupa o lipsa indelungata... sa "vada" si ea, saramana, cum mai arat...

Bunicul meu a chinuit inainte de Marea Trecere, iar episoadele de ratacire mi-au zdruncinat sufletul.

Dupa ce ei pleaca, noi ramanem... Ramanem sa ne obisnuim cu gandul ca nu mai sunt si nu vor mai fi prezenti asa cum ii dorim niciodata, ramanem sa ne rugam sa ne pastram intacta memoria, sa nu uitam chipuri, vorbe si intamplari...

Ramanem sa invatam sa acceptam un scaun leganat in gol, o poarta inchisa, un leagan incremenit, o casa pustie, un mormant...

Si e cumplit sa te dezveti de ceva ce salasluieste in sufletul tau, dar vrei sa atingi si nu mai poti...

Si atunci, smulgerea brutala trebuie probabil sa o atribuim cuiva pe care il putem trage la raspundere apoi, chiar daca stim ca este complet inutil... Jelim, insa schimbarea de fapt nu ne poate amuti, ci totul se transforma in vina Celui pe care L-am rugat sa faca o minune, sa prelungeasca nisipul din clepsidra...si El nu a dorit, nu ne-a indeplinit ruga... iar tristetea devine ura, furie descatusand ganduri pe care mai apoi nu stim cum sa le asumam...

Anna - colataind haotic printre idei si sentimente, intrebari si raspunsuri intrebatoare...

Permutari

2010-01-15T10:17:00.004+02:00

La buna gasire!

Fie ca acest Nou An sa ne aduca multa sanatate, vise multe, putere sa le transform in realitate, decenta pentru a realiza ce putem si ce nu tine de noi, forta sa continuam frumos, iubire fata de noi si pentru ceilalti, credinta, bucurii in tot ce facem si ce ne inconjoara, inceputuri inspirate, spor in orice am intreprinde, inspiratie si pasiune...

Recent am priceput sensul "cumpenei dintre ani", in sensul ca la trecerea respectiva am avut de facut o alegere grea.

Si cum drumetul nu poate stationa la nesfarsit in fata unei rascruci, am efectuat regulamentar o alegere... am ales privirea inapoi pentru a schimba pasii viitori...

Scimbarile sunt etajate insa pe mai multe nivele decat as fi banuit inaintea unui simplu gest, dar defilarea continua si asa, drept pentru care incerc sa improvizez pe alocuri din mers, fara sa uit nimic.

Uneori oamenii sunt pusi/se pun in situatii ciudate si nu banuiesc o clipa avalansa de permutari care se intampla gratie efectului "bulgare de zapada".

Ati avut vreodata sentimentul ca doriti cu toata fiinta sa dati timpul inapoi cu mintea de acum pentru a indrepta evenimente?

Mie prima data mi s-a intamplat dupa ce am vazut filmul "Superman". Nu mai imi amintesc ce s-a intamplat, dar imi amintesc sentimentul de neputinta pe care l-am avut dimineata urmatoare, cand simteam ca imi crapa tzeasta de concentrare. Parca vad aievea drumul spre scoala, mohoreala din jur si ciuda pe care o aveam. Am incercat un timp, convinsa fiind ca se poate. Nu stiu datorita caror resorturi cred si acum ca totul este posibil:). Desi multe lucruri nu s-au intamplat cum mi-am dorit, desi am depus eforturi considerabile, cred cu tarie ca doar micul ghimpe al indoielii mi-a pus bete in roate:). Oricum ar sta treburile, suntem responsabili de faptele noastre si, de multe ori trebuie sa raspundem si de faptele celor din jur. Caci nu toti suporta la fel gaselnita asta de responsabilitate si pentru unii e mai usor sa plaseze abil pisica lesinata in curtea celui care poate duce mai mult (de fapt, aruncatul pisicii cred ca este o indeletnicire cu tinta aleatoare:)).

Cand vrei sa faci corect si bine, sansele sunt cam jumi-juma sa iti iasa pe aproape, caci atata timp cat nu esti singurul actor al piesei cotidiene, nu poti avea acces la toate variabilele jocului...

Si ziua ce vine iti arata daca ai fost pe aproape sau contrar. Mi-ar place ca uneori lucrurile sa fie ca in filmul acela (Butterfly Effect)... Nu imi place o realitate, imi iau picioarele la spinare si tzup-tzup inapoi in timp si remediez.

Desigur ca nu am uitat de fractali, de infinitul de universuri, de posibilitati-scenarii si tot asa, insa tot ce stiu este ca ieri era bine, astazi nu e. Si ca vreau sa intorc lucrurile cum erau inainte. Atat. Suportand consecintele continuitatii din acel punct.

Viata si mailurile calatoare :D ne invata ca atunci cand Dumnezeu inchide o usa deschide o ferestra, ca tot raul este spre bine, ca in timp ce regretam azi ne bucura maine si tot asa... insa daca eu simt cu toata fiinta mea ca vreau inapoi ieri-ul meu, de ce nu il pot accesa?

De ce sa fie viata un drum cu sens unic?

De ce sa nu putem intoarce cand realizam ca am gresit drumul pentru ca ne-a furat peisajul si am coborat garda atentiei?

Ar trebui sa existe niste reglementari, sunt de acord...ceva in genul sa avem voie numai de trei ori sau sapte...sau chiar o singura data... Asa am sti sa fim mai atenti, am discerne mai clar cand este cazul sa epuizam sansele, dar nu ar fi totul irecuperabil... Nu pricep de ce timpul...inventat se pare... este unidirectionat. Ma gandesc la un rau... daca inversam cursul albiei, exista sanse destul de mari ca o picatura de apa sa treaca exact prin acelasi loc la intoarcere.... deci spatiul poate fi recuperat... timpul cum de se epuizeaza iremediabil?

Anna - intrebandu-se si de ce oamenii nu pot calatori cu viteza luminii dincolo de atmosfera.

Boboteaza

2010-01-06T10:09:00.004+02:00

Boboteaza (Iordanul) - 6 ianuarie: la Boboteaza nu se spala rufe, apa sfintita luata acum are puteri miraculoase, ea nu se strica niciodata. La Boboteaza se sfintesc toate apele, iar preotul se duce la o apa unde va arunca crucea. Mai multi barbati se arunca in apa ca sa o aduca inapoi, iar cel care va scoate crucea din apa va avea noroc tot anul.

Iordanitul femeilor: in satele din nordul tarii, pe vremuri, femeile se adunau in grupuri mari acasa la cineva si duceau alimente si bautura. Dupa ce serveau masa, ele cantau si jucau toata noaptea. Dimineata ieseau pe strada si luau pe sus barbatii care apareau intamplator pe drum, ii luau cu forta la rau amenintandu-i cu aruncatul in apa. Tot acum, in unele regiuni, avea loc integrarea tinerelor neveste in comunitatea femeilor casatorite prin udarea cu apa din fantana sau dintr-un rau. In noaptea de Boboteaza, tinerele fete isi viseaza ursitul. Ele isi leaga pe inelar un fir rosu de matase si o bucatica de busuioc; busuioc se pune si sub perna. Fetele care cad pe gheata in ziua de Boboteaza pot fi sigure ca se vor marita in acel an.
Sfantul Ioan Botezatorul - 7 ianuarie: acest obicei, numit "Udatul Ionilor", are loc in Transilvania si Bucovina. In Bucovina, la portile tuturor care poarta acest nume se pune un brad impodobit, iar acesta da o petrecere cu lautari. In Transilvania cei care poarta acest nume sunt purtati cu mare alai prin sat pana la rau unde sunt botezati/ purificati.
Boboteaza In suita celor 12 sarbatori importante crestine se numara si Boboteaza (Botezul Domnului), tinuta in fiecare an, in ziua a sasea a lunii ianuarie. Sarbatoarea este menita sa reaminteasca cele petrecute la apa Iordanului, inainte ca Iisus sa paseasca in viata publica, la implinirea varstei de aproximativ 30 de ani. Intrucat in aceasta zi Iisus s-a prezentat pentru prima data in lume, sarbatoarea se mai numeste si Epifanie, Teofanie, Aratarea Domnului. Inca din sec. 3, poate si mai inainte, este semnalat inceputul acesteia. Cert este ca in "Constitutiile Apostolice" Boboteaza figura deja printre sarbatorile crestine, alaturi de Craciun si de Pasti.In Iordan botezandu-Te Tu, Doamne...

Evenimentul Botezului este descris de catre toti evanghelistii. Matei ne relateaza ca Iisus a venit din Galileea la raul Iordan unde boteza Ioan Botezatorul, cerand sa fie si el botezat. Ioan i-a zis: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de tine si tu vii la mine" (Matei 3, 14), iar la raspunsul lui Iisus ca asa se cuvine, a fost botezat in cele din urma de catre Ioan. Boboteaza (Botezul Domnului) este o manifestare a celor trei Persoane ale Treimii: Fiul se boteaza in Iordan de catre Ioan, Spiritul Sfant se coboara asupra lui Iisus in chip de porumbel, iar Tatal din cer Il declara ca fiind Fiul sau. Boboteaza (6 Ianuarie) si cu Sf. Ioan (7 Ianuarie) aproape ca formeaza una si aceeasi sarbatoare. In ajun, preotul sfinteste casele cu apa care a fost sfintita in dimineata aceea dupa Liturghie. Oamenii tin post negru pana ce vine preotul si beau din aceasta apa sfintita. Preotul este precedat de copii imbracati in camasi albe, sunand din clopotei si deschizand calea preotului, strigand Kira Leisa, adica pronuntarea romaneasca a grecescului Kyrie Eleison (Doamne miluieste). Pe langa Troparul Bobotezei, copii canta colinde speciale care descriu minunea care a avut loc la Iordan (Botezul lui Iisus). In ziua aceasta, in afara de preot, nimeni nu se duce colindand din casa in casa.
In ziua de Boboteaza, dupa liturghie, preotul impreuna cu enoriasii fac o procesiune spre un lac, rau sau vreun izvor, pentru slujba Sfintirii Apelor. Cand Troparul Bobotezei incepe, vanatorii si padurarii satului impusca peste ape ca sa alunge duhurile necurate. Astazi, acest obicei a pastrat doar semnificatia festiva a unui foc de artificii, fiind lipsit de simbolism. Daca este frig, se pregateste o cruce de ghiata, pentru a marca locul slujbei si la sfarsit preotul arunca in apa o cruce de lemn, iar feciorii satului se arunca sa o scoata, chiar daca este ger. Se crede ca in ziua aceasta toate apele pamantului sunt sfintite; de aceea femeile nu spala rufe pentru urmatoarele opt zile pana la sfarsitul praznicului.

Despre Iubire...insa putin altfel...

2009-12-22T09:36:00.006+02:00

Despre lucruri putem vorbi direct, dezvelindu-le de sensuri... ori putem discuta despre ele adaugandu-le sensuri... si mai putem sa le definim afirmand ceea ce acestea nu sunt...

In ceas de cumpana, imi voi aminti ce nu a insemnat Iubire pentru mine.... insa in orbia mea am afirmat contrariul...

Am invatat ca iubire nu este atunci cand buzele rostesc anumite cuvinte, insa faptele le contrazic...

Nu e Iubire cand esti pe ultimul loc in inima celuilalt...iar inaintea ta poate fi strainul care vinde tigari in colt.

Nu prea e Iubire cand palma se ridica...si apoi coboara fulgerator peste obrazul adancit de atatea lacrimi...

Nu mai e Iubire cand privindu-te in ochii celuilalt vezi doar rau, urat si declin...

Nu e Iubire cand ti se spune ca pasesti degeaba pe pamant, ca nu te-ai descurca fara un celalalt, ca nu meriti mare lucru...

Nu este Iubire cand esti obligat sa taci, sa pleci capul si sa te schimbi.

Nu este Iubire cand esti numit vinovat pentru lucruri pe care nici macar nu le cunosti...

Nu este Iubire atunci cand mai mult plangi... de tristete decat de bucurie...

Nu este Iubire cand trebuie sa ii vezi pe toti rai si dusmani..., cand nu ti se permite aer sa respiri in voie si libertate sa te bucuri...

Nu prea mai este Iubire atunci cand te gandesti cu groaza la ziua care va veni, cand te trezesti totusi plin de sentimente frumoase si celalalt te trateaza cu indiferenta si rautate...

Nu e Iubire cand in loc de gesturi tandre primesti reprosuri, cand rogi si primesti refuzuri, cand speri si primesti minciuni si tradari...

Nu e Iubire cand aripile bucuriei iti sunt retezate inainte de a inflori pe deplin...

Nu este Iubire cand esti din ce in ce mai rau si mai urat..., cand ti-e groaza sa iti parasesti camera si cand nu esti sustinut, ci impiedicat...

Nu mai este Iubire cand afli ca esti privit drept un acaret inutil, desi nu ai facut nimic special...

Nu mai este Iubire cand doar tu daruiesti iar celalalt doar cere...

Nu mai este Iubire cand privesti un rasarit singur... doar alaturi de nostalgii...

Nu mai este Iubire cand inchizi usa dupa tine, pornindu-ti ranile catre vindecare si celalalt priveste un documentar ca si cand nici macar nu ai fi existat...

Nu mai este deloc Iubire cand esti tras in mocirla si facut responsabil ca vrei sa pasesti deasupra moinelor...

Anna - Dorindu-va mult bine, Sarbatori Fericite, multa Iubire, sanatate si armonie!

Ne vom regasi intr-o buna zi... pentru moment ma retrag in barlogul linistii cautand o impacare uitata de ceva vreme...

Mult spor si inspiratie tuturor!

Cadouri

2009-12-21T13:48:00.008+02:00

In prag de sarbatori, am primit niste atentii frumoase de la 2 suflete deosebite (Sorin Di Rokko si Dan Ioanitescu)...

Va multumesc mult pentru ca v-ati gandit la mine, va multumesc pentru ca petreceti timp frunzarind gandurile mele si ca va rapiti din timp pentru a ma incuraja comentandu-mi postarile...

Si cum dar din dar se face rai, voi pune o funda rosie pe fiecare premiu si il voi transmite virtual tuturor oamenilor care prin felul lor imi dau speranta intru ziua ce vine, ma indeamna sa cred ca nu este totul in zadar... si ca Binele razbeste prin orice specie de tenebre...

Asa incat voi darui aceste simboluri ale aprecierii tuturor oamenilor care mi-au citit tristetile si bucuriile aici, oamenilor care au postat, oamenilor care si-au oprit pasii oferind timp pretios, oamenilor carora le-am dat poate de gandit... macar cateva clipe, oamenilor care s-au indoit si celor care isi pastreaza sufletul si cugetul luminos.

Tuturor cititorilor mei:

SARBATORI FERICITE ALATURI DE CEI DRAGI!

Anna - gandindu-se ca poate ar fi fost mai inspirata nominalizarea unor persoane, caci face bine sa iti vezi numele in clar, insa cu siguranta as fi uitat pe cineva si apoi am fi regretat impreuna...

SARBATORI FERICITE!

2009-12-17T12:28:00.012+02:00

SARBATORI FERICITE, ALATURI DE CEI DRAGI!

PRETUITI FIECARE MOMENT, NU VA FIE JENA SA FITI FERICITI SI LIBERI!

SA AVETI PARTE DE MULT BINE, FRUMOS, BELSUG, SANATATE, BUCURII SI IMPLINIRI!

VA MAI DORESC SA IUBITI SI SA FITI IUBITI!!!

LA MULTI SI FERICITI ANI ALATURI DE CEI DRAGI!

Anna - sperand sa poate asculta colinde fara sa verse toate lacrimile din lume...

Ex-temporale...

2009-12-16T10:59:00.003+02:00

Am mai depasit cu bine o etapa existentiala!!!

Cu ajutorului Celui de Sus am reusit sa "iau din prima" carnetul de sofer, ceea ce reprezinta un succes nu atat ca aliment pentru orgoliu, ci mai mult ca debarasare de tot stresul acumulat pana in momentul examenelor.

Am vrut sa batatoresc si acest drum, pentru ca imi place sa invat tot felul de lucruri noi, punandu-ma in situatii diverse... Dar cu certitudine afirm ca a fost ultima testare de acest gen din viata mea...

Se pare ca pe masura ce imbatranesc, emotiile din timpul examenelor se stapanesc mai greu, desi poate miza nu este la fel de mare ca in cazul anterioarelor... Fiecare examen are importanta sa si doza de responsabilitate care il precede trebuie sa fie constanta, insa am observat pe propria-mi piele ca nu mai ma tin baierele inimii ca pe vremuri.

Acum am inteles treaba cu "Este timp pentru toate"...in sensul particularizarii "Este un anumit timp pentru anumite lucruri":)).

In rest bine...si la vara cald:). Imi place mult sa conduc desi mai am multe de invatat, pentru ca orele pentru pregatirea practica sunt arhi-insuficiente pentru dobandirea unor deprinderi, iar sumedeniile de situatii diferite intalnite in trafic nu le poti pricepe decat participand efectiv zi de zi, cu toti porii orientati catre tot ce misca...si nu numai.:D

Revenind la emotiile coplesitoare, nu stiu daca cercetatorii americani (ca astia purica tot felu' de chestiuni) au descoperit o legatura intre disparitia dinozaurilor si emotiile paralizante, insa incep sa stiu sigur ca organismul meu se preface zilnic si ireversibil probabil...

Nu stiu daca vreodata ai privit inapoi in timp si ti-ai privit tineretea ca pe a altei persoane, de parca tu acum 10 ani ti-ai fi doar o cunostinta...nicidecum o parte a identitatii prezente...

Este distractiv oarecum... inspaimantator de distractiv:)).

Anna - intrebandu-se cum se simt batraneii care abia inteleg cum sta treaba cu leii noi, gandindu-se ca odinioara rezolvau facil ecuatii sofisticate? Sper sa nu isi aminteasca prea multe...

Dorinte second - hand...

2009-12-14T16:35:00.005+02:00

Trezita din vis si privind catre hau,
Rasucesc viitorul ridicandu-l din rau...

Mi-e prea dor de mine si sila de tot
Pentru a mai crede in zane si a sufla in tort...

Privesc frunze livide valsand catre mormant...
Ma intreb daca si ele or avea profeti care le mint.

Noaptea ce vine e spaima si vid
Ganduri cernite de suflet se prind...

Vreau un mic zambet de care s-anin,
Tot restul vietii, pe cer, doar senin...

Vreau cu o pensula sa colorez pastel
Viata cubista din tara unui castel...

As mai dori dimineti inrouate si vii...
Vreau ca izbanda sa urle pe voci de copii.

Cand fulgi de iubire se cern peste noi,
As vrea s-aflam taina-mpartirii la doi...

Sa zbor peste creste, sa fiu mai mereu
Cu gandul usor... chiar de-i umarul greu.

Sa uit lacrima incuiata prin glande...
Pana vor seca altarele de-ofrande.

Sa fiu colb ori stele in prodvorul crem,
Sa presor tacere peste rani ce gem.

Sa ma cufund in vazduh libera si curata,
Asteptand Timpul la care visam altadata.

Dar uneori invat ca sorii rasar cand esti trist ori pustiu...
Ca lumea se misca si atunci cand iti piere un fiu...

Asa ca privesc zambind larg la toate si-ncet,
Imi indrept umbrele catre destinul incert...

Anna - postand ceea ce i-a copt cerebelul pe "Blogul celor 100":).
Ma tot gandesc daca sa copiez acolo ce am scris aici, invers...ori sa scriu la dublu tot felul de treburi.
Pana una-alta, tema de saptamana aceasta inteleg ca este "coacerea" unei poezii, asa explicandu-se ce m-a apucat cu versificatia de mai sus:)).
Va doresc... Iubire tuturor!

Mos Nicolae

2009-12-05T19:22:00.003+02:00

Distanta de numai sase zile care separa Santandreiul de Sannicoara a favorizat o vie circulati a motivelor si practicilor rituale, astfel ca cercetatorul intampina serioase dificultati cand incearca stabilirea semnificatiilor calendaristice. Santandreiul este plasat intr-un timp sumbru, invaluit de spiritele malefice care devin extrem de violente in "Noaptea Strigoilor". Puterea fortelor potrivnice incepe sa scada dupa miezul noptii, la cantatul cocosilor. Lumea ce parea ca merge spre prabusire este salvata insa in fiecare an de Sannicoara, personaj mitologic imaginat ca un mos cu barba alba, calare pe cal, a carui atributie principala era vegherea portii cerului dinspre apus, pe unde incearca soarele sa se strecoare in tinuturile de miazanoapte. Acelasi rol il avea, sustine legenda, Santoaderul care pazea poarta dinspre rasarit a cerului.
Mos Nicolae este o personificare la varsta senectutii, a timpului imbatranit care a preluat din Calendarul crestin numele si data de celebrare ale Sf. Nicolae (6 decembrie), personaj real (episcop din Myra, mort probabil in anul 342), aparator al dreptei credinte in Iisus. In traditiile romanesti Mos Nicolae are atributii straine de statutul sau ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zapada care cade la inceputul iernii, pazeste Soarele care incearca sa se strecoare pe langa el spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura, este iscoada lui Dumnezeu pe langa Drac, ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace la maritat, este stapanul apelor si salveaza de la inec corabierii, apara soldatii pe timp de razboi, motiv pentru care este invocat in timpul luptelor. In noptile marilor sarbatori, cand se deschide cerul pentru o clipa, oamenii pot sa-l vada stand la Masa Imparateasca in dreapta lui Dumnezeu. Mos Nicolae imparte astazi, asemanator lui Mos Craciun, daruri celor mici. Mai veche este insa traditia pedepsirii copiilor neascultatori cu nuielusa lasata in incaltarile lor in noaptea de 5/6 decembrie. Ca sfant, Mos Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decat cu recompensele. Conform traditiei crestine, el pedepsea pe cei care se abateau de la dreapta credinta lovindu-i cu nuiaua peste maini. Ziua de 6 decembrie incheie ciclul de sarbatori si practici magice, dedicate in special lupilor si spiritelor mortilor-strigoi, inceput la mijlocul lunii Noiembrie (Filipii de Toamna, Filipul cel Schiop, Ovidenia, Lasatul Secului de Craciun, Noaptea Strigoilor si Santandrei) si incheiat la inceputul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Mos Andrei), specific unui stravechi inceput de an autohton, probabil Anul Nou dacic.
Sannicoara reproduce un vechi nume propriu, gr. Nikolaos, folosit in Grecia antica cu multe secole inaintea erei noastre. "Nikolaos se incadreaza intr-o bogata familie de compuse al caror prim element este nik- (verbul nikao - "a invinge", substantivul nike- "victorie"), semnificatia acestuia explicand in buna masura favoarea de care se bucura numele si, implicit, frecventa lui in onomastica greaca". Traditiile populare romanesti par a nu fi straine de semnificatiile stravechi ale numelui grecesc. Sarbatoarea de pe sase decembrie prefigura victoria binelui asupra raului, a luminii asupra intunericului: "la Sf. Nicolae se intoarce noaptea la ziua cu cat se suceste puiu-n gaoace" , spune o zicala musceleana. Aceleasi simboluri optimiste apare si din legenda ardeleana despre Sannicoara si Santoader, pazitori ai Soarelui, ca si din traditia bucovineana care sustine ca Sannicoara poate fi vazut in noaptea de Anul Nou "in lumina mare, atunci cand cerurile se deschid de trei ori" Legendele si traditiile dedicate lui Sannicoara, in esenta precrestine, vorbesc de puterea sa neobisnuita invocata de soldatii care porneau la lupta, de ajutorul dat, ca stapan al apelor, corabierilor; de sprijinul acordat fetelor sarace la maritat, de grija purtata sufletelor etc. Daca la informatiile etnografice si folclorice de mai sus adaugam contextul favorabil in care este prezentat Sannicoara in colinde, ca si pozitia sa privilegiata in Panteonul romanesc, putem afirma ca acesta a fost un personaj mitologic al carui cult se asemana cu cel al Santoaderului, Sangiorzului, Santiliei si Samedrului. Sunt indicii ca unele atributii ale lui Sannicoara au fost preluate, treptat, de sarbatorile vecine: Santandrei si de sarbatorile de iarna (crestinortodox.ro)

Visul...

2009-12-05T14:29:00.001+02:00

Se facea ca era frumos afara, chiar daca ploua cu frig... Eram fericiti, radeam din toate cele, ne pretuiam, ne cautam...ne stiam fara prea multe vorbe... Totul in jur era viu colorat si o muzica frumoasa ne insotea pasii desi nimeni nu o canta... Ne cautam pretutindeni, ne vorbeam fara cuvinte, ne intelegeam din priviri si parea ca nimeni si nimic nu exista in afara dragostei noastre, decat pentru a ne incanta... Indrageam copii, flori, baloane, artificii, locuri noi, apusuri si mai ales rasarituri spre care priveam gales dupa cate o noapte albita de impartasiri...

Vorbeam mult... si vorbeam si mai mult cand pe poarta buzelor nu iesea nici macar un sunet...

Dormeam putin, ne trezeam des si parca abia asteptam sa ne regasim dimineata, mereu imbratisati intr-o noua taina dezvelita...

Ne surprindeam cu mici atentii si jocuri inventate, cu noi cuvinte si trairi din ce in ce mai frumoase...

Sorbeam clipele fara apasari si griji, de parca ne hraneam cu dragoste, respiram prin saruturi, ne adapam cu vise, ne imbracam in stele si dormeam pe nori...

Era de ajuns ca unul sa lipseasca un timp scurt pentru ca celuilalt sa i se innegureze privirea de dor, iar cand cel dus reaparea, lumina inflorea pe chipul "asteptatorului" si totul in jur parea poleit magic.

Vedeam totul altfel, de parca o pereche de priviri se suprapusera peste cele cunoscute si ne faceau sa vedem un film nemaipomenit si sa simtim tot, pana la ultimul detaliu frumos...

Parca pasisem pe o scena goala pe care o decoram pe masura ce replicile sufletului spargeau linistea prafuita. Lucruri, sentimente, trecut si viitor paseau in scena vietii noastre de parca locuisera pana atunci un con de umbra care le anihila vizibilitatea, dar ele, intocmai precum copitele renilor fara de rabdare asteptau sa se intoarca la viata, intr-un univers permutabil.

Se dantuia mereu... gateam in pasi de dans, spalam tinand ritmul cu mansetele bluzelor imbaiate, dansam cand ne intersectam in timpul comun dintre doua gesturi... suprafetele de lemn sau sticla deveneau baluri sub pasii lascivi ai lavetelor "universale"...

Aproape din fiecare lucru ni se nazarea o Sarbatoare... micul (si marele!?) dejun erau prilej de desfatare interpapilara si discutii fara final despre nimicuri existentiale..., cina era un festin strajuit de lumanari, miresme diafane si licori datatoare de ranjet natang...

Imparteam fiecare umbra si fiecare suras, plangeam putin si doar de bucurie...uitasem de Timp.

Si timpul nu iarta...

S-a crapat de dimineata... Si ce bine... era.

Anna - aberand in asteptarea unei revederi....

P.S. - Vi se intampla sa distorsionati realitatea pentru ca nu este cum poftiti? Nu in sensul de auto-mintire drastica, ci in sensul de infrumusetare prin omisiune sa zicem:)?

LA MULTI ANI!!!

2009-12-01T11:50:00.010+02:00

Poate ca o tara este precum o casa, adapostind intre peretii de hotar o natie - teoretic - de la primul scancet pana la ultima suflare. De ceva timp imi privesc locuinta si nu inteleg fantele prin care intra viscolul uitarii, privesc locul in care odinioara erau ferestre spre cer, iar acum cadrul lipsit de sticla ranjeste had din pricina grinzii care sta sa se prabuseasca...

Molozul care si-a pierdut rabdarea pe pereti coloreaza incaperile in ceata, iar dintr-un ungher intunecat susura "Balada", ca o ultima tanguire intr-un timpan surd...

Intrari sunt multe, iar iesiri... intr-un mod ciudat...si mai multe... Locuitorii pleaca in concedii si treptat locul pare mai gol, de parca nu ar veni inapoi cu aceleasi hanie (ba chiar si mai multe!) si de parca suvenirurilepier in apa "Crizei mondiale". Locuitorii duc pe alte meleaguri credinte, sperante, valori...si le uita pe acolo, ca e drept, la noi sunt destule si de ce sa nu se bucure si altii?

O casa fara perdele este ca si fara pereti, lumina traversand fara jena meridiane, explorand fara jena fiecare taina dezvaluita privitorilor ca un teatru in "aer liber", in care aerul, eliberat probabil de prin sticle, gatlejuri sau pungi, participa la cele mai neinspirate repetitii.

Privitorii citesc evenimentele din casa ca de pe visele imprimate de subconstient in pelicula somnului...

Si sunt multi spectatori al piesei din casa, unii chiar doresc sa cumpere locul, sufletele din el, trecutul si mai ales viitorul... Iar unii locuitori inlesnesc tranzactiile dezmembrand cutiile de rezonanta ale codrilor sau manerele de la usile care inca mai pastrau intacte indaratul lor ganduri si slove. Rufele nu se mai spala in rauri, ci in piete, de preferat in case model Strainezia, cu public ce nu intelege o iota din cuvinte, insa pricepe din gesturi ca maimutelele vorbitoare si-au alienat istoria...

Dintr-o casa frumoasa si autosuficienta am ajuns cersetori infofoliti doar in temeri, intre niste ziduri care ma intreb daca ne mai voiesc...

"Acasa" nu mai inseamna loc, ci stare...putem fi acasa in Roma, Atena ori Papua Noua Guinee, atata timp cat nu ne ingrozim la auzul unui "maine" care inseamna zi scadenta la nu stiu cate rate, inceput de an scolar, facturi de platit si achizitii urgente, in conditiile in care buzunarul isi falfaie goliciunea ca o femeie usoara in desert...

"Unde nu e cap, vai de picioare"...dar unde e cap, insa colocatarii ne dau la picioare sa nu se vada fruntea semetita din lanul de mohor? Sa ne luam picioarele la spinare si sa pornim spre alte zari ale aceluiasi Soare? Sau cum?

Ne mandrim cand colocatari izbandesc in porturi-cheie (sau speraclu...), in competitii... arborand imnuri straine, insa uitam ca datorita noii lor case au reusit, ca datorita noilor colocatari (care privesc tot spre culmi) si-au deschis aripile spre zbor.

Slovele noastre lancezesc sub stereotipuri pe care le aplaudam, dar nu ne apartin, filmele inca prezinta viata din suburbii, iar argoul devine limba oficiala.

Facem spume in culise, insa sub lupa reflectorului plecam ceafa incet si zambim incurcati iar buzele tranforma revolta in lauda. Suntem sceptici ori cinici si stingem lumanari de vis in loc sa ardem ruguri si sa ducem torte indiferent de vreme sau de nume. Idealul comun a intrat la apa si continua sa insemne franturi de liniste si belsug trecator...

Citim, vorbim...mai scriem si mai radem...insa Timpul nu iarta amanarile si recursurile la dreptul de a fi fericit. Autonomia fericirii nu mai este in casa locuita, decat daca o numim cu litere soptite sau ne prefacem strasnic.

Orice zi aniversara presupune un inceput, o dorinta si o flacara. (Chiar, de ce stingem lumanari de zile aniversare dupa ce ne punem o dorinta? Si culmea! daca se sting toate inseamna ca se va indeplini?! Asta nu inseamna finalul, irealizarea? Ori e doar o simbol retinut invers sau neinteresant decat prin scop?)

Inceputul meu, caci nu ratez sa imi aniversez casa, orice ar fi... reprezinta inceputul sfarsitului tacerii. Sub impresia de nesters a unui roman teribil, am aflat alaturi de mine ca tacerea si nehotararea chemate fals cu numele de modestie ori decenta pot ucide...pot anihila incet si clar orice sansa, retezandu-i radacinile chiar din momentul de "concept".

Dorinta mea este sa ma plimb prin casa mea/noastra...iar aceasta sa fie asa cum era in visul meu... O casa curatita de carcalaci politici, de interese obscure ascunse in orbecairi liliecesti, de mucegaiul intins pe pereti al demagogiei usturatoare in gat (si nu numai...), curatita de moinele caruntilor fomisti dupa un ultim exemplu de respect furat cu indarjire, de liche(lele)nii trogloditilor asa-zis boemi care imprumuta, inventeaza stari si in afara de a recunoaste si cita textele altora au carente patologice...de umbrele care au invatat ca daca fac un pas in tupeu devin sefi de tura pentru umbrele inca latente in intuneric, de zgomotele care trebuie sa se auda singulare - gaj de la sine inteles al Dreptatii.

Flacara pe care de astazi refuz sa o sting se numeste, aidoma unui proiect cu mult mai vechi... libertate. Libertate in sensul amintirii ca putem avea o viata ferita de capete plecate si de docilitati de orice fel. Libertate in sensul fortei, vointei si puterii de mai bine...de fapt de..cum trebuie sa fie. Nu imi doresc putin mai bine, ci Binele, caci avem tot dreptul din lume la el!

Ce frumos ar fi, ca in ceas de Sarbatoare, cu totii sa hotaram sa purcedem spre fericire, dar nu multumirea cuminte din ziua de salariu sau din ziua in care am primit/daruit un sarut timid... Ci Fericirea care trebuie sa ne "bantuie" placut maruntaiele in fiecare clipa, visele din toate zilele si noptile timpului nostru...

Anna - dorind in ceas de sarbatoare, tuturor romanilor...LIBERTATE!

Sfantul Andrei

2009-11-30T09:46:00.003+02:00

Ziua de 30 nioembrie este sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei. Ea are o semnificatie aparte pentru poporul roman. Sfantul Andrei este cel care a botezat primii crestini pe teritoriul tarii noastre, fiind considerat patronul spiritual al romanilor.
Sfantul Andrei, originar din Betsaida, inainte de a fi Apostol al Domnului era ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. El s-a hotarat sa-l urmeze pe Iisus Hristos si a devenit „cel intai chemat”, dupa cum aflam din scripturile bisericii. Dupa Invierea lui Iisus si coborarea Spiritului Sfant (Rusaliile), apostolii s-au intalnit si au tras la sorti care unde se va duce pentru propavaduirea credintei crestine. Tinutul Scytia, adica Dobrogea, i-a revenit Sfantului Andrei. Dupa multe peregrinari, el se stabileste in Peloponezul grecesc, în orasul Patras, langa Corint in judetul Constanta, unde moare din ordinul guvernatorului roman Aegeas pe 30 noiembrie in anul 60 in timpul Imparatului Nero.
Sursele bisericesti vorbesc despre faptul ca Sfantul Andrei a fost rastignit pe o cruce in forma de X cu capul in jos, careia i s-a spus „Crucea Sfantului Andrei” si care se regaseste pe steagul Scotiei.
Peste tot in lume exista datini si obiceiuri populare, insa parca niciunde traditiile nu cunosc „fastul” si semnificatiile celor romanesti. Legendele spun ca in noaptea Sfantului Andrei (29/30 noiembrie) se practica ritualuri cu scopul de a proteja oamenii, animalele si gospodariile. Este noaptea in care spiritele negre bantuie locurile pamantesti. De aici traditia ca de Sfantul Andrei se dezleaga secrete, se gasesc autorii unor crime, ale unor furturi. Acest obicei se desfasuara la miezul noptii, in cimitir cu apa sfintita, lumanari, un vas nou cu gura larga si cativa banuti de argint care se pun pe un mormant parasit. Dupa ce se spun cateva rugaciuni, se poate vedea in apa turnata in vas firul evenimentelor.
Traditiile de Sfantul Andrei sunt variate si multiple, poate nicio alta sarbatoare nu este asa plina de simboluri ca aceasta. Legendele din Bucovina spun ca in noaptea Sfantului Andrei lupii incep sa vorbeasca si isi misca gaturile intepenite. Cel ce vrea sa auda vorbele lupilor, va muri repede, iar daca un om este atacat de lupi acesta se va transforma in varcolac.
De Sfantul Andrei femeile intorc oalele si canile cu gura in jos sau scot din soba cenusa calda pentru ca strigoii sa nu se adaposteasca la caldura sau imprastie prin curte bucati de paine pe care strigoii sa le manance si sa nu mai intre in casa. Ca sa se apere de varcolaci atarna siruri de usturoi la intrare si lasa candela aprinsa (in unele zone exista obiceiul de a se unge cu usturoi tocurile usilor si ferestrelor). Animalelor li se amesteca in hrana cate un fir de busuioc sau li se pune o picatura de aghiasma in apa. In trecut exista „descantecul sarii”: un drob de sare descantat era ingropat in fata grajdului. El era dezgropat la primavara de Sfantul Gheorghe cand sarea era amestecata in hrana animalelor ca sa le fereasca de farmece.
Sarbatoarea Sfantului Andrei este prevestitoarea ursitului pentre fetele tinere nemaritate. Se spune ca un fir de busuioc asezat sub perna face ca in vis sa apara imaginea ursitului. In alte parti se foloseste metoda „facutului cu ulcica”: singura in fata sobei, fata intoarce un vas nou de lut pe fundul caruia lasa sa arda 3 carbuni. Rostind o incantatie ea roteste usor vasul si atrage atentia celui iubit. Un alt obicei pentru a ghici viitorul consta in a privi un pahar cu apa neinceputa in care arunca o verigheta sfintita de preot in mijlocul caruia apare chipul ursitului. Tot pentru aflarea viitorului o fata dezbracata se aseaza intre doua oglinzi cu o lumanare in fiecare mana si priveste intens in oglida din fata. Se spune ca in oglinda din spate i se reflecta scene din viitor si imaginea viitorului sot.
De Sfantul Andrei se poate afla prognoza pentru anul urmator. Traditia spune ca se iau 12 cepe care se duc in podul casei si se lasa acolo pana in seara de Craciun. Fiecarei luni a anului ii corespunde o ceapa. Cepele care s-au stricat semnifica luni ploioase cu grindina, iar cele care au incoltit, luni favorabile pentru recolta. La fel se face si cu graul care este pus la incoltit pentru fiecare membru al familiei. Cel al carui grau este frumos si inalt se spune ca va avea un an bun cu bani si sanatate. Daca in noaptea Sfantului Andrei este senin si cald, atunci vom avea o iarna blanda, daca este ger, vom avea o iarna grea.

Et in Arcadia est!

2009-11-26T09:20:00.003+02:00

De multe ori viata infrange actorul, spectatorul sau regizorul, victima sau calaul...
In momentele in care pustiul se naste in noi, luand loc singuratatii, ne intrebam diverse treburi, evaluam conjugarile de fapte prin care am ajuns in deriva respectiva, evaluam posibilitatile de evadare sau plasam abil vina asupra altora... sau ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic, agatandu-ne de altii sau de minciuni bine ticluite astfel incat Adevarul sa nu ne parvina in veci...
Mereu mi-am dorit libertatea Nu-ului raspicat si responsabilitatea faptelor mele...
Nu prea am cochetat cu compromisurile si nici cu ingenuncherile sau placaciunile crestetului...
Recent am aflat o poveste inspaimantatoare despre cum se deterioreaza in timp corpul omenesc din pricina grijilor, nemultumirilor nerostite, acumularii de nefericire si nefericirii asupritoare...
La fel de recent am aflat ca exista pe lume oameni pur si simplu ingustati si - uimitor pentru mine - extrem de incantati de limitele lor mult prea stramte si lipsite de orizont...
Am aflat ca exista fapte rele pe lume si oameni care simt incantare cand le produc... am aflat ca iadul poate coexista cu diminetile scaldate in frumusete deplina, ca alegerile exista pentru a putea coti din calea declinului si ca uneori cea mai buna solutie este...fuga! Da, fuga...fuga din calea ingustimii si prostiei netarmurite, fuga din calea viitorului sumbru, fuga pentru propria viata si fericire...sau macar pentru liniste si multumire... Multumire plata pot spune unii... Insa pentru cei ce stiu ce inseamna sa bei o cana de apa in liniste, fara ca cei din jur sa iti plaseze ghionturi direct in suflet sau in echilibrul pe care te chinui sa il mentii in limite decente, stiu la ce ma refer...
Ma mai refer la bataile firesti ale inimii, la lipsa nodului din gat de fiecare data cand stii ca trebuie sa iti intersectezi ziua cu niste oratanii absurde care nu stiu decat sa se planga, sa mosmondeasca, sa impunga, sa critice si sa isi laude piticosenia spirituala, acolitii scarbosi si faptele ridicate la rang de salvare planetara...
Satula de taceri cand fiinta imi urla, satula de uitari cand e timpul sa retin tot, satula de viitor cand ar trebui sa fiu infometata de el, satula de ingradiri cand ar trebui sa fiu in zbor, am ales...VIATA!
Aleg sa fiu vie, sa spun raspicat albului - alb! si negrului - negru!, sa nu mai privesc in alta parte cand aerul este saturat de mofturi, figuri si falsitate, sa privesc realitatea in ochi si sa o aleg pe cea in care mi-e cald si bine!
Treaba cu "nu parasi campul de lupta, ci stai si lupta pana la ultima picatura" este o idiotenie... Uneori pur si simplu nu ai ce face... si decat sa descoperi ca intr-o buna zi te privesti in oglinda si vezi o masca pe care cu greu o recunosti... ca privesti opera altora cu acordul tau tacit... decat sa te lupti cu tine...mai bine te ridici frumos, iti indrepti cutele hainei si, privind drept in fata iesi pe usa, inchizand-o definitiv in urma ta. (Sau poti sa o lasi deschisa... fara vreo alta semnificatie decat poate...sila?)
In amintirea tuturor clipelor minunate pe care le-am trait alaturi de mine, refuz sa ma scindez cand vad in jur atatea cazuri de mutilari sufletesti ca urmare a unui act ratat a caror consecinte se intind ca un cancer aspura tuturor celulelor existentiale...

Anna - mai curatita cu un fapt, mai libera si mai fermecata de soarele care parca astazi straluceste mai sus ca oricand... Intamplarii care m-a trezit din amorteala ii doresc intelepciune, putere si vedere buna pentru luarea unei decizii rapide si radicale, alergand cu bratele deschise spre fericire!

Inscriptie pe ziua de miercuri...

2009-11-11T16:29:00.003+02:00

cel mai mare handicap este frica!cea mai buna zi este ziua de astazi!cel mai greu lucru de facut este sa incepi!cel mai usor lucru de facut este sa gasesti vina cuiva!cea mai ne-utila calitate este mandria!cea mai utila calitate este modestia!cea mai mare greseala este sa renunti!cea mai mare piedica este egoismul!cel mai mare confort ti-l da munca bine facuta!cea mai dezagreabila persoana este aceea care se plange permanent!cel mai mare faliment este sa iti pierzi entuziasmul!cea mai mare nevoie este bunul simt comun!cel mai ticalos sentiment este sa regreti succesul altuia!cel mai mare dar este iertarea!cel mai greu de acceptat este infrangerea!cel mai mare lucru este iubirea!cel mai mare succes este auto-implinirea!

anna - in mrejele viitorului luminos:)

Mihail & Gavril - 8 noiembrie

2009-11-09T15:03:00.005+02:00

Despre ingeri, Biserica afirma ca ei sunt "duhuri slujitoare", adica fiinte fara de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu si totodata prieteni si ocrotitori ai nostri, pusi de Dumnezeu, pe drumul anevoios de la leagan, la patria noastra cereasca, la "Cerul nou si pamantul nou" ce vor sa fie. Asadar, daca ingerii se arata sub forme vazute, nu-i asta firea lor cea adevarata, forma vazuta este un chip de imprumut, ei sunt "lumea nevazuta", "cerul". Dupa descoperirile Sfintei Scripturi si dupa marturisirile Sfintilor, ingerii iubesc pe Dumnezeu, Il preamaresc si-I implinesc voia Lui in conducerea lumilor, imparatiilor, a popoarelor, a oamenilor. Ca slujitori, ingerii sunt uneori implinitori ai pedepselor lui Dumnezeu, cum a fost focul peste Sodoma sau pedepselor peste Egipt. Dar, in mod statornic, ingerii slujesc la apararea si calauzirea oamenilor. Ei duc rugaciunile noastre la Dumnezeu, ei ocrotesc pe cei drepti: pe Lot de foc, pe Ilie de Ahab, pe cei trei tineri in cuptorul din Babilon, pe Apostolul Petru de Irod. Ei vestesc faptele mari ale mantuirii: Nasterea Domnului, suferinta din Ghetsimani, Invierea Domnului, a doua Lui venire. Ingerii pazitori sfatuiesc de bine pe oameni prin glasul constiintei: tot ce este in noi bun, curat, luminat, orice gand frumos, orice miscare buna a inimii, rugaciunea, pocainta, faptele bune, toate acestea se nasc in noi si se infaptuiesc din indemnul ingerului pazitor. La inceput, toti ingerii au fost facuti de Dumnezeu buni, stralucind de frumuseti, de intelepciune si de tot felul de daruri. Dar, Stapanul Cerului si al pamantului i-a supus unei incercari prin care ingerii, cu voie libera, sa-si dovedeasca ascultarea. Incercarea aceasta s-a petrecut inainte de facerea lumii. Si, in aceasta incercare, o parte din ingeri, in frunte cu Lucifer, cel mai frumos si cel mai inzestrat dintre ei, s-a razvratit impotriva Ziditorului sau, zicand: "Pune-voi scaunul meu deasupra norilor si voi fi asemenea cu Cel Preainalt". Si ametit de mandrie, n-a vrut sa mai asculte de Dumnezeu. Despre caderea lui Lucifer si a ingerilor lui, Scriptura ne vorbeste asa: "Si s-a facut razboi in cer: Mihail, si ingerii lui, au pornit razboi cu balaurul. Si se razboia si balaurul si ingerii lui si n-a izbutit el, nici nu s-a mai gasit pentru ei loc in cer. Si a fost aruncat balaurul cel mare, sarpele cel de demult, care se cheama satana, diavolul cel ce insala pe toata lumea, pe pamant si ingerii lui au fost aruncati cu el". Si asa a cazut Lucifer din cinstea de arhanghel, precum graieste Domnul: "Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer". Si asemenea cu el si ceata de ingeri ce era sub dansul, inaltandu-se, a cazut si demonii, luptatori impotriva mantuirii noastre s-au facut.
Dar Arhanghelul Mihail, de-a pururi laudatul, pazind ca o sluga credincioasa, "credinta catre Stapanul sau, s-a aratat adevarata capetenie peste cetele celor fara de trupuri". Ca, vazand cum a cazut vicleanul Lucifer, a laudat cu glas pe Domnul tuturor si a zis: "Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel ce era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu? Mi-ca-El? Ca numele de Mihail asta insemneaza: "Cine este ca Dumnezeu". Si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor credinciosi lui Dumnezeu, iar Mihail Arhanghelul a fost randuit de Atotputernicul Dumnezeu capetenie a ingerilor buni si mare folositor si de bine facator al mantuirii noastre si, luand chip vazut, s-a aratat multora, atat in Legea veche cat si in Legea noua.
Impreuna cu Sfantul Arhanghel Mihail serbam astazi si pe preafrumosul si inveselitorul Arhanghel Gavriil, ca si acesta, luand chip vazut, multe faceri de bine a daruit neamului omenesc, aratate in amandoua Testamentele. Asa, in proorocia lui Daniil, Gavriil este numele talmacitor al vedeniei. Asemenea, Gavriil - Dumnezeu este puterea mea - arata lui Daniil intelesul celor saptezeci de saptamani de ani pana la venirea lui Mesia Hristos. Dupa traditie, tot el, Gavriil, vesteste lui Ioachim si Ana ca din ei va sa se nasca Doamna, Stapana noastra, Maria, Nascatoarea de Dumnezeu. In Legea noua, Gavriil descopera preotului Zaharia, nasterea lui Ioan, Botezatorul Domnului. Tot Gavriil anunta Fecioarei din Nazaret nasterea de la Duhul Sfant a Domnului Hristos, Mantuitorul lumii. Unii zic ca tot Arhanghelul Gavriil a fost ingerul in vesmant alb, care, pogorandu-se din cer, a rasturnat piatra de pe usa mormantului si a sezut deasupra ei, la ceasul Invierii Domnului. Si el a fost acela care, cel dintai, a dat Mironositelor vestea Invierii. Si, ca sa zicem mai cuprinzator, dumnezeiescul Gavriil a slujit la toata iconomia Intruparii Cuvantului lui Dumnezeu, din inceput si pana la sfarsit.

Cronica unei...vizite neanuntate...

2009-10-22T23:48:00.006+03:00

Se intampla uneori ca in derularea filmului cotidian sa se insinueze, intre cliseele cunoscute, franturi de aspecte cu mireasma de dimineata risipitoare de neguri si incetosari... Este ca si cum un dus revigorant ar insufleti intreaga existenta...

Ca si cum fiintarea de pana atunci devine un tablou prafuit, lasand in lumina rampei o panza in culori vii, forme negandite si dinamica intuitiva...

Citesti o carte, vizionezi un film, asisti la o intamplare la metrou, visezi ceva, afli un secret, intalnesti un om, te detasezi de altul, afli o fericire, o tragedie, simti o privire, doresti o mangaiere, mergi la biserica, prinzi din zbor un sunet, privesti fugar o imagine, simti o aroma din ceva necunoscut... si dintr-o data simti ca nimic nu va mai fi la fel.

Simti ca ai crescut, ca ai devenit altcineva...altceva; simti in maruntaie ca un graunte pe care il credeai mucegait a inmugurit si aproape simultan a si dat in parg...

Simti ca un gand pe care il convingeai ca este cam nastrusnic, l-au avut si altii...ca idei pe care doreai sa le camuflezi sub masca banalitatii au fost "exploatate" si citind un text sau ascultand o melodie, te simti mai "acasa" decat in orice spatiu sau timp trait... Te simti impartasit, te simti cu un pas mai aproape de tine, regasindu-te, ciudat, prin altii...

Cred uneori in semne care ne calauzesc drumul, aidoma unor parapeti care ne impiedica sa ne afundam in abis. Poate ca daca ne-am trezi mai devreme, am fi mai atenti in jur si ne-am pastra energia pentru lucrurile importante, ne-am defini mai repede, continuand cu zale sirul trofic...

Poate ca semnele apar atunci cand la nivel constient le astepti cel mai putin, dar cand de fapt subconstientul urla dupa ele si, de ce nu?!...poate chiar dumnealui le creaza.

De multe ori s-a intamplat in clipele cand nu mai "speram nimic", solutii sa apara dintr-un senin neobservat pana atunci... ori lucruri ciudatele sa se intample aparent fara niciun motiv, ca apoi sa descoprim ca erau exact piesele lipsa...
Poate ca puiul de pinguin asteapta in fereastra de la etajul 2 in fiecare dimineata sa iti "aripeasca" salutul pentru o noua zi, insa daca nu te rugai pentru ajutor ridicand privirile spre vazduh, nu il observai nici astazi... Poate noi conferim dimensiuni noi lucrurilor din jur pentru a ne agata colacul de salvare...sau poate nu... poate altcineva arunca parghii pentru a ne propti echilibrul fragil pe timp de furtuna...

Sa obervati oamenii...cei tristi au priviri "ratacite", pierdute in jur, cautand inutil un chip drag, o vorba buna, o solutie, o amanare, un umar, o soapta... Pe cand cei...plini... sa zicem doar atat, se privesc in vitrine, oglinzi, privesc persoana iubita, privesc dincolo de miriapozenia multimilor...

Cu totii insa asteptam ceva... o paine, o tarie, o inima, un gand, o nota, un razboi, o casa, un inceput, un sfarsit... invocam cu diverse tonuri si chipuri soarele care ar trebui sa rasara pe nu stiu ce strada, vecinul care si-a facut loc folosind coatele la coada pentru noroc, sorbind si portia noastra...observand la un moment dat ca ciresul a inflorit in miezul iernii. Si atunci Timpul intoarce si el privirea putin mirat, iar noi ne intoarcem cheita inimii fiind mai buni pentru inca o saptamana...

Promitandu-ne ca niciodata nu ne vom mai lasa prinsi cu sufletul negrijit... Ca atunci cand suna la usa musafiri ne-anuntati si noi ne codim sa deschidem pentru ca urmele chefului de ieri nu au fost sterse...si ce va spune Ioneasca vazand ca sunt cateva castroane pline cu mucuri de tigara?

Piedici consolidate cu grija... Asa o fi si cu misterele dezvelite la coltul fiintarii pe care parca ne codim sa le primim in suflet si sa ne imbatam cu noua existenta in fiecare clipa... Poate de maine... Poate ma insel...Poate sau...nu poate?...

Anna - ridicand genunchiul din moinele constrangerilor, incercand sa spintece polieti-jena si ridicolul, cu gandul arzator spre ELEUTERIA... doar spre ea...

Evrikaaaaa!!!

2009-10-19T14:30:00.019+03:00

"Învaţă de la toate..."

Învaţă de la apă să ai statornic drum.
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să treci şi să veghezi.
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la vântul ce adie pe poteci.
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.
Învaţă de la toate căci toate-ţi sunt surori,
Cum treci frumos prin viaţă,
Cum poţi frumos să mori!

Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat..
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flacări ce-avem de ars în noi.
Învaţă de la ape să nu dai înapoi.

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti.
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti.

Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi.
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei.
Şi du-te la furnică sa vezi povara ei.

Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea.
Învaţă de la miel să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor.
Învaţă de la toate că totu-i trecător.

Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să traieşti în veci!

...din lirica norvegiană

In preajma unui examen important din existenta mea, sufeream ingrozitor ca sprijinul pe care il asteptam de la o persoana draga pe atunci nu venea...iar in locul unei taceri respectuoase macar avusesem parte de toata neincrederea si parsivenia de care un omuletz poate fi in stare...
Nu mai reuseam sa ma concentrez la studiu, la motivatii, la scop si strategie...eram naucita si pluteam in deriva mirarii tineresti in fata valentelor tenebroase inca necunoscute pe deplin a semenilor...
O persoana speciala mi-a spus atunci un lucru pe care din timp in timp il uit, din nefericire...
Mi-a spus ca indiferent de durerile mele, examenul nu se va amana... si ca atat am... o zi...cateva ore in care trebuie sa ma adun si sa demonstrez ceva. Atat. Pe cei care imi vor corecta lucrarea nu prea i-ar pasiona valtorile mele pe creier si suflet, ci doar continutul lucrarii mele.
De multe ori cand urc povarnisul anevoios al vietii imi amintesc acele vorbe...imi amintesc faptul ca soarele nu va sta in loc pentru ca mie im crapa capul sau inima, ca Timpul nu ma va astepta niciodata, ca toate vin...apoi toate trec... insa de mine depinde cat si cum ma afecteaza...
Vorbeam cu o colega despre fericirea incifrata in lucruri pe care le numim "mici". Si despre faptul ca parca nu mai avem vreme sa ne bucuram in tihna de toate intamplarile frumoase, de oamenii buni si de lucrurile care ne inconjoara.
Ne aminteam de oamenii inimosi pe care ii admiram pentru forta si ambitia cu care se iau la tranta cu viata, pentru cum ies invingatori din situatii pe care multi altii nu le-ar putea depasi.
Mi-am dat seama ca mult mai multi oameni nefericiti am vazut printre cei cu "stare", sanatosi, cu familii, servicii bine platite, calatorii si belsug in toate aspectele existentei, decat printre cei saraci, cu dizabilitati fizice, cu boli incurabile, vaduvi...
Am uitat oare sa pretuim viata?
Cred ca am gasit punctul care nu iesea la inventar in ultima scriere:)... este ideea ca suntem in viata. Atat.

Anna - Cat de greu ar fi, cat de urat, nedrept sau dureros, multumesc Cerului ca sunt vie, ca am sansa sa traiesc, sa cunosc cele mai variate experiente, ca pot vedea, auzi, gandi, citi si invata la tot pasul...chiar si din moine...

Dez-amagire sau foame de certitudine...

2009-10-12T11:18:00.005+03:00

Ce faci cand nadejdea iti infloreste in suflet, te crezi mai bun, mai frumos, mai bland, mai impacat datorita unui fapt exterior...te agati involuntar de el si apoi descoperi ca ai cladit un edificiu minunat pe temelia unor nisipuri...rascolitoare?

Cum te poti proteja de dez-iluzii fara a pune ziduri intre tine si lume?

Cum te poti fenta sa privesti in alta parte cand ceea ce iti doresti sa privesti nu e tocmai expectanta placuta ochiului, mintii si sufletului?

Cum poti respira in voie traind cu o nadejde pe care voiesti sa o daruiesti dar nu ai cui?

Cum te mai poti privi in oglinda inimii recunoscand ca nimic nu mai e sfant si permanent pe lume?

Cum poti intelege, lua oamenii si intamplarile exact asa cum sunt, inregistrand totul ca pe o pelicula lipsita de conotatia afectiva a cadrelor?

Cum poti trai mecanic zilele, egoist si rece, dez-interesat si sec?

Cum poti lasa miracolele sa zaca sub povara prafului infranarii de dragul limpezimii zilelor?

Imi este groaza ca ma voi trezi in acea zi in care nimic nu ma va mai impresiona...nici rau, dar nici bun... ca nu voi mai observa tradarile, schingiuielile spirituale, manipularile, superficialitatile, privirile imprajinate pe tocurile telescopice ale nulitatii, ironiile, incrancenarile, incruntarile, minciunile, esuarile, lamentarile... rasariturile si amurgurile pe ape, curcubeele, zambetele, sambetele, florile, saruturile, tandretile, respectele, modestiile, profunzimile, placerile, eclerele, amandinele, culmile spirituale, aripile, trenurile oprite in gari care nu imi vor mai apartine...

Sper sa invat repede sa ridic scutul indiferentei, reticentei si cinismului cand dau peste un om sau o intamplare ce ar putea parea interesante, romantice sau datatoare de elevatiuni nebanuite, fluturi in stomac si zambete largi...

Intr-un fel, destul de amar e drept, ma gandesc la vorba aceea "Dumnezeu da omului cat poate duce...".

Privesc in jur... unii platesc fapte si oameni cu aceeasi moneda, altii doar scrasnesc din dinti si privesc urat... unii se prefac, altii dau cu bate in balti pana cand nimic nu mai ramane imaculat...unii hamaie pe la colturi, altii fug si se ascund...unii plag, altii rad...unii fac ulcere, altii se ingrasa, altii se sinucid...

Este clar, trebuie sa gestionam si faptele si oamenii care par draguti, frumosi, iubitori, buni si blanzi...pentru ca de putine ori luciul apei este aidoma albiei...

Lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi...

Incerc sa gasesc ceva nemiscat si sigur, incremenit in continuitate si durabilitate, certitudine si ne-pre-schimbare...

Dar ca si Arhimede, nu gasesc punctul care sa imi ancoreze existenta...

Anna - in cautarea...punctului pierdut:)), in mijlocul toamnei triste, intr-o fireasca zi de luni:)

Radacini retractabile

2009-09-30T09:42:00.004+03:00

Zilele trecute, privind prin geamul masinii fara de tinta, ma gandeam la adaptare... Ma gandeam ca de-a lungul vietii am locuit in 4 orase. Am ales acest lucru din toate celelalte posibilitati si inca nu regret niciuna din schimbari... Ma gandeam la fiecare oras, la oamenii frumosi pe care am avut ocazia minunata sa ii intalnesc, la locurile superbe prin care m-au purtat pasii, la amintirile care inca imi locuiesc sufletul si gandurile...
Rememorand locurile si trairile, ma gandeam ca in fiecare loc am trait sentimentul ca sunt acolo de ani buni... In fiecare oras am trait fara nostalgia precedentului, fara tristeti, fara sa caut ceva ce nu aveam cum sa gasesc. La ultima mutare, toti m-au privit fara incredere in alegerea pe care o facusem si imi asteptau intoarcerea cu o certitudine de neclintit. Ma mutam in “Bucale” – loc evident de pierzanie, anonimat ciudat, agitatie necontenita si oameni cel putin dubiosi...
Dupa ce am “descalecat” aici, se faceau pariuri pentru cat voi rezista in lumea impersonala si ghidajul bazat doar pe interese pecuniare si nu numai...
Insa m-am “adaptat” si aici... La trei zile dupa mutat mi se parea ca stau aici de cand ma stiu. Nu pretind ca asimilez locurile ca si cum as anula experientele anterioare, insa ma gandesc mereu “ok, sunt aici...asta e casa mea si este ok”. Iau lucrurile semnificative exact cum vin, imi mobilez sufletul si casa astfel incat sa beneficiez de maxim confort si nu astept de la nimeni sa ma poarte pe brate. Insa as fi ipocrita sa neg ca am avut parte de vant bun in panze pana acum, insa acest aspect se datoreaza unor cauzalitati dincolo de vointa mea sau a oamenilor care mi-au urnit de cateva ori barca pe apele Destinului.
Tot gandind eu la aceste treburi, am observat un pomisor foarte frumos, care insa avea pamantul zgarmat printre radacini, iar vinele datatoare de viata locuiau suprafata pamantului ca si cum asa ar fi trebuit sa fie de cand lumea...
Si atunci mi-a venit ideea ca umanul, ca si vegetalul, mineralul etc este uneori mutat din locul in care a fost mai intai celula, mladita... Unii se adapteaza noului sol, climei si tuturor aspectelor noilor imprejur(imi)ari, altii nu. Ca si oamenii... unii se usuca de dor, de negasire, de instrainare, altii insa traiesc cu intregul univers in interior, asa incat oriunde ar fi, lumea lor este cu ei, asa incat decorul se schimba nesemnificativ, resursele intrinseci ramanand egale si identice oriunde si oricand...

Si ma gandeam apoi la origini... atunci mi-a venit ideea cu radacinile retractabile...ca si cum unele persoane, plante... au un sistem de auto-aparare, conservare, indiferenta - poate - sau valorizare care le permite ajustarea la noile date psiho-spatiale.

Flexibilitate? Adaptabilitate? Nici macar nu stiu daca exista vreo reteta sau chiar daca e tocmai bine sa fii semi-nomad asa, insa cred ca depinde toata treaba de acel "Bine" personal care, ca toate conceptele lumesti, este de o mirabila relativitate.

Anna - amintindu-si de Ada Milea care da glas unui cantec numit "Granita-n ranita".

Tolba cu instantanee...

2009-09-22T15:44:00.007+03:00

Cotidian

Dimineti inrouate, credinte la pachet...
Timp alergand, sperante in buchet...

Un cantec, un planset, o raza, o floare...
Un urlet, o ruga, un vis, o splendoare...

Trei zambete, pitici, apoi o ciocolata...
Dementa, iritare si-o neguroasa pata..

Multi cai si pasari, zabrele si garduri...
Rujuri, creioane si luminoase farduri...

Claxoane de surzi si matinale baruri...
Muste si fluturi acaparati de faruri...

Oameni stupizi, absurd si moine...
Pe vremuri amarul plutea incifrat doar in doine...

Riduri, incrancenari, lupte marunte si declin...
Crini, orhidee si trandafiri albi ofiliti de venin...

Mirosuri dulci, arome diafane...
Supa de melci, tocanita din bame...

Plete in vant, noapte si vis,
Vise plecand, cosmar si-abis...

Zi dupa zi, visand doar bunastare...
Uitam de multe ori sa contemplam o floare...

Anna - fugind dupa Timp aidoma unui paianjen cu carut prin toropeala desertului...

Imi place...

2009-09-09T17:20:00.004+03:00

Imi place crema de zahar ars putin racita, cu sos mult si dulce, nu amarui...

Imi place supa de pui calduta...cu galuste din gris si putin patrunjel presurat pe deasupra...

Imi place inghetata prajita...Imi plac diminetile racoroase si concediile lungi...

Imi place sa citesc in compania unui pahar de lapte si a pricomigdalelor...

Imi place sa ma plimb pe strazi la prima ora din zi, cand orasul abia isi dezamorteste articulatiile, oamenii au fete botite parca de somn si mers de somnambuli...

Imi place inghetata cu prajituri si dulceatza...

Imi place ciorba de burta cu ardei iute murat, smantana din belsug si lipii...

Imi place mirosul de cartofi copti, dar si gustul acestora, asezonati cu putin unt si telemea alunecoasa...

Imi plac mult cateii cu fete dezorientate, urechi asimetrice si nasucuri lipite de pamant...

Imi plac freziile albe si lila, lacramioarele, brandusele mov si portocalii, florile de colt, orhideele, clematitele, floarea soarelui pitica...

Imi plac paturicile pufoase si usoare, sosetele groase si incaltarile comode...

Imi plac bijuteriile grupate in seturi, desi nu imi place simetria, ma simt confortabil in tonuri armonioase...

Imi place tochitura, bulzul bine facut si gulasul de pui... apoi coltunasii, placintele cu varza murata si pasca de ciocolata.

Imi place muntele in orice ipostaza, iar marea doar iarna sau la apus...

Imi plac lucrurile unice, creioanele cu figurine, mirosul de vanilie si mosc...

Imi plac mult culorile, muzica si razele soarelui insinuandu-se prin jaluzele...

Imi place cand ploua iar eu vizionez un film sau scriu sau beau vin fiert...

Imi place sa privesc in ochi doar copii necunoscuti, pentru ca puritatea imi alina sufletul...

Imi place toamna racoroasa si plina de ploi spalatoare de moine...dar imi plac si primaverile cu pomii infloriti si cu pasari logoreice...

Imi plac noptile la tara, in case luminate doar de lumina focului din soba...

Imi place mirosul de curat... Imi plac arhaismele si calatoriile spontane...

Imi plac esarfele si fularele, obiectele din lut si jucariile din plus.

Imi plac prajiturile facute de mama si bluzele crosetate... Imi plac sfesnicele si costumele de epoca... Imi plac mirosul cremei pentru pantofi si clopoteii...

Imi plac ouale incondeiate, copacii cu frunze rosii, "ghetisoara" si bonsaii...

Imi place seninatatea "maicutelor" din manastiri, felinarele si piticii de gradina...

Imi plac fundele pentru cadouri, aranjamentele florale si lampile din fier forjat...

Imi plac brosele, canile ciudate si intrerupatoarele luminate...

Imi place sa pocnesc foliile cu bule si sa confectionez obiecte artizanale...

Imi place sa crosetez, sa impletesc si sa inventez retete culinare inedite...

Imi plac persoanele sincere, atente si deschise cu mintea si sufletul...

Imi place apa rece de la munte... Imi plac baloanele, ornamentele de Craciun, colindele si muzica folk...

Si mai imi plac o sumedenie de lucruri, insa cred ca este de ajuns pentru moment.

Uneori simt nevoia sa ma gandesc la lucruri placute si dupa cum se vede treaba, nu e greu sa le gasesc usor in memoria afectiva din dotare... ori sa le actualizez.

Voua ce, cum, cat, cand va place?

Anna - incantata de darul amintirii momentelor frumoase:)

Sfintii Ioachim si Ana

2009-09-08T20:42:00.004+03:00

Sfânta Ana, care prin harul lui Dumnezeu deveni bunica dupa trup a Domnului Nostru Iisus Hristos, se tragea din neamul lui Levi, ultima nascuta a marelui Preot Matan si a sotiei sale Maria. Ana s-a cununat cu inteleptul Ioachim din Galileia si a nascut pe Maria Prea Sfânta Maica Domnului. Dupa ce a nascut pe Maica Domnului, pe care Dumnezeu o rostuise ca cea mai sfânta din neamul omenesc, singura atât de curata ca sa primeasca in ea pe Mântuitorul lumii, si dupa ce a incredintat copilul la Templu, la vârsta de trei ani, ca o ofranda pura si neprihanita, Sfânta Ana si-a petrecut restul vietii sale in post, rugaciune si faceri de bine celor lipsiti, asteptând sa se indeplineasca ceea ce promisese Dumnezeu. Si-a dat sufletul in pace in mâinile lui Dumnezeu la vârsta de 69 de ani. Sfântul Ioachim a murit la vârsta de 80 de ani ; dar nu se stie care dintre cei doi a murit mai întii. Singurul lucru pe care ni l-a transmis Traditia Bisericii este ca Prea Sfânta Maica Domnului isi pierduse deja parintii la vârsta de 11 ani pe când era inca in Templu.

Tatal Sfintei Fecioare, Ioachim, se tragea din neam imparatesc. Credea cu tarie in Dumnezeu si, fiind bogat, le facea multe daruri celor nevoiasi. Cel mai mare necaz al lui era ca nu putea avea copii. Textele spun ca Ioachim a urcat pe munte sa se roage la Dumnezeu, Care l-a ascultat si a dat sotiei sale Ana rod sfant pantecelui, pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu - de unde numele pus copilului: Maria, care inseamna 'copil dorit'. Dar Ana se tragea din Matan, al 23-lea din neamul lui David si al lui Solomon. Este motivul pentru care Evanghelia incepe prin afirmatia ca Iisus e un descendent, prin Mama Sa, al regilor iudei Solomon si David.

Sărbătorirea în aceeaşi slujbă a Sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului şi bunicii lui Isus, este un omagiu adus bunicilor şi o reamintire a datoriei de a cinsti pe părinţii părinţilor noştri.

Ioachim este numele folosit şi în Vechiul Testament; se compune din numele lui Dumnezeu, Iahvé, şi un alt cuvânt care poate însemna: "a acorda, a împlini" sau "a ridica, a uşura (pe un nenorocit)"; împreună au înţelesul: "Dumnezeu acordă" ceea ce i s-a cerut sau "Dumnezeu ridică", scapă pe cel nenorocit de ocară. Numele acesta se dădea copiilor doriţi şi ceruţi în rugăciune de la Dumnezeu; prin naşterea lor împlineau rugăciunea părinţilor şi ridicau ocara ce apăsa familia fără copii.

Ana este unul dintre cele mai răspândite prenume feminine. După diferitele forme ale unui cuvânt ebraic, poate avea înţelesul de "graţioasă, amabilă, drăguţă" sau "Iahvé - Dumnezeu - a avut milă, a fost îndurător, a fost darnic", cu înţelesul de: "a revărsat multe daruri, calităţi".

Nasterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria mica

2009-09-08T20:04:00.003+03:00

Naşterea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, care este sărbătorit în 8 septembrie.
Presfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu Maria s-a născut din părinţi în vârstă, care mai înainte fuseseră fără copii, pe nume Ioachim şi Ana, ca răspuns la rugăciunile lor. Creştinii ortodocşi nu mărturisesc doctrina romano-catolică a Imaculatei Concepţii a Mariei, prin care se presupune că Maria a fost ferită de păcatul strămoşesc pe care noi toţi îl purtăm ca urmare a descendenţei din Adam şi Eva, anticipând astfel naşterea lui Hristos cel fără de păcat. Biserica Ortodoxă mărturiseşte, bineînţeles, că Maica Domnului a primit păcatul strămoșesc, fiind concepută la fel ca întreaga omenire şi astfel a avut nevoie de mântuire ca și noi. Credinţa ortodoxă nu tratează subiectul foarte clar, reținând doar mărturisirea că Maica Domnului ar fi primit păcatul originar și că Maria a devenit Preacurată în momentul Bunei Vestiri.

Intre sfintii Bisericii Ortodoxe, Binecuvantata Fecioara Maria ocupa un loc aparte.Biserica o numeste "mai cinstita decat heruvimii si mai marita, fara de asemanare decat serafimii".Ea este onorata ca Maica Dumnezeului nostru, dar este foarte clar inteles ca ea nu face parte din Sfanta Treime si nu este slavita ca Dumnezeu.
Cele mai importante epitete pe care le folosim cu referire la Fecioara Maria sunt: Theotokos (Maica Domnului sau Nascatoare de Dumnezeu), Aeiparthenos (Pururea Fecioara) si Panagia (Preasfanta)."Maica Domnului" a fost introdus la Sinodul din Efes din anul 431 iar "Pururea Fecioara" la Sinodul din Constantinopol (553). "Preasfanta" nu a fost niciodata definit din punct de vedere dogmatic, dar este acceptat si folosit de intreaga Biserica Ortodoxa.Numele de Theotokos este de o deosebita importanta, intrucat ne explica bazele devotiunii noastre pentru Fecioara Maria: noi o onoram pentru ca este Maica Dumnezeului nostru. Parintii de la Sinodul din Efes au introdus termenul Theotokos pentru a defini latura umana a lui Iisus (pe langa cea dumnezeiasca).
Daca ne gandim adanc la semnificatiile frazei biblice "Cuvantul a devenit trup", intelegem cat de important a fost rolul Fecioarei Maria in implinirea acestei taine.Dumnezeu, care tine seama de libertatea de a alege a oamenilor, nu a vrut sa se intrupeze fara acceptul Sfintei Fecioare si a asteptat consimtamantul ei: "Iata-ma, roaba Domnului sunt; sa se implineasca ceea ce ai spus" (Luca i,38).Iata ce spune Nicolae Cabasila: "Intruparea nu a fost numai lucrarea Tatalui, a Puterii Sale si a Sfantului Duh, dar si cea a vointei si credintei Fecioarei. Asa cum Dumnezeu S-a intrupat din proprie vointa, tot asa El a dorit ca mama Sa sa Il poarte in pantece din proprie vointa".
Biserica Ortodoxa crede ca Maica Domnului dupa ce a murit in trup, s-a inaltat in ceruri si sade acum la picioarele lui Dumnezeu si intervine pentru cei ce i se roaga ei. Desi inaltarea in ceruri a Maicii Domnului nu a fost dogmatizata de catre Biserica Ortodoxa, ea este unanim acceptata si face parte din Traditia Bisericii.
Calendaristic, Sfanta Maria Mica inseamna sfarsitul verii si inceputul toamnei. Sf. Maria Mica se pazeste prin nelucrare, la fel ca Sf. Maria Mare. Tot in preajma acestei sarbatori, romanii nu aprind focul in vatra, timp de doua zile, acest lucru fiind aducator de ghinion si boala. Este ziua in care pasarile migratoare, in special randunelele, pleaca in stoluri spre regiunile mai calde, iar insectele si reptilele se ascund in pamant, semn ca e timpul sa inceapa lucrarile agricole de toamna. Incepe sezonul targurilor si al nuntilor. De la Sfanta Maria Mare pana la Sfanta Maria Mica se culeg plante bune de leac, dar si vita-de-vie. Iar pentru ca este timpul innoirilor, se organizeaza targurile si nuntile (sezonul nuntilor incepe in 16 august si se sfarseste la 14 noiembrie). In unele zone, femeile care isi doresc copii trebuie sa mearga in aceasta zi la biserica, precum Ioachim si Ana, caci Dumnezeu le poate indeplini dorinta. Acelasi lucru trebuie sa-l faca si femeile insarcinate, pentru ca Maica Domnului sa le ajute sa nasca usor. In fiecare casa de crestini trebuie sa existe icoana Maicii Domnului, iar in aceasta zi candela trebuie sa arda neincetat. Cercurile Sfintei Marii Zilele de 7 si 9 septembrie se tin si ele prin nelucrare. E rau de arsuri: cine lucreaza in aceste zile va avea parte de multe nenorociri. Sarbatoarea este tinuta indeosebi de mame, care, temandu-se ca arsurile se pot abate asupra copiilor lor, nu gatesc in aceste zile. Traditia spune ca oala cu mancare aflata pe foc in aceste zile se va varsa si va provoca arsuri copiilor. Din batranii se stie ca aceia care nu vor tine aceste zile si vor lucra vor avea parte de izbituri, de lovituri, de dureri circulare in jurul capului. Nerespectarea sarbatorii aduce paguba casei.

Manastirile din Moldova

2009-09-07T20:42:00.005+03:00

Daca in concediu am "vizitat" manastiri din Maramures, cu specificul inconfundabil, simtirile frumoase si turlele semetite intru rugaciune, in acest sfarsit de saptamana am fost la manastirile din Moldova, mai precis cele din jud. Neamt: Agapia, Sihastria, Secu, Neamt si Schitul Sihla.
Fiecare este unica prin materialul constituent, frumusete si trairile incercate: Agapia este o manastire de maici, unde curatenia si coloritul felurit al nenumaratelor flori care te inconjoara te fac sa uiti de tot si toate.

Manastirea Sihastria este un amestec de stiluri, de flori, lemn si piatra care parca se unesc intr-un tot indestructibil si vesnic.

Manastirea Secu se individualizeaza prin colajul arid la prima vedere, insa plin de semnificatie, caldura si semetie...dar aceasta semetie este mai curand respectul impus de un batran cu pletele carunte si privirea albastra de vazduh datatoare de pace si echilibru...

Manastirea Neamt este ca o fortareata in care piatra parca nu este rece ca in alte parti, ci emana delicatete si piosenie indemnand la introspectie si neclintire.

Insa dintre toate, voi zabovi cu gandul mai mult inspre schitul Sihla, pentru ca, desi nu aparea pe harta itinerariului nostru este de departe cea mai frumoasa experienta, bogata in sentimente fara de seaman.

De la Agapia am purces pe un drum forestier ce parea ca nu are sfarsit... insa cei 8 km de cale neasfaltata sunt strajuiti de padurea care pare ca participa alaturi de drumet la incercarile firii, atenta tovarasa de calatorie.

Peisajul este minunat, urcusul parca nu asa de anevoios ca pe alte meleaguri, iar cararea ascendenta iti da fiorii bucuriei si izbanzii, nicidecum ai fricii sau intrebarilor.

Cand am ajuns la schit, linistea pogorase peste toata suflarea care isi ducea pasii prin curte...se vorbea in soapta, iar maretia peisajului indemna la visare cu ochii deschisi larg si sufletul primenit de griji si piedici...

Biserica oarecum micuta, din lemn incercat de vremi prevestea un lacas grijit si domol.

Insa in momentul in care am pasit spre altar inspre reculegere, astampararea curiozitatii artistice si rugaciune, am trait un soi de fior al evidentei lui Dumnezeu... iar toata fiinta mea a concluzionat armonios, fara zbucium sau umbra de tagada ca da, este clar ca El este... exact ceea ce este. Este un sentiment pentru care cuvintele sunt prea sarace, este o traire deplina, intacta si definitiva, fara trecut si fara viitor, fara amurg ori rasarit, o bucurie a regasirii, a plenitudinii si asezarii in matca a tuturor sentimentelor importante care locuiesc un suflet, un cuget, o viata...

Nu imi amintesc foarte clar interiorul, nu stiu daca l-as recunoaste in fotografii, insa stiu ca nu am ajuns acolo intamplator si ca acel lacas este un fel de "acasa" pentru oricine.

Am iesit de acolo coplesita de intensitatea momentului, cu sufletul plutind de fericire, iar exteriorul m-a facut sa ma clatin de parca statusem acolo ani intregi... Am simtit nevoia sa imi sprijin trupul, iar cand ai mei s-au speriat ca mi se facuse rau si s-au apropiat, am simtit ca nu pot vorbi, iar singura reactie pe care am fost in stare sa o exteriorizez a fost sa izbucnesc in hohote de plans...insa suvoiul de lacrimi era unul linistitor, ca atunci cand un preaplin frumos curata toate moinele si indoielile, raspunde tuturor intrebarilor si garanteaza certitudini nesperate.
Nu sunt fanatica religioasa, nu falsez si nici nu privesc in jur de parca as detine adevaruri sau mirari de care altii sunt incapabili, insa imi mentin cugetul treaz si sufletul deschis pentru miracol, fericire si bine. Iar sansa primita in chip de dar la schitul Sihla este o incununare a tot ce as fi putut visa vreodata...impacare, liniste si armonie.

Cu inima usoara am pornit urcusul inspre pestera Sfintei Teodora, pe niste poteci sapate in stanca, sub stanca prin stanca....este un peisaj care te face sa uiti de crampe musculare, de haul cascat in dreapta urcusului...desi la prima vedere pare anevoios, cu totii am simtit ca am dori sa nu se termine vreodata.

Ajunsi la pestera unde Sfanta a locuit o vreme, mireasma de mir biruia orice curent sau urma de umezeala datatoare de fiori in mod obisnuit.

Cred mult in semne, cred ca nimic nu este lasat in voia intamplarii si mai cred ca daca suntem atenti putem simti magia si miracolul aproape palpabil...ghidandu-ne viata printre profunzimi, semnificatii, invataturi si evolutii inimaginabile.

Destinul Sfintei Teodora este unul special, iar locurile pe care le-a locuit odinioara mai pastreaza inca puritatea si desavarsirea unor sentimente pe care descoperi ca le-ai trait abia dupa ce parasesti zona. Cat pasesti pe stancile care poate se suprapun peste un Timp absolut, nu simti decat plutire si bucurie, desi dupa cum deja am amintit, peisajul nu ar putea fi considerat lipsit de pericole totusi...

"Imponderabilitatea spirituala" te paraseste parca brusc in momentul in care revii la asa numita "civilizatie", de parca Sfanta te poarta pe brate pana la capatul coborasului, apoi iti lasa trupul in stapanire pentru a se intoarce la inceputul calatoriei calauzind alti pasi pe aceleasi poteci...

Nu stiu daca aveam nevoie de raspunsuri sau de intrebari...daca eu am invocat sau trairea aceea ma cauta... sincer nici nu stiu daca are importanta...

Pentru mine este important ca am trait un moment special care m-a facut sa ma gandesc poate pentru prima data la Marea Trecere cu liniste, impacare si senin.

Daca sunteti curiosi sa aflati povestea unui Destin luminos, a vietii si credintei Sfintei Teodora, puteti gasi aici: http://209.85.129.132/search?q=cache:_ub50omaOKIJ:www.crestinism-ortodox.ro/html/10/10c_cuvioasa_teodora_de_la_sihla.html+sfanta+teodora&cd=11&hl=ro&ct=clnk&gl=ro

Umbrela falsei congruente sau focile humanoide...

2009-08-28T18:42:00.006+03:00

Tot mai des observ in jur foci humanoide, adica acea sub-specie cu tulpini de fost homo-sapiens care stau cuminti (dar pline de refulari) si aplauda tamp (dar frenetic) dresori care dupa ce isi exprima partitura pleaca senini la casele lor frumoase, in masini luxoase, la viata lor plina de belsug si liniste...

Internetul geme sub povara scrisorilor deschise ale unor oameni care doar identifica probleme, fara a se preocupa de solutii sau existente adiacente. Nimeni nu este multumit de guvernare, desi aceleasi nulitati ne conduc de ceva timp, nimeni nu e multumit de sistem desi nu face nimic sa il modifice sau sa iasa din el, nimeni nu e multumit de nimic...

Mass-media supravietuieste prin intermediul celor care chipurile fac haz de necaz, la adapostul unor salarii mari si unui huzur care nu ne este tuturor la indemana. In regimul Ceausescu eram destul de mica, insa stiu ca ma intrebam cum de aia sunt la putere cand nimeni dintre cei pe care ii intalneam nu ii placeau...Caracatite, interlopi, bani, interese, putere, conspiratii... si toate acestea in unica viata pe care s-ar putea sa o avem la dispozitie!!!

Pierdem timp vizionand poliloghii care au drept tinta preponderent "bataia de batjocura" despre unii pe care treaba asta nu ii atinge in vreun fel, iar publicul docil se simte intr-un mod foarte ciudat razbunat sau oricum este satisfacut de "ce le-a zis mai zis ala". Cu ranjetul inca proaspat pe fata, focile humanoide isi suna prietenii sau discuta pe mess, la cafea sau prin baruri propagand in timp record sapuneala pe care nu stiu care la tv, pe blog sau prin tabloide i-a tras-o presedintelui, primului-ministru sau oricaror figurine nevertebrate care in loc sa fie ignorate capata in acest fel o atentie nesperata...

La un loc de munca avut, intr-un moment de mirare in fata barfelor interminabile care se practicau, mi s-a explicat ca este un aspect cum nu se poate mai benefic, pentru ca reprezinta o supapa prin care se destrama ca prin farmec toata tensiunea acumulata peste zi. Adica daca eu stau si carcotesc tot ce misca in jurul meu cu rautate, cu ganduri grele si energie cu minus in fata, chitita mereu pe subiecte care sa ma adanceasca in starea de patetism si lasitate, toate probleme mi se rezolva ca la un semn si viata capata nuante de roz bombon.

Fals! Fals! Fals!

Alimentarea cu incrancenari duce la o si mai mare incrancenare...faptul ca unii barfesc prin mass-media (caci altfel nu stiu cum sa numesc maimutareala) nu imi asigura plata facturilor, nici o guvernare dorita, nici valori adevarate, nici frumusete, nici bogatie...decat nervi, nervii neputintei, nervii constientizarii micimii proprii si a sarlataniilor inca nedemonstrate dar oricum, strigatoare la cer, nervii infamiilor in fata carora trebuie sa facem sluj pentru ca altfel nu putem...

Daca insa toate materiile cenusii scriitoare sau vorbitoare de dragul discutiei sau audientei si-ar uni fortele pentru a face cu adevarat ceva constructiv, caci hamaitul perpetuu imi aminteste de cainii care fug dupa masini, insa bat in retragere dupa ce aceasta se opreste... ceva cu adevarat maret si eliberator... mare lucru ar iesi!

Pana atunci, insa ma voi retrage din spectacolul macabru in care unii isi fac o imagine erijandu-se in aparatorii prostimii (castigand averi pentru asta), iar altii chiar cred ca maimutica le intelege pasul si ca se lupta pentru ei, rasplatind-o din belsug cu aplauze, urale si imbarbatari, preferand sa vizionez filme si sa citesc mai mult decat pana acum... In plan am sa revad Amelie, Good Will Hunting, Pay It Forward, What dreams May Come, Underground, God For A Day, The Pursuit Of Happyness, Cercul poetilor disparuti, Bicentennial Man si cate si mai cate.

Pentru ca eu asa imi gestionez "tensiunile"...transformandu-le, nu in dovleac, ci in ceva bun, frumos si datator de aripi sau fundatie solida inspre perpetua constructie a unei vieti din care sa nu pierd sau irosesc prea multe...

Anna - intrebandu-se cati se mai gandesc (in scurtul itinerariu catre perna) concluziv la ziua ce tocmai a trecut...cate fapte bune, cate zambete, cate "multumesc" ori cate "te iubesc"... Cati ne permitem sa adormim ca suras pe buze (si asta nu de la glumele spalacite ale vreunei maimutici tele-ghidate) caci am castigat o zi nu am mai pierdut una?

Vice-slav si Lud-mila sau de-a iubirea...

2009-08-22T20:38:00.004+03:00

In acea zi plina de praf, lancezeala si uitare si se hotara sa continue jocul in singurul mod posibil: retragandu-se gratios...

Lud-mila era o femeie nici frumoasa, nici urata, nici slaba nici grasa, nici inalta, nici prea scunda, nici satena, nici bruneta, nici prea buna, nici prea rea... Pe vremuri fusese frumoasa, fusese parca mai slaba, mai inalta si satena, dar si bruneta si roscata...chiar si blonda... Era o femeie care se deosebea de celelalte prin faptul ca atunci cand intra pe poarta unei relatii se transforma in mod miraculos: devenea alt om iubind cu toti porii, toate visele si amintirile, zambetele si lacrimile, zilele si noptile...se daruia total neretinand pentru sine nici macar un fir de par sau felie de paine - rezerva de univers propriu nededicat celuilalt.

In ultimul timp insa, colegii de la Fabrica de papusi mecanice dar sufletiste observara ceva schimbat la ea... parca o parasisera licarul din privire si voiosia cu care se obisnuisera si care ii dispunea spre frumos in fiecare zi de munca. Nu spunea nimic, nu era genul care sa se planga, insa parea ca peste fiinta ei se asternuse un val cernit ca acela pe care il poarta fiintele suferinde.

In adevar, Lud-mila nu era in apele ei de ceva vreme, din pricina intuirii abisului care se casca lacom intre ea si iubitul ei, Vice-slav - un functionar cam nesimtit si arogant al Federatiei de pierdut vremea in sport, arta si religie.

Erau impreuna de ceva timp, insa cu cat se departau in alte zari temporale, pareau ca drumurile li se bifurca iremediabil. Lud-mila iubea arzator si definitiv, insa ca orice lucru minunat avea si reversul pe masura...astepta de la celelalt lucruri multe si marunte, dovezi de afectiune constanta sau pur si simplu pasiune incifrata in viata de zi cu zi. Se agata mult de viata asta, nestiind ce sa creada despre o alta lume sau existenta post-mortem, asa ca se hotarase in a stoarce clipele de toata seva de iubire si frumos, fara a lasa loc pentru regrete si pustiu.

Astazi insa Lud-mila avu o proiectie ciudata a propriei relatii care o bulversase peste masura. Poate ca din pricina luminii sau a zgomotului asurzitor al masinilor de pictat ochi cu farmec si pudoare...sau poate pentru ca minciuna are picioare extrem de scurte...Lud-mila realiza in acea zi ca petrecuse timp pretios din viata ei alaturi de un necunoscut frustrat, inca ne-copt si rece ca gheata in fata iubirii absolute. Se trezise in fata evidentei ca Vice-slav nu o iubea (sau cel putin nu o iubea cum si-ar fi dorit ea) si nu reusea sa se obisnuiasca sa clipeasca si respire sub imperiul groazei care o cuprinsese.

Vice-slav nu fusese niciodata un tip aratos, insa nemultumirile adunate de-a lungul (si de-a latul ) vietii ii confereau un soi de semetie dispretuitoare dupa care femeile se dadeau in vant.

El si Lud-mila se cunoscusera la un bal mascat datorita unei confuzii: el crezuse ca sub masca ei se ascunde o tipa care ii dadea tarcoale de ceva timp, iar ea crezuse ca el este un fost coleg de la cursurile de viso-mecanica pe care il simpatiza in secret. Hazardul sau gluma destinului facuse ca ei sa nu se desparta dupa de-mascare, luandu-si ramas-bun de la reprezentarile dorinte si multumindu-se sa apuce impreuna pe acelasi drum.

La inceput traisera intens fiecare clipa de iubire, cu gingasii si renuntari de care niciunul nu se credea capabil. Pe parcurs insa, fiecare avea senzatia ca celalalt a fost substituit in somn cu o alteritate deranjanta, insa toate eforturile de remediere a situatiilor neplacute se transformau in amanari, cu speranta ca "maine" va aduce prada rapita in ajun si ca iubirea va inflori din nou sub asternutul lor...

Insa zilele se scurgeau univoc inspre incercarea de-a nu il stanjeni pe celalalt...

Vice-slav incepuse sa lipseasca mult...lipsea chiar si cand era de fata, absorbit de lucruri care nu aveau de-a face cu relatia lor sau cu indeletnicirile de partener si iubit care odinioara ii produceau placere... Se credea de neinlocuit si mai nou il enervau la culme infatisarea Lud-milei, felul in care se comporta, felul in care vorbea, manca sau mergea; il enerva sinceritatea cu care Lud-mila il dezgolea de cuvinte si ii arata ca greseste - caci el nu intelegea cum poate gresi daca in loc sa plateasca facturile mergea la birt si se rasfata cu felurite licori si deserturi, atata timp cat in drum spre casa ii lua iubitei sale - din ultimii banuti, nu oricum! - un buchet imens de trandafiri rosii. Ea spunea ceva despre alergie la polen si despre faptul ca o singura culoare nu ii placea, insa cine avea timp sa o asculte, atata timp cat "intentia conteaza"... Vice-slav ii pusese in vedere, cu autoritatea specifica unui functionar bine re-format ca trebuia sa devina mai supusa, mai intelegatoare, mai slaba, mai inalta, bruneta (ca tipa din parc) sau roscata (ca aia din tren), insa facuse asta doar pentru ea, ca sa fie ea mai placuta si ca el sa o iubeasca astfel mai mult...

La randu-i, Lud-mila adormea din ce in ce mai mult lacrimand, ofta tot mai mult si ramanea ades cu ochii tristi privind fara de tinta asteptand...nici ea nu mai stia ce... Simtea ca se indepartasera mult, insa cautand in cufarul memoriei, isi dadu seama ca totul fusese doar o iluzie de proportii. Incercase a se minti ca i se pare, ca e firesc sa intervina probleme, raceala sau uitare, caci fiecare are zile bune si proaste, insa simtea un gol imens undeva in capul pieptului, gol care parca se adancea cand privea pe strada cupluri in varsta care inca se mai priveau cu pasiune, se tineau de mana si sopteau zambind intr-o lume care parea ca le apartine definitiv.

In acea zi, ceva s-a intrerupt, parca un angrenaj s-a defectat in fiinta ei... un arc din acela cum vazuse la papusi, un arc ce facea tot angrenajul sa functioneze... parca nu mai putea pasi, gandi sau respira cum o facea cu cateva clipe mai devreme...

Si atunci ii veni ideea.

Muncise de ceva vreme la un proiect care i se parea stupid, insa decat sa mearga in locuinta instrainarii, prefera sa se dedice acestei munci care nu stia daca ii va folosi vreodata cu adevarat. Acum se felicita in gand si ochii isi recapatara pentru o clipa licarul veseliei pierdute.

O duse pe Rada acasa, o imbraca frumos intr-o rochie identica cu e ei, ii aranja coafura si o aseza pe scaunul ei favorit din bucatarie... Isi stranse doar lucrurile care nu pastrau parfumul lui Vice-slav sau amintirea lui in vreun alt fel, impacheta totul atent, isi lua ramas-bun de la casa pe care parca o vedea pentru prima data - nu pentru ultima - si pleca transformandu-se parca cu fiecare pas spre departare...Spatele parca i se indrepta, pe buze parca ii inflorea un zambet, privirile parca incepeau sa lumineze frumos, ca pe vremuri...

Cand Vice-slav veni acasa destul de "afumat" si altoit cu arome de felinar rosu, il intampina o liniste suspecta... Lud-mila nu iesi sa il boscorodeasca, in casa mirosea frumos a mar si scortisoara si casa parea mai luminoasa.

O gasi pe Lud-mila stand cuminte pe scaunul ei in bucatarie, probabil botoasa si ofuscata, insa cu o placinta aburinda naucindu-i simturile... Vice-slab turui pe nerasuflate vrute si nevrute, insa spre stupoarea definitiva Lud-mila nu scoase niciun sunet, parca nici nu misca. El nu indrazni sa o priveasca, pentru ca deja stia ca ochii ei erau umflati si rosii de plans si ca avea probabil aerul acela absent pe care il arbora cand el uita de ea. Ii trecuse prin cap ca serbeaza ceva in acea zi, insa nu isi batu prea mult capul... stia ca daca a ratat ceva ea ii va aminti cu varf si indesat, asa ca la ce bun sa iroseasca timp? O saruta mecanic pe frunte si merse la culcare... I se paru iarasi ciudat ca nu aude zgomot de vesela sau usi trantite anuntand o furtuna de intrebari, reprosuri si amenintari de-a parasitul...

Vice-slav adormi repede cu gandul la bruneta de la Salarii care il privea intr-un anume fel, mai explicit decat toate cuvintele inutile.

Dupa un timp se intoarse normalitatea peste toti si toate... Ludmila revenise la viata parca, dintr-un vis adanc, era din nou vesela, mai frumoasa parca si cu toate ca devenise mamica, arata mai supla, eleganta si multumita de la o zi la alta. Dupa ce plecase in seara aceea, colataise mult sperand ca el o va cauta, ca vor reinvia sentimente inhumate, ca totul va din nou cu aroma de fondanta liliachie... La un moment dat a incetat sa il mai astepte, sa spere... si atunci fostul coleg de la cursurile de viso-mecanica pe care il simpatizase odinioara in secret aparu discret in viata ei, fara flori rosii (pentru ca stia ca e alergica la polen si ca uraste culoarea rosie), fara minciuni si tradari, fara frustrari si functionarisme penibile.

Ludmila credea ca e un vis din care refuza sa se trezeasca...uneori se intreba daca nu cumva o fi murit si e in rai.

Dar nu, era cat se poate de vie, cu un sot minunat alaturi, care o pretuia, o iubea si o facea sa infloreasca. O dezmierda, o mangaia, se trezea cu ea in brate, adormea doar cu ea in gand, ii stia starea in fiecare clipa, o privea mereu, parea ca nu se mai satura de ea, faceau planuri impreuna, le realizau, calatoreau impreuna, se imbaiau impreuna, traiau ca doua trupuri cu acelasi suflet si Iubire mare, unica si adevarata. Congratulov - caci asa se numea sotul Ludmilei - era un om normal, impacat cu sine, isi iubea nevasta si copilul, traia prin ei si pentru ei. Pentru el nu exista o femeie mai frumoasa ca Ludmila, nu avea ochi pentru alta, timp pentru nimeni altcineva, nu simtea nevoia sa uite de ea lasandu-se prada fanteziilor la semafor ori acordand mul mai multa atentie anturajului, simtea ca ziua e prea scurta si ca nu reuseste sa ii arate indeajuns cat de mult o iubeste, nu trebuia sa se prefaca fericit sau implinit, pentru ca era asa mereu. Orice grija sau tristete ar fi avut la serviciu ori din pricina banilor ori a sanatatii, cand aparea sotia lui totul se destrama si uita orice rau alaturi de fiinta iubita. Se sarutau mereu, cu pasiune nestinsa, se plimbau mult sporovaind in soapta, intr-o lume ce parea ca le apartine, fara pata, umbre sau incertitudine.

Ludmila s-a mai intalnit o singura data cu Vice-slav, de fapt s-au privit timp de cateva clipe. El parea fericit de mana cu Rada - papusa mecanica dar sufletista pe care Lud-mila o lasase in locul ei inainte de a pleca, alaturi de ultima placinta cu mar si scortisoara facuta din lacrimi si deznadejdi. Lucrase mult la acest proiect, ii daduse chipul ei, ii atasase un dispozitiv care ii permitea papusii sa isi schimbe culoarea parului, marimea sanilor, lungimea picioarelor dupa amprenta vocii poruncitoare a lui Vice-slav, o programase tandra, supusa, tacuta si indiferenta, o invatase programatic sa nu spere, sa nu viseze, sa nu sufere ori sa exulte.

In clipa cand privirile Ludmilei si a lui Vice-slav s-au intalnit, pe chipul lui a trecut parca norul intelegerii, a privit la Rada - Lud-mila lui - , apoi la Ludmila cea adevarata, a dat din cap alungand parca un gand nastrusnic si a trecut mai departe. Insa intre gandurile lui se succedau flash-uri ametitoare: aceeasi rochie parca de ani buni, alergia care disparuse brusc, lipsa bombanelilor, faptul ca faceau dragoste doar in bucatarie, loc in care o lasa seara si o gasea dimineata, tacerea prelunga - chiar, o fi zis ceva de o gramada de timp? - parul care parca dimineata era blond iar acum, dupa intersectia in care se privise incitant cu roscata apetisanta de vis-a-vis, parea cu nuante ruginii...lacrimile care disparusera, visele ei care nu ii mai intunecau diminetile de duminca la cafea, planurile care trebuiau facute zilnic lipseau cu desavarsire...

Ajunsi acasa, Vice-slav si Rada avura singura conversatie din viata lor de robo-binaj: el o ceru de nevasta, oar ea se ridica de pe scaun - parea foarte inalta astazi !- , il privi sticlos si indiferent, ii spuse ca il paraseste si pleca unduind soldurile parca mai naucitoare astazi.

Apoi traira toti fericiti pana la adanci batraneti, chiar si Vice-slav care nu a inteles niciodata nimic.

Anna - aberand pseudo-artistic:).

P.S. - Se poate ca A. si N. sa se recunoasca in aceste randuri, daca insa nu o vor face, le voi linisti

nedumeriirea pasagera spunand ca personajele si povestea sunt doar rodul imaginatiei mele in ceas tarziu de nesomn.